ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 386/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 28 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 17 noiembrie 2011, astfel cum a fost confirmat la data de 17 ianuarie 2012 de către judecătorul de investigații înainte de proces de la Tribunalul din Torino privind persoana solicitată U.A.

S-a constatat că mandatul european de arestare a fost confirmat la data de 17 ianuarie 2012 de către judecătorul emitent doar pentru capetele de acuzare prevăzute la punctele B), C), D) și M), respectiv referitor la actele de violență sexuală asupra minorei S.A.M., vătămarea corporală asupra aceleiași părți vătămate, vânzarea de substanțe stupefiante către aceeași parte vătămată și exploatare prin prostituție a părții vătămate P.V. S-a constatat că pentru capetele de acuzare de la punctele A), F), și N) din cuprinsul mandatului, respectiv pentru infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori referitoare la părțile vătămate T.G., P.D.M. și S.A.M., persoana solicitată U.A.

a fost deja condamnată în România prin sentința penală nr. 31 din 11 februarie 2011 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin decizia penală nr. 211 din 25 ianuarie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât pentru aceste infracțiuni persoana solicitată nu mai poate face obiectul unor cercetări în Italia, fiind incident motivul obligatoriu de refuz de punere în executare a mandatului european de arestare prev. de art. 98 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv art. 3 paragraful 2 din Decizia Cadru nr. JAI/584/2002, autoritățile italiene emitente ale mandatului constatând la rândul lor incidența acestui motiv de refuz.

S-a dispus predarea în stare de arest a persoanei solicitate în vederea efectuării urmăririi penale și judecării acesteia de către autoritățile italiene cu privire la infracțiunile ce fac obiectul prezentului mandat, așa cum a fost confirmat, cu respectarea regulii specialității și sub condiția prev. de art. 100 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, și de asemenea după transferul acesteia urmează a fi executată și pedeapsa de 5 ani închisoare la care a fost condamnată prin sentința penală nr. 31 din 11 februarie 2011 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin decizia penală nr. 211 din 25 ianuarie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că persoana solicitată a fost arestată în vederea predării în baza mandatului european de arestare la data de 24 noiembrie 2011 până în prezent. În baza art. 107 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus comunicarea hotărârii în termen de 24 de ore de la data pronunțării către autoritatea emitentă, Ministerului Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului de Interne și Reformei Administrative. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 de lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 24 noiembrie 2011, a fost înregistrată sesizarea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 28 octombrie 2011 de Judecătorul pentru Anchete Preliminare al Tribunalului Torino - Italia, precum și predarea persoanei solicitate U.A., cetățean român, în baza formularelor A și M transmise de biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

Persoana solicitată a fost prezentată în fața procurorului la data de 24 noiembrie 2011, constatându-se că se află în stare de arest preventiv, fiind arestată în baza unui mandat de arestare preventivă într-o cauză aflată pe rolul instanțelor din România, motiv pentru care procurorul nu a dispus reținerea acesteia în cauza privind punerea în executare a mandatului european de arestare, persoanei solicitate i s-a înmânat o copie a mandatului european și a fost prezentată instanței de judecată, în aceeași zi. Curtea de apel a adus la cunoștință persoanei solicitate existența și conținutul mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene împotriva sa și dispozițiile art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată arătând că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile italiene pentru urmărirea penală deoarece a arătat că este în cursul unei proceduri penale în România pentru aceleași fapte.

S-a procedat la audierea persoanei solicitate, conform art. 103. alin. (7) din lege și s-a consemnat poziția acesteia, aducându-i la cunoștință posibila existență a motivului opțional de refuz de predare prev. de art. 98 alin. (2) lit. b) din lege, respectiv cel privitor la situația în care persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceleași fapte care au motivat emiterea mandatului european de arestare, instanța reținând această împrejurare atât față de ceea ce persoana solicitată a invocat, cât și față de fișa dosarului care atestă părțile și infracțiunile pentru care a fost condamnată în primă instanță de către Tribunalul Vaslui.

Reținând posibila incidență a motivului opțional de refuz prev. de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a apreciat că se impune verificarea susținerilor persoanei solicitate și a cerut instanțelor care au dispus condamnarea în România a acesteia copii ale hotărârilor dispuse în cauză, pentru a stabili dacă faptele pentru care acesta a fost condamnată în România sunt aceleași care au determinat și emiterea mandatului european de arestare de către autoritățile italiene. Prin încheierea din data de 24 noiembrie 2011, s-a dispus luarea măsurii arestării față de persoana solicitată apreciindu-se că se impunea luarea, în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, a acestei măsuri preventive prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată.

S-a constatat că împotriva persoanei solicitate a fost emis mandatul european de arestare de către autoritățile italiene la data de 28 octombrie 2011, reținându-se săvârșirea infracțiunilor de complicitate la obligarea unor minori la prostituție și exploatarea activității acestora ca persoane prostituate, complicitate la violență sexuală, vătămare corporală gravă, complicitate la distribuție ilegală de droguri de tipul cocainei către minori, complicitate la obligarea persoanelor peste 18 ani la prostituție prin violențe și amenințări, mandatul fiind emis în vederea urmăririi penale. Curtea de apel a reținut că persoana solicitată U.A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 31 din 11 februarie 2011 a Tribunalului Vaslui, menținută prin decizia penală nr. 144 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Iași, la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 și 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din aceeași lege, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen., în final inculpatul având de executat conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. pedeapsa principală rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu art. 71 și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., sentința penală rămânând definitivă prin decizia penală nr. 211 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, singura modificare fiind referitoare la aplicarea disp.

art. 320 1 C. proc. pen. Din considerentele sentinței a rezultat că faptele pentru care persoana solicitată a fost condamnată prin această sentință constau în aceea că în perioada mai - iunie - iulie 2010, împreună cu V.A.L., le-au recrutat, transportat prin mijloace proprii financiare sau cu autoturismul acestuia, pe victimele S.A.M. și P.D.M., minore, respectiv T.G., majoră, le-au asigurat cazarea, inducându-le în eroare că le vor găsi locuri de muncă în Italia, unde le-au reținut actele de identitate și telefoanele mobile și le-au obligat la practicarea prostituției în stradă și la locuințele diferiților clienți în Pierolo, San Remo, Monte Carlo și Torino.

Din cuprinsul mandatului european de arestare a rezultat că aceste fapte constituie doar o parte din infracțiunile pentru care a fost emis mandatul, respectiv cele menționate la punctele A), F) și N), referitoare la infracțiunile de trafic de minori în formă continuată și trafic de persoane privind victimele minore S.A.M. și P.D.M.

și victima majoră T.G., Curtea de apel reținând că pentru faptele ce constituie capetele de acuzare de la punctele B), C), D), și M), respectiv cele referitoare la actele de violență sexuală asupra minorei S.A.M., vătămarea corporală asupra aceleiași părți vătămate, vânzarea de substanțe stupefiante către aceeași parte vătămată și exploatare prin prostituție a părții vătămate P.V., (celelalte capete de acuzare neprivindu-1 pe U.A.), persoana solicitată nu a fost condamnată în România, astfel încât s-a constatat existența motivului de refuz obligatoriu de punere în executare a mandatului bazat pe principiul „ne bis in idem" doar pentru cele trei capete de acuzare.

Având în vedere împrejurările constatate și reținând că a fost emis un singur mandat european de arestare pentru toate faptele, Curtea de apel a informat și autoritățile italiene asupra condamnării din România, solicitându-le acestora să arate pentru care fapte mențin mandatul, acestea arătând că înțeleg să confirme mandatul doar pentru cele 4 capete de acuzare pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată în România, apreciind la rândul lor existența motivului de refuz referitor la celelalte acuzări.

Din examinarea actelor dosarului a rezultat că în raport de aceste infracțiuni pentru care persoana solicitată nu a fost condamnată, nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (1) sau alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, iar persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni la identitate, chiar dacă aceasta a precizat că nu a săvârșit faptele reținute în cuprinsul mandatului european de arestare și a arătat că nu este de acord cu predarea sa dat fiind că a suferit deja o condamnare pentru acele fapte.

S-a reținut că nerecunoașterea săvârșirii infracțiunilor nu este un motiv obligatoriu sau opțional de refuz al executării mandatului european, prevăzut de Legea nr. 302/2004 republicată, aceasta fiind de altfel o chestiune ce vizează fondul cauzei și asupra căreia autoritățile judiciare române, învestite exclusiv cu punerea în executare a mandatului european de arestare, nu se pot pronunța în nici un mod.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a constatat - în ceea ce privește infracțiunile față de care nu este incident principiul „ne bis in idem"- incidența nici unui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, că mandatul cuprinde toate informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din lege și nu se impun alte informații suplimentare, schimbul de informații dintre cele două autorități - de emitere și de executare a mandatului - fiind suficient și extrem de clar sub aspectul chestiunilor ridicate, alte informații suplimentare neimpunându-se, Curtea de Apel București a apreciat că se poate dispune punerea în executare a mandatului european de arestare așa cum acesta a fost confirmat la data de 17 ianuarie 2012 de către autoritățile emitente și exclusiv pentru infracțiunile menționate la capetele de acuzare pentru care persoana solicitată nu a fost deja condamnată, cu respectarea așadar a principiului specialității și sub condiția ca, dacă persoana va fi găsită vinovată și condamnată la pedeapsa cu privarea de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei, dispunând totodată și predarea acesteia în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.

În ceea ce privește condamnarea persoanei la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 31 din 11 februarie 2011 a Tribunalului Vaslui, definitivă prin decizia penală nr. 211 din 25 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că această pedeapsă poate fi executată și după ce persoana va fi predată autorităților italiene, apreciindu-se că prezența sa în Italia pentru efectuarea urmăririi penale și ulterior a judecății se impune cu mai multă necesitate decât rămânerea sa pe teritoriul României pentru executarea pedepsei.

Vinovăția inculpatului în România pentru faptele pentru care a fost judecat s-a stabilit cu titlu definitiv, iar prezența acestuia nu se mai impune pentru participarea la judecată, instanța apreciind că în egală măsură este necesară prezența în Italia pentru ca urmărirea penală să se desfășoare în prezența inculpatului, apărarea sa putând fi exercitată astfel în mod efectiv și concret, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată invocă nevinovăția sa și, așa cum a fost prezentă la urmărirea penală și la judecarea cauzei în România, se impune prezența sa și la urmărirea penală și la judecata sa în Italia.

Pe de altă parte, s-a constatat că o predare amânată până după executarea pedepsei în țară ar duce la întârzierea nejustificată de cauze obiective a soluționării cauzei în Italia, căci lipsa inculpatului acolo ar împiedica sau întârzia în mod evident administrarea anumitor probe, unele dintre acestea urmând și impunând chiar a fi administrate într-un moment cât mai apropiat de cel al săvârșirii faptelor imputate, putându-se întârzia tot cursul procesului penal, fiind atât în interesul justiției în sine cât și în interesul persoanei solicitate să fie prezentă la toate fazele procesului și să poată lua cunoștință nemijlocit și repede de toate probele administrate.

Nu în ultimul rând, a fost avută în vedere și natura gravă a faptelor pentru care persoana solicitată este urmărită, infracțiunile fiind pedepsite cu pedepse mari cu închisoarea, unele dintre acestea (ca vânzarea de droguri de exemplu, care se reține a fi fost săvârșită în dauna minorei S.A.M.) cu până la 30 de ani închisoare, așa cum rezultă din cuprinsul mandatului, faptele fiind cel puțin din acest punct de vedere mai grave decât cele pentru care acesta a fost condamnat în România.

S-a reținut, de asemenea, că nu există un text de lege care să oblige autoritățile judiciare de executare să amâne predarea până la judecarea sau executarea pedepsei aplicate de o instanță din România, art. 112 alin. (1) din Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală nr. 302/2004 republicată prevăzând doar posibilitatea pentru autoritatea judiciară de executare română să amâne predarea persoanei urmărite atunci când aceasta este urmărită sau judecată de autoritățile judiciare române pentru o cauză diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, până la terminarea judecății sau până la executarea pedepsei, aceasta fiind situația din speță.

Ca atare, s-a apreciat că se impune în mod necesar predarea neîntârziată a persoanei urmărite către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare, întârzierea acestei operațiuni nefiind nici oportună, nici benefică rezolvării vreuneia din cauzele penale în care este implicată persoana solicitată pe teritoriul ambelor state membre. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată U.A., fără a indica motivele ce stau la baza promovării acestei căi de atac. La termenul de judecată din data de 13 februarie 2012, recurentul persoană solicitată, prezent în instanță, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, cu care a luat legătura, a învederat că înțelege să-și retragă recursul declarat în cauză.

Față de această împrejurare, concluziile reprezentantului Parchetului și ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată au fost în sensul de a se lua act de manifestarea de voință a acestuia. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 385 4 alin. (2) raportat la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de declarația de retragere a recursului formulat de persoana solicitată U.A. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de persoana solicitată U.A. împotriva sentinței penale nr. 28 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.