ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5917/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul S.S. a solicitat obligarea pârâtelor L.B., în calitate de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, și C.A.C., în calitate de secretar general al aceluiași consiliu, să asigure republicarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, sub sancțiunea unei penalități de 10.000 RON în bugetul statului, pentru neîndeplinirea cu vinovăție a sarcinilor de serviciu. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că, la data de 26 iulie 2008, a solicitat pârâtei L.B. să pună în aplicare hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în privința republicării Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Totodată, reclamantul a arătat că susținerea pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea, în cazul hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a termenului de 45 de zile privind obligația de republicare, este eronată , motiv pentru care refuzul de a da curs cererii pe care a formulat-o are caracter nejustificat. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 1795 din 28 aprilie 2009, Curtea de A pel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului S.S., ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a admis excepția invocată din oficiu, considerând că, potrivit Legii contenciosului administrativ, instanța de contencios poate cenzura numai actul administrativ emis de o autoritate publică, așa cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Cum reclamantul a precizat în mod expres, la solicitarea instanței de fond, că nu înțelege să cheme în judecată Consiliul Superior al Magistraturii, ci doar cele două persoane indicate, s-a considerat că acestea nu pot fi circumscrise noțiunii de autoritate publică. 3. Recursul reclamantului Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul S.S., care a solicitat casarea ei ca netemeinică și vădit nelegală, cu reținere pentru judecare pe fond, fără a-și structura criticile potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 C. proc. civ. Cererea de recurs cuprinde un lung șir de aprecieri subiective și ireverențioase la adresa judecătorului fondului, străine de spiritul și litera art. 723 C. proc.

civ., care impune exercitarea drepturilor procedurale cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, citate din legislația primară și secundară considerate de parte relevante și solicitări legate de procedura de judecare a căii de atac: judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ.; comunicarea copiilor actelor de procedură și a celorlalte înscrisuri din dosar, în temeiul art. 148 C. proc.

civ.; aplicarea art. 109 1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a art. 128 și art. 159 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii; judecarea cauzei cu celeritate conform art. 17 din Legea nr. 554/2004; determinarea și comunicarea cuantumului taxei judiciare de timbru potrivit prevederilor art. 29 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C din 22 aprilie 1999, cu modificările ulterioare.

Motivele de nelegalitate care ar putea fi decelate din cuprinsul confuz al cererii de recurs constau, în esență, în admiterea greșită a excepției inadmisibilității acțiunii, invocate din oficiu, în condițiile în care obligația de republicare a Regulamentului după fiecare modificare rezultă clar din prevederile legale, pe de o parte, și încălcarea prevederilor art. 16 din Legea contenciosului administrativ, referitoare la „introducerea în cauză a funcționarului”, corelate cu cele ale art. 24 din Legea nr. 317/2004 ce reglementează atribuțiile Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și ale art. 48 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările ulterioare, referitoare la atribuțiile secretarului general al acestui organism, pe de altă parte.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs Instanța de fond a reținut în mod corect că a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri, adresate Consiliului Superior al Magistraturii, asimilat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 unui act administrativ. Din întreaga reglementare a procedurii contenciosului administrativ și a activității de soluționare a petițiilor, potrivit Legii nr. 554/2004 și, respectiv O.G.

nr. 27/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2002, rezultă că raportul de drept administrativ se stabilește între petiționar și autoritatea ori instituția publică, subiectul de drept căruia îi revine obligația juridică de rezolvare a cererii fiind aceasta din urmă, iar nu persoana fizică ocupantă a unei funcții de conducere în cadrul entității respective. Prin urmare, cererea în contencios administrativ prin care este supus controlului de legalitate un act administrativ tipic sau asimilat se formulează întotdeauna în contradictoriu cu autoritatea sau instituția publică.

Art. 16 din Legea nr. 554/2004, intitulat „introducerea în cauză a funcționarului” , prevede, în alin. (1): „Cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. în cazul în care acțiunea se admite, persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea publică pârâtă.” Acest text nu poate fi interpretat în sensul că „Autoritatea publică (…) poate să fie pârâtă sau poate să nu fie pârâtă”, așa cum susține recurentul-reclamant.

Dimpotrivă, art. 16 din Legea nr. 554/2004 conferă calitate procesuală pasivă persoanei care a contribuit la emiterea sau încheierea actului, ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de rezolvare a cererii privind un drept subiectiv ori un interes legitim, numai dacă sunt îndeplinite două condiții: - prin cererea de chemare în judecată să se solicite plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere; - persoana în cauză să fie chemată în judecată împreună cu autoritatea sau instituția publică, răspunderea lor fiind solidară. 2. Soluția pronunțată în recurs Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare sau de casare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.S. împotriva sentinței civile nr. 1795 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2009.