ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5917/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată

pe calea contenciosului administrativ, reclamantul S.S. a solicitat obligarea pârâtelor

L.B., în calitate de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, și C.A.C.,

în calitate de secretar general al aceluiași consiliu, să asigure republicarea Regulamentului

de ordine interioară al instanțelor judecătorești, sub sancțiunea unei penalități

de 10.000 RON în bugetul statului, pentru neîndeplinirea cu vinovăție a sarcinilor

de serviciu.

Motivându-și cererea,

reclamantul a arătat că, la data de 26 iulie 2008, a solicitat pârâtei L.B. să pună

în aplicare hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în privința

republicării Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Totodată,

reclamantul a arătat că susținerea pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea, în

cazul hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a termenului de

45 de zile privind obligația de republicare, este eronată

, motiv pentru care refuzul

de a da curs cererii pe care a formulat-o are caracter nejustificat.

Prin sentința nr. 1795

din 28 aprilie 2009, Curtea de

A

pel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea

reclamantului S.S., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a admis excepția invocată din oficiu, considerând că,

potrivit Legii contenciosului administrativ, instanța de contencios poate cenzura

numai actul administrativ emis de o autoritate publică, așa cum este definită de

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Cum reclamantul a precizat

în mod expres, la solicitarea instanței de fond, că nu înțelege să cheme în judecată

Consiliul Superior al Magistraturii, ci doar cele două persoane indicate, s-a considerat

că acestea nu pot fi circumscrise noțiunii de autoritate publică.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel București, a declarat recurs reclamantul S.S., care a solicitat

casarea ei ca netemeinică și vădit nelegală, cu reținere pentru judecare pe fond,

fără a-și structura criticile potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

ori art. 304 C. proc. civ.

Cererea de recurs cuprinde

un lung șir de aprecieri subiective și ireverențioase la adresa judecătorului fondului,

străine de spiritul și litera art. 723 C. proc. civ., care impune exercitarea drepturilor

procedurale cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute

de lege, citate din legislația primară și secundară considerate de parte relevante

și solicitări legate de procedura de judecare a căii de atac: judecarea cauzei în

lipsă, potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ.; comunicarea copiilor actelor de

procedură și a celorlalte înscrisuri din dosar, în temeiul art. 148 C. proc.

civ.; aplicarea art. 109

1

din Regulamentul privind organizarea și funcționarea

administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a art. 128 și art. 159

din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin

hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

judecarea cauzei cu celeritate conform art. 17 din Legea nr. 554/2004; determinarea

și comunicarea cuantumului taxei judiciare de timbru potrivit prevederilor art.

29 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare

de timbru, aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/C din 22 aprilie

1999, cu modificările ulterioare.

Motivele de nelegalitate

care ar putea fi decelate din cuprinsul confuz al cererii de recurs constau, în

esență, în admiterea greșită a excepției inadmisibilității acțiunii, invocate din

oficiu, în condițiile în care obligația de republicare a Regulamentului după fiecare

modificare rezultă clar din prevederile legale, pe de o parte, și încălcarea prevederilor

art. 16 din Legea contenciosului administrativ, referitoare la „introducerea în

cauză a funcționarului”, corelate cu cele ale art. 24 din Legea nr. 317/2004 ce

reglementează atribuțiile Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii și

ale art. 48 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior

al Magistraturii, aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 326/2005, cu modificările ulterioare, referitoare la atribuțiile secretarului

general al acestui organism, pe de altă parte.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

motivelor de recurs

Instanța de fond a reținut

în mod corect că a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul nejustificat de rezolvare

a unei cereri, adresate Consiliului Superior al Magistraturii, asimilat de art.

2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 unui act administrativ.

Din întreaga reglementare

a procedurii contenciosului administrativ și a activității de soluționare a petițiilor,

potrivit Legii nr. 554/2004 și, respectiv O.G. nr. 27/2002, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 233/2002, rezultă că raportul de drept administrativ se stabilește

între petiționar și autoritatea ori instituția publică, subiectul de drept căruia

îi revine obligația juridică de rezolvare a cererii fiind aceasta din urmă, iar

nu persoana fizică ocupantă a unei funcții de conducere în cadrul entității respective.

Prin urmare, cererea în

contencios administrativ prin care este supus controlului de legalitate un act administrativ

tipic sau asimilat se formulează întotdeauna în contradictoriu cu autoritatea sau

instituția publică.

Art. 16 din Legea nr.

554/2004, intitulat „introducerea în cauză a funcționarului” , prevede, în

alin. (1): „Cererile în justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate și

personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea

actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare

la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită plata unor despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. în cazul în care acțiunea se admite,

persoana respectivă poate fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu autoritatea

publică pârâtă.”

Acest text nu poate fi

interpretat în sensul că „Autoritatea publică (…) poate să fie pârâtă sau poate

să nu fie pârâtă”, așa cum susține recurentul-reclamant.

Dimpotrivă, art. 16 din

Legea nr. 554/2004 conferă calitate procesuală pasivă persoanei care a contribuit

la emiterea sau încheierea actului, ori, după caz, care se face vinovată de refuzul

de rezolvare a cererii privind un drept subiectiv ori un interes legitim, numai

dacă sunt îndeplinite două condiții:

- prin cererea de chemare

în judecată să se solicite plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori

pentru întârziere;

- persoana în cauză să

fie chemată în judecată împreună cu autoritatea sau instituția publică, răspunderea

lor fiind solidară.

în recurs

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare

sau de casare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori

art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.S. împotriva sentinței civile nr. 1795 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 decembrie 2009.