ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2474/2011

Deliberând, în condițiile art. 256

alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față

:

Prin

sentința civilă nr. 1210 din 20 octombrie 2009 Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a admis în parte cererea reclamanților K.I.E., P.I. și K.E.E. formulată

în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului,

a obligat-o pe aceasta să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru terenul situat

în Sighetul Marmației identificat prin nr. top. XX în suprafață de 4.312 m.p., aflat

în proprietatea SC P. SA Oradea și a respins restul cererilor ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că reclamanții au făcut dovada formulării în termen a notificării, precum

și dovada calității de persoane îndreptățite, fiindu-le aplicabile dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001, respectiv acordarea de despăgubiri în condițiile

legii speciale. Cererea de obligare a pârâtei la plata daunelor materiale pentru

ultimii trei ani, echivalente cu contravaloarea chiriei medii anuale pentru imobilele

în litigiu și cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 200.000 RON au

fost respinse ca neîntemeiate, reținându-se că deși le revenea sarcina probei, reclamanții

nu au administrat dovezi din care să rezulte existența prejudiciului material sau

moral reclamat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând

schimbarea în parte a hotărârii apelate și respingerea pe fond a acțiunii.

În motivarea apelului a invocat interpretarea

nelegală a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, ale Legii nr.

247/2005 și ale O.U.G. nr. 81/2007, care a condus la obligarea sa la emiterea unei

decizii cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii sub formă de despăgubiri

bănești. A susținut că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are competența

numai de a propune acordarea de despăgubiri, în condițiile legii, instituției competente,

iar nu de a acorda aceste despăgubiri, că practica judiciară este constată în sensul

că despăgubirile se acordă efectiv numai de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. De aceea solicită

admiterea apelului, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului și respingerea acțiunii reclamantelor ca

introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 95A din 13 aprilie 2010

Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, a respins apelul pârâtei ca nefondat, reținând că din dispozitivul

sentinței atacate rezultă că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului a fost obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent, iar nu să acorde efectiv aceste măsuri și nici să stabilească

cuantumul acestora. De asemenea, a reținut că instanța de fond a constatat că reclamanții

sunt îndreptățiți la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

corespunzător valorii de piață, așa cum prevăd dispozițiile art. 29 din Legea

nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea deciziei atacate, schimbarea în

parte a sentinței instanței de fond și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A susținut

nelegalitatea deciziei atacate, reiterând în integralitate criticile formulate în

apel.

Analizând recursul în limitele criticilor

formulate, ce pot fi circumscrise formal dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele

ce succed:

Prin sentința instanței de fond, rămasă

definitivă prin respingerea apelului, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului a fost obligată să emită dispoziție prin care să propună acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul în

litigiu.

Înalta Curte observă că obligația stabilită

în sarcina recurentei-pârâte nu vizează acordarea efectivă a despăgubirilor, ci

doar emiterea unei dispoziții care să cuprindă propunerea acordării măsurilor reparatorii.

Această obligație a fost stabilită în baza

dispozițiilor legale, respectiv în baza prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, care dispun în sensul că în cazul imobilelor evidențiate în patrimoniul

unei societăți comerciale privatizate măsurile reparatorii în echivalent se propun

de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.

Însăși recurenta susține, prin motivele

de recurs, că în baza acestor dispoziții legale are competența numai de a propune

acordarea de despăgubiri instituției competente, ceea ce constituie exact obiectul

obligației instituite prin hotărârea atacată.

Or, promovarea căii de atac în lipsa justificării

oricărui interes nu poate conduce decât la respingerea ca nefondat a recursului.

Nefondată este și critica referitoare la

modalitatea de despăgubire stabilită de instanță, în sensul că în mod greșit s-ar

fi dispus emiterea deciziei cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii sub

forma despăgubirilor bănești. Așa cum corect a reținut instanța de apel, prima instanță

a argumentat că reclamanților li se cuvin despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv, corespunzătoare valorii de piață a acestora, fiindu-le aplicabile dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, nu se poate reține nici că recurenta-pârâtă

ar fi fost obligată să stabilească cuantumul despăgubirilor, așa cum susține implicit,

atunci când afirmă că stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor este de competența Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul

Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților

.

Pentru toate aceste considerente, în raport

de art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința

menținerii hotărârilor pronunțate în fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei

nr. 95A din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

martie 2011.