ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2521/2007

Asupra recursului, din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la nr. 5977 din 22 august 2005 pe rolul Tribunalului Prahova, secția

comercială, reclamanta SC U. SA Iași – Punct de lucru Ploiești a solicitat

obligarea pârâtei SC T. SRL Zimnicea la plata sumelor de:

1) – 1.280.259.888 lei, sau

128.026 lei RON adică 33.444 Euro calculată la cursul oficial leu/euro din ziua

plății efective a acestei sume, din care suma de 101.319.518 lei sau 10.132 lei

RON o reprezintă diferența de preț neachitată la factura inițială nr. 3189101

din 30 iulie 2003 (actualmente la factura nr. 5193669 din 25 noiembrie 2003)

iar restul de 1.178.940.370 lei sau 117.894 lei RON o reprezintă diferența de

preț actualizat (de curs valutar) calculată conform art. 20.1 din contractul de

furnizare produse nr. 4206/2003.

30.000 lei RON reprezintă plata nedatorată de societatea noastră, însă

efectuată eronat de noi pentru pârâtă către Bursa Română de Mărfuri, conform

O.P. nr. 185 din 26 martie 2003.

În motivarea acțiunii se

susține, în esență, că în temeiul contractului nr. 4206/2003 având ca obiect

furnizare de produse, reclamanta a livrat pârâtei 16 automacarale de 7 t., pe

autoșasiu Renault Midlum cu prețul de 606.424 Euro pentru o macara și a trimis

pârâtei factura (privind contravaloarea celor 16 macarale) nr. 3189101 din 30

iulie 2003, în sumă de 47.609.666 lei.

Pârâta a achitat, în rate,

cu întârziere și parțial contravaloarea macaralelor, rămânând de plată suma de

101.319.518 lei și în consecință reclamanta a calculat în temeiul art. 20.1 din

contract, actualizarea debitelor și a emis factura nr. 5193635 din 5 decembrie

2003 pentru suma de 1.178.940.370 lei (contravaloarea a 33.444 Euro) însă

pârâta a refuzat plata.

Suma de 300.000.000 lei a

fost achitată din eroare de reclamantă, B.R.M. București, deoarece conform contractului

de furnizare 4.206/2003, pârâta trebuia să o achite, în calitate de achizitor;

deși a somat pârâta să-i restituie această sumă, pârâta a refuzat.

Pârâta a formulat

întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea acțiunii și

obligarea reclamantei la plata:

- penalităților pentru

nelivrarea la termen a automacaralelor, urmând să se stabilească suma exactă

printr-o expertiză contabilă.

- contravalorii reparațiilor

efectuate de pârâtă la automacarale atât în perioada de garanție cât și în

perioada de postgaranție.

- daunelor interese, în

cuantum de 100.000 lei RON.

În motivarea întâmpinării și

cererii reconvenționale se susține, în esență, că nici una dintre automacarale

nu a fost livrată la termen, din cauza lipsei documentelor ce trebuiau să le

însoțească; de asemenea, pârâta arată că reclamanta nu a avut resursele

financiare necesare și în consecință pârâta a achiziționat 16 autoșasie în luna

iulie 2003, pe care le-a pus la dispoziția reclamantei, pentru ca aceasta să-și

poată îndeplini obligația de livrare.

În perioada de garanție și

postgaranție pârâta susține că a efectuat reparații la automacarale, urmare a

defecțiunilor acestora și în consecință solicită obligarea reclamantei la

contravaloarea acestora, pe baza unei expertize tehnice.

Potrivit art. 25.1 din contract,

pârâta solicită daune, interese în sumă de 100.000 RON.

Acțiunea și cererea

reconvențională au fost soluționate prin sentința civilă nr. 509 din 12 mai

2006 astfel:

Respinge excepția de

necompetență teritorială invocată de pârâta reclamantă reconvențională pe cale

de întâmpinare la cererea principală.

Respinge excepția

prematurității cererii reconvenționale invocată de reclamanta – pârâtă

reconvențională pe cale de întâmpinare la cererea reconvențională.

Admite, în parte, cererea

principală completată formulată de reclamanta – pârâtă reconvențională SC U. SA

Iași – Punct de lucru Ploiești, în contradictoriu cu pârâta reclamantă

reconvențională SC T. SRL, Punct de lucru în Pitești.

Admite, în parte, cererea

reconvențională modificată și completată formulată de pârâtă reconvențională SC

T. SRL.

Obligă pârâta reclamantă

reconvențională la plata către reclamanta pârâtă reconvențională a următoarelor

sume: 101.319.518 ROL reprezentând diferență preț neachitată, 1.178.940.370 ROL

reprezentând comision participare la licitație și 126.976.249 ROL reprezentând

dobândă legală aferentă comisionului pentru perioada 24 martie 2003 – 22 august

2003.

Obligă reclamanta pârâtă

reconvențională la plata către pârâta reclamantă reconvențională a sumei de

1.004.258.347 ROL reprezentând penalități ca urmare a livrării cu întârziere.

Respinge capătul de cerere

din cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei pârâte

reconvenționale la plata de daune interese în cuantum de 100.000 RON.

În temeiul art. 246 alin. (1)

C. proc. civ., ia act că părțile au renunțat la judecata celorlalte capete de

cerere din cererea principală completată și din cererea reconvențională

modificată și completată.

Compensează în totalitate

cheltuielile de judecată.

Apelurile declarate de

reclamantă și pârâtă împotriva acestei sentințe, au fost respinse prin decizia nr.

253 pronunțată la data de 5 decembrie 2006 de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ.

Pentru a pronunța această

decizie curtea a reținut, în esență, următoarele:

1) Apelul pârâtei este

nefondat deoarece suma de 101.319.519 ROL, legal datorată, nu a fost achitată,

iar suma de 1.178.940.370 ROL, cu titlu de diferență de curs valutar) o

datorează pârâta, conform concluziilor raportului de expertiză. De asemenea

curtea a constatat că pârâta avea obligația să achite suma de 300.000.000 ROL

comision de participare la licitație și în consecință trebuie să achite această

sumă plătită de reclamantă, în locul pârâtei:

2) Apelul reclamantei a fost

respins, tot ca nefondat, deoarece furnizorul (reclamanta) a întârziat în mod

culpabil livrarea produselor la termen și în consecință datorează penalități în

temeiul art. 24 pct. 1 din contract. De asemenea, curtea reține că SC A. SA

Constanța, în calitate de subcontractant al furnizorului (care avea obligația

furnizării autoșasiurilor) trebuia chemat în judecată împreună cu achizitorul

însă reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 132 C. proc. civ., pentru

chemarea în judecată a subcontractantului, și în nu l-a chemat în garanție, ca

urmare a cererii reconvenționale a pârâtei.

Referitor la compensarea

cheltuielilor de judecată, curtea a apreciat că acestea au fost în mod legal

compensate.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva deciziei nr. 253/2006 criticând-o pentru nelegalitate solicitând

modificarea ei în sensul admiterii apelului reclamatei și respingerii cererii

reconvenționale a pârâtei.

Printr-un prim motiv de

recurs se critică decizia referitor la obligarea, în mod nelegal, a reclamantei

la plata penalităților de întârziere către pârâtă, deși din probele dosarului

rezultă că subcontrctantului SC A. SA Constanța îi revine culpa pentru

întârzierea livrării automacaralelor și potrivit dispozițiilor art. 24 din

contract, în cazul în care întârzierea se datorează nerespectării de către

subcontractant a obligațiilor contractuale, achizitorul va pretinde penalizarea

de la subcontractant.

Reclamanta recurentă mai

arată că instanța de apel nu a analizat clauzele contractuale în interdependența

lor, nu a stabilit situația reală între părțile contractante, nu a stabilit cui

revine culpa pentru întârzierea livrării produselor, deși în apel reclamanta a

depus 14 înscrisuri noi cu care a dovedit că subcontractantului îi revine culpa

pentru livrarea cu întârziere a produselor.

Pârâta a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, în raport de

probatoriile administrate în cauză.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de acest motiv de recurs și de

susținerile din întâmpinare constată că, la data de 14 mai 2003, s-a încheiat

contractul nr. 4206/2003 având ca obiect furnizarea de către SC U. SA Ploiești

a 16 bucăți automacarale 7 t. pe autoșasiu Renault Midlum 180.12/C

1

,

achizitorului SC T. SRL Zimnicea, la termenele convenite și în conformitate cu

obligațiile asumate prin contract.

În art. 21 alin. (2) din

contract se stipulează obligația subcontractantului SC A. SA Constanța de a

livra furnizorului 16 bucăți autoșasiu Renault Midlum 180.12/C

1

la

termenele stabilite în contract.

Părțile contractante –

achizitorul, (reclamata SC T. SRL Zimnicea) furnizorul (SC U. SA Ploiești) și

subcontractantul furnizorul, SC A. SA Constanța are stipulat expres în art. 24.1

dreptul achizitorului de a pretinde penalități în valoare de 0,15 % din

valoarea produsului nelivrat la termen, pentru fiecare zi de întârziere, de la

furnizor, iar în cazul în care întârzierea de datorează nerespectării de către

subcontractant a obligațiilor contractuale, achizitorul va pretinde penalizarea

de la subcontractant.

Astfel, fiind în mod nelegal

curtea de apel a apreciat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de livrare

la termen a automacaralelor și culpa îi revine în exclusivitate, potrivit art. 24.1

teza 1 din contract și în consecință datorează penalități de întârziere,

deoarece în considerentele deciziei se arată că reclamanta nu a respectat

dispozițiile art. 132 C. proc. civ., privind chemarea în judecată a

subcontractantului și că tot reclamanta, urmare a cererii reconvențiale

formulată de pârâtă, nu a chemat în garanție pe subcontractant, pentru a se

stabili eventuala culpă a subcontractantului SC A. SA Constanța în

îndeplinirea, cu întârziere a obligațiilor contractuale și a fi obligat

subcontractantul la plata penalităților de întârziere către achizitor, potrivit

dispozițiilor art. 24.1 teza a doua din contract.

Față de dispozițiile precise

ale art. 24.1 din contract privind dreptul achizitorului de a pretinde

penalități de la furnizor sau de la subcontractant, curtea avea obligația ca,

după coroborarea probatoriilor administrate (înscrisuri, interogatoriu,

expertiză) să stabilească cu certitudine cui revine culpa și în măsura în care

culpa revine furnizorului să-l oblige la plata penalităților sau dimpotrivă,

dacă se stabilea că subcontractantului îi revine culpa pentru livrarea cu

întârziere a produselor către achizitor, să respingă cererea pârâtei

(achizitor) de obligare a reclamantei (furnizor) la plata penalităților, urmând

ca achizitorul să introducă o acțiune separată împotriva subcontractantului

(potrivit art. 24.1, precitat) având ca obiect plata penalităților de

întârziere, întrucât subcontractantul nu este parte în prezenta cauză.

Curtea de apel a constat, în

mod legal că subcontractantul SC A. SA nu a fost introdus în cauză datorită

nerespectării dispozițiilor codului de procedură civilă de către reclamantă,

însă, în continuare, în mod greșit a apreciat că în atare situație culpa pentru

nelivrarea la termen a automacaralelor aparține în exclusivitate reclamantei

furnizor, deoarece potrivit dispozițiilor art. 24.1 din contract trebuia să

stabilească, (pe baza coroborării probelor) cui aparține culpa și ulterior să

oblige societatea culpabilă la plata penalităților, dacă aceasta era parte în

proces, în caz contrar cererea trebuia respinsă, fiind la latitudinea

achizitorului formularea unei acțiuni separate.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este întemeiat și potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să

caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare aceleași instanțe, ocazie cu

care se vor analiza și celelalte motive de recurs, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC U. SA Iași – Punct de lucru Ploiești împotriva deciziei nr. 253

din 5 decembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2007.