ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6261/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6261/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 noiembrie
2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului
Internelor și Reformei Administrative l-a chemat în judecată pe pârâtul M.Ș.,
solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă
pârâtului dreptul la liberă circulație în Danemarca pentru o perioadă de cel
mult 3 ani.
Prin sentința civilă nr. 1612 din 18
decembrie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea
ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
analizat cererea din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 248/2005 privind
regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, ale art. 20 și
art. 25 din Constituția României, ale Protocolului nr. 4 adițional la Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și a concluzionat că returnarea pârâtului din
Danemarca la data de 2 noiembrie 2007, pentru neîndeplinirea formalităților
privind intrarea, circulația și ieșirea din țară, nu reprezintă o împrejurare
de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în
libertatea de circulație a acestuia; ingerința nu poate fi privită ca necesară
într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea
ei, iar situația pârâtului nu se încadrează în niciunul din cazurile care
permit restrângerea libertății de circulație a persoanelor.
Prin decizia civilă nr. 155 din 3
martie 2008 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca
nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că în cauză nu s-a
făcut dovada săvârșirii de către pârât a unei fapte care să aducă atingere
securității naționale, siguranței publice, ordinii publice, sănătății sau
moralei, așa încât măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație
al pârâtului nu poate fi luată față de acesta.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta arată că
pârâtul a fost returnat din Danemarca la data 2 noiembrie 2007, în baza Acordului
de readmisie încheiat de România cu această țară.
Măsura prevăzută de art. 38 lit. a)
din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute
de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a
ordinii publice, având în vedere că problema migrației ilegale din România spre
statele europene prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan intern.
Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului
la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate
dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din
Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale, cum ar fi
Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau Declarația Universală a Drepturilor
Omului.
Măsura de returnare a pârâtului dispusă de autoritățile daneze este de
natură a face dovada că acesta a încălcat legislația unui stat membru al
Uniunii Europene și, prin urmare, pârâtul trebuie să suporte consecințele
faptei sale.
Intimatul nu a depus la dosar
întâmpinare.
Recursul este nefondat și va fi respins
pentru următoarele considerente:
Curtea de apel, ca și tribunalul, a reținut că dreptul cetățenilor la
liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de
Convenția Europeană a Drepturlior Omului și că acest drept poate fi supus
anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea
acestei măsuri.
Curtea de apel nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă
circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie
este în sine contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare
la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza
unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate
de reclamantă.
Într-adevăr, simpla returnare a pârâtului din Danemarca la data de 2
noiembrie 2007 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe
viitor a dreptului acestuia la libera circulație în acest stat.
Având în vedere deopotrivă
prevederile Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, este justă concluzia că returnarea pârâtului pentru neîndeplinirea
formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea din țară nu reprezintă o
împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de
semnificative în libertatea de circulație a acestuia; ingerința nu poate fi
privită ca necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul
urmărit prin aplicarea ei, iar situația pârâtului nu se încadrează în niciunul
din cazurile care permit restrângerea libertății de circulație a persoanelor.
Cum reclamanta nu a fost în măsură
să demonstreze nici în recurs necesitatea și proporționalitatea măsurii
solicitate față de scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin
general, referitor la obiectivul stopării migrației ilegale, recursul declarat
de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C.proc. civ., Înalta
Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul
Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 155 din 3 martie
2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie
2008.