ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanta SC D.P. SA a chemat în judecată pe pârâții M.F.P. - A.N.A.F.

și D.G.F.P. Mureș, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 158 din 31 mai 2004 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., anularea procesului - verbal din 9 martie 2004

întocmit de M.F.P. - D.G.F.P. Mureș, sub aspectul neaprobării rambursării sumei

de 8.171.829.266 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă

intervalului iulie 2001 - decembrie 2003.

Motivându-și acțiunea,

reclamanta a arătat că s-a înființat inițial sub denumirea „Fondul de dezvoltare

turistică Sighișoara SA”, având ca obiect principal de activitate – alte

activități recreative – precizat ca „reabilitarea și revitalizarea Cetății

Sighișoara, ansamblu inclus în Patrimoniul U.N.E.S.C.O. și crearea în acest

spațiu a unei zone exclusive de cazare și divertisment”.

A mai arătat reclamanta că,

la 6 mai 2003, printr-un act adițional, s-a modificat actul constitutiv al

societății, astfel că obiectul principal de activitate era „bâlciuri și parcuri

de distracție” precizat drept „constituirea și exploatarea parcului tematic de

distracții D.P.”.

Măsura a fost determinată de

imposibilitatea juridică și tehnică de a realiza proiectul unui parc tematic de

distracții în zona Sighișoara.

Totodată, reclamanta a mai

susținut că procesul - verbal din 9 martie 2004, prin care s-a respins cererea

de rambursare a sumei de 8.171.829.266 lei, reprezentând T.V.A. pe perioada

iulie 2001 – decembrie 2003, precum și Decizia nr. 158/2004, prin care s-a

respins contestația formulată, sunt nelegale, deoarece schimbarea locației

inițiale de construire a unui parc tematic de distracții s-a impus datorită

studiului de pre-fezabilitate și a avizelor negative de la M.A.M.M., suma respectivă

fiind deductibilă în totalitate, întrucât cheltuielile au fost destinate

exclusiv realizării obiectului de activitate al societății.

Prin sentința nr. 1140 din

14 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a anulat, Decizia nr. 158

din 31 mai 2004 emisă de M.F.P. - A.N.A.F.

Totodată, prin aceeași

sentință, a fost anulat parțial procesul - verbal nr. 40 din 9 martie 2004

încheiat de M.F.P. – D.G.F.P. Mureș, în ceea ce privește neaprobarea

rambursării sumei de 8.171.829.226 lei, reprezentând T.V.A. aferentă perioadei

iulie 2001 – decembrie 2003.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București, au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și

D.G.F.P. Mureș, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1150 din 5 aprilie 2006, a admis recursurile, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță, în vederea completării probatoriului, inclusiv a raportului

de expertiză contabilă, pentru a se stabili cu certitudine dacă bunurile și

serviciile facturate ulterior datei schimbării locației au fost necesare în

acea etapă.

Rejudecând cauza și având în

vedere considerentele deciziei de casare, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1308 din 17 mai 2007, a dispus anularea Deciziei nr. 158/2004, precum și anularea parțială a

procesului – verbal, în privința rambursării sumei de 8.171.829.266 lei

reprezentând T.V.A. aferent perioadei iulie 2001 – decembrie 2003.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că din raportul suplimentar de expertiză

contabilă întocmit în cauză rezultă că reclamanta are dreptul la deducerea facturilor

emise după data de 6 mai 2003, data schimbării locației obiectivului de

realizat, întrucât bunurile și serviciile facturate au fost absolut necesare în

această etapă pentru realizarea activității firmei, în sensul art. 19 lit. b)

din O.U.G. nr. 17/2000 și art. 24 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 345/2002.

Împotriva soluției

pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs D.G.F.P. Mureș în

nume propriu și în numele M.E.F. – A.N.A.F., precum și A.N.A.F. – D.G.J.

În motivarea recursului său

D.G.F.P. Mureș a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8

și pct. 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta separat, făcând însă aprecieri cu

privire la greșita interpretare a probelor și greșita aplicare a dispozițiilor

legale incidente în cauză.

Astfel, se arată că

societatea a fost înființată prin O.G. nr. 3/2001 privind aprobarea și

implementarea Programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighișoara,

act normativ potrivit căruia a fost aprobat programul special de dezvoltare turistică

a zonei Sighișoara, ca program de interes național; prin același act normativ

s-a prevăzut și denumirea societății care urmează să realizeze programul

special, respectiv SC F.D.T.S. SA, individual sau în asociere cu alte persoane

juridice române sau străine, care este o societate comercială de interes local.

Recurenta precizează că

bunurile și serviciile în cauză se referă la studii, cercetări, publicitate și

consumabile ce privesc obiectul inițial de activitate care, ulterior s-a

modificat în totalitate, iar în condițiile în care acest proiect nu a fost

materializat niciodată, societatea nu avea dreptul să-și deducă taxa pe

valoarea adăugată înscrisă în facturile supuse verificării.

În speță, susține recurenta,

nu s-a dovedit că aceste studii și cercetări efectuate și necesare

implementării proiectului D.P., în zona Sighișoara, sunt aplicabile și pentru

alte locații decât Sighișoara, din punct de vedere juridic și tehnic. Astfel,

greșit s-au considerat îndeplinite în cauză condițiile art. 18 și art. 19 din

O.U.G. nr. 17/2000, precum și cele ale art. 22 alin. (4) și art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 345/2002.

În recursul său recurenta - pârâtă

A.N.A.F. reiterează motivele de recurs invocate de D.G.F.P. Mureș, susținând în

esență că bunurile și serviciile achiziționate de societate în perioada supusă

verificării nu au avut ca rezultat realizarea de operațiuni taxabile, nefiind

destinate unor operațiuni legate de activitatea economică a societății.

Totodată, la efectuarea

raportului de expertiză în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 208 alin.

(1) C. proc. civ., în sensul că instituția nu a fost legal citată la întocmirea

lucrării.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursurile sunt nefondate.

În ceea ce privește motivul

de recurs privind greșita aplicare a legii de către instanța de fond (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.) se constată că societatea reclamantă, înființată ca societate

comercială în temeiul Legii nr. 31/1990, a avut încă de la constituire, în

obiectul său de activitate alte activități recreative, alături de care s-a

inclus și obiectivul propus și sprijinit prin O.G. nr. 3/1991, respectiv

reabilitarea și revitalizarea cetății Sighișoara. Construcția unui parc tematic

de distracții făcea parte din acest obiectiv, subsumându-se, totodată și

obiectului de activitate menționat în cel de-al doilea certificat de

înregistrare, emis la 19 august 2004 pentru aceeași societate, dar cu denumirea schimbată în SC D.P. SA, respectiv - activitatea principală: Bâlciuri și

parcuri de distracții.

De precizat că O.G. nr. 3/2001

privind aprobarea și implementarea Programului special de dezvoltare turistică

a zonei Sighișoara a devenit caducă la momentul apariției avizului negativ al M.A.N.

din 26 septembrie 2002, ansamblul de obiective sprijinit prin ordonanță

nemaifiind realizabil pe amplasamentul propus inițial.

În ceea ce privește

administrarea și interpretarea probatoriului instanța de fond a avut în vedere

nu numai expertiza contabilă, ci și înscrisurile depuse de părți, respectiv

contracte, studii, avize, facturi fiscale – toate având ca obiect realizarea Parcului

tematic de distracție – D.P. Acest obiectiv este menționat și în Prospectul de

ofertă publică primară inițială de vânzare a acțiunilor nominative ordinare

emise de SC F.D.T.S. SA din 2001.

De asemenea, expertiza

contabilă s-a efectuat cu respectarea normelor de procedură în vigoare,

expertul desemnat de părți convocând părțile cu scrisoare recomandată, cu confirmare

de primire, dovezile fiind atașate la dosar; de altfel, convocarea părților

este necesară, potrivit art. 208 C. proc. civ. numai când este vorba de o

lucrare la fața locului, ceea ce nu este cazul în speță.

În ceea ce privește corecta

aplicare a art. 18 și art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. și art. 22 alin.

(4) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A. reclamanta - intimată a făcut dovada

că bunurile și serviciile achiziționate în perioada verificată sunt destinate

realizării de operațiuni taxabile, respectiv crearea unui parc de distracții

tematic, conform obiectului de activitate al firmei.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile urmează

a fi respinse ca nefondate, hotărârea instanței de fond, de admitere a acțiunii

reclamantei fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. Mureș în nume propriu și în numele A.N.A.F. împotriva sentinței

civile nr. 1308 din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții - pârâți

la 7.200 lei cheltuieli de judecată către intimatul petent.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 ianuarie 2008.