ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 132/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC D.P. SA a chemat în judecată pe pârâții M.F.P. - A.N.A.F. și D.G.F.P. Mureș, solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 158 din 31 mai 2004 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., anularea procesului - verbal din 9 martie 2004 întocmit de M.F.P. - D.G.F.P. Mureș, sub aspectul neaprobării rambursării sumei de 8.171.829.266 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă intervalului iulie 2001 - decembrie 2003. Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că s-a înființat inițial sub denumirea „Fondul de dezvoltare turistică Sighișoara SA”, având ca obiect principal de activitate – alte activități recreative – precizat ca „reabilitarea și revitalizarea Cetății Sighișoara, ansamblu inclus în Patrimoniul U.N.E.S.C.O.

și crearea în acest spațiu a unei zone exclusive de cazare și divertisment”. A mai arătat reclamanta că, la 6 mai 2003, printr-un act adițional, s-a modificat actul constitutiv al societății, astfel că obiectul principal de activitate era „bâlciuri și parcuri de distracție” precizat drept „constituirea și exploatarea parcului tematic de distracții D.P.”. Măsura a fost determinată de imposibilitatea juridică și tehnică de a realiza proiectul unui parc tematic de distracții în zona Sighișoara. Totodată, reclamanta a mai susținut că procesul - verbal din 9 martie 2004, prin care s-a respins cererea de rambursare a sumei de 8.171.829.266 lei, reprezentând T.V.A.

pe perioada iulie 2001 – decembrie 2003, precum și Decizia nr. 158/2004, prin care s-a respins contestația formulată, sunt nelegale, deoarece schimbarea locației inițiale de construire a unui parc tematic de distracții s-a impus datorită studiului de pre-fezabilitate și a avizelor negative de la M.A.M.M., suma respectivă fiind deductibilă în totalitate, întrucât cheltuielile au fost destinate exclusiv realizării obiectului de activitate al societății. Prin sentința nr. 1140 din 14 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a anulat, Decizia nr. 158 din 31 mai 2004 emisă de M.F.P. - A.N.A.F. Totodată, prin aceeași sentință, a fost anulat parțial procesul - verbal nr. 40 din 9 martie 2004 încheiat de M.F.P.

– D.G.F.P. Mureș, în ceea ce privește neaprobarea rambursării sumei de 8.171.829.226 lei, reprezentând T.V.A. aferentă perioadei iulie 2001 – decembrie 2003. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Mureș, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1150 din 5 aprilie 2006, a admis recursurile, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea completării probatoriului, inclusiv a raportului de expertiză contabilă, pentru a se stabili cu certitudine dacă bunurile și serviciile facturate ulterior datei schimbării locației au fost necesare în acea etapă.

Rejudecând cauza și având în vedere considerentele deciziei de casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1308 din 17 mai 2007, a dispus anularea Deciziei nr. 158/2004, precum și anularea parțială a procesului – verbal, în privința rambursării sumei de 8.171.829.266 lei reprezentând T.V.A. aferent perioadei iulie 2001 – decembrie 2003. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din raportul suplimentar de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că reclamanta are dreptul la deducerea facturilor emise după data de 6 mai 2003, data schimbării locației obiectivului de realizat, întrucât bunurile și serviciile facturate au fost absolut necesare în această etapă pentru realizarea activității firmei, în sensul art. 19 lit. b) din O.U.G.

nr. 17/2000 și art. 24 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 345/2002. Împotriva soluției pronunțate de Curtea de Apel București, a declarat recurs D.G.F.P. Mureș în nume propriu și în numele M.E.F. – A.N.A.F., precum și A.N.A.F. – D.G.J. În motivarea recursului său D.G.F.P. Mureș a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta separat, făcând însă aprecieri cu privire la greșita interpretare a probelor și greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză. Astfel, se arată că societatea a fost înființată prin O.G. nr. 3/2001 privind aprobarea și implementarea Programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighișoara, act normativ potrivit căruia a fost aprobat programul special de dezvoltare turistică a zonei Sighișoara, ca program de interes național; prin același act normativ s-a prevăzut și denumirea societății care urmează să realizeze programul special, respectiv SC F.D.T.S.

SA, individual sau în asociere cu alte persoane juridice române sau străine, care este o societate comercială de interes local. Recurenta precizează că bunurile și serviciile în cauză se referă la studii, cercetări, publicitate și consumabile ce privesc obiectul inițial de activitate care, ulterior s-a modificat în totalitate, iar în condițiile în care acest proiect nu a fost materializat niciodată, societatea nu avea dreptul să-și deducă taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile supuse verificării. În speță, susține recurenta, nu s-a dovedit că aceste studii și cercetări efectuate și necesare implementării proiectului D.P., în zona Sighișoara, sunt aplicabile și pentru alte locații decât Sighișoara, din punct de vedere juridic și tehnic.

Astfel, greșit s-au considerat îndeplinite în cauză condițiile art. 18 și art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000, precum și cele ale art. 22 alin. (4) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 345/2002. În recursul său recurenta - pârâtă A.N.A.F. reiterează motivele de recurs invocate de D.G.F.P. Mureș, susținând în esență că bunurile și serviciile achiziționate de societate în perioada supusă verificării nu au avut ca rezultat realizarea de operațiuni taxabile, nefiind destinate unor operațiuni legate de activitatea economică a societății. Totodată, la efectuarea raportului de expertiză în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 208 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că instituția nu a fost legal citată la întocmirea lucrării.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. În ceea ce privește motivul de recurs privind greșita aplicare a legii de către instanța de fond (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) se constată că societatea reclamantă, înființată ca societate comercială în temeiul Legii nr. 31/1990, a avut încă de la constituire, în obiectul său de activitate alte activități recreative, alături de care s-a inclus și obiectivul propus și sprijinit prin O.G. nr. 3/1991, respectiv reabilitarea și revitalizarea cetății Sighișoara. Construcția unui parc tematic de distracții făcea parte din acest obiectiv, subsumându-se, totodată și obiectului de activitate menționat în cel de-al doilea certificat de înregistrare, emis la 19 august 2004 pentru aceeași societate, dar cu denumirea schimbată în SC D.P.

SA, respectiv - activitatea principală: Bâlciuri și parcuri de distracții. De precizat că O.G. nr. 3/2001 privind aprobarea și implementarea Programului special de dezvoltare turistică a zonei Sighișoara a devenit caducă la momentul apariției avizului negativ al M.A.N. din 26 septembrie 2002, ansamblul de obiective sprijinit prin ordonanță nemaifiind realizabil pe amplasamentul propus inițial. În ceea ce privește administrarea și interpretarea probatoriului instanța de fond a avut în vedere nu numai expertiza contabilă, ci și înscrisurile depuse de părți, respectiv contracte, studii, avize, facturi fiscale – toate având ca obiect realizarea Parcului tematic de distracție – D.P. Acest obiectiv este menționat și în Prospectul de ofertă publică primară inițială de vânzare a acțiunilor nominative ordinare emise de SC F.D.T.S.

SA din 2001. De asemenea, expertiza contabilă s-a efectuat cu respectarea normelor de procedură în vigoare, expertul desemnat de părți convocând părțile cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, dovezile fiind atașate la dosar; de altfel, convocarea părților este necesară, potrivit art. 208 C. proc. civ. numai când este vorba de o lucrare la fața locului, ceea ce nu este cazul în speță. În ceea ce privește corecta aplicare a art. 18 și art. 19 din O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. și art. 22 alin. (4) din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A. reclamanta - intimată a făcut dovada că bunurile și serviciile achiziționate în perioada verificată sunt destinate realizării de operațiuni taxabile, respectiv crearea unui parc de distracții tematic, conform obiectului de activitate al firmei.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile urmează a fi respinse ca nefondate, hotărârea instanței de fond, de admitere a acțiunii reclamantei fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Mureș în nume propriu și în numele A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1308 din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenții - pârâți la 7.200 lei cheltuieli de judecată către intimatul petent. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2008.