ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 750/2013

Asupra

cererii de revizuire de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 8 mai 2009,

reclamanta SC I.C.T. SRL Sighișoara a solicitat anularea Deciziei de impunere nr.

551 din 17 decembrie 2008 emisă de D.G.F.P. a județului Brașov, a Deciziei nr. 82

din 16 aprilie 2009 emisă de D.G.F.P. a județului Cluj cu privire la suma de

2.105.853 lei, reprezentând diferență suplimentară de T.V.A. cu majorările de întârziere

aferente și admiterea cererii de rambursare T.V.A. în sumă de 1.383.890 lei,

conform decontului de T.V.A. depus la A.F.P. Sighișoara la data de 20 aprilie 2007.

Prin Sentința nr. 21

din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Prin Decizia nr. 5580

din 14 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul declarat împotriva

acestei sentințe de reclamantă, fiind casată hotărârea atacată și trimisă cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

În fond după casare,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal a pronunțat sentința nr. 133 din 20 mai 2011, prin care a respins

acțiunea ca nefondată, cu motivarea că, pentru operațiunile efectuate în anul

2001, prescripția dreptului reclamantei de a solicita rambursarea T.V.A. s-a

împlinit la data de 31 decembrie  2006, în conformitate cu prevederile art. 91

din O.G. nr. 11/1996.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta

SC I.C.

T.

SRL Sighișoara, solicitând ca, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304/1

C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii

acțiunii și anulării actelor administrativ fiscale contestate în cauză.

în recurs

Prin Decizia nr. 2108

din 2 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal a respins recursul

de

reclamanta SC I.C.

T. S.R.L. Sighișoara împotriva sentinței nr. 133 din

20 mai 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut în

esență că cercetării judecătorești a fost supusă numai problema de drept

pentru care s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță și anume, dacă

înregistrarea sub nr. 25.646 din 23 octombrie 2006 la A.F.P. Sighișoara a decontului

de T.V.A. pe luna septembrie 2006 pentru suma de 1.951.591 lei, aferentă

operațiunilor din perioada 2001 – 2002, a avut ca efect întreruperea termenului de prescripție pentru dreptul recurentei – reclamante de a solicita

rambursarea T.V.A.

De asemenea, s-a

arătat că instanța de fond a constatat judicios că, prin acest decont nu a fost

întrerupt cursul prescripției dreptului de a cere rambursarea T.V.A., întrucât

nu a fost exprimată opțiunea contribuabilului pentru exercitarea dreptului la

rambursarea T.V.A., iar recurenta – reclamantă înregistra la acea dată T.V.A.

de plată la bugetul consolidat al statului, astfel cum s-a constatat în

raportul de inspecție fiscală nr. 5594 din 16 decembrie 2008 și în consecință,

nu avea dreptul de a solicita restituirea T.V.A..

S-a mai arătat în

considerentele deciziei atacate că deși recurenta – reclamantă avea dreptul să

storneze și să înregistreze în decontul de T.V.A. din luna septembrie 2006 T.V.A.

colectată aferentă perioadei iunie – august 2011, dreptul la rambursarea acestor

sume reprezentând T.V.A. colectată a fost exercitat numai prin decontul

înregistrat sub nr. 18749 din 20 aprilie 2007 la A.F.P. Sighișoara, după împlinirea

la data de 31 decembrie 2006 a termenului de prescriere a dreptului de a solicita

rambursarea T.V.A.

Instanța de

recurs a apreciat că apărarea recurentei – reclamante privind întreruperea

cursului prescripției dreptului său de a cere rambursarea T.V.A. prin decontul

de T.V.A. înregistrat sub nr. 25.646 din 23 octombrie 2006 a fost corect

respinsă de instanța de fond în raport de prevederile art. 149 pct. 5 din C.

fisc., în vigoare la data depunerii decontului de T.V.A.

În fine,

instanța de recurs a constatat că susținerile recurentei privind considerentele

eronate din hotărârea atacată referitoare la cuantumul T.V.A. colectată din

decontul nr. 25.646 din 23 octombrie 2006 pentru care i-a fost respinsă cererea

de rambursare sunt vădit nefondate, în condițiile în care au fost examinate

obligațiile fiscale impuse prin actele administrativ – fiscale contestate și în

care, analiza instanței de fond a fost limitată la problema de drept stabilită

prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, în sensul de a se

verifica dacă decontul de T.V.A. pe luna septembrie 2006 reprezintă sau nu o cauză

legală de întrerupere a cursului prescripției dreptului recurentei – reclamante

de a solicita rambursarea T.V.A colectată aferentă operațiunilor din perioada

2001 – 2002.

extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire

SC I.C.T. SRL

Sighișoara.

În motivarea cererii,

revizuenta a reluat istoricul cauzei, susținând în esență, că prin

respingerea recursului, instanța nu s-a pronunțat asupra

legalității actelor administrative atacate.

Astfel, revizuenta a

arătat că prin decontul rectificativ nr. 25646 din 23 octombrie 2006,

societatea a înregistrat sume de recuperate și nu sume datorate, prin

urmare nu a fost vorba de o recunoaștere voluntară a vreunei datorii către

bugetul de stat.

De asemenea,

revizuenta a apreciat că, în condițiile reținerii de către

instanța de recurs a faptului că cererea de rambursare a T.V.A.-ului a

fost făcută în afara termenului de prescripție, precum și

reținerea potrivit căreia decontul de T.V.A. (25646/2006) a fost depusă

tot în afara termenului de prescripție, actul administrative fiscal ar fi

trebuit să conțină o măsură de respingere a cererii de rambursare pe motiv

că aceasta fost făcută în afara termenului de prescripție.

În concluzie,

revizuenta a arătat că instanța de recurs, respingând cererea de

rambursare, fără să se pronunțe asupra legalității sumelor

suplimentare de plată cuprinse în actul administrativ atacat, a omis să se

pronunțe asupra capătului de cerere privind anularea sumelor suplimentare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra revizuirii

Examinând cerea în

condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt

limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea căii de atac

formulate de revizuentă.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C.

proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă

interpretare.

În sensul acestor

prevederi legale, pot constitui obiect al revizuirii, hotărârile pronunțate în

primă instanță prin care s-a analizat fondul pretenției dedus judecății și care

au rămas definitive; hotărârile date în apel care evocă fondul; hotărârile

pronunțate în recurs când se evocă fondul; hotărârile pronunțate în revizuire

și în contestație în anulare, prin care s-au admis căile de atac și s-a

rejudecat fondul.

Cererea de revizuire

se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în

judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii,

potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce

interesează materia revizuirii, a evoca fondul înseamnă, în primă instanță, a

examina raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în

cauză, iar în căile de atac aceasta presupune schimbarea situației de fapt în

urma analizei materialului probator.

Din considerentele

deciziei atacate în prezenta cauză se poate constata că nu a fost admis

recursul, pentru a se lua în discuție fondul cauzei. Prin urmare nu poate forma

obiectul revizuirii reglementate de art. 322 C. proc. civ.

Ca atare, se poate

reține că o hotărâre a instanței de recurs evocă fondul numai atunci când

recursul a fost admis și a fost casată sau modificată hotărârea atacată.

O astfel de situație

nu se întâlnește însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum

este și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, în pricina de

față.

Motivele dezvoltate

de revizuentă se circumscriu în realitate unor critici ce pot fi încadrate ca

motive de recurs, însă revizuenta a beneficiat de calea de atac a recursului.

Temeiul

legal al soluției adoptate

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ. se va respinge

cererea de față ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de SC I.C.T. S.R.L. Sighișoara împotriva Deciziei nr. 2108

din 2 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.