ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2518/2013

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de recurs

Prin Decizia nr. 2108 din 2 mai 2012, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

recursul reclamantei SC I.C.T. SRL Sighișoara împotriva Sentinței nr. 133 din

20 mai 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Hotărârea supusă

recursului a fost pronunțată în fond după casare cu respectarea dispozițiilor art.

315 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că, în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Cu ocazia

rejudecării, a fost supusă cercetării judecătorești numai problema de drept

pentru care s-a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță și anume, dacă

înregistrarea din 23 octombrie 2006 la Administrația Finanțelor Publice Sighișoara a decontului de TVA pe luna septembrie 2006,

pentru suma de 1.951.591 lei, aferentă operațiunilor din perioada 2001 - 2002, a avut ca efect întreruperea termenului de prescripție pentru dreptul recurentei - reclamante

de a solicita rambursarea TVA.

S-a apreciat de către

instanța de control judiciar că, în limitele investirii sale prin decizia de

casare, instanța de fond a constatat judicios că, prin acest decont nu a fost

întrerupt cursul prescripției dreptului de a cere rambursarea TVA, întrucât nu

a fost exprimată opțiunea contribuabilului pentru exercitarea dreptului la

rambursarea TVA, iar recurenta-reclamantă înregistra la acea dată TVA de plată

la bugetul consolidat al statului, astfel cum s-a constatat în Raportul de

inspecție fiscală din 16 decembrie   2008 și în consecință, nu avea dreptul de

a solicita restituirea TVA.

S-a constatat că, în

deplină concordanță cu argumentele de fapt și de drept cuprinse în decizia de

casare, instanța de fond a reținut că, deși acest decont a fost depus anterior

datei la care s-a împlinit termenul de prescripție, cursul prescripției nu a

fost întrerupt și în conformitate cu prevederile art. 91 din O.G. nr. 11/1996,

cu modificările și completările ulterioare, dreptul recurentei - reclamante de

a solicita rambursarea TVA s-a prescris la data de 31 decembrie 2006.

Astfel, s-a avut în

vedere că, dispozițiile art. 91 din O.G. nr. 11/1996, în redactarea în vigoare

la data efectuării operațiunii de stornare, au prevăzut că, dreptul de a cere

compensarea sau restituirea sumelor privind obligațiile bugetare se prescrie în

termen de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a luat naștere

dreptul la compensare sau la restituire.

În consecință, deși

recurenta - reclamantă avea dreptul să storneze și să înregistreze în decontul

de TVA din luna septembrie 2006 TVA colectată aferentă perioadei iunie - august

2011, dreptul la rambursarea acestor sume reprezentând TVA colectată a fost

exercitat numai prin decontul înregistrat din 20 aprilie 2007 la Administrația Finanțelor Publice Sighișoara, după împlinirea la data de 31 decembrie 2006 a termenului

de prescriere a dreptului de a solicita rambursarea TVA .

Instanța de control

judiciar a apreciat că apărarea recurentei-reclamante privind întreruperea

cursului prescripției dreptului său de a cere rambursarea TVA prin decontul de

TVA înregistrat din 23 octombrie 2006 a fost corect respinsă de instanța de

fond, în raport de prevederile art. 149 pct. 5 din C. fisc., în vigoare la data

depunerii decontului de TVA.

S-a mai reținut de

către instanță că recurenta-reclamantă nu a dovedit situația premisă a acestor

prevederi legale, deoarece nu a contestat elementele de fapt avute în vedere de

organele fiscale și ulterior, de către instanța de fond, reținându-se că, în decontul

de TVA înregistrat din 23 octombrie 2006 pentru TVA colectată în sumă de

1.951.591 lei aferentă operațiunilor din perioada 2001 - 2002, s-a optat pentru

raportarea TVA și nu pentru rambursarea TVA, fiind bifată căsuța din decont

corespunzătoare operațiunii de raportare. De asemenea, s-a avut în vedere că la

data depunerii decontului de TVA aferentă trimestrului III 2006, recurenta -

reclamantă înregistra TVA de plată la bugetul general consolidat și deci nu

beneficia de dreptul de a solicita rambursarea TVA.

Instanța a mai

apreciat că recurenta-reclamantă a susținut neîntemeiat că decontul de TVA pe

luna septembrie 2006 are semnificația unei declarații rectificative, care

întrerupe cursul prescripției, conform prevederilor pct. 5 alin. (1) lit. b) din

Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2690/1998 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a prevederilor O.G. nr. 68/1997 privind procedura de

întocmire și de depunere a declarațiilor de impozite și taxe.

S-a reținut că normele

invocate de recurenta-reclamantă prevăd că, depunerea declarației rectificative

în termenul de prescripție a dreptului organelor fiscale de a stabili diferențe

de impozite și taxe conduce la întreruperea prescripției și că, de la data

depunerii declarației rectificative începe să curgă o nouă prescripție pentru

perioada la care se referă, dar această reglementare se coroborează cu

dispozițiile art. 21 lit. a) din O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal,

care prevăd că, dreptul organelor fiscale de a stabili diferențe de impozite și

taxe se prescrie în termen de 5 ani de la data la care a expirat termenul de

depunere a declarației pentru perioada respectivă.

Astfel, din analiza

prevederilor legale sus-menționate, instanța a apreciat că rezultă faptul că în

luna septembrie 2006 era deja prescris dreptul organelor fiscale de a stabili

obligații fiscale pentru perioada iunie - august 2001 și conform dispozițiilor pct.

5 alin. (2) lit. b) din Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 2690/1998,

depunerea declarației rectificative după expirarea termenului de prescripție nu

întrerupe cursul prescripției și constituie o recunoaștere voluntară a

impozitelor și diferențelor de impozite astfel declarate, acestea fiind

considerate legal stabilite și datorate.

S-a mai

reținut de către instanța de control judiciar că dispozițiile art. 24 din O.G. nr.

70/1997 prevăd că impozitele și diferențele de impozite declarate sau

recunoscute în orice mod de către contribuabil, după împlinirea termenelor de

prescripție, se consideră legal stabilite și datorate, precum și faptul că susținerile

din recurs, privind considerentele eronate din hotărârea atacată cu privire la

cuantumul TVA colectată din decontul din 23 octombrie 2006 pentru care i-a fost

respinsă cererea de rambursare, sunt vădit nefondate, în condițiile în care au

fost examinate obligațiile fiscale impuse prin actele administrativ - fiscale

contestate și în care, analiza instanței de fond a fost limitată la problema de

drept stabilită prin decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, în

sensul de a se verifica dacă decontul de TVA pe luna septembrie 2006 reprezintă

sau nu o cauză legală de întrerupere a cursului prescripției dreptului

recurentei - reclamante de a solicita rambursarea TVA colectată aferentă operațiunilor

din perioada 2001 - 2002.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă SC I.C.T. SRL

Sighișoara, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ.

Contestatoarea

consideră că dezlegarea pricinii este rezultatul unei greșeli materiale

constând în faptul că s-a avut în vedere că suma în cuantum de 1.107.149 lei stornată

și înregistrată în decontul de TVA din 23 octombrie 2006 reprezintă

regularizare TVA colectată, când, în realitate, suma stornată și înregistrată

este de 1.951.591 lei și reprezintă TVA colectată.

În toate fazele

procesuale, instanțele de judecată au stabilit că suma reprezentând TVA

colectată, pe care societatea avea dreptul să o storneze și să o regularizeze

prin decontul din 23 octombrie 2000, este de 1.951.591 lei, aferentă perioadei

2001-2002 și nu suma de 1.107.149 lei, astfel cum a stabilit D.G.F.P. Brașov.

În urma acestei erori

materiale, instanța de recurs a ajuns la concluzia greșită că societatea ar fi

avut TVA de plată la trimestrul IV 2006, când în realitate, societatea avea de

recuperat 243.246 lei.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, arată contestatoarea, D.G.F.P. Cluj a recunoscut că societatea

ar fi avut TVA de recuperat la trimestrul III 2006 și nu ar fi avut TVA de

plată, în condițiile în care dreptul societății de a solicita rambursarea sumei

nu ar fi fost prescris.

formulate de intimata - pârâtă D.G.F.P. Cluj.

Prin întâmpinare,

intimata a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare

împotriva Deciziei nr. 2108 din 2 mai 2012.

În motivarea

contestației în anulare, contestatoarea nu evidențiază nicio greșeală de ordin

material.

Constatatoarea este

nemulțumită de modalitatea în care instanța de judecată investită cu soluționarea

recursului a interpretat susținerile și apărările formulate în cauză.

Intimata arată că

susținerea contestatoarei în sensul că ar fi recunoscut că societatea ar fi

avut TVA de recuperat și nu TVA de plată, nu corespund realității.

Poziția procesuală a

intimatei este susținută de apărările existente la dosarul cauzei, prin care

s-a menționat în mod expres faptul că instanța de fond a reținut în mod corect

că numai o cerere de rambursare este o cerere de restituire și că recurenta a

înregistrat în mod greșit în decontul trimestrului III 2006 un sold negativ de

plată în sumă de 1.951.591 lei, când aceasta avea TVA de plată la bugetul

general consolidat al statului.

Societatea

contestatoare a optat pentru reportarea TVA-ului în sumă de 1.951.591 lei și nu

pentru rambursarea TVA, bifând căsuța corespunzătoare acestei operațiuni.

Legiuitorul a

conferit agenților economici posibilitatea de a solicita fie rambursarea

soldului sumei negative a TVA, fie reportarea acesteia în decontul din luna

următoare.

Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară

exercitată

Contestația în

anulare este nefondată, apărările în sensul inadmisibilității cererii nu pot fi

primite, în raport de temeiul juridic invocat, respectiv art. 318 teza C. proc.

civ.

Contestatoarea invocă

existența unei greșeli materiale, în sensul că a fost luată în considerare suma

de 1.951.591 lei, în loc de 1.107.149 lei, reprezentând suma stornată și

înregistrată.

Analizându-se actele

dosarului, se constată că susținerea referitoare la modalitatea de calcul a

sumei reprezentând TVA colectată, a făcut și obiectul recursului formulat de

societate împotriva sentinței primei instanțe, pronunțată în rejudecare.

Instanța de recurs a

optat motivat pentru varianta de calcul făcută de către organul fiscal,

D.G.F.P. Cluj și a înlăturat susținerile societății recurente.

În aceste condiții,

susținerea existenței unei greșeli materiale, rezultând dintr-un calcul eronat,

este nefondată, instanța de recurs exprimându-și în mod neechivoc în

considerentele deciziei, soluția adoptată.

În ceea ce privește

precizările intimatei formulate în cuprinsul întâmpinării, se constată că

aceasta a susținut că societatea are TVA de plată și nu TVA de recuperat, cum

în mod greșit a afirmat contestatoarea.

În concluzie, prima

ipoteză a art. 318 C. proc. civ. are în vedere greșeli materiale evidente, pe

această cale neputând fi remediate greșeli de judecată, de apreciere a probelor

sau de interpretare a unor dispoziții legale, cum solicită, în realitate,

contestatoarea.

Față de acestea,

nefiind întrunite prevederile art. 318 teza I C. proc. civ., contestația va fi

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de SC I.C.T. SRL Sighișoara împotriva Deciziei nr. 2108 din 2

mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2013.