ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3923/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 45 din 19 aprilie

2011 Tribunalul Teleorman, secția penală, a dispus după cum urmează:

În baza art. 20

raportat la art. 174 - 175 lit. c), d) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B.F., cetățenie română, studii 10

clase, pensionar, căsătorit, 6 copii - 2 minori - stagiul militar satisfăcut

(fruntaș), fără antecedente penale, la pedeapsa de 7 (șapte) ani și 6 (șase)

luni închisoare.

S-au interzis

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) și d) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a

doua, lit. b) și d) C. pen. timp de 6 ani după executarea pedepsei principale,

a închisorii.

În baza art. 67 C.

pen. s-a dispus degradarea militară a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsă prevenția executată de inculpat de la 28 februarie

2011 la zi și menține starea de arest.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.001,20 RON cu

majorările aferente până la achitarea integrală a debitului către partea civilă

S.J.A. Teleorman.

S-a luat act că

părțile vătămate B.M. și S.U. „B.A." - București nu s-au constituit părți

civile.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen. a confiscat de la inculpat obiectul de fier tip „platbandă" cu

lungimea de 52 cm, lățimea de 5 cm și greutatea de 1,8 Kg.

În baza art. 191 C.

proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 RON cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că în dimineața zilei de 20 februarie 2011, în

jurul orei 6,30, pe fondul unei crize de gelozie, în timp ce soția sa partea

vătămată B.M. dormea, inculpatul i-a aplicat lovituri în zona capului cu un

obiect metalic (tip platbandă) după care a părăsit locuința, ascunzându-se.

Urmare a agresiunii,

victima a fost spitalizată de urgență la S.U. „B.A." București, iar din

raportul de constatare medico-legală rezultă că leziunile au pus în primejdie

viața victimei și au necesitat 70 - 80 zile de îngrijiri medicale.

Tribunalul a mai

reținut că potrivit raportului de constatare medico-legală psihiatrică

inculpatul prezintă tulburare de personalitate organică, sindrom psihoorganic,

dar are discernământul faptelor, însă diminuat.

În raport cu modul de

operare instanța de fond a reținut existența intenției directe de a ucide și

agravanța prevăzută de art. 175 lit. d) C. pen. în condițiile în care

inculpatul a comis agresiunea într-un moment în care victima nu se putea apăra.

Cum inculpatul a

recunoscut și solicitat judecarea pe baza materialului de urmărire penală,

instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc.

pen.

La individualizarea

pedepsei au fost avute în vedere criteriile impuse de art. 72 C. pen.

reținându-se alături de pericolul social concret al infracțiunii, împrejurările

în care a fost comisă, circumstanțele personale ale inculpatului și contextul

familial existent între inculpat și soția sa.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru netemeinicie cu

susținerea că s-a omis nejustificat reținerea circumstanțelor prevăzute de art.

73 lit. b) C. pen.

În acest sens a

susținut apelantul că victima cunoscând problemele sale medicale, a întreținut

o stare tensionată.

De asemenea,

apelantul susține că neîntemeiat instanța de fond ar fi reținut ca circumstanță

agravantă împrejurarea că în mod voluntar nu și-a luat tratamentul, pentru a

săvârși actul de violență.

Examinând sentința

atacată din perspectiva criticilor formulate cât și din oficiu, Curtea de Apel

București a constatat că apelul inculpatului este fondat numai sub aspectul

aplicării dispozițiilor art. 64 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei

penale nr. 234/A din 13 iulie 2011 a Curții de Apel București, pronunțată în

acest sens, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către

inculpat.

Se critică sentința

penală apelată cât și decizia atât sub aspectul omisiunii de a avea în vedere

starea de sănătate precară a inculpatului și de a reține circumstanța atenuantă

a provocării exercitate de partea vătămată, cât și sub aspectul reținerii, ca

circumstanță agravantă, a întreruperii tratamentului, în mod voluntar, pentru a

săvârși fapta.

Astfel, în susținerea

apărării, arată că partea vătămată l-a provocat pe inculpat, menținând relațiile

tensionate existente între cei doi, ca urmare a stării materiale precare, deși

cunoștea problemele medicale ale acestuia.

Instanța de recurs

reține următoarele:

Sub aspectul

situației de fapt:

Din coroborarea

declarației martorilor M.F., H.G. cu susținerile inculpatului, procesul-verbal

de cercetare la fața locului și declarația părții vătămate - rezultă că

situația de fapt a fost judicios stabilită de instanța de fond și de altfel nu

este contestată de inculpat.

Inclusiv în cadrul

căilor de atac exercitate inculpatul se pliază în critici raportat la regimul

sancționatoriu incident.

Vinovăția și

încadrarea juridică a faptei inculpatului:

Având în vedere

obiectul vulnerant folosit, zona vitală vizată (capul) și faptul că inculpatul

a ales deliberat să-și lovească soția în momentul în care aceasta dormea

profund se impune concluzia că a acționat cu intenție directă de a ucide,

profitând tocmai de imposibilitatea de a se apăra a victimei.

Nu va primi critica,

manifestată inclusiv în recurs, referitoare la omisiunea reținerii și aplicării

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., întrucât neînțelegerile dintre inculpat

și soția sa și tensiunile care existau de mult timp între aceștia nu constituie

o provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Dimpotrivă,

împrejurarea că inculpatul și-a agresat soția în timp ce aceasta dormea în

aceeași încăpere cu el și fiica lor minoră ca urmare a unei decizii spontane

exclude reținerea scuzei provocării.

Tribunalul nu a

reținut vreuna din circumstanțele agravante prevăzute de art. 75 C. pen.

În altă ordine de

idei, din raportul de constatare medico-legală psihiatrică rezultă că

inculpatul „prezintă tulburare de personalitate organică, sindrom psihoorganic

„.Are discernământul faptelor sale diminuat".

Concluzionând,

vinovăția inculpatului este deplin dovedită și încadrarea juridică a faptelor

acestuia corect stabilită.

Referitor la

individualizarea pedepsei, cu deplină obiectivitate Curtea a apreciat că

regimul sancționator stabilit inculpatului (7 ani și 6 luni închisoare)

corespunde criteriilor impuse de dispozițiile art. 72 C. pen.

În acest sens, în

acord cu instanțele ierarhic inferioare, Înalta Curte apreciază pericolul

social deosebit al faptei inculpatului, sporit de împrejurările concrete și

modul în care a fost comisă, deliberat, într-un moment în care victima nu se

putea apăra.

Este totodată de

remarcat ușurința cu care inculpatul a recurs la violență extremă pentru a-și

„rezolva definitiv" problemele conjugale, dar și atitudinea acestuia post

factum, când deși conștient de situația gravă a soției, a fugit și s-a ascuns,

lăsându-și fiica minoră (9 ani) să ceară ajutor pentru a-și salva mama.

În acest context,

stabilirea pedepsei, peste limita minimă este deplin justificată.

Raportat la

desfășurarea din apel, Curtea a constatat în deplină legalitate că în mod

greșit instanța de fond a aplicat pedeapsa accesorie și complementară a

interzicerii drepturilor părintești [art. 64 lit. a) C. pen.]. Astfel, în

condițiile în care nu există date că inculpatul cu rea-voință și-ar fi neglijat

copiii sau că le-ar fi aplicat rele tratamente, aplicarea pedepsei accesorii a

interzicerii drepturilor părintești apare ca o ingerință nejustificată în viața

privată și de familie constituind o încălcare a art. 8 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

În acest sens și

practica Curții Europene a Drepturilor Omului -Hotărârea din 28 septembrie 2004

în cauza Sabău și Pârcălab contra României.

Așa fiind, doar sub

acest aspect s-a constatat că sentința este nelegală, motiv pentru care în baza

art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul inculpatului B.F.,

a desființat în parte, sentința atacată și rejudecând a înlăturat atât pedeapsa

accesorie, cât și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părintești,

aplicate inculpatului, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În consecință,

pronunțarea deciziei fiind în acord cu temeinicia și legalitatea abordării

juridice, cazuri de casare constatabile din oficiu nu se evidențiază, instanța

de recurs în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat recursul inițiat.

Se va deduce perioada

arestului preventiv, de la 28 februarie 2011 la zi.

Văzând și prevederile

art. 192 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva Deciziei penale nr. 234/A din 13

iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 28

februarie 2011 la 4 noiembrie 2011.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 noiembrie 2011.