ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 514/2011

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 33 din 23 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 3665/87/2009, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.P. la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. și lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o durată de 5 ani stabilită potrivit art. 53 C. pen.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, de la 11 noiembrie 2009 la zi, 23 martie 2010.

A fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

S-a dispus degradarea militară a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată D.G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Alexandria și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.313,67 RON către acesta cu titlu de despăgubiri civile plus penalitățile de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la achitarea integrală a debitului.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 200 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 173/P/2009 din 25 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.

În esență, în actul de sesizare a instanței, procurorul a reținut că pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, inculpatul P.P. și fratele său au exercitat concomitent, acte de violență, cu pumnii și picioarele în diferite zone anatomice ale corpului părții vătămate, iar P.F. a înțepat-o cu un cuțit în abdomen, cauzându-i leziuni ce au necesitat 14 - 15 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.

Analizând întregul material probator de la dosar și anume procesul-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale părții vătămate, certificatul medico-legal, declarațiile martorilor, declarația părții vătămate, toate coroborate cu declarația inculpatului, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

Între inculpații P.P., fratele acestuia și partea vătămată D.G. au existat mai multe stări conflictuale pe fondul cărora aceștia s-au lovit reciproc.

Astfel, la data de 17 septembrie 2004, inculpatul și fratele său au exercitat acte de violență cu un corp tăietor-înțepător asupra părții vătămate, care în perioada 17 - 21 septembrie 2004 a fost internată în Spitalul Județean Alexandria.

În luna septembrie 2008, partea vătămată a exercitat acte de violență asupra fratelui inculpatului, iar la data de 28 februarie 2009 l-a lovit și pe inculpat care a sesizat organele de poliție despre cele întâmplate pe telefonul mobil întrucât sediul poliției era închis.

A doua zi, organele de poliție i-au solicitat inculpatului și fratelui său să se prezinte la sediul poliției, pentru a formula plângere penală împotriva părții vătămate.

Inculpatul, fratele său și partea vătămată s-au întâlnit, ocazie cu care și-au adresat reciproc cuvinte și expresii indecente.

Întrucât partea vătămată a refuzat să se deplaseze la poliție, fratele inculpatului i-a adresat acesteia expresia „vino să-ți iau viața".

Observând că fratele inculpatului avea în mână un briceag, de teamă, partea vătămată a traversat drumul în alergare, fără să se asigure, determinându-l pe conducătorul unui autoturism să frâneze brusc. Partea vătămată s-a împiedicat și a căzut la pământ, iar inculpatul și fratele său au început să o lovească cu pumnii și picioarele, concomitent, în diferite zone ale corpului, după care P.F., fratele inculpatului a înjunghiat-o cu un briceag în zona abdomenului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14 - 15 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie.

Fapta comisă de inculpatul P.P. în împrejurările sus-menționate a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. care incriminează tentativa la infracțiunea de omor calificat.

La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 52 și ale art. 72 C. pen., ținând cont atât de împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta - pe fondul unor neînțelegeri vechi, împreună cu fratele său, într-un loc public - de gradul de pericol social ridicat al acesteia, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut comiterea infracțiunii, s-a sustras urmăririi penale, este cunoscut cu antecedente penale, apreciind că prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii orientată la minimul prevăzut de textul incriminator, va putea fi atins scopul educativ și preventiv al acesteia.

Potrivit art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și, aceleași drepturi i-au fost interzise ca pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani în condițiile art. 65 C. pen.

Constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia în temeiul art. 350 C. proc. pen., iar potrivit art. 88 C. pen., din durata pedepsei s-a dedus prevenția de la 11 noiembrie 2009 la 23 martie 2010.

În ce privește latura civilă a cauzei s-a luat act că partea vătămată D.G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, inculpatul fiind obligat în conformitate cu dispozițiile art. 346 și ale art. 14 C. proc. pen. și ale art. 998, 999 C. civ. la plata sumei de 1.313,67 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Alexandria, plus penalitățile de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva sentinței în termen legal a declarat apel inculpatul. Într-un prim motiv de apel, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din C. proc. pen. cu motivarea că fapta dedusă judecății nu a fost săvârșită de el.

Al doilea motiv de apel a vizat încadrarea juridică a faptei reținută de instanța de fond care în opinia inculpatului este greșită, în cauză, fiind incidente dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen. care incriminează infracțiunea de loviri sau alte violențe, sens în care a cerut să se facă aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen. în situația în care instanța de apel va admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., inculpatul a solicitat să se dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. deoarece pentru această din urmă infracțiune nu există plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Al treilea motiv de apel a vizat redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute în art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 238/A din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința și rejudecând, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare ca pedeapsă principală și 2 ani interzicerea ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.; s-au înlăturat dispozițiile privind degradarea militară a inculpatului, s-a menținut starea de arest a acestuia și s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 11 noiembrie 2009 la zi.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței apelate, instanța de control judiciar a menținut în rest dispozițiile acesteia.

În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că tribunalul a realizat o justă apreciere a situației de fapt și a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului P.P., pe baza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești.

Referitor la motivul de apel vizând încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat, în sensul reținerii în sarcina acestuia a infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. s-a apreciat că este nefondat.

Agresiunea îndreptată asupra părții vătămate D.G. de către inculpat și fratele său, soldată cu mai multe leziuni dintre care una produsă cu un obiect înțepător care a pus viața părții vătămate în primejdie, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei, inclusiv din proba științifică administrată în apel și anume, raportul de nouă expertiză medico-legală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat comisă sub forma coautoratului ca formă a participației penale, și nu pe cele ale infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În ce privește solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a reținut că din probatoriul administrat în cauză - după ce au fost înlăturate declarațiile inculpatului și ale coautorului P.F., fratele său, declarații apreciate ca nesincere și care nu se coroborează cu restul probelor - rezultă, mai presus de orice îndoială, participarea efectivă - în calitate de autor, alături de celălalt inculpat, a apelantului la comiterea faptei de tentativă la omor calificat.

Împrejurarea că partea vătămată nu a formulat pretenții de natură civilă împotriva inculpatului nu conduce la o altă soluție, având în vedere că dispozițiile art. 14 alin. (2) C. proc. pen. prevăd facultatea și nu obligația părții vătămate de a alătura acțiunea civilă acțiunii penale, iar faptul că aceasta nu a înțeles să-și valorifice acest drept în cadrul procesului penal nu o va împiedica în viitor să exercite o acțiune civilă separată.

Al treilea motiv de apel vizând redozarea pedepsei aplicate inculpatului a fost însă apreciat ca fiind întemeiat.

Instanța de prim control judiciar având în vedere contribuția efectivă a inculpatului la producerea rezultatului și împrejurarea că cel care a folosit obiectul înțepător a fost fratele inculpatului - numitul P.F. care a fost judecat definitiv pentru aceeași faptă comisă în coautorat cu inculpatul P.P. și condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare - a apreciat că în favoarea apelantului pot fi reținute circumstanțe atenuante facultative cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul P.P., invocând cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a solicitat, în principal, achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu el este autorul infracțiunii, ci fratele său, numitul P.F. care a și fost condamnat definitiv.

În subsidiar, inculpatul a cerut ca în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen. să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. cu consecința încetării procesului penal deoarece partea vătămată nu a formulat plângere penală, condiție esențială pentru punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul acestei din urmă infracțiuni. În motivarea acestei cereri, inculpatul a arătat că nu a acționat cu intenția de a suprima viața părții vătămate, ci doar pentru a despărți părțile care se loveau reciproc, respectiv, pe partea vătămată și pe fratele său.

Într-un ultim motiv de recurs, inculpatul a cerut reducerea cuantumului pedepsei prin acordarea unei mai mari eficiențe prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen. și care au constituit și critici aduse hotărârii instanței de apel, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond și cea de apel au reținut corect pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, situația de fapt, vinovăția recurentului inculpat și încadrarea juridică a faptei dedusă judecății.

Din actele și lucrările dosarului, respectiv, declarațiile intimatei părți vătămate, declarațiile martorilor, concluziile raportului de constatare medico-legală din 12 martie 2009 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Teleorman și ale raportului de nouă expertiză medico-legală din 18 octombrie 2010 al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici" (această din urmă probă științifică fiind administrată la instanța de apel), procesul-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte purtate de intimata parte vătămată, rezultă, dincolo de orice îndoială, participarea efectivă a recurentului inculpat în calitate de autor, alături de fratele său, P.F. la comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat. Declarațiile recurentului-inculpat și cele ale fratelui său, numitul P.F., în mod corect și judicios argumentat au fost înlăturate de către instanța de apel cu motivarea că nu sunt sincere și nu se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză.

Prin urmare, solicitarea recurentului-inculpat în sensul de a se dispune achitarea deoarece nu el a comis fapta, nu poate fi primită.

Referitor la cererea prin care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și care a constituit cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată.

Actele de violență exercitate asupra intimatului parte vătămată D.G. de către recurentul-inculpat P.P. și de către fratele său P.F., soldate cu multiplele leziuni dintre care una realizată cu un obiect înțepător (cuțit) care a pus în primejdie viața părții vătămate, astfel cum rezultă din actele medico-legale depuse la dosar, se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat și nu ale celor ale infracțiunii de loviri sau alte violențe.

În mod corect s-a reținut că recurentul inculpat a comis infracțiunea dedusă judecății în calitate de coautor alături de fratele său, coinculpatul P.F.

Așa cum s-a subliniat în literatura juridică și cum a statuat practica judiciară, pentru existența coautoratului trebuie să se constate că cel puțin două persoane au săvârșit în mod nemijlocit fapta penală, în sensul că au efectuat acte de executare care fac parte din latura obiectivă a infracțiunii. Altfel spus, activitățile coautorilor trebuie să se completeze unele pe altele în realizarea conținutului constitutiv al infracțiunii, fără însă a fi necesar ca acestea să fie identice.

Acțiunile deliberate, conștiente ale recurentului inculpat de a lovi pe intimata parte vătămată cu pumnul și picioarele, alăturate acțiunii coautorului P.F. care, la rândul său a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și picioarele și apoi cu un briceag în zona abdomenului, cauzându-i acesteia leziuni care i-au pus viața în primejdie, sunt caracteristice infracțiunii de tentativă la omor, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că numai unul dintre coautori - în speță P.F. - a folosit cuțitul. Faptul că recurentul-inculpat și fratele său au acționat cu intenția de a suprima viața intimatei părți vătămate rezultă din modul conjugat în care cei doi au acționat, din concluziile certificatului medico-legal și ale raportului de constatare medico-legală, din declarațiile intimatei părți vătămate coroborate cu cele ale martorilor oculari T.M. și T.I.E. din care reiese că recurentul inculpat și fratele lui s-au năpustit asupra intimatei părți vătămate cu pumnii și picioarele, și au continuat să o lovească, chiar și după ce aceasta a căzut la pământ. Totodată, în raportul de nouă expertiză medico-legală din data de 18 octombrie 2010 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici" sunt descrise leziunile pe care Ie-a suferit partea vătămată, mecanismul de producere a acestora (corp tăietor - înțepător, posibil, briceag sau similar), numărul de zile de îngrijiri medicale (22 - 24) cu precizarea că „plaga înjunghiată penetrantă cu ruptură de epiploon cu hemoragie intraperitoneală ce a necesitat intervenție chirurgicală de urgență a pus în primejdie viața victimei". Prin Avizul din 22 octombrie 2010, Comisia de Avizare și Control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici" a aprobat Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală din 18 octombrie 2010 întocmit de I.N.M.L. București.

De asemenea, modul în care au acționat recurentul-inculpat și fratele său, urmărind pe intimata parte vătămată, dovedește existența unui acord de voință tacit între cei doi agresori, o manifestare de voință spontană, concretizată prin modul de operare și duce la concluzia că cei doi au acționat în scopul comun al suprimării vieții intimatei-părți vătămate.

În consecință, fapta comisă de recurent întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., nu se poate pune problema încetării procesului penal datorită lipsei plângerii prealabile a părții vătămate, instituție aplicabilă numai în eventualitatea în care cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. ar fi fost găsită întemeiată.

Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că, atât la stabilirea cuantumului acesteia, cât și a modalității de executare, instanța de apel a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., și a dat eficiența cuvenită prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen.

Circumstanțele personale ale recurentului inculpat nu justifică prin ele însele reducerea cuantumului pedepsei, deoarece la individualizarea sancțiunii trebuie avute în vedere pe lângă datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului și împrejurările care agravează răspunderea penală. Prin urmare, în opinia Înaltei Curți, executarea de către recurent a pedepsei de 5 ani închisoare este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea inculpatului.

Față de cele mai sus arătate, recursul declarat de inculpatul P.P. se va respinge, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. din durata pedepsei închisorii aplicată recurentului-inculpat se va deduce durata reținerii și arestării preventive de la 11 noiembrie 2009 la 11 februarie 2011.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva Deciziei penale nr. 238/A din 10 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 11 noiembrie 2009 la 11 februarie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2011.