ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4063/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4063/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față:
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 125 din 9 noiembrie 2010, Tribunalul Teleorman, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 74 - 76 C. pen. au condamnat pe inculpații D.D., elev, fără antecedente penale, și M.A.I., fără antecedente penale, la pedeapsa de câte 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru fiecare inculpat.
În baza art. 110 C. pen. coroborat cu art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților și fixează termen de încercare pe o perioadă de 3 ani pentru fiecare inculpat.
A atras atenția inculpaților asupra disp. art. 83 C. pen.
A interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. în baza art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaților pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor aplicate.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplic, art. 75 lit. c) C. pen. și art. 74 - 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul L.S.A., fstudii medii, electrician montator la SC E. SA Alexandria, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. în baza art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului și fixează termen de încercare pe o perioadă de 5 ani, conform art. 82 C. pen.
A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului L.S.A. pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
A admis în parte acțiunea civilă și i-a obligat pe inculpați la plata, în solidar, iar pe inculpații minori D.D. în solidar cu părțile responsabile civilmente D.C. și D.G. și M.A.I. în solidar cu părțile responsabile civilmente M.I. și M.A., către partea civilă M.F.S., aflată în plasament la D.G.A.S.P.C. Teleorman a sumei de 50 RON daune materiale și a sumei de 15.000 RON daune morale.
A obligat pe fiecare inculpat la plata a câte 700 RON, cheltuieli judiciare către stat, inculpații minori în solidar cu părțile responsabile civilmente.
Onorariu avocat oficiu în cuantum de 300 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că partea vătămată M.F.S., în vârstă de 14 ani și 6 luni se afla în grija D.G.A.S.P.C. Teleorman.
Prin Sentința civilă nr. 149/2008 a Tribunalului Teleorman s-a dispus instituirea plasamentului la asistentul maternal profesionist Ș.D., a părții vătămate M.F.S.
În cursul lunii aprilie 2009, partea vătămată M.F.S. a fost sunată pe telefonul mobil de inculpatul D.D., cu care fusese colegă la Școala cu clasele I-VIII nr. z din Alexandria, iar în următoarele două săptămâni aceștia au continuat să converseze la telefon.
Așa s-a întâmplat și în ziua de 26 aprilie 2009, când cei doi au vorbit la telefon și au stabilit să se întâlnească în jurul orei 18
00
în fața blocului în locuia partea vătămată.
La întâlnire inculpatul D.D. nu a venit singur, ci însoțit de inculpatul L.S.-A., pe care partea vătămată M.F.S. îl cunoștea din vedere și știa că i se spune "G.".
Cei trei s-au plimbat o scurtă perioadă de timp prin cartierul în care locuia partea vătămată M.F.-S., însă, la un moment dat, inculpații D.D. și L.S.-A. i-au propus acesteia să se plimbe spre pădurea V., partea vătămată, fiind de acord.
Ajunși în pădure, inculpatul D.D. i-a cerut părții vătămate să întrețină relații sexuale cu el și, întrucât minora nu a fost de acord, a început să tragă de ea, amenințând-o că nu o lasă să plece acasă și mai cheamă și alți băieți în acel loc.
Cei doi învinuiți au continuat să insiste ca partea vătămată să întrețină relații sexuale cu ei, fără însă a o agresa, dar întrucât partea vătămată M.F.-S. a refuzat, spunându-le că nu mai întreținuse relații sexuale cu niciun băiat, inculpatul D.D. l-a sunat pe inculpatul M.A.-I., cerându-i să se deplaseze în locul în care se aflau.
Inculpatul M.A.-I. a întârziat aproximativ o jumătate de oră, timp în care a fost sunat și de inculpatul L.S.-A., care i-a cerut să se grăbească, întrucât se temeau că partea vătămată M.F.S. va reuși să plece.
Același inculpat M.A.-I. a luat-o pe partea vătămată mai într-o parte, unde se aflau niște boscheți, și i-a cerut să întrețină relații sexuale cu el.
Speriată de prezența inculpatului, care fusese chemat de ceilalți doi inculpați, întocmai cum o amenințaseră, partea vătămată M.F.-S. a încercat să se opună, însă a fost amenințată de inculpatul M.A.-I., în sensul că are asupra lui un cuțit, pe care-l va folosi dacă nu face ce-i cere el.
Inculpatul M.A.-I. i-a cerut părții vătămate să se dezbrace și a întreținut raport sexual normal cu aceasta, deși era virgină.
După consumarea raportului sexual, inculpatul M.A.-I. a mers la ceilalți doi învinuiți, spunându-le că pot merge și ei să întrețină relații sexuale cu partea vătămată.
Primul a mers inculpatul D.D., găsind-o pe partea vătămată M.F.-S. în timp ce-și ridica pantalonii și i-a cerut să întrețină cu el raport sexual oral, însă a fost refuzat de aceasta.
În acel moment, inculpatul D.D. a lovit-o cu piciorul pe partea vătămată și i-a cerut ajutorul inculpatului M.A.-I., acesta din urmă amenințând-o pe partea vătămată că o vor ține acolo toată noaptea, dacă nu întreține relații sexuale și cu ceilalți doi învinuiți.
Fiind puternic tulburată de ceea ce i se întâmplase, totodată temându-se că cei trei inculpați nu o vor lăsa să se întoarcă acasă, ea oricum întârziind foarte mult, partea vătămată M.F.-S. a întreținut raport sexual oral cu inculpatul D.D., iar ulterior și cu inculpatul L.S.-A.
După consumarea acestor relații sexuale, partea vătămată M.F.-S. a fost amenințată de inculpatul M.A.-I. să întrețină și cu el raport sexual oral, lucru care s-a întâmplat.
Ulterior, cei patru au plecat spre centrul mun. Alexandria, inculpații M.A.-I. și L.S.-A. conducând-o pe partea vătămată până în fața blocului.
Din certificatul medico-legal din 27 aprilie 2009 al S.M.L Teleorman a rezultat că minora M.F.-S. prezintă deflorare completă recentă ce poate data din 26 aprilie 2009, la fel ca și leziunea de violență constatată la nivelul genunchiului stâng și care nu necesită îngrijiri medicale.
Minora a fost supusă și unei expertize psihiatrice, din raportul de constatare medico-legal din 06 mai 2009 al S.M.L Teleorman rezultând că aceasta prezintă tulburare anxioasă de personalitate, cu elemente dizarmonice și nu are discernământul faptelor sale.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu plângerea și declarațiile părții vătămate, planșă fotografică întocmită la examinarea științifică a locului faptei, raportul de constatare medico-legală psihiatrică, raportul de consiliere privind pe partea vătămată, declarațiile martorilor, declarațiile părților responsabile civilmente, referatul de evaluare a inculpaților, toate coroborate cu declarațiile inculpaților.
Fiind audiați inculpații D.D., L.S.A. și M.A.I. au recunoscut că au întreținut relații sexuale cu victima, însă au arătat că aceasta a fost de acord cu propunerea lor și, de asemenea, a arătat că nu au cunoștințe că este minoră, crezând că este majoră în funcție de fizic.
Reținând ca fiind dovedită vinovăția inculpaților, instanța de fond a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoare într-un cuantum redus, iar ca modalitate de executare suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța de fond a dispus obligarea în solidar a inculpaților, iar pe inculpații minori în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 50 RON, cu titlu de daune morale și la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de daune morale.
Deși partea vătămată a solicitat suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, instanța de fond a apreciat că suma de 15.000 RON este suficientă și în măsură să acopere prejudiciul moral suferit de partea vătămată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și apărătorul din oficiu C.P.C.
Parchetul a criticat sentința penală pentru netemeinicie, considerând că pedepsele aplicate inculpaților atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare sunt prea mici față de gravitatea faptelor comise și modalitatea de săvârșire.
Apărătorul C.P.C. a criticat sentința pentru neacordarea onorariului complet de 900 RON, stabilit prin Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocați, care acordă asistență juridică în materie penală, încheiat între M.J. și U.N.B.R.
Prin Decizia penală nr. 125/A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în majoritate a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva Sentinței penale nr. 125 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman.
A desființat, în parte, Sentința penală nr. 125 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman și rejudecând în fond:
A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 110 C. pen., rap. la art. 81 C. pen. în ceea ce îi privește pe inculpații D.D. și M.A.I.
A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., iar în ceea ce-l privește pe inculpatul D.D. după împlinirea vârstei de 18 ani.
A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul L.S.A.
A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
A respins ca nefondat apelul declarat de C.P.C. împotriva aceleiași sentințe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide în acest mod, instanța de apel a reținut că pedepsele aplicate de instanța de fond sunt just individualizate însă, modalitatea de executare nu este aptă să constituie la reeducarea inculpaților, astfel că a înlăturat disp. art. 81 și art. 110 C. pen. și a dispus ca inculpații să execute pedepsele în regim de detenție.
În opinia minoritară s-a susținut că se impune și majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților față de gravitatea deosebită a faptelor, consecințele deosebite asupra victimei, aceasta fiind în vârstă de 13 ani și fără discernământ, aflându-se în grija D.A.S.P.C.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal prev. de art. 385
3
C. proc. pen., au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații D.D., L.S.A. și M.A.I..
Parchetul critică decizia penală atacată cât și sentința sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului M.A.I., prin omisiunea instanței de a face aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen., față de împrejurarea că acesta a săvârșit două acte materiale - caz de casare prev. de art. 385
9
pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, este criticată decizia penală și sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate, arătând că față de gravitatea faptelor, modalitatea de comitere ca și poziția manifestată de inculpați se impune majorarea pedepselor - caz de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Recurenții inculpați au formulat critici de netemeinicie a pedepselor aplicate solicitând a se dispune, față de circumstanțele personale pozitive, menținerea pedepselor aplicate de instanța de fond, atât cu privire la cuantum cât și cu privire la modalitatea de executare.
Inculpații invocă cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 385
6
alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia instanța de recurs, examinează cauza doar în baza motivelor de recurs prev. de art. 385
9
C. proc. pen., cât și în raport de disp. art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că doar recursul parchetului este fondat pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte reține că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond, în urma unei analize coroborate și obiective a întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât și în mod direct și nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă și corespunde situației de fapt stabilită cu excepția inculpatului M.A.I., în mod corect, reținând instanța de fond că sunt întrunite în cauză condițiile tragerii la răspundere penală a inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
Probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu, vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, rezultând că aceștia, prin constrângere fizică și verbală au întreținut raporturi sexuale normale și orale cu partea vătămată M.F.S., minoră, cu vârsta sub 15 ani la data comiterii faptei și care prezintă anumite afecțiuni psihice și nu are discernământ.
Apărările formulate de inculpați, în sensul că partea vătămată a fost de acord să întrețină raporturi sexuale cu ei sau că nu cunoșteau că aceasta este minoră, sunt contrazise de probele administrate în cauză, fiind făcute doar cu scopul diminuării răspunderii penale.
Cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului M.A.I., Înalta Curte consideră că încadrarea juridică dată faptei este greșită prin omiterea reținerii disp. art. 41 alin. (2) C. pen.
Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul M.A.I. a întreținut cu partea vătămată un raport sexual normal, prin constrângere și amenințare, împrejurare ce a fost de natură să le dea încredere celorlalți doi inculpați care au întreținut, pe rând, un raport sexual oral cu partea vătămată.
Ulterior, inculpatul M.A.I. a mai întreținut un raport sexual oral cu partea vătămată, prin constrângere și amenințare, reținând Înalta Curte că, în acest mod activitatea infracțională a inculpatului a constat în două acte materiale de agresiune sexuală ce fac parte din aceeași unitate infracțională, astfel încât în cauză sunt incidente disp. art. 41 alin. (2) C. pen., referitoare la infracțiunea continuată.
Infracțiunea de viol, astfel cum este reglementată de disp. art. 197 alin. (1) C. pen. se referă la actul sexual de orice natură, incluzând aici, atât actul sexual normal cât și actul sexual nefiresc de exemplu actul sexual oral.
Cât timp, inculpatul M.A.I. a întreținut cu partea vătămată un raport sexual normal și, ulterior la un interval mic de timp, dat în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a mai întreținut un act sexual oral cu partea vătămată, apreciază Înalta Curte că se impune reținerea a două acte materiale ce intră în conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni, încadrarea juridică corectă a faptei fiind cea prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., sens în care va dispune în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs al parchetului, Înalta Curte reține că este întemeiat, doar în parte, în sensul că va fi aplicată o pedeapsă în cuantum majorat în cazul inculpatului M.A.I., în raport de noua încadrare juridică.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul M.A.I. a fost cel care a amenințat-o pe partea vătămată să întrețină un raport sexual, el fiind de fapt chemat de ceilalți doi inculpați "în ajutor", întrucât nu reușiseră să o determine pe partea vătămată să le satisfacă instinctele sexuale.
Faptul că inculpatul M.A.I. a întreținut cu victima un raport sexual a avut un ascendent moral asupra celorlalți inculpați care au întreținut câte un raport sexual oral cu partea vătămată.
Ulterior și inculpatul M.A.I. a întreținut un raport sexual oral cu partea vătămată, activitatea infracțională desfășurată de acesta, modul în care a determinat-o pe partea vătămată să se comporte în maniera dorită de el sunt împrejurări ce impun un regim sancționator mai sever în cazul acestui inculpat, sens în care va fi admis recursul parchetului, sub acest aspect.
Criticile formulate de parchet cu privire la pedepsele netemeinice aplicate inculpaților D.D. și L.S.A., ca și recursurile declarate de cei doi inculpați cu privire la modalitatea de executare a pedepselor nu sunt întemeiate.
Înalta Curte reține în urma propriei analize că pedepsele aplicate inculpaților D.D. și L.S.A. au fost bine individualizate neexistând elemente care să determine aplicarea unor pedepse într-un cuantum majorat și nici elemente care să determine aplicarea unor pedepse mai mici și ca modalitate de executare suspendarea condiționată, așa cum solicită inculpații în propriile recursuri.
Pedepsele aplicate inculpaților D.D. și L.S.A. ca și pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului M.A.I., corespund exigențelor prev. de art. 72 C. pen. și reflectă proporția între gradul de pericol social al faptelor comise și pedeapsa aplicată.
Împrejurarea că inculpații L.S.A. a comis faptele împreună cu inculpații minori a fost avută în vedere de instanțele inferioare care i-au aplicat acestuia o pedeapsă în cuantum majorat față de reținerea agravantei prev. de art. 75 lit. c) C. pen.
Și modalitatea de executare a pedepselor a fost bine individualizată de instanța de apel care a apreciat că scopul educativ și coercitiv al pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate.
Lipsa antecedentelor penale ca și poziția relativ sinceră manifestată de inculpați sunt împrejurări ce au fost evaluate corect de instanțele inferioare și se reflectă în cuantumul pedepselor aplicate, însă nu pot determina stabilirea unei alte modalități de executare neprivativă de libertate.
Natura și gravitatea faptelor comise, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor sunt aspecte ce impun executarea pedepselor în regim penitenciar, fiind îndeplinite în acest mod atât funcția educativă cât și cea coercitivă a pedepsei reglementate de disp. art. 52 C. pen.
De asemenea, apreciază Înalta Curte că prin aplicarea acestor pedepse este îndeplinită și funcția de exemplaritate a pedepsei pentru a descuraja comiterea acestui gen de infracțiuni.
Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza disp. art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Va casa în parte, decizia atacată și Sentința penală nr. 125 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman și rejudecând, în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului M.A.I. din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 74 - 76 C. pen., în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și art. 74 - 76 C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și e) C. pen.
Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
În baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Casează, în parte, decizia atacată și Sentința penală nr. 125 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman și rejudecând, în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului M.A.I. din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 74 - 76 C. pen., în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și art. 74 - 76 C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și e) C. pen.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.D., L.S.A. și M.A.I.
Obligă recurenții intimați inculpați la plata sumelor de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2011.