ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2563/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2563/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin

Sentința penală

nr. 91/F

din 30 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a dispus

respingerea cererilor de schimbare a încadrării juridice, dată faptelor prin

rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., formulate de

inculpații F.A., I.L. și B.M.

În baza art. 197

alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c)

C. pen. și art. 74 - 76 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpaților F.A. și

I.L. la pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare fiecare.

Au fost interzise

inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și

e) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 65 C.

pen. Ie-a fost aplicată inculpaților F.A. și I.L. pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d)

și e) C. pen. pe o durată de câte 4 ani după executarea pedepselor principale.

Conform art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor

aplicate inculpaților F.A. și I.L., iar în baza art. 86

2

C. pen. s-a

fixat termen de încercare de 7 ani pentru fiecare inculpat.

În baza art. 86

3

C. pen. au fost obligați inculpații F.A. și I.L. ca pe durata termenului de

încercare să îndeplinească următoarele îndatoriri:

- să se prezinte în

prima săptămână din lunile ianuarie, aprilie, iulie, octombrie, la sediul

serviciului de probațiune Teleorman;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice

deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență;

- să nu intre în

legătură cu partea vătămată P.A.M.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că pe durata suspendării sub supraveghere

a executării pedepselor se suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate

inculpaților.

În baza art. 350

alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

În baza art. 88 C.

pen. s-au dedus din pedeapsă, la zi, perioadele reținerii și arestării

preventive, de la 11 februarie 2010 pentru inculpatul F.A. și de la 30 iulie

2010 pentru inculpatul I.L.

Prin aceeași

sentință, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen.,

cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 74, art. 76 C. pen. a fost

condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) și d C. pen.

În baza art. 110 C.

pen. combinat cu art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei de 2 ani închisoare, fixându-se un termen de încercare de 3

ani.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Conform art. 350

alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 88 C.

pen. s-a computat din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la

11 februarie 2010 la zi.

A fost respinsă ca

nefondată acțiunea civilă formulată de partea vătămată P.A.M.

S-a luat act că nu

există constituire de parte civilă a Serviciului de Ambulanță Teleorman.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut în esență, pe baza analizei materialului probator

administrat, următoarea situație de fapt:

Partea vătămată

P.A.M. avea în luna februarie 2010 vârsta de 14 ani și 3 luni, fiind elevă în

clasa a VII-a a Școlii generale din comuna Peretu. Ea a fost crescută în

ultimii ani de bunica maternă, mama fiind plecată în străinătate și, în ciuda

vârstei, avea un comportament libertin, fiind cunoscută în comună că întreține

relații sexuale contra cost.

În seara zilei de 10

februarie 2010, în jurul orelor 18 - 18.30, partea vătămată, împreună cu mai

mulți colegi, s-a întors de la cursuri cu microbuzul școlar și a coborât în

dreptul locuinței inculpatului F.A.

Acesta a acostat-o, a

trântit-o în zăpadă, după care, în pofida opoziției și a strigătelor ei, a

dus-o în brațe în locuința sa. Acolo, prin violență fizică și amenințări cu

moartea, inculpatul F.A., iar apoi inculpații I.L. și B.M., care veniseră între

timp, au întreținut pe rând raporturi sexuale normale cu partea vătămată.

În jurul orei 22.00,

partea vătămată a fost dusă acasă de inculpatul F.A. Ea a relatat bunicii sale

ce i se întâmplase, apoi a ingerat mai multe pastile, intenționând - conform

declarației sale - să se sinucidă.

Instanța a motivat că

materialul probator administrat contrazice susținerile și apărările

inculpaților, care au recunoscut relațiile sexuale cu victima, dar au afirmat

că ele au fost consimțite, victima pretinzând bani pentru acestea. Din acest

motiv a fost respinsă ca nefondată cererea inculpaților de schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea de viol în cea de raport sexual cu un

minor.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cei

trei inculpați și partea civilă.

În apelul declarat de

către Parchet sentința instanței de fond a fost criticată sub trei motive de

nelegalitate și netemeinicie.

S-a susținut sub un

prim aspect că în mod greșit tribunalul nu a acordat daune morale părții civile

minore și i-a respins acțiunea în despăgubiri.

S-a arătat, din acest

punct de vedere, că există o contradicție evidentă în soluția instanței, care a

reținut corect că raporturile sexuale s-au produs ca urmare a violențelor

fizice și morale exercitate de inculpați, iar pe de altă parte a respins

cererea victimei de acordare a daunelor morale.

Traumele psihice

suferite de minoră au fost dovedite, inclusiv prin înscrisuri cu caracter

medical, astfel încât o reparație a acestora este pe deplin justificată.

Un al doilea motiv de

apel a vizat netemeinicia sentinței sub aspectul individualizării pedepselor

aplicate celor trei inculpați, susținându-se că suspendarea sub supraveghere,

respectiv condiționată, a executării pedepselor, nu reflectă gradul de pericol

social ridicat al faptei săvârșite și nici circumstanțele personale ale

inculpaților, care nu au antecedente penale, dar sunt cunoscuți cu un

comportament anterior necorespunzător. Ei au dovedit nesinceritate și pe

parcursul procesului, iar modul în care instanța de fond a dispus cu privire la

executarea pedepselor nu este de natură să asigure scopurile educative și

preventive prevăzute de art. 52 C. pen.

În fine, s-a susținut

că instanța de fond a omis să ia act de faptul că nu există constituire de

parte civilă a Spitalului „C." Roșiorii de Vede, care a fost introdus în

proces și citat în această calitate.

Prin apelul său,

partea civilă P.A.M. a criticat sentința sub aspectul individualizării

pedepselor aplicate inculpaților, despre care a arătat că sunt mult prea blânde

față de gravitatea faptei.

În privința laturii

civile a cauzei, a precizat încă din faza cercetării judecătorești că solicită

acordarea unor daune morale în cuantum de 30.000 euro, iar soluția instanței de

fond, în sensul respingerii acestor pretenții, este nejustificată și

contradictorie.

Prin apelurile lor,

cei trei inculpați au solicitat să se dispună achitarea, în temeiul

prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât raporturile sexuale au

fost consimțite de partea vătămată, care a solicitat bani în acest scop. În

subsidiar s-a cerut schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de

art. 198 C. pen. - raport sexual cu un minor, și aplicarea unor sancțiuni minime,

cu suspendarea condiționată a executării.

În faza apelului nu

s-au administrat noi probatorii, cu excepția depunerii unui înscris în

circumstanțiere pentru inculpatul F.A.

Prin Decizia nr.

281/A din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie, examinând actele și lucrările dosarului,

dovezile administrate, în contextul criticilor formulate și având în vedere și

dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Teleorman și partea civilă P.A.M.

A desființat, în

parte, Sentința penală nr. 91/F din 30 iulie 2010 a Tribunalului Teleorman și

rejudecând:

A înlăturat aplicarea

art. 86

1

C. pen. și a dispus executarea în regim de detenție a

pedepsei în ceea ce-i privește pe inculpații F.A., I.L. și B.M.

A obligat în solidar

pe inculpații F.A., I.L. și B.M., pe acesta din urmă, în solidar cu părțile

responsabile civilmente B.F. și F.B. la echivalentul în lei, la data plății, a

sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă P.A.M.

A obligat pe

inculpatul B.M. în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de

3.000 RON cheltuieli judiciare către stat, astfel cum au fost stabilite de

instanța fondului prin sentința apelată.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

A respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpații F.A., I.L. și B.M.

A obligat inculpații

la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța

această soluție a reținut următoarele:

În ceea ce privește

latura penală a cauzei, tribunalul a făcut o analiză corectă a situației de

fapt, așa cum rezultă din probatorii, și a dat activității infracționale a

inculpaților încadrarea juridică legală.

A mai reținut că, pe

de altă parte, pedepsele aplicate și îndeosebi modul de executare, nu sunt în

niciun caz prea severe, așa cum susțin inculpații ci, dimpotrivă, prea blânde.

A constatat că

recursul declarat de Parchet în privința laturii penale a cauzei este

întemeiat, reținând că instanța de fond a stabilit corect cuantumul pedepselor

cu închisoarea aplicate, dar a greșit atunci când a apreciat că scopurile

educative și preventive prevăzute de art. 52 C. pen. pot fi atinse și fără

executarea efectivă a sancțiunilor, prin suspendarea sub supraveghere

condiționată, în condițiile art. 86

1

și art. 81 C. pen.

S-a mai reținut că

inculpații sunt tineri și nu au antecedente penale, dar sunt cunoscuți cu un

comportament social negativ, fiind anterior sancționați contravențional iar

atitudinea lor în momentul comiterii faptelor, ca și pe parcursul procesului,

denotă agresivitate și nesinceritate.

S-a mai reținut că

instanța de fond a reținut că minora a fost victima unui viol în grup, supusă

violențelor fizice și amenințărilor cu moartea, dar pe de altă parte a respins

acțiunea civilă, cu o motivare evident greșită „Dacă instanța ar acorda daune

morale în cauză, partea vătămată - lipsită de îngrijirea și afecțiunea mamei,

scăpată de sub control de bunică - ar percepe suma ce i-ar fi acordată ca și un

preț pentru raporturile sexuale pe care inculpații le-au întreținut cu ea și ar

încuraja-o ca și pe viitor să aibă astfel de activități".

Instanța de fond nu a

avut în vedere constrângerea fizică și morală la care a fost supusă victima și

a accentuat problema imoralității acesteia, deși este unanim admis că legea

penală apără libertatea sexuală oricărei persoane, indiferent de reputația sau

moralitatea sa. Pe de altă parte, nu a fost avut în vedere faptul că minora a

suferit în mod cert traume psihice și a resimțit efecte negative în plan

social, aceste împrejurări fiind probate de tentativa de suicid și mai multe

acte medicale ce atestă că ea a urmat tratament de specialitate în vederea

recuperării psihice, fiind diagnosticată cu „sindrom depresiv anxios reactiv

post viol".

În acest context, motivarea instanței de fond că nu

se justifică acordarea de daune morale întrucât „din comportamentul părții

vătămate pe parcursul ședințelor de judecată, tribunalul nu a constatat că

aceasta a fost afectată psihic sau emoțional" este în mod evident greșită.

În fixarea

cuantumului daunelor morale către partea civilă, la care a obligat inculpații,

în solidar, iar inculpatul B.M. în solidar cu părțile responsabile civilmente

B.F. și F.B., Curtea de Apel București a avut în vedere împrejurările concrete

ale cauzei, apreciind că echivalentul sumei de 10.000 euro reprezintă o

dezdăunare corectă și echitabilă a victimei în raport de faptă și urmările ei.

Împotriva Deciziei

penale nr. 281/A din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs

inculpații F.A. și I.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție sub nr. 1162/87/2010.

În concluziile

susținute de apărătorul ales, inculpații au invocat motivul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării

juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin.

(2), și alin. (3) C. pen. în art. 198 C. pen. A mai invocat reindividualizarea

pedepsei stabilită în sarcina inculpaților sub aspectul modalității de

executare a pedepsei solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau

art. 86

1

C. pen.

În motivele de recurs

formulate în scris și depuse la dosarul cauzei recurenții inculpați au invocat

și motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

solicitând achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a)

C. proc. pen.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursurile declarate de inculpații F.A. și I.L. nu sunt fondate

motiv pentru care le va respinge ca atare pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește

elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzută de art. 198

C. pen., acesta constă într-un act sexual realizat de făptuitor cu o persoană

de sex opus ori de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Sfera actelor sexuale

în cazul infracțiunii prevăzută de art. 198 C. pen., are aceeași accepțiune ca

și în cazul infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., prin

care se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin

folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit

ori între persoane de același sex, însă, actul sexual în cazul infracțiunii

prevăzute de art. 198 C. pen. nu se realizează împotriva voinței victimei

infracțiunii, ca în cazul violului, ci cu consimțământul acesteia, urmărind să

ocrotească libertatea sexuală a minorului, chiar împotriva voinței lor,

legiuitorul, a considerat că acest consimțământ nu este valabil.

Sub aspectul laturii

subiective, în ipoteza de la alin. (1) din art. 198 C. pen., se presupune ca

intenția să fie directă și făptuitorul să cunoască în momentul săvârșirii

faptei că victima nu a împlinit 15 ani.

Astfel lipsa

consimțământului victimei reprezintă deosebirea esențială dintre viol și actul

sexual cu un minor, infracțiune la care actul sexual, de orice natură, se

realizează cu consimțământul victimei, chiar dacă, din diferite cauze acesta

este viciat.

Or, în cauza de față

din declarațiile date de partea vătămată în faza de urmărire penală, rezultă că

aceasta a fost constrânsă de cei trei inculpați B.M., I.L. și F.A. la data de

10 februarie 2010 să întrețină raporturi sexuale normale cu aceștia, fără

consimțământul său.

Toate aceste

declarații precum și cele ale martorilor date atât în fața instanței de fond

cât și în faza de urmărire penală conduc fără dubiu la împrejurarea că

inculpații au săvârșit, la data de 10 februarie 2010, infracțiunea de viol

asupra părții vătămate P.A.M., elevă în clasa a VII-a, minoră în vârstă de 14

ani și 3 luni, reținându-se în mod corect în situația de fapt că în dreptul

locuinței inculpatului F.A., în timp ce partea vătămată se întorcea de la

școală împreună cu colegii săi, aceasta a fost trasă cu forța de către F.A. și

condusă în domiciliul acestuia.

În raport de această

certitudine nu se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C.

pen. în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen. solicitare invocată de către

ambii inculpați.

Totodată nu se impune

nici achitarea inculpaților pentru infracțiunea de viol atâta vreme cât probele

administrate sunt concludente și atestă că aceștia au întreținut raporturi

sexuale în data de 10 februarie 2010 cu partea vătămată, prin violență, și fără

consimțământul acesteia.

Astfel față de gravitatea

faptei săvârșite în sensul că partea vătămată avea vârsta mai mică de 15 ani,

având în vedere importanța valorii sociale încălcate prin întreținerea unor

relații sexuale neconsimțite, respectiv libertatea și inviolabilitatea sexuală

a persoanei, care presupune dreptul acesteia de a dispune în mod liber de

corpul ei, ținând cont de consecințele ce le poate suferi victima în plan

fizic, psihic și social, este fără îndoială că infracțiunea de viol prezintă un

grad de pericol social abstract destul de ridicat. Gravitatea faptei este

reflectată în natura și limitele pedepsei stabilite de legiuitor care a

concluzionat că prevențiile specială și generală, precum și readaptarea socială

a autorului unei fapte de viol săvârșită în formă simplă, poate fi realizată

prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.

Fapta săvârșită de

inculpații I.L., și F.A., dar și de B.M. prin conținutul ei concret și prin

atingerea adusă libertăților părții vătămate P.A.M., prin urmările pe care Ie-a

creat, prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, faptul că

inculpații, în dorința lor de a-și satisface nevoile sexuale, nu s-au rezumat

la consumarea unui raport sexual normal ci aceștia au profitat de lipsa de

apărare a acesteia și au supus victima la raport sexual de mai multe persoane

în sensul dispozițiilor art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., au avut un impact

deosebit asupra acesteia, fiind amenințată de către inculpați cu alte violențe

fiind chiar lovită de către inculpatul I.L. și în afară de împrejurarea că a

suferit din punct de vedere fizic, partea vătămată a fost încercată și de o

suferință psihică care s-a prelungit și după comiterea faptei, prin tentativa

de suicid a acesteia.

Împrejurarea că fapta

a fost săvârșită de către inculpați fără consimțământul părții vătămate rezultă

și din raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de medicină

Legală al județului Teleorman din conținutul căruia se desprind concluziile că

partea vătămată P.A.M. prezenta pe mai multe părți ale corpului leziuni de

violență care s-au putut produce posibil prin lovire cu corp dur.

Ținând seama de

probațiunea administrată în cauză în legătură cu modalitatea și împrejurările

concrete de comitere a faptelor de către inculpați, de posibilitățile reale de

rezistență din partea minorei P.A.M., în raport cu cei trei inculpați I.L.,

M.B. și F.A., s-a apreciat în mod corect de ambele instanțe imposibilitatea

părții vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința, inexistența unui

consimțământ valabil exprimat din partea acesteia pentru întreținerea unor

raporturi intime cu inculpații.

Astfel, în urma

coroborării întregii probațiuni administrate, instanța de apel a apreciat

corect că faptele inculpaților, astfel cum au fost descrise anterior, întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea

lor în judecată, respectiv a infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin.

(1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen.

Cu privire la

argumentarea inculpaților în declarațiile date la urmărirea penală că au

cunoscut că se afla în clasa a VII-a dar nu au avut cunoștință de vârsta

minorei parte vătămată, nu poate fi primită de instanța de recurs întrucât, în

plus, chiar martorii P.S. și A.G. care au fost prezenți în domiciliul în care

s-a desfășurat infracțiunea de viol, aceștia au declarat că nu au dorit să

întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată „pentru că știau că este minoră

și nu vor să aibă probleme".

Cu privire la critica

recurenților inculpați privind reindividualizarea pedepsei reținută în sarcina

inculpaților sub aspectul modalității de executare și aplicarea dispozițiilor

art. 86

1

sau art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei,

în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate, sau

suspendării condiționate a pedepsei, Înalta Curte constată că nici această

solicitare nu este întemeiată.

Împrejurarea că

violul este o faptă foarte gravă, așa încât legiuitorul a manifestat severitate

atunci când a stabilit limitele pedepselor, nu exclude ca în procesul de

individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de

gravitatea concretă a faptei, de condițiile de comitere, de persoana

infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și

suspendarea condiționată a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt

îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții.

Însă faptele

inculpaților săvârșite de trei persoane asupra minorei în vârstă de sub 15 ani,

prin violență și agresivitate și prin amenințarea cu săvârșirea unor alte acte

de violență prin bătaie asupra sa, în contextul în care partea vătămată făcea

cunoscută săvârșirea faptelor inculpaților, nu poate conduce la convingerea

instanței de recurs că inculpaților I.L. și F.A. li se pot aplica aceste

dispoziții legale de aplicarea unei sancțiuni de suspendare condiționată a

executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere,

întrucât principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește

deopotrivă stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora

în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității

făptuitorului.

Individualizarea

judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere

toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de

limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise,

de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează

răspunderea penală.

La individualizarea

pedepsei instanța de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de

dispozițiile art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor ținând seama

de pericolul social al faptelor săvârșite de către inculpați, de persoana

ambilor infractori și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare acestor

dispoziții, circumstanțele prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. fiind

reținute de instanța de apel în individualizarea pedepselor stabilite în

sarcina inculpaților.

Înalta Curte constată

că instanța de apel a soluționat în mod judicios și latura civilă a cauzei prin

acordarea daunelor morale în cuantum de 10.000 euro la echivalentul în lei la

data plății pe inculpații F.A., I.L., B.M., în solidar cu F.B. și B.F., către

partea vătămată P.A.M., sumă ce este în măsură să acopere traumele suferite de

către aceasta și tratamentul urmat.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre

corectă și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.A. și I.L.

împotriva Deciziei penale nr. 281/A din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare

conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații F.A. și I.L. împotriva Deciziei

penale nr. 281/A din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile parțiale

cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iunie 2011.