ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2563/2011

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele Prin Sentința penală nr. 91/F din 30 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a dispus respingerea cererilor de schimbare a încadrării juridice, dată faptelor prin rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen., formulate de inculpații F.A., I.L. și B.M. În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 74 - 76 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpaților F.A. și I.L. la pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare fiecare. Au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și e) C. pen.

în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 65 C. pen. Ie-a fost aplicată inculpaților F.A. și I.L. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. pe o durată de câte 4 ani după executarea pedepselor principale. Conform art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților F.A. și I.L., iar în baza art. 86 2 C. pen. s-a fixat termen de încercare de 7 ani pentru fiecare inculpat. În baza art. 86 3 C. pen. au fost obligați inculpații F.A. și I.L.

ca pe durata termenului de încercare să îndeplinească următoarele îndatoriri: - să se prezinte în prima săptămână din lunile ianuarie, aprilie, iulie, octombrie, la sediul serviciului de probațiune Teleorman; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență; - să nu intre în legătură cu partea vătămată P.A.M. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor se suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaților.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză. În baza art. 88 C. pen. s-au dedus din pedeapsă, la zi, perioadele reținerii și arestării preventive, de la 11 februarie 2010 pentru inculpatul F.A. și de la 30 iulie 2010 pentru inculpatul I.L. Prin aceeași sentință, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și art. 74, art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și d C. pen. În baza art. 110 C. pen.

combinat cu art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, fixându-se un termen de încercare de 3 ani. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii. Conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 11 februarie 2010 la zi. A fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea vătămată P.A.M.

S-a luat act că nu există constituire de parte civilă a Serviciului de Ambulanță Teleorman. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență, pe baza analizei materialului probator administrat, următoarea situație de fapt: Partea vătămată P.A.M. avea în luna februarie 2010 vârsta de 14 ani și 3 luni, fiind elevă în clasa a VII-a a Școlii generale din comuna Peretu. Ea a fost crescută în ultimii ani de bunica maternă, mama fiind plecată în străinătate și, în ciuda vârstei, avea un comportament libertin, fiind cunoscută în comună că întreține relații sexuale contra cost. În seara zilei de 10 februarie 2010, în jurul orelor 18 - 18.30, partea vătămată, împreună cu mai mulți colegi, s-a întors de la cursuri cu microbuzul școlar și a coborât în dreptul locuinței inculpatului F.A.

Acesta a acostat-o, a trântit-o în zăpadă, după care, în pofida opoziției și a strigătelor ei, a dus-o în brațe în locuința sa. Acolo, prin violență fizică și amenințări cu moartea, inculpatul F.A., iar apoi inculpații I.L. și B.M., care veniseră între timp, au întreținut pe rând raporturi sexuale normale cu partea vătămată. În jurul orei 22.00, partea vătămată a fost dusă acasă de inculpatul F.A. Ea a relatat bunicii sale ce i se întâmplase, apoi a ingerat mai multe pastile, intenționând - conform declarației sale - să se sinucidă. Instanța a motivat că materialul probator administrat contrazice susținerile și apărările inculpaților, care au recunoscut relațiile sexuale cu victima, dar au afirmat că ele au fost consimțite, victima pretinzând bani pentru acestea.

Din acest motiv a fost respinsă ca nefondată cererea inculpaților de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol în cea de raport sexual cu un minor. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cei trei inculpați și partea civilă. În apelul declarat de către Parchet sentința instanței de fond a fost criticată sub trei motive de nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut sub un prim aspect că în mod greșit tribunalul nu a acordat daune morale părții civile minore și i-a respins acțiunea în despăgubiri. S-a arătat, din acest punct de vedere, că există o contradicție evidentă în soluția instanței, care a reținut corect că raporturile sexuale s-au produs ca urmare a violențelor fizice și morale exercitate de inculpați, iar pe de altă parte a respins cererea victimei de acordare a daunelor morale.

Traumele psihice suferite de minoră au fost dovedite, inclusiv prin înscrisuri cu caracter medical, astfel încât o reparație a acestora este pe deplin justificată. Un al doilea motiv de apel a vizat netemeinicia sentinței sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor trei inculpați, susținându-se că suspendarea sub supraveghere, respectiv condiționată, a executării pedepselor, nu reflectă gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite și nici circumstanțele personale ale inculpaților, care nu au antecedente penale, dar sunt cunoscuți cu un comportament anterior necorespunzător. Ei au dovedit nesinceritate și pe parcursul procesului, iar modul în care instanța de fond a dispus cu privire la executarea pedepselor nu este de natură să asigure scopurile educative și preventive prevăzute de art. 52 C. pen.

În fine, s-a susținut că instanța de fond a omis să ia act de faptul că nu există constituire de parte civilă a Spitalului „C." Roșiorii de Vede, care a fost introdus în proces și citat în această calitate. Prin apelul său, partea civilă P.A.M. a criticat sentința sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților, despre care a arătat că sunt mult prea blânde față de gravitatea faptei. În privința laturii civile a cauzei, a precizat încă din faza cercetării judecătorești că solicită acordarea unor daune morale în cuantum de 30.000 euro, iar soluția instanței de fond, în sensul respingerii acestor pretenții, este nejustificată și contradictorie. Prin apelurile lor, cei trei inculpați au solicitat să se dispună achitarea, în temeiul prevederilor art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât raporturile sexuale au fost consimțite de partea vătămată, care a solicitat bani în acest scop. În subsidiar s-a cerut schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen. - raport sexual cu un minor, și aplicarea unor sancțiuni minime, cu suspendarea condiționată a executării. În faza apelului nu s-au administrat noi probatorii, cu excepția depunerii unui înscris în circumstanțiere pentru inculpatul F.A. Prin Decizia nr. 281/A din 21 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, examinând actele și lucrările dosarului, dovezile administrate, în contextul criticilor formulate și având în vedere și dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și partea civilă P.A.M. A desființat, în parte, Sentința penală nr. 91/F din 30 iulie 2010 a Tribunalului Teleorman și rejudecând: A înlăturat aplicarea art. 86 1 C. pen. și a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei în ceea ce-i privește pe inculpații F.A., I.L. și B.M. A obligat în solidar pe inculpații F.A., I.L. și B.M., pe acesta din urmă, în solidar cu părțile responsabile civilmente B.F. și F.B. la echivalentul în lei, la data plății, a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă P.A.M. A obligat pe inculpatul B.M. în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat, astfel cum au fost stabilite de instanța fondului prin sentința apelată.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații F.A., I.L. și B.M. A obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare. Pentru a pronunța această soluție a reținut următoarele: În ceea ce privește latura penală a cauzei, tribunalul a făcut o analiză corectă a situației de fapt, așa cum rezultă din probatorii, și a dat activității infracționale a inculpaților încadrarea juridică legală. A mai reținut că, pe de altă parte, pedepsele aplicate și îndeosebi modul de executare, nu sunt în niciun caz prea severe, așa cum susțin inculpații ci, dimpotrivă, prea blânde. A constatat că recursul declarat de Parchet în privința laturii penale a cauzei este întemeiat, reținând că instanța de fond a stabilit corect cuantumul pedepselor cu închisoarea aplicate, dar a greșit atunci când a apreciat că scopurile educative și preventive prevăzute de art. 52 C. pen.

pot fi atinse și fără executarea efectivă a sancțiunilor, prin suspendarea sub supraveghere condiționată, în condițiile art. 86 1 și art. 81 C. pen. S-a mai reținut că inculpații sunt tineri și nu au antecedente penale, dar sunt cunoscuți cu un comportament social negativ, fiind anterior sancționați contravențional iar atitudinea lor în momentul comiterii faptelor, ca și pe parcursul procesului, denotă agresivitate și nesinceritate.

S-a mai reținut că instanța de fond a reținut că minora a fost victima unui viol în grup, supusă violențelor fizice și amenințărilor cu moartea, dar pe de altă parte a respins acțiunea civilă, cu o motivare evident greșită „Dacă instanța ar acorda daune morale în cauză, partea vătămată - lipsită de îngrijirea și afecțiunea mamei, scăpată de sub control de bunică - ar percepe suma ce i-ar fi acordată ca și un preț pentru raporturile sexuale pe care inculpații le-au întreținut cu ea și ar încuraja-o ca și pe viitor să aibă astfel de activități". Instanța de fond nu a avut în vedere constrângerea fizică și morală la care a fost supusă victima și a accentuat problema imoralității acesteia, deși este unanim admis că legea penală apără libertatea sexuală oricărei persoane, indiferent de reputația sau moralitatea sa.

Pe de altă parte, nu a fost avut în vedere faptul că minora a suferit în mod cert traume psihice și a resimțit efecte negative în plan social, aceste împrejurări fiind probate de tentativa de suicid și mai multe acte medicale ce atestă că ea a urmat tratament de specialitate în vederea recuperării psihice, fiind diagnosticată cu „sindrom depresiv anxios reactiv post viol". În acest context, motivarea instanței de fond că nu se justifică acordarea de daune morale întrucât „din comportamentul părții vătămate pe parcursul ședințelor de judecată, tribunalul nu a constatat că aceasta a fost afectată psihic sau emoțional" este în mod evident greșită. În fixarea cuantumului daunelor morale către partea civilă, la care a obligat inculpații, în solidar, iar inculpatul B.M.

în solidar cu părțile responsabile civilmente B.F. și F.B., Curtea de Apel București a avut în vedere împrejurările concrete ale cauzei, apreciind că echivalentul sumei de 10.000 euro reprezintă o dezdăunare corectă și echitabilă a victimei în raport de faptă și urmările ei. Împotriva Deciziei penale nr. 281/A din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs inculpații F.A. și I.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1162/87/2010. În concluziile susținute de apărătorul ales, inculpații au invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., solicitând schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2), și alin. (3) C. pen.

în art. 198 C. pen. A mai invocat reindividualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpaților sub aspectul modalității de executare a pedepsei solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau art. 86 1 C. pen. În motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosarul cauzei recurenții inculpați au invocat și motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. solicitând achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile declarate de inculpații F.A. și I.L.

nu sunt fondate motiv pentru care le va respinge ca atare pentru următoarele considerente: În ceea ce privește elementul material al laturii obiective al infracțiunii prevăzută de art. 198 C. pen., acesta constă într-un act sexual realizat de făptuitor cu o persoană de sex opus ori de același sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani. Sfera actelor sexuale în cazul infracțiunii prevăzută de art. 198 C. pen., are aceeași accepțiune ca și în cazul infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., prin care se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit ori între persoane de același sex, însă, actul sexual în cazul infracțiunii prevăzute de art. 198 C. pen.

nu se realizează împotriva voinței victimei infracțiunii, ca în cazul violului, ci cu consimțământul acesteia, urmărind să ocrotească libertatea sexuală a minorului, chiar împotriva voinței lor, legiuitorul, a considerat că acest consimțământ nu este valabil. Sub aspectul laturii subiective, în ipoteza de la alin. (1) din art. 198 C. pen., se presupune ca intenția să fie directă și făptuitorul să cunoască în momentul săvârșirii faptei că victima nu a împlinit 15 ani. Astfel lipsa consimțământului victimei reprezintă deosebirea esențială dintre viol și actul sexual cu un minor, infracțiune la care actul sexual, de orice natură, se realizează cu consimțământul victimei, chiar dacă, din diferite cauze acesta este viciat.

Or, în cauza de față din declarațiile date de partea vătămată în faza de urmărire penală, rezultă că aceasta a fost constrânsă de cei trei inculpați B.M., I.L. și F.A. la data de 10 februarie 2010 să întrețină raporturi sexuale normale cu aceștia, fără consimțământul său. Toate aceste declarații precum și cele ale martorilor date atât în fața instanței de fond cât și în faza de urmărire penală conduc fără dubiu la împrejurarea că inculpații au săvârșit, la data de 10 februarie 2010, infracțiunea de viol asupra părții vătămate P.A.M., elevă în clasa a VII-a, minoră în vârstă de 14 ani și 3 luni, reținându-se în mod corect în situația de fapt că în dreptul locuinței inculpatului F.A., în timp ce partea vătămată se întorcea de la școală împreună cu colegii săi, aceasta a fost trasă cu forța de către F.A.

și condusă în domiciliul acestuia. În raport de această certitudine nu se impune schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen. solicitare invocată de către ambii inculpați. Totodată nu se impune nici achitarea inculpaților pentru infracțiunea de viol atâta vreme cât probele administrate sunt concludente și atestă că aceștia au întreținut raporturi sexuale în data de 10 februarie 2010 cu partea vătămată, prin violență, și fără consimțământul acesteia.

Astfel față de gravitatea faptei săvârșite în sensul că partea vătămată avea vârsta mai mică de 15 ani, având în vedere importanța valorii sociale încălcate prin întreținerea unor relații sexuale neconsimțite, respectiv libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, care presupune dreptul acesteia de a dispune în mod liber de corpul ei, ținând cont de consecințele ce le poate suferi victima în plan fizic, psihic și social, este fără îndoială că infracțiunea de viol prezintă un grad de pericol social abstract destul de ridicat. Gravitatea faptei este reflectată în natura și limitele pedepsei stabilite de legiuitor care a concluzionat că prevențiile specială și generală, precum și readaptarea socială a autorului unei fapte de viol săvârșită în formă simplă, poate fi realizată prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea de până la 10 ani.

Fapta săvârșită de inculpații I.L., și F.A., dar și de B.M. prin conținutul ei concret și prin atingerea adusă libertăților părții vătămate P.A.M., prin urmările pe care Ie-a creat, prezintă un grad de pericol social concret foarte ridicat, faptul că inculpații, în dorința lor de a-și satisface nevoile sexuale, nu s-au rezumat la consumarea unui raport sexual normal ci aceștia au profitat de lipsa de apărare a acesteia și au supus victima la raport sexual de mai multe persoane în sensul dispozițiilor art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., au avut un impact deosebit asupra acesteia, fiind amenințată de către inculpați cu alte violențe fiind chiar lovită de către inculpatul I.L. și în afară de împrejurarea că a suferit din punct de vedere fizic, partea vătămată a fost încercată și de o suferință psihică care s-a prelungit și după comiterea faptei, prin tentativa de suicid a acesteia.

Împrejurarea că fapta a fost săvârșită de către inculpați fără consimțământul părții vătămate rezultă și din raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de medicină Legală al județului Teleorman din conținutul căruia se desprind concluziile că partea vătămată P.A.M. prezenta pe mai multe părți ale corpului leziuni de violență care s-au putut produce posibil prin lovire cu corp dur. Ținând seama de probațiunea administrată în cauză în legătură cu modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptelor de către inculpați, de posibilitățile reale de rezistență din partea minorei P.A.M., în raport cu cei trei inculpați I.L., M.B. și F.A., s-a apreciat în mod corect de ambele instanțe imposibilitatea părții vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința, inexistența unui consimțământ valabil exprimat din partea acesteia pentru întreținerea unor raporturi intime cu inculpații.

Astfel, în urma coroborării întregii probațiuni administrate, instanța de apel a apreciat corect că faptele inculpaților, astfel cum au fost descrise anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, respectiv a infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. Cu privire la argumentarea inculpaților în declarațiile date la urmărirea penală că au cunoscut că se afla în clasa a VII-a dar nu au avut cunoștință de vârsta minorei parte vătămată, nu poate fi primită de instanța de recurs întrucât, în plus, chiar martorii P.S. și A.G.

care au fost prezenți în domiciliul în care s-a desfășurat infracțiunea de viol, aceștia au declarat că nu au dorit să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată „pentru că știau că este minoră și nu vor să aibă probleme". Cu privire la critica recurenților inculpați privind reindividualizarea pedepsei reținută în sarcina inculpaților sub aspectul modalității de executare și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 sau art. 81 C. pen., ca modalitate de executare a pedepsei, în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicate, sau suspendării condiționate a pedepsei, Înalta Curte constată că nici această solicitare nu este întemeiată.

Împrejurarea că violul este o faptă foarte gravă, așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepselor, nu exclude ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea condiționată a executării pedepsei, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții. Însă faptele inculpaților săvârșite de trei persoane asupra minorei în vârstă de sub 15 ani, prin violență și agresivitate și prin amenințarea cu săvârșirea unor alte acte de violență prin bătaie asupra sa, în contextul în care partea vătămată făcea cunoscută săvârșirea faptelor inculpaților, nu poate conduce la convingerea instanței de recurs că inculpaților I.L.

și F.A. li se pot aplica aceste dispoziții legale de aplicarea unei sancțiuni de suspendare condiționată a executării pedepsei sau a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, întrucât principiul individualizării sancțiunilor de drept penal privește deopotrivă stabilirea cât și aplicarea acestor sancțiuni și adaptarea acestora în funcție de gradul de pericol social al faptei, al periculozității făptuitorului. Individualizarea judiciară a pedepsei și a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispozițiile dreptului penal general, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

La individualizarea pedepsei instanța de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor ținând seama de pericolul social al faptelor săvârșite de către inculpați, de persoana ambilor infractori și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel că nu se impune a se acorda o eficiență mai mare acestor dispoziții, circumstanțele prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. fiind reținute de instanța de apel în individualizarea pedepselor stabilite în sarcina inculpaților. Înalta Curte constată că instanța de apel a soluționat în mod judicios și latura civilă a cauzei prin acordarea daunelor morale în cuantum de 10.000 euro la echivalentul în lei la data plății pe inculpații F.A., I.L., B.M., în solidar cu F.B.

și B.F., către partea vătămată P.A.M., sumă ce este în măsură să acopere traumele suferite de către aceasta și tratamentul urmat. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre corectă și în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.A. și I.L. împotriva Deciziei penale nr. 281/A din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.A. și I.L. împotriva Deciziei penale nr. 281/A din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2011.