ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4283/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții P.V., V.C.E.

și P.F.S., procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, au chemat în judecată pe pârâtul

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării

ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât, până la soluționarea fondului

cauzei.

S-a arătat de către reclamanți

că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul

bine justificat și paguba iminentă.

Sub aspectul cazului bine

justificat, reclamanții au arătat că actul contestat este contrar prevederilor

art. 15 alin. (2) din Constituția României, întrucât prin acesta se încalcă principiul

neretroactivității legii.

Astfel, deși actul administrativ

a fost emis la data de 02 iulie 2009, prin acesta s-a dispus suspendarea aplicării

ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 începând cu o dată anterioară, respectiv 01

iunie 2009, aplicându-se retroactiv, deci, dispoziția de suspendare.

Sub aspectul pagubei iminente,

reclamanții au arătat că aceasta rezidă în scăderea considerabilă a veniturilor

salariale, în contextul în care sporul de risc și solicitare neuropsihică a fost

recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar Înalta Curte

de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2008, pronunțată în recursul în interesul

legii, a constatat că magistrații au dreptul la acest spor, calculat la indemnizația

brută lunară.

Pârâtul a formulat întâmpinare,

invocând excepția lipsei de obiect și lipsei de interes a cererii pentru argumente

comune, anume cele date de faptul că ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 a fost deja

suspendat pe cale judecătorească, prin mai multe hotărâri judecătorești pronunțate

de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamanții

au invocat argumente de nelegalitate lipsite de relevanță, deoarece circumstanțele

personale cu caracter general nu pot constitui cazuri bine justificate în înțelesul

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 4427

din 11 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei de interes, a admis acțiunea reclamanților

P.V., V.C.E. și P.F.S., în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a suspendat executarea Ordinului

nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Deliberând cu întâietate,

conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepțiilor lipsei de obiect și

a lipsei de interes, în considerarea argumentului prezentat de pârât, instanța de

fond a constatat că acestea nu sunt întemeiate întrucât, pe de-o parte, pârâtul

nu a dovedit cele susținute (suspendarea ordinului prin hotărâri judecătorești),

iar pe de altă parte, din redactarea întâmpinării, a rezultat că respectivele hotărâri

judecătorești nu sunt încă irevocabile, astfel încât subzistă interesul reclamantei

în judecarea prezentului litigiu și prezentul litigiu continuă să aibă obiect, chiar

dacă, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea priori în care

se pronunță suspendarea este executorie de drept, o atare situație juridică putând

fi însă modificată în calea de atac.

Instanța de fond a apreciat

că reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a

actului administrativ contestat împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme

ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar

data emiterii actului este 02 iulie 2009.

S-a constatat că prin

ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50%

pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv și prin aceasta

se produce un prejudiciu previzibil reclamanților, prin aceea că le sunt diminuate

drepturile salariale lunare în mod substanțial. Reclamanții aveau, în mod indubitabil,

o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau să o

primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și în continuare.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se reiterează excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, având în vedere

că prin mai multe hotărâri pronunțate în cauze cu același obiect Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus deja suspendarea

Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Se mai arătă că ordinul

atacat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ și nu individual,

astfel încât suspendarea acestuia, odată pronunțată, lipsește actul de efecte juridice

în totalitatea sa.

Recurentul apreciază că

instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ

atacat, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea

specială de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a

legii.

Instanța de fond a considerat

că prima condiție, cea a cazului bine justificat, este îndeplinită prin existența

unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor atacate raportat

la prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care „drepturile salariale

ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile

prevăzute de prezenta lege”.

Referitor la acest aspect,

recurentul consideră că instanța s-a aflat în eroare, deoarece prin Ordinul Procurorului

General nr. 1472 din 02 iulie 2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale,

ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății drepturilor

salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%,

plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009.

Mai arată recurentul că

în speță nu se poate vorbi despre existența unei pagube, de vreme ce reclamanții

sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de

risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile

prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei de interes invocată

de recurentul-pârât.

Chiar dacă ordinul în

discuție a fost suspendat în alte cauze, această situație nu poate conduce la ideea

că reclamanții nu mai au interes, având în vedere faptul că aceștia nu au avut nicio

calitate în pricinile respective.

Or, activitatea judiciară

nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate

și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce

trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit

nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei

cauze.

Interesul reprezintă folosul

practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de

judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Astfel fiind, Înalta Curte

va respinge această excepție, având în vedere cele reținute.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte reține următoarele:

Așa cum s-a reținut anterior,

obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării Ordinului

nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin acest act, emitentul

a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care

se acordă procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor

și procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și parchetele

de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ

se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței cazului

„bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului

sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ

să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în

cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe

care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar

și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri

doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente

indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza pe

fond conținutul actului administrativ.

În cauza de față, instanța

de fond a legat, în mod corect, existența cazului bine justificat de susținerile

reclamanților referitoare la netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de fapt

și de drept care au stat la baza emiterii ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009,

iar faptul că în conținutul actului administrativ atacat nu se face nicio referire

la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut

de art. 74, reușește să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului administrativ.

Așadar, nu se poate susține

că nu există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat,

atât timp cât prin emiterea acestuia se suspendă plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică.

Instanța de fond a considerat

că neplata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică determină

o pagubă concretă în patrimoniul reclamanților, constând în diminuarea indemnizațiilor

acestora în mod considerabil.

Aspectul că în fața primei

instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului

administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009,

nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității actului, legalitate

care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului administrativ, astfel

cum a fost elaborat la data emiterii acestuia.

A două condiție impusă

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei

pagube iminente prin punerea în executare a actului administrativ.

Pe de altă parte, prezumția

de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul în care autoritatea

publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de administrație în regim

de putere publică, potrivit competenței legale ce îi revine, activitate care se

reflectă în actele emise și care trebuie să denote stabilitate și continuitate,

mai ales în materia drepturilor salariale.

Iminența pagubei presupune

certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare

a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității

sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Astfel cum a reținut și

instanța de fond, această condiție este îndeplinită în cauză, având în vedere că

o consecință imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanți

de mijloacele financiare suficiente existenței, iar afirmațiile pârâtei, în sensul

că reclamanții cunoșteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizație are

caracter temporar, nu au fost dovedite prin nici o probă administrată în cauză.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care

o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

împotriva sentinței civile nr. 4427 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.