ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4283/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții P.V., V.C.E. și P.F.S., procurori în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, au chemat în judecată pe pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de pârât, până la soluționarea fondului cauzei. S-a arătat de către reclamanți că în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Sub aspectul cazului bine justificat, reclamanții au arătat că actul contestat este contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, întrucât prin acesta se încalcă principiul neretroactivității legii. Astfel, deși actul administrativ a fost emis la data de 02 iulie 2009, prin acesta s-a dispus suspendarea aplicării ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 începând cu o dată anterioară, respectiv 01 iunie 2009, aplicându-se retroactiv, deci, dispoziția de suspendare. Sub aspectul pagubei iminente, reclamanții au arătat că aceasta rezidă în scăderea considerabilă a veniturilor salariale, în contextul în care sporul de risc și solicitare neuropsihică a fost recunoscut prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 21/2008, pronunțată în recursul în interesul legii, a constatat că magistrații au dreptul la acest spor, calculat la indemnizația brută lunară.

Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei de obiect și lipsei de interes a cererii pentru argumente comune, anume cele date de faptul că ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 a fost deja suspendat pe cale judecătorească, prin mai multe hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamanții au invocat argumente de nelegalitate lipsite de relevanță, deoarece circumstanțele personale cu caracter general nu pot constitui cazuri bine justificate în înțelesul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin sentința nr. 4427 din 11 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de interes, a admis acțiunea reclamanților P.V., V.C.E.

și P.F.S., în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a suspendat executarea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Deliberând cu întâietate, conform art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., asupra excepțiilor lipsei de obiect și a lipsei de interes, în considerarea argumentului prezentat de pârât, instanța de fond a constatat că acestea nu sunt întemeiate întrucât, pe de-o parte, pârâtul nu a dovedit cele susținute (suspendarea ordinului prin hotărâri judecătorești), iar pe de altă parte, din redactarea întâmpinării, a rezultat că respectivele hotărâri judecătorești nu sunt încă irevocabile, astfel încât subzistă interesul reclamantei în judecarea prezentului litigiu și prezentul litigiu continuă să aibă obiect, chiar dacă, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, hotărârea priori în care se pronunță suspendarea este executorie de drept, o atare situație juridică putând fi însă modificată în calea de atac.

Instanța de fond a apreciat că reprezintă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat împrejurarea că acesta retroactivează, de vreme ce vizează drepturile salariale cuvenite reclamanților pentru luna iunie 2009, iar data emiterii actului este 02 iulie 2009. S-a constatat că prin ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 dreptul salarial reprezentat de sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică a fost diminuat retroactiv și prin aceasta se produce un prejudiciu previzibil reclamanților, prin aceea că le sunt diminuate drepturile salariale lunare în mod substanțial. Reclamanții aveau, în mod indubitabil, o speranță legitimă în ceea ce privește valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activității în luna iunie 2009 și în continuare.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se reiterează excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, având în vedere că prin mai multe hotărâri pronunțate în cauze cu același obiect Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus deja suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Se mai arătă că ordinul atacat este un act administrativ unilateral cu caracter normativ și nu individual, astfel încât suspendarea acestuia, odată pronunțată, lipsește actul de efecte juridice în totalitatea sa.

Recurentul apreciază că instanța de fond a dispus în mod nelegal suspendarea executării actului administrativ atacat, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea specială de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Instanța de fond a considerat că prima condiție, cea a cazului bine justificat, este îndeplinită prin existența unei îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor atacate raportat la prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, potrivit cu care „drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege”.

Referitor la acest aspect, recurentul consideră că instanța s-a aflat în eroare, deoarece prin Ordinul Procurorului General nr. 1472 din 02 iulie 2009 nu a avut loc o diminuare a drepturilor salariale, ci doar o suspendare a plății acestora, mai precis o amânare a plății drepturilor salariale reprezentând sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, plata urmând să fie făcută în condițiile și termenele stabilite de O.U.G. nr. 71/2009. Mai arată recurentul că în speță nu se poate vorbi despre existența unei pagube, de vreme ce reclamanții sunt beneficiari ai unor hotărâri judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de dispozițiile O.U.G.

nr. 71/2009. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins excepția lipsei de interes invocată de recurentul-pârât. Chiar dacă ordinul în discuție a fost suspendat în alte cauze, această situație nu poate conduce la ideea că reclamanții nu mai au interes, având în vedere faptul că aceștia nu au avut nicio calitate în pricinile respective. Or, activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Astfel fiind, Înalta Curte va respinge această excepție, având în vedere cele reținute. Pe fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Așa cum s-a reținut anterior, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea executării Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin acest act, emitentul a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se acordă procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței cazului „bine justificat”, lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza pe fond conținutul actului administrativ.

În cauza de față, instanța de fond a legat, în mod corect, existența cazului bine justificat de susținerile reclamanților referitoare la netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009, iar faptul că în conținutul actului administrativ atacat nu se face nicio referire la vreunul din cazurile de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74, reușește să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului administrativ. Așadar, nu se poate susține că nu există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat, atât timp cât prin emiterea acestuia se suspendă plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.

Instanța de fond a considerat că neplata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică determină o pagubă concretă în patrimoniul reclamanților, constând în diminuarea indemnizațiilor acestora în mod considerabil. Aspectul că în fața primei instanțe autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității actului, legalitate care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului administrativ, astfel cum a fost elaborat la data emiterii acestuia. A două condiție impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente prin punerea în executare a actului administrativ.

Pe de altă parte, prezumția de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul în care autoritatea publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de administrație în regim de putere publică, potrivit competenței legale ce îi revine, activitate care se reflectă în actele emise și care trebuie să denote stabilitate și continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale. Iminența pagubei presupune certitudinea că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, această condiție este îndeplinită în cauză, având în vedere că o consecință imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi pe reclamanți de mijloacele financiare suficiente existenței, iar afirmațiile pârâtei, în sensul că reclamanții cunoșteau faptul că includerea sporului de 50% în indemnizație are caracter temporar, nu au fost dovedite prin nici o probă administrată în cauză. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 4427 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.