ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4247/2011

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 212A din 19 martie 2010, în majoritate, a

admis apelul declarat de apelanții-contestatori B.Z.P., C. (B.) M.C., M.A.M., M.M.I.

și M.T. împotriva sentinței civile nr. 997 din 03 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Municipiului

București, prin Primar General, și cu intimatul-intervenient N.D.C., și a desființat

sentința civilă apelată, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță de

fond, Tribunalul București.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București sub nr. 28690/3/2008, contestatorii M.A.M., M.T.,

M.M.I., C. (B.) M.C. și B.Z.P. au chemat-o în judecată pe pârâta Primăria Municipiului

București, reprezentată prin Primarul General, pentru desființarea dispoziției

nr. 4866 din 27 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului București, și obligarea

acesteia la emiterea unei noi dispoziții în conformitate cu prevederile legii și

conform drepturilor lor obținute prin succesiune.

Prin încheierea din 07

aprilie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în principiu cererea

de intervenție în interes propriu formulată de N.D.C.

Aceeași instanță, prin

sentința civilă nr. 997 din 03 iulie 2009, a admis excepția inadmisibilității contestației

invocată de intervenient și, în consecință, a respins-o, ca inadmisibilă. Totodată,

a admis cererea de intervenție în interes propriu.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că de vreme ce s-a solicitat constatarea nulității unui act juridic,

trebuiau chemate în judecată toate părțile la care se referă respectivul act, fiind

vorba de o coparticipare procesuală pasivă. Altfel, hotărârea nepronunțată în contradictoriu

cu toate părțile, nu poate fi opozabilă acestora.

Or, reclamanții nu au

chemat în judecată pe numiții N.D.C. și M.C.D., cărora li s-a restituit în natură

imobilul prin dispoziția atacată, ceea ce face ca acțiunea să fie inadmisibilă.

Curtea de apel a reținut

următoarele, cu privire la apelul declarat în cauză:

Tribunalul a respins acțiunea

ca inadmisibilă pe considerentul că în cererea de chemare în judecată contestatorii

nu au indicat calitatea de pârâți ai celor nominalizați în dispoziția atacată, ceea

ce ar face ca hotărârea ce s-ar putea pronunța în cauză să nu le fie opozabilă.

Inadmisibilitatea este

o apărare cu caracter peremptoriu ce împiedică judecata pe fond din cauza lipsei

dreptului de a se adresa justiției, ci unui alt organism sau a exercitării unei

căi de atac, care fie nu este prevăzută de lege, fie implică unele condiții restrictive

neîndeplinite.

În speță, dreptul contestatorilor

de a se adresa justiției este instituit în mod expres prin prevederile art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Cum prin dispoziția

nr. 4866 din 27 decembrie 2005, emisă de Primarul Municipiului București, notificarea

contestatorilor a fost respinsă, evident aceștia au deschisă calea contestației

în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 20/2001.

Drept urmare, respingerea

contestației ca inadmisibilă este greșită și contrară prevederilor art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului care garantează oricărei persoane dreptul la o instanță.

Imperfecțiunile unei cereri de chemare în judecată și eventualele incidente procedurale,

nu pot atrage nici într-un caz respingerea acesteia ca inadmisibilă, decât cu riscul

de a se face o denegare de dreptate.

În speță, prin aceeași

dispoziție, imobilul asupra căruia se poartă litigiul, respectiv cel situat în București,

sector 1, a fost restituit în natură numiților N.D.C. și M.C.D.

Numitul N.D.C. a devenit

intervenient în interes propriu prin intentarea și admiterea în principiu a cererii

de intervenție, astfel încât avea calitatea de parte în proces și nu se punea problema

inopozabilității hotărârii în raport de acesta.

În plus de aceasta, actele

de procedură îndeplinite numai de unul dintre comoștenitori, cum este cazul intervenientului

N.D.C., se întind și asupra celorlalte părți din raportul obligațional indiviz,

dacă folosesc și acestora, astfel cum se stipulează prin prevederile art. 48

alin. (2) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, actele

de procedură favorabile îndeplinite în cauză de către intervenientul N.D.C. puteau

folosi și numitului M.C.D., dacă instanța și-ar fi îndeplinit obligația instituită

prin art. 129 alin. (4) C. proc. civ., în sensul de a cere părților să prezinte

explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări

de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere.

Obligația stabilirii cadrului

procesual se impunea cu atât mai mult cu cât în cuprinsul contestației, dar și a

cererii de intervenție în interes propriu, despre cealaltă persoană indicată în

dispoziția atacată, respectiv M.C.D., se fac susțineri și apărări pe fond.

Așa fiind, ca urmare a

înlăturării excepției de inadmisibilitate a contestației, s-a reținut că prima instanță

nu a cercetat fondul litigiului, ceea ce atrage, în opinie majoritară, în temeiul

art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiterea apelului, desființarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare, în primă instanță, Tribunalului București.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de recurs intimatul-intervenient N.D.C., criticând-o pentru următoarele

motive ce se circumscriu art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Raționamentul instanței

de apel încalcă principiul disponibilității.

Judecata se desfășoară

în limitele cererii formulate, ale cadrului juridic stabilit de contestatori. Pe

parcursul procesului contestatorii ar fi putut modifica cadrul procesual, prin introducerea

în cauză a lui M.C.D., celălalt beneficiar al dispoziției contestate, aceștia susținând

în permanență că înțeleg să se judece doar cu Primăria Municipiului București în

calitate de pârâtă, doar aceasta având calitate procesuală, fiind entitatea care

a emis dispoziția și nicio altă persoană.

Intimații-reclamanți au

formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătându-se că în situația în care instanța de fond s-a pronunțat pe o excepție,

fără a intra în cercetarea fondului, soluția legală este cea dispusă de instanța

de apel.

Analizând decizia în raport

de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea

celor ce succed:

Prin cererea formulată,

reclamanții au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București, solicitând

pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună desființarea dispoziției nr. 4866/2005

și obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziție, cu respectarea dispozițiilor legale

incidente.

Prin dispoziția contestată

s-a respins notificarea formulată de către reclamanți și s-a restituit imobilul

în litigiu numiților N.D.C. și M.C.D.

Ca orice act juridic a

cărui valabilitate este supusă cenzurii din partea instanței, este necesar ca la

judecată să participe toți cei implicați, ale căror drepturi sunt puse în discuție,

care dobândesc astfel o calitate procesuală pasivă obligatorie.

Dacă în privința intervenientului-recurent

(în nume propriu) se discută dreptul dedus judecății, prin însăși natura intervenției

sale, nu același lucru se poate spune față de celălalt beneficiar al dispoziției

contestate, către cei doi fiind restituit în natură imobilul.

Acesta din urmă nu a fost

introdus în cauză deși instanța a pus în discuție acest aspect.

Raționamentul opozabilității/neopozabilității

hotărârii judecătorești nu subzistă atât timp cât se pune problema anulării unui

act juridic în care se pune în discuție dreptul unei părți, fără ca aceasta să fie

parte și să-și facă apărările pe care le consideră necesare – art. 48 alin. (2)

C. proc. civ. vizându-i pe cei care au calitatea de părți în litigiu, în condițiile

expres stipulate de norma procedurală.

Chiar dacă citarea în

cauză a tuturor celor implicați în procedura declanșată pe Legea nr. 10/2001, menționați

în dispoziția emisă în temeiul acestei legi (mai mult, ca beneficiari) se impunea

pentru soluționarea primului capăt de cerere, deficiența procedurală afectează și

capătul de cerere subsecvent, a cărei formulare le este recunoscută reclamanților-intervenienți

de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, neputându-se pune în discuție

emiterea unei noi dispoziții atât timp cât cea existentă nu este discutată în cadrul

procesual adecvat.

Constatând, prin urmare,

că sunt fondate criticile formulate, din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte va face aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., precum

și a art. 296 C. proc. civ., dispunând admiterea recursului și modificarea în tot

a deciziei, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de intervenientul N.D.C. împotriva deciziei nr. 212 A din 19 martie 2010 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în tot decizia

recurată, în sensul că:

Respinge, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanții

B.Z.P., C. (B.) M.C., M.A.M., M.M.I., M.T.,

împotriva sentinței civile

nr. 997 din 03 iulie 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2011.