ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6227/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6227/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 278 din 02 februarie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 4570/3/2005

(nr. vechi 670/2005) Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis

contestația precizată și completată de contestatorul B.G.H., în contradictoriu

cu intimații Primarul General al municipiului București, Primăria municipiului

București și intervenienta I.Z.

A modificat, în parte, Dispoziția nr. 3657

din 28 decembrie 2004 emisă de Primarul General al municipiului București, în

sensul că a restituit contestatorului, în natură, următoarele spații din

imobilul situat în municipiul București, sector 5: construcția anexă C2, în

suprafață construită de 71,02 m.p. inclusă în fosta prăvălie-bodegă ochiurile

2, 3, 4, boxa subsol pentru pivniță situată la subsolul prăvăliei cu nr. 8;

podul în suprafață de 10.,94 m.p.; spălătorie 9,59 m.p.; wc 1,5 m.p.; culoar

8,36 m.p.; pod uscătorie 15.82 m.p.; wc 2,79 m.p., garsonieră 5,72 m.p. și

camera de baie pentru personal et.5; spălătorie și uscătorie mecanică

identificate conform raportului de expertiză.

S-a acordat contestatorului în

compensare, în deplină proprietate, prăvălia 1 - frizerie, prăvălia 6 -

coloniale, prăvălia 5 - cizmărie, prăvălia 7 - florărie și apartamentul situat

la etajul imobilului, identificate conform raportului de expertiză.

A constatat că petentul este

îndreptățit la despăgubiri pentru diferența dintre valoarea bunurilor acordate

în compensare și valoarea apartamentelor din imobil, imposibil de restituit în

natură.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

dispoziției nr. 3657 din 28 decembrie 2004 emisă de Primarul General al

municipiului București, contestată.

S-a respins cererea de intervenție

accesorie formulată în interesul intimaților de intervenienta I.Z., ca

neîntemeiată.

Au fost obligați intimații către

contestatori la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 10/200ljcontestatorul și-a dovedit calitatea de persoană

îndreptățită în sensul acestei legi speciale de reparație, referitor la

imobilul aflat în litigiu.

Referitor la spațiile restituite în

natură, prima instanță a reținut că nu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995,

precum și faptul că nu prezintă relevanță că pentru prăvălia nr. 6 a fost

încheiat un contract de închiriere cu SC N.C. SRL al cărui acționar este

intervenienta I.Z. care a și formulat o cerere de cumpărare în baza

dispozițiilor speciale ale H.L.G. nr. 389/1996, nr. 106/1996, 505/1998 și Legea

nr. 550/2002, fiind prioritară aplicarea legii speciale de reparații.

Pentru aceste considerente a fost

respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul intimaților

de către intervenienta I.Z.

S-a constatat că este întemeiată și

cererea contestatorului de acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

pentru diferența de valoare între bunurile ce au aparținut autorului său și

cele restituite în natură sau în compensare, avându-se în vedere dispozițiile

Titlului VII cap I și III și art. 16 din Legea nr. 247/2005.

La acordarea unor părți din același

imobil, în compensare, s-a avut în vedere faptul că s-au aflat în proprietatea

familiei D., celălalt coproprietar al imobilului solicitat, și pentru care nu

s-au formulat cereri de restituire de către persoanele îndreptățite, astfel

încât a fost posibilă acordarea acestei forme de reparație, prin echivalent,

către contestator.

Împotriva hotărârii respective, în

termen legal, au declarat apel, la data de 9 iunie 2005 și respectiv 10 iunie 2008,

Municipiul București, prin primarul General și intervenienta accesorie I.Z.,

criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin motivele de apel depuse pe data

de 27 noiembrie 2008, apelantul Municipiul București, prin Primarul General a

criticat hotărârea primei instanțe, susținându-se că în considerentele deciziei

apelate s-au strecurat trei premize greșite, și anume:

Instituirea de către legiuitor a unui

criteriu de preferință pentru măsura compensării cu alte bunuri sau servicii;

posibilitatea persoanei îndreptățite de a opta (de a alege) măsura reparatorie,

în sensul de a-și exprima disponibilitatea pentru a beneficia de o anume formă

de reparație; atributul instanței de judecată de a stabili dacă un bun sau un

serviciu poate fi acordat în compensare, neavând relevanță poziția oficială a

unității deținătoare.

Apelanta-intervenienta I.Z. a criticat

hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

Combinarea formelor de măsuri

reparatorii, prin compensare, cu cele privind plata despăgubirilor bănești este

posibilă numai în condițiile în care această propunere (ofertă) ar fi fost

făcută de către entitatea investită cu soluționarea notificării, conform

dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; contestația formulată a

fost introdusă pe rolul instanței pe data de 8 februarie 2005, anterior

apariției Legii nr. 247/2005; în mod greșit s-a respins cererea de intervenție,

fără a se avea în vedere prevederile art. 43 din Legea nr. 10/2001, iar spațiul

denumit boxă aparține apelantei-interveniente, întrucât are un drept de folosință

odată cu închirierea prăvăliei cu nr. 6.

La data de 26 noiembrie 2008, numita S.N.

a formulat cerere de intervenție în interesul Primăriei municipiului București

și a Primarului General al municipiului București, solicitând admiterea

apelului formulat de aceștia, casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul

București, cu consecința respingerii contestației formulată de B.G.H.,

referitor la capătul de cerere privind restituirea în echivalent, prin

compensarea cu alte apartamente situate în același imobil și aflate în

proprietatea statului.

La data de 16 februarie 2009,

intimatul-contestator B.G.H. a formulat întâmpinare la cererea de intervenție

formulată de intervenienta-accesorie S.N. în interesul apelanților Primăria

municipiului București și Primarul General al municipiului București,

solicitând, în principal, respingerea cererii de intervenție, ca inadmisibilă,

iar în subsidiar, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

La aceeași dată, intimatul-contestator

a formulat întâmpinare la apelul declarat de către intervenienta-accesorie I.Z.,

solicitând, în principal, respingerea ca inadmisibilă a căii de atac formulate

de aceasta, iar în subsidiar respingerea apelului ca neîntemeiat.

Același intimat-contestator a formulat

întâmpinare și la apelul declarat de către Municipiul București, prin Primarul

General, susținând în principal, inadmisibilitatea acestuia, iar în subsidiar

respingerea ca nefondat a apelului declarat.

În motivarea întâmpinărilor formulate,

intimatul-contestator a susținut faptul că a înțeles să se judece în

contradictoriu cu Primăria municipiului București și cu Primarul General al

municipiului București, astfel cum a rezultat din cererea introductivă de

instanță, din încheierile de ședință din dosarul primei instanțe și din

dispozitivul sentinței civile nr. 277 din 2 februarie 2008 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, iar în prezenta cauză a declarat apel

Municipiul București, astfel încât apelul declarat de către o parte care nu a

figurat în dosarul primei instanțe, este inadmisibil.

Ca o consecință, apare ca fiind

inadmisibil și apelul declarat de intervenienta-acces orie I.Z., în condițiile

în care cererea de intervenție-accesorie a fost formulată de către aceasta în

favoarea pârâților Primăria municipiului București și Primarul General al

municipiului București și nu în interesul Municipiului București.

Pentru aceleași considerente, a

susținut că este inadmisibilă și cererea de intervenție - accesorie formulată

în cadrul instanței de apel de către S.N., în favoarea apelanților Primăria

municipiului București și Primarul General al municipiului București.

Ulterior, pe data de 08 octombrie 2009,

s-a formulat de către Primăria municipiului București, prin Primarul General o

cerere de intervenție în interes propriu în fața instanței de apel, solicitând

admiterea în principiu și pe fond, a cererii de intervenție în interes propriu,

precum și admiterea apelurilor declarate în cauză, cu consecința schimbării în

totalitate a hotărârii primei instanțe, respingându-se contestația formulată de

contestatorul B.G.H.

Prin concluziile formulate pe data de

21 ianuarie 2010, intimatul-contestator a susținut inadmisibilitatea cererii de

intervenție în interes propriu formulată în cadrul instanței de apel de către

Primăria municipiului București, prin Primarul General, întrucât această instituție

nu poate cumula, în cadrul instanței de apel, atât calitatea de intimat, cât și

calitatea de intervenient în nume propriu, în condițiile în care a figurat ca

parte în dosarul primei instanțe.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2010,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie, a admis, în principiu, cererea de intervenție formulată de

intervenienta-accesorie S.N. în interesul Primăriei municipiului București și

Primarul General al municipiului București, precum și cererea de intervenție

formulată în interes propriu de către Primăria municipiului București.

Prin Decizia civilă nr. 130/ A din 18

februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie a admis apelurile declarate de apelantul-intimat

Municipiul București, prin Primarul General și apelanta-intervenienta I.Z.,

împotriva sentinței civile nr. 278 din 8 februarie 2008 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu

intimatul-contestator B.G.H., intimații Primarul General al municipiului

București, Primăria municipiului București și intervenienta-accesorie S.N.

S-a schimbat în totalitate hotărârea

respectivă, în sensul că s-a respins contestația formulată de contestatorul B.G.H.

S-au admis cererea de intervenție

formulată de intervenientul în nume propriu Primăria municipiului București și

intervenienta-accesorie S.N.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut în primul rând faptul că sunt nefondate excepțiile de

inadmisibilitate invocate de contestator, referitoare la apelul declarat de

Municipiul București, prin Primarul General și la cererile de intervenție

formulate de către Primăria municipiului București și S.N., întrucât

intervenția accesorie urmează calea părții pentru care a intervenit în proces;

că intervenția în nume propriu a fost admisă cu acordul celorlalte părți în

fața instanței de apel, precum și faptul că apelantul Municipiul București,

prin Primarul General are calitate procesuală activă de a declara apel

împotriva sentinței primei instanțe, chiar dacă în primă instanță au fost

citați, în calitate de intimați, Primăria municipiului București și Primarul

General al municipiului București.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că sunt

întemeiate motivele de apel formulate de apelantul Municipiul București și

Primarul General al municipiului București și de intervenienta I.Z., întrucât

au fost încălcate, de către prima instanță, dispozițiile art. 10 alin. (10) și art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât, atunci când vorbește despre măsuri

reparatorii acordate prin echivalent, legiuitorul nu instituie un criteriu de

preferință al unei măsuri în defavoarea alteia, ci le are în vedere efectiv ca

modalități alternative de reparație, iar în ceea ce privește măsura compensării

cu alte bunuri sau servicii, se face vorbire de către legiuitor despre oferta

pe care trebuie să o facă unitatea deținătoare, și nicidecum despre

posibilitatea persoanei îndreptățite de a alege și de a-și exprima

disponibilitatea.

Împotriva deciziei respective, la data

de 31 martie 2010, a declarat recurs contestatorul B.G.H., criticând-o ca fiind

nelegală și solicitând modificarea în totalitate a acesteia, în sensul

respingerii apelurilor declarate de Municipiul București și de intervenienta I.Z.,

în principal, ca inadmisibile și, în subsidiar, ca nefondate; respingerea

cererii de intervenție în interes propriu formulată de Primăria municipiului

București, ca nefondată, precum și respingerea cererii de intervenție accesorie

formulată de intervenienta S.N., în principal, ca inadmisibilă și, în

subsidiar, ca nefondată, iar pe cale de consecință menținerea sentinței civile nr.

278 din 2 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă.

În drept a invocat dispozițiile art. 304

pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea primul motiv de recurs,

sprijinit pe prevederile art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ., a susținut că

instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, prin cererile de apel cu

care a fost investită, întrucât apelanții au criticat numai admiterea capătului

doi din cererea introductivă, iar, cu toate acestea, instanța de apel a

desființat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește capetele cu

numerele 1 și 3 din cererea introductivă, întreaga acțiune având ca obiect

obligarea la restituirea în natură a bunurilor imobile care au aparținut

defunctului părinte B.G.; solicitarea de a-i fi acordate măsuri reparatorii în

echivalent, prin compensarea cu alte apartamente situate în același imobil din

București, sector 5, care au aparținut celuilalt coproprietar T.D., precum și

acordarea de despăgubiri pentru diferența dintre valoarea bunurilor acordate în

compensare și valoarea apartamentelor imposibil de restituit în natură,

înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Cu referire la aplicarea dispozițiilor

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de apel nu a motivat în

niciun mod respingerea excepțiilor invocate de către intimatul-contestator,

având ca obiect inadmisibilitatea apelului declarat de Municipiul București,

prin Primarul General și a celui declarat de intervenienta-accesorie I.Z.; a inadmisibilității

cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienta S.N., precum și a

inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu formulată, în fața

instanței de apel, de către Primăria Municipiului București.

Sub acest aspect, s-a susținut că

cererea de intervenție în interes propriu formulată de Primăria municipiului

București este nefondată, întrucât aceasta a avut calitate de pârâtă în dosarul

instanței de fond, calitate care este incompatibilă cu cea de intervenienta în

interes propriu, astfel încât această cerere de intervenție în interes propriu

apare ca fiind și inadmisibilă, în condițiile în care o persoană ce intervine

în interes propriu într-un dosar, tinde atât la respingerea cererii

reclamantului, cât și la respingerea pretențiilor pârâtului, urmărind obținerea

obiectului dedus judecății numai pentru sine.

În al doilea rând, s-a susținut că, în

mod greșit, a fost soluționată excepția inadmisibilității apelului declarat de

Municipiul București care nu a fost parte în dosarul primei instanțe, unde au

figurat în calitate de intimați, Primăria municipiului București și Primarul

General.

Fiind inadmisibil apelul declarat de

Municipiul București, ca o consecință trebuie respins, ca inadmisibil, și

apelul declarat de intervenienta-acces orie I.Z., întrucât aceasta a înțeles să

formuleze cerere de intervenție în interesul Primăriei municipiului București,

instituție care nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, astfel

încât sunt aplicabile dispozițiile art. 56 C. proc. civ., care stipulează în

mod imperativ faptul că apelul făcut de cel care intervine în interesul uneia

dintre părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a

făcut ea însăși apel.

În ceea ce privește cererea de

intervenție formulată de intervenienta-accesorie S.N., a susținut faptul că, a

fost admisă, în mod greșit, de către instanța de apel, în condițiile în care

părțile, în interesul cărora a fost formulată cererea de intervenție accesorie,

respectiv Primăria municipiului București și Primarul General al municipiului

București, nu au înțeles să formuleze în termen legal apel împotriva hotărârii

primei instanțe.

În dezvoltarea motivului de recurs

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut de către

recurent faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii,

întrucât Legea nr. 10/2001 instituie, cu prioritate, principiul restituirii în

natură a imobilelor și numai în măsura în care aceasta nu este posibilă, se va

proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

În ceea ce privește restituirea prin

echivalent, a susținut faptul că legiuitorul a stabilit ca prejudiciul creat

prin preluare abuzivă a imobilelor de către stat să poată fi acoperit, prin

compensarea cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de către

deținători, cu acordul persoanei îndreptățite, sau prin despăgubiri bănești,

conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

La data de 29 octombrie 2010 și

respectiv 01 noiembrie 2010, intimatele-interveniente S.N. și I.Z. au formulat

întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de către

contestator, ca nefondat.

Analizând recursul declarat de către intimat,

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că este fondat și-l va

admite, potrivit considerentelor ce se succed'

Sub acest aspect, vor fi analizate cu

prioritate motivele de recurs formulate de contestator, referitoare la greșita

respingere de către instanța de apel a excepțiilor formulate în cauză, având ca

obiect inadmisibilitatea apelului declarat de Municipiul București; excepția

respingerii, ca neavenit, a apelului declarat de intervenienta-accesorie I.Z.;

excepția admisibilității cererii de intervenție în interes propriu formulată de

pârâta Primăria municipiului București, motive care, odată considerate a fi

întemeiate, fac de prisos a se cerceta celelalte motivele de recurs invocate de

către recurent.

Astfel, în raport cu susținerile

formulate de către intimatul-contestator în fața instanței de apel și în raport

de dispozițiile procedurale, se constată faptul că, în mod greșit, Curtea de

Apel București a respins excepțiile invocate de către acesta.

În primul rând, se va avea în vedere

faptul că a fost soluționată, în mod greșit, excepția invocată de către

intimatul-contestator privind inadmisibilitatea apelului declarat de Municipiul

București și, ca o consecință, excepția respingerii, ca neavenit, a apelului

declarat de intervenienta-accesorie I.Z.

Analizând dosarul primei instanțe, se

constată faptul că, reclamantul B.G.H. a înțeles să se judece în contradictoriu

cu Primăria municipiului București și cu Primarul general al Municipiului

București, astfel cum a rezultat din cererea introductivă de instanță, din

încheierile din dosarul de fond și din dispozitivul hotărârii pronunțate de

către Tribunalul București, secția a V-a civilă, iar calea de atac a apelului a

fost declarată în cauză de către Municipiul București, astfel cum rezultă din

cererea de apel aflată la fila 2 din dosarul Curții de Apel București.

În condițiile arătate, apelul declarat

de către o parte care nu a figurat în dosarul primei instanțe, respectiv

Municipiul București, apare ca fiind inadmisibil, întrucât hotărârea civilă

produce efecte numai cu privire la părțile care s-au judecat în fața instanței

de fond, acestea fiind, de regulă, singurele care pot exercita calea de atac a

apelului împotriva hotărârii primei instanțe.

În ceea ce privește apelul declarat de

către intervenienta-accesorie I.Z., acesta trebuia respins ca neavenit, în

raport de dispozițiile art. 56 C. proc. civ., întrucât, în cadrul primei

instanțe, aceasta a înțeles să formuleze o cerere de intervenție în interesul

Primăriei Municipiului București, parte care nu a înțeles să declare apel

împotriva hotărârii primei instanțe, calea de atac fiind declarată de către o persoană

care nu a figurat ca parte în cadrul Tribunalului București, respectiv de către

un terț, Municipiul București, prin Primarul general.

Astfel, dispozițiile art. 56 C. proc.

civ. stipulează faptul că - „apelul sau recursul făcut de cel care intervine în

interesul uneia din părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a

intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs".

Dispoziția respectivă consacră o

situație particulară, de excepție, care accentuează limitarea activității

procesuale a intervenientului în interesul uneia dintre părți, în cazul

exercitării căii de atac a apelului sau a recursului.

Prin urmare, nu poate fi concepută o

continuare a activității procesuale în fața instanței de control judiciar, fără

ca partea principală să-și fi manifestat, în mod expres, voința în acest sens,

respectiv prin exercitarea apelului sau recursului.

Cum în cauză apelul a fost declarat de

către intervenienta-accesorie I.Z. care, în cadrul primei instanțe, a înțeles

să formuleze cerere de intervenție accesorie în interesul intimaților Primăria

municipiului București și Primarul General al municipiului București, care nu

au uzat de calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanțe, apelul

fiind declarat de către un terț, respectiv Municipiul București, reprezentat de

Primarul General, persoană juridică ce nu a figurat ca parte în raportul

juridic dedus judecății, calea de atac declarată de către

intervenienta-accesorie trebuia respinsă, ca neavenită.

Pentru aceleași considerente, trebuia

respinsă, ca inadmisibilă, și cererea de intervenție în interes propriu

formulată în cadrul instanței de apel de către Primăria municipiului București,

reprezentată legal prin Primarul General.

Aceasta și datorită faptului că

această instituție a figurat ca parte în dosarul primei instanțe și nu a

înțeles să declare apel împotriva hotărârii pronunțate de către Tribunalul

București, secția a V-a civilă, astfel încât aceasta nu poate cumula atât

calitatea de intimat,cât și cea de intervenient în interes propriu, în cadrul

instanței de apel.

Prin formularea unei cereri în interes

propriu, o persoană înțelege să intervină într-un dosar, intenționând să-și

valorifice un interes propriu, prin respingerea atât a cererii reclamantului,

cât și a pretențiilor pârâtului, urmărind obținerea unui folos pentru sine, or,

în condițiile arătate, intervenienta în nume propriu, Primăria municipiului

București, nu poate tinde la respingerea propriei apărări din dosarul de fond

în care a avut calitatea de intimat.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 50

alin. (2) și (3) C. proc. civ., arată că cererea de intervenție în interes

propriu poate fi făcută numai în fața primei instanțe și înainte de încheierea

dezbaterilor, ea putându-se face și în cadrul instanței de apel, însă numai cu

învoirea părților.

Or, în cauză, instanța de apel, prin

decizia recurată, a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată

de Primăria municipiului București, deși intimatul-contestator B.G.H., prin

întâmpinările formulate, s-a opus în mod constant admiterii acestei cereri de

intervenție în interes propriu.

În condițiile în care s-a găsit a fi

întemeiată excepția admisibilității cererii de intervenție în interes propriu

formulată de pârâta Primăria municipiului București, ca o consecință va fi

respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienta S.N.,

prin care aceasta a înțeles să intervină în cadrul instanței de apel, în

interesul Primăriei municipiului București și a Primarului General al

municipiului București.

Aceasta în condițiile în care

intervenienta S.N. a formulat, în cadrul instanței de apel, o cerere de

intervenție în interesul Primăriei municipiului București, și a Primarului

General al municipiului București, în situația în care cele două instituții nu

au uzat de calea de atac a apelului, neatacând hotărârea primei instanțe,

apelul fiind declarat de către pârâtul Municipiul București, reprezentat prin

Primarul General.

În consecință, criticile formulate de

recurent legate de aceste excepții, pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ., astfel încât, în raport de aceste prevederi, coroborate cu

cele prevăzute în art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și

Justiție va admite recursul declarat de reclamantul B.G.H., va casa decizia

recurată în sensul că va resping, ca inadmisibil, apelul declarat de Municipiul

București împotriva sentinței civile nr. 278 din 8 februarie 2008 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă; va respinge, ca neavenit, apelul

declarat de intervenienta l.Z., împotriva aceleiași hotărâri; va respinge, ca

inadmisibilă, cererea de intervenție în interes propriu formulată de pârâta

Primăria municipiului București și cererea de intervenție accesorie formulată

de intervenienta S.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul B.G.H. împotriva Deciziei civile nr. 130/ A din 18 februarie 2010 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează decizia în sensul că:

Respinge, ca inadmisibil, apelul

declarat de Municipiul București împotriva sentinței civile nr. 278 din 8

februarie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Respinge, ca neavenit, apelul declarat

de intervenienta l.Z.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

intervenție în interes propriu formulată de pârâta Primăria municipiului

București.

Respinge cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenienta S.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 noiembrie 2010.