ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5740/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5740/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Contestatorii S.G.V., S.C.F. și T.S.G. au solicitat în contradictoriu cu Municipiul București, prin primarul general, desființarea dispoziției din 21 mai 2008 emisă de pârât în temeiul Legii nr. 10/2001. La data de 11 iunie 2009 a formulat cerere de intervenție în interes propriu, intervenientul S.T. Prin încheierea din 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă cererea de intervenție, ca inadmisibilă, cu motivarea că intervenientul nu este menționat în notificarea soluționată prin dispoziția contestată. Apelul declarat de intervenient împotriva încheierii Ttribunalului, a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 155 A din 2 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, soluție întemeiată pe prevederile art. 52 alin. (2) și art. 282 alin. (2) din C. proc.
civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenientul, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. și susținând, în esență, că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de intervenție, deoarece are în cauză un interes personal și actual, că are dreptul la un proces echitabil, că au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești, că au fost încălcate dispoziții ale Convenției europene a drepturilor omului și prevederi constituționale, că încheierea atacată cuprinde motive contradictorii, că a fost greșit interpretat actul dedus judecății și că a fost făcută o greșită aplicare a legii. Recursul este nefondat. Raportat la soluția de respingere a apelului ca inadmisibil, nu poate fi analizat decât acest aspect, iar nu toate criticile formulate de recurent.
Conform art. 52 din C. proc. civ., după ascultarea părților și a celui care intervine, instanța va hotărât asupra încuviințării în principiu a cererii de intervenție, prin încheiere ce nu poate fi atacată decât o dată cu fondul. Prin aceste prevederi legale, nu au fost încălcate dispoziții constituționale, nici ale dreptului comunitar și nici nu este lipsit, intervenientul de dreptul la un proces echitabil, deoarece, acesta are posibilitatea de a ataca încheierea tribunalului o dată cu fondul. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312, alin. (1) din C. proc. civ. La cererea intimaților contestatori, conform art. 274 din C. proc. civ., recurentul urmează a fi obligat la plata sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul S.T. împotriva deciziei nr. 155/A din 02 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a-IV-a civilă. Obligă recurentul la 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimații-contestatori S.C.F., S.G.V. și T.S.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 iulie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.