ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2016

Decizia nr. 1284/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 04 mai 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ, reclamantul Prefectul municipiului București a solicitat anularea Dispoziției nr. 1 din 20 iunie 2001, emisă de pârâtul Primarul General al municipiului București în baza Legii nr. 10/2001.

La termenul de judecată din 4 iunie 2004, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul pârâtului Primarul General al municipiului București de către A. La termenul de judecată din 3 septembrie 2004, s-a formulat cerere de intervenție accesorie de către B., C., D., E., F., G., H., I. și J. Ulterior, la termenele de judecată din 15 octombrie 2004 și 03 martie 2005, s-au formulat cereri de intervenție accesorie în favoarea reclamantului de către K., L. și M., N. și O. Prin Sentința civilă nr. 1441 din 01 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a VIII-a, s-a respins acțiunea pe considerentul ca dispoziția atacată nu este act administrativ și, raportat la Legea nr. 10/2001, reclamantul nu are calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către reclamantul Prefectul municipiului București, iar prin Decizia civilă nr. 845 din 01 iunie 2005 a Curții de Apel București s-a dispus admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. După casare cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a, iar prin încheierea de ședință din 12 februarie 2007, secția de conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență funcțională și a trimis cauza spre soluționare Secției civile a Tribunalului București. Cauza, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, iar prin încheierea de ședința din 25 septembrie 2007 s-a admis excepția de necompetență funcțională și s-a trimis cauza spre judecare Secției a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs intervenienta accesorie reclamantului A., iar prin Decizia nr. 2034 din 29 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul, cu motivarea că nu este prevăzută de lege o cale de atac împotriva încheierilor de declinare de competență între secțiile aceleiași instanțe. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Prin Sentința nr. 1258 din 16 aprilie 2008 a Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția de neconstituționalitate a art. 156 C. proc.

civ., ca inadmisibilă; s-a admis excepția tardivității acțiunii; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Prefectul municipiului București, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primar, ca tardivă; s-au respins cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții N., O. și A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., ca neîntemeiate și s-a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei Primăria municipiului București formulată de A. Prin Decizia civilă nr. 382 din 11 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă și s-au admis recursurile declarate de reclamantul Prefectul municipiului București, intervenienții N., O., D., E., G. împotriva Sentinței nr. 1258 din 16 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-A contencios administrativ și fiscal.

A fost casată sentința recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului București. Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de sub nr. x/3/2010 la data de 22 martie 2010. Prin Sentința nr. 1567 din data de 26 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respinge excepția tardivității introducerii acțiunii, ca neîntemeiată. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Prefectul municipiului București în contradictoriu cu pârâta Municipiul București prin Primarul General. A fost admisă cererea de intervenție în interesul Municipiului București, prin Primar General, formulată de beneficiarul dispoziției, A. Au fost respinse cererile de intervenție accesorii formulate de intervenienții N., C., B., D., E., F., G., H., I., J., în interesul reclamantului, ca neîntemeiate.

Împotriva Sentinței nr. 1567 din 26 noiembrie 2010 și a încheierii de ședință din data de 5 noiembrie 2010, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, au declarat recurs reclamantul Prefectul Municipiului București și intervenienții N. și A. Prin încheierea de ședința din data de 22 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, instanța, în urma deliberării a apreciat că, în cauză, prioritară este stabilirea competenței procedurale a formulei de complet care soluționează cauza și care se pronunță asupra tuturor cererilor formulate de către părți, motiv pentru care având în vedere că demersul judiciar este inițiat de Prefectul municipiului București în baza procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, a calificat drept recurs calea de atac și a înaintat cererea formulată de recurenta-intervenientă A. privind nulitatea procedurii de repartizare aleatorie a cauzei și investire a completului de judecată către Președintele Secției a IV-a civile a Curții de Apel București.

Împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs intervenienta A. Examinând recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Dreptul de a exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar exercițiul lui.

Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător". Potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel sau recurs decât odată cu fondul, în afara de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecății.

În cauză, recurenta a declarat recurs împotriva unei încheieri prin care completul învestit cu soluționarea unei căi de atac a recalificat calea de atac incidență în cauză și a înaintat cererea formulată de recurenta-intervenienta A. privind nulitatea procedurii de repartizare aleatorie a cauzei și investire a completului de judecată către Președintele Secției a IV-a civile a Curții de Apel București. Potrivit Codului de procedură civilă, toate încheierile care preced hotărârea și au ca scop să pregătească soluționarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot conține dispoziții pur premergătoare (încheierii preparatorii) care nu leagă instanța (art. 268 alin. (2) C. proc.

civ.) sau, dimpotrivă, pot conține soluționări parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte (art. 268 alin. (3) C. proc. civ.). Consecința practică a unei astfel de reglementări constă, printre altele, în aceea că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul. Recursul declarat împotriva hotărârii se socotește că a fost făcut și împotriva încheierilor premergătoare (art. 299 C. proc. civ.). Prin urmare, încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală și vor fi supuse căii de atac numai odată cu aceasta.

În consecință, recursul împotriva încheierii prin care s-a recalificat calea de atac nu poate fi promovat decât odată cu fondul, fiind vorba de o încheiere premergătoare, interlocutorie, care este supusă, cu privire la căile de atac, regimului juridic prevăzut de art. 282 alin. (2) C. proc. civ., fiind susceptibilă de a fi atacată numai odată cu hotărârea, câtă vreme este vorba de o încheiere care nu întrerupe cursul judecății.

Pe de altă parte, se constată faptul că Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acțiunea introductivă, în art. 26 alin. (3) teza a doua, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că "hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel" . Reiese deci, că potrivit, art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării este supusă recursului care este de competența curții de apel.

Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010. Or, în cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 26 noiembrie 2010. Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rezultă că încheierea de ședință din 22 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, nu este susceptibilă de recurs. În fine, din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienta A. împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2016 pronunțata de Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intervenienta A. împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/3/2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 iunie 2016. Procesat de GGC - NN