ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Decizia nr.
1284/2016
Asupra cauzei
civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data
de 04 mai 2004 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a de
conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios
administrativ, reclamantul Prefectul municipiului București a solicitat
anularea Dispoziției nr. 1 din 20 iunie 2001, emisă de pârâtul Primarul
General al municipiului București în baza Legii nr. 10/2001.
La termenul
de judecată din 4 iunie 2004, s-a formulat cerere de intervenție în
interes propriu și în interesul pârâtului Primarul General al municipiului
București de către A.
La termenul
de judecată din 3 septembrie 2004, s-a formulat cerere de intervenție
accesorie de către B., C., D., E., F., G., H., I. și J.
Ulterior, la
termenele de judecată din 15 octombrie 2004 și 03 martie 2005, s-au
formulat cereri de intervenție accesorie în favoarea reclamantului de
către K., L. și M., N. și O.
Prin
Sentința civilă nr. 1441 din 01 aprilie 2005 a Tribunalului
București, secția a VIII-a, s-a respins acțiunea pe
considerentul ca dispoziția atacată nu este act administrativ
și, raportat la Legea nr. 10/2001, reclamantul nu are calitate procesuală
activă.
Împotriva
acestei sentințe s-a declarat recurs de către reclamantul Prefectul
municipiului București, iar prin Decizia civilă nr. 845 din 01 iunie
2005 a Curții de Apel București s-a dispus admiterea recursului
și casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași
instanță.
După
casare cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată la
Tribunalul București, secția a VIII-a, iar prin încheierea de
ședință din 12 februarie 2007, secția de conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a
admis excepția de necompetență funcțională și a
trimis cauza spre soluționare Secției civile a Tribunalului
București.
Cauza, a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a
civilă, iar prin încheierea de ședința din 25 septembrie 2007
s-a admis excepția de necompetență funcțională și
s-a trimis cauza spre judecare Secției a IX-a de contencios administrativ
și fiscal.
Împotriva
acestei încheieri a declarat recurs intervenienta accesorie reclamantului A.,
iar prin Decizia nr. 2034 din 29 februarie 2007 pronunțată de Curtea
de Apel București, secția civilă, s-a respins, ca inadmisibil,
recursul, cu motivarea că nu este prevăzută de lege o cale de
atac împotriva încheierilor de declinare de competență între
secțiile aceleiași instanțe.
Cauza a fost
reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de
contencios administrativ și fiscal.
Prin
Sentința nr. 1258 din 16 aprilie 2008 a Tribunalului București,
secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, s-a respins
excepția de neconstituționalitate a art. 156 C. proc. civ., ca
inadmisibilă; s-a admis excepția tardivității
acțiunii; s-a respins acțiunea formulată de reclamantul
Prefectul municipiului București, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul
București prin Primar, ca tardivă; s-au respins cererile de
intervenție accesorie formulate de intervenienții N., O. și A.,
B., C., D., E., F., G., H., I. și J., ca neîntemeiate și s-a admis
cererea de intervenție în interesul pârâtei Primăria municipiului București
formulată de A.
Prin Decizia
civilă nr. 382 din 11 februarie 2010, pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca
inadmisibilă și s-au admis recursurile declarate de reclamantul
Prefectul municipiului București, intervenienții N., O., D., E., G.
împotriva Sentinței nr. 1258 din 16 aprilie 2008, pronunțată de
Tribunalul București, secția a IX-A contencios administrativ și
fiscal. A fost casată sentința recurată și s-a dispus
trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului București.
Cererea a
fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a
civilă, la data de sub nr. x/3/2010 la data de 22 martie 2010.
Prin
Sentința nr. 1567 din data de 26 noiembrie 2010, pronunțată de
Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respinge
excepția tardivității introducerii acțiunii, ca
neîntemeiată. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de
reclamantul Prefectul municipiului București în contradictoriu cu pârâta
Municipiul București prin Primarul General. A fost admisă cererea de
intervenție în interesul Municipiului București, prin Primar General,
formulată de beneficiarul dispoziției, A. Au fost respinse cererile
de intervenție accesorii formulate de intervenienții N., C., B., D.,
E., F., G., H., I., J., în interesul reclamantului, ca neîntemeiate.
Împotriva
Sentinței nr. 1567 din 26 noiembrie 2010 și a încheierii de
ședință din data de 5 noiembrie 2010, pronunțate de
Tribunalul București, secția a V-a civilă, au declarat recurs
reclamantul Prefectul Municipiului București și intervenienții
N. și A.
Prin
încheierea de ședința din data de 22 februarie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă, instanța, în urma deliberării a apreciat că, în
cauză, prioritară este stabilirea competenței procedurale a
formulei de complet care soluționează cauza și care se
pronunță asupra tuturor cererilor formulate de către părți,
motiv pentru care având în vedere că demersul judiciar este inițiat
de Prefectul municipiului București în baza procedurii prevăzute de
Legea nr. 10/2001, a calificat drept recurs calea de atac și a înaintat
cererea formulată de recurenta-intervenientă A. privind nulitatea
procedurii de repartizare aleatorie a cauzei și investire a completului de
judecată către Președintele Secției a IV-a civile a
Curții de Apel București.
Împotriva
încheierii de ședință din 22 februarie 2016 pronunțate de
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs
intervenienta A.
Examinând
recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată din
oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de
dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată
următoarele:
Legalitatea
căilor de atac presupune faptul că o hotărâre
judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac
prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac
prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de
a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri
judecătorești.
Dreptul de a
exercita o cale de atac este unic și se epuizează prin chiar
exercițiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o
cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, deci nu se poate judeca de
mai multe ori în aceeași cale de atac.
Recursul este
o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile
strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul
conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.
Dispozițiile
art. 299 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: "Hotărârile
date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în
condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe
jurisdicționale sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin.
(2) sunt aplicabile în mod corespunzător".
Potrivit art.
282 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se
poate face apel sau recurs decât odată cu fondul, în afara de cazul în
care prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
În
cauză, recurenta a declarat recurs împotriva unei încheieri prin care
completul învestit cu soluționarea unei căi de atac a recalificat
calea de atac incidență în cauză și a înaintat cererea
formulată de recurenta-intervenienta A. privind nulitatea procedurii de
repartizare aleatorie a cauzei și investire a completului de judecată
către Președintele Secției a IV-a civile a Curții de Apel
București.
Potrivit
Codului de procedură civilă, toate încheierile care preced
hotărârea și au ca scop să pregătească
soluționarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre
acestea pot conține dispoziții pur premergătoare (încheierii
preparatorii) care nu leagă instanța (art. 268 alin. (2) C. proc.
civ.) sau, dimpotrivă, pot conține soluționări
parțiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanța
(încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra
celor hotărâte (art. 268 alin. (3) C. proc. civ.).
Consecința
practică a unei astfel de reglementări constă, printre altele,
în aceea că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor
(încheieri preparatorii sau încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu
recurs decât odată cu fondul. Recursul declarat împotriva hotărârii
se socotește că a fost făcut și împotriva încheierilor
premergătoare (art. 299 C. proc. civ.).
Prin urmare,
încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală
și vor fi supuse căii de atac numai odată cu aceasta.
În
consecință, recursul împotriva încheierii prin care s-a recalificat
calea de atac nu poate fi promovat decât odată cu fondul, fiind vorba de o
încheiere premergătoare, interlocutorie, care este supusă, cu privire
la căile de atac, regimului juridic prevăzut de art. 282 alin. (2) C.
proc. civ., fiind susceptibilă de a fi atacată numai odată cu
hotărârea, câtă vreme este vorba de o încheiere care nu întrerupe cursul
judecății.
Pe de
altă parte, se constată faptul că Legea nr. 10/2001, în temeiul
căreia a fost formulată acțiunea introductivă, în art. 26
alin. (3) teza a doua, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr.
202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării
proceselor, prevede că "hotărârea tribunalului este supusă
recursului, care este de competența curții de apel" .
Reiese deci,
că potrivit, art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001,
hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva
deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării este
supusă recursului care este de competența curții de apel.
Dispozițiile
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de
soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a
pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie
2010.
Or, în
cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior
acestei date, respectiv la 26 noiembrie 2010.
Pentru
argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 282 alin. (2) C.
proc. civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 rezultă
că încheierea de ședință din 22 februarie 2016,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă, nu este susceptibilă de recurs.
În fine, din
dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că,
între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea
oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei
hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă
controlului judiciar pe această cale.
Recunoașterea
unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea
procesuală constituie o încălcare a principiului
legalității, precum și al principiului constituțional al
egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o
soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele
procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și
soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege
sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art.
126 alin. (2) din Constituția României.
În
consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca
inadmisibil, recursul declarat de intervenienta A. împotriva încheierii de
ședință din 22 februarie 2016 pronunțata de Curtea de Apei
București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de intervenienta A. împotriva încheierii de
ședință din 22 februarie 2016 pronunțată de Curtea de
Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. x/3/2010.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 07 iunie 2016.
Procesat
de GGC - NN