ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 615 din 19 noiembrie 2007, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.V., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, a anulat hotărârea din 16 august 2007, emisă de pârâtă și a obligat pe aceasta din urmă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada octombrie 1941 – iunie 1945 începând cu data de 15 iulie 2007. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că din actele de stare civilă și declarațiile martorilor A.A.

și F.I., dintre care prima audiată și în instanță, precum și din declarația martorului U.I., de asemenea audiat de către instanță, a reieșit că părinții reclamantului s-au refugiat, în octombrie 1941 din comuna G., împreună cu minorul B.V., atunci în vârstă de 1 an, și două luni, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în aprilie 1945. S-a reținut de asemenea de către instanță că, dată fiind vârsta reclamantului, acesta nu putea avea alt domiciliu decât împreună cu părinții săi, astfel cum prevăd dispozițiile art. 100 C. fam. și art. 14 alin. (1) din decretul nr. 31/1954, fiind exclusă orice manifestare contrară de voință și s-a concluzionat că, pentru motive de echitate, în contextul în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, nu s-ar justifica aplicarea unui tratament discriminator minorilor.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta-C.J.P. Cluj, susținând că potrivit legii sunt necesare două surse de informație care să indice împreună aceleași date privind împrejurările și perioada refugiului, aspect ce nu se verifică în probele dosarului. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana - cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice fiind refugiată, expulzată sau strămutată, în altă localitate.

În conformitate cu dispozițiile art. 4 din H.G. - nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face cu înscrisuri eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, cu declarații de martori. La dosarul cauzei s-au depus, în probațiune, declarații de martori, dintre care două luate nemijlocit în fața instanței, din care rezultă, în mod indubitabil, refugiul reclamantului, pe atunci minor, împreună cu familia sa precum și persecuția etnică suferită, ce a determinat familia reclamatului să se refugieze din Ardealul Nord aflat sub ocupație maghiară; martorii au relatat inclusiv modalitatea în care această persecuție s-a concretizat, precum și perioada refugiului. Așa fiind, instanța de fond a apreciat în mod judicios ca fiind îndeplinite în cauză cerințele Legii nr. 189/2000.

Față de considerentele expuse, și constatând că, potrivit art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 615 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.