ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1130/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 81 din 17 iulie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petentul C.I. împotriva Rezoluțiilor nr. 40/P/2009 din data de 7 aprilie 2009 și nr. 167/11/2/2009 din data de 17 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. A obligat petentul să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel a reținut, în esență, că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava înregistrată la 16 ianuarie 2009 sub nr. 40/P/2009, petentul C.I.

a solicitat a se efectua cercetări penale față de P.L.S., judecător la Judecătoria Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., arătând că în două cauze, una penală și una civilă, aceasta a pronunțat hotărâri pe care le consideră nelegale, cauzându-i vătămări intereselor legale. În fapt, prin Rezoluția nr. 3414/P/02 din 5 noiembrie 2002 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani a fost sesizată Judecătoria Botoșani, competentă să soluționeze plângerea prealabilă formulată de Ț.I. împotriva lui C.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cauza fiind repartizată magistratului-judecător P.L.S. Prin Sentința penală nr. 325 din 06 februarie 2004 a Judecătoriei Botoșani, C.I.

a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen. în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., obligat să lase părții vătămate, în liniștită posesie suprafața de 1.131 mp și să-i plătească 13.700.000 lei ROL cu titlu de despăgubiri civile. Soluția a fost menținută de Tribunalul Botoșani prin Decizia penală nr. 341 din 03 iulie 2004, prin care s-au respins recursurile declarate de părți. Prin cererea adresată Judecătoriei Botoșani la 01 iulie 2004, C.I. și C.E. au chemat în judecată pe C.D., solicitând obligarea acestuia să lase în deplină proprietate și folosință drumul de acces stabilit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 20029/1946. Cauza a fost repartizată aceluiași magistrat care, prin Sentința civilă nr. 2839 din 18 mai 2005, a respins acțiunea ca nefondată.

Sentința a fost menținută prin Decizia civilă nr. 413 din 17 octombrie 2006 a Tribunalului Botoșani, recursul declarat de reclamanți constatându-se nul ca nemotivat, prin Decizia civilă nr. 162 din 30 martie 2007 a Curții de Apel Suceava. Plângerea formulată de petent a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 40/P/2002 din 07 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, apreciindu-se că petiționarul a adus critici hotărârilor pronunțate de magistrat, considerând că în mod abuziv a fost obligat la plata despăgubirilor și cheltuielilor judiciare în cauza penală și i s-a respins acțiunea în cauza civilă. S-a reținut, de asemenea, că, în conformitate cu dispozițiile art. 129 din Constituție, în procesul decizional, judecătorul este independent și se supune numai legii, iar hotărârile judecătorești pot fi criticate numai în cadrul exercitării căilor de atac de către părțile interesate.

Or, în speță, cele două hotărâri pronunțate de judecător au fost verificate și menținute de instanțele de control judiciar, ceea ce demonstrează că judecătorul nu a comis vreo faptă penală care să-i antreneze răspunderea. Prin Rezoluția nr. 167/II/2/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva Rezoluției nr. 40/P/2009, reținându-se că magistratul desemnat să soluționeze cele două dosare a efectuat acte procedurale și a luat măsuri procesuale în virtutea dreptului cu care a fost învestit în funcția pe care o îndeplinește, cu respectarea principiilor inamovibilității și independenței, prin interpretarea probelor și aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte comiterea vreunei infracțiuni.

Ca argument în plus s-a reținut că art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2006 prevede că exercitarea dreptului oricărei persoane de a sesiza încălcarea obligațiilor profesionale ale judecătorilor, în raport cu justițiabilii, exclude punerea în discuție a soluțiilor pronunțate prin hotărâri judecătorești. Curtea de Apel Suceava a concluzionat reținând că din actele premergătoare efectuate urmare a plângerii petentului nu rezultă indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art. 246 C. pen. de către intimată. Intimata a soluționat cele două cauze cu care a fost învestită cu respectarea dispozițiilor procedurale în materie, argumentând soluțiile pronunțate, soluții care au fost menținute de instanțele de control judiciar.

Împotriva Sentinței penale nr. 81 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat recurs petentul C.I. În motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosarul cauzei a reiterat, în esență, criticile formulate anterior la instanța de fond, în sensul rejudecării cauzei, admiterii plângerii sale, infirmarea rezoluțiilor pronunțate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitoarea P.L.S., și trimiterea acesteia în judecată pentru faptele săvârșite. Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a constatat că nu se poate reține, în sarcina făptuitoarei P.L.S., săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. Din actele premergătoare în cauză ce au format obiectul dosarului penal nr. 40/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existența elementelor constitutive ale infracțiunii sesizate de către petiționarul C.I. pretins săvârșită de către intimata P.L.S., astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., este temeinică și legală.

Înalta Curte constată că, în considerentele rezoluției dispuse în cauză, cât și în cele ale instanței de fond, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de recurentul petiționar, cu privire la fapta pentru care a solicitat cercetarea penală a intimatei, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale acestuia. Pe de altă parte, împrejurarea că intimata P.L.S. a pronunțat soluții defavorabile recurentului-petent în dosarele care s-au aflat pe rolul Judecătoriei Botoșani, iar componența completului legal constituit, fiind președinte - judecător P.L.S., nu poate determina comiterea unei fapte penale, care să antreneze răspunderea acesteia.

Petiționarul având posibilitatea, ca în măsura în care nu este mulțumit de soluțiile pronunțate în hotărârile judecătorești în cauzele în care acesta are calitate procesuală, să se poată adresa instanțelor de control judiciar prin exercitarea căilor de atac, în condițiile legii. În consecință, respingând plângerea petiționarului C.I. și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul-petiționar C.I. împotriva Sentinței penale nr. 81 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.I. împotriva Sentinței penale nr. 81 din 17 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 martie 2010.