ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2833/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din data de 27 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 108/122/2011 (2551/2011), Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, printre altele, menținerea stării de arest preventiv a apelantului V.F. (deținut în Penitenciarul Giurgiu) în temeiul art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: Inculpatul V.F. a fost arestat în baza mandatului de arestare preventivă din data de 23 noiembrie 2010, emis de Tribunalul Giurgiu, pentru săvârșirea unei infracțiuni grave (viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), 74 - 76 C. pen.) asupra unei minore, faptă cu o rezonanță socială deosebită.

S-a mai reținut că până în prezent nu s-au administrat probe noi care să contrazică situația de fapt, că există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul a săvârșit într-adevăr fapta de care este acuzat, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs învederând că beneficiază de prezumția de nevinovăție, că nu se va sustrage cercetării judecătorești și că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive”. În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesuală penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului. Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunii de viol, corelat cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, pericol concret pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind temei pentru a se reține că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Toate aceste aspecte justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.F. împotriva Încheierii din 27 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 108/122/2011 (2551/2011). Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 august 2011. Procesat de GGC - AZ