ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2028/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar constată următoarele:

La 14 aprilie 2010 pe rolul Curții de Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a fost

înregistrat Dosarul nr. 13644/118/2009, având ca obiect apelurile declarate de

inculpații P.G.A., R.M., D.C.B., M.C. și Z.M. împotriva Sentinței penale nr.

118 din 7 aprilie 2010 a Tribunalului Constanța, secția penală.

La primul termen de

judecată - 06 mai 2010 - apărătorul apelantului-inculpat P.G.A. a solicitat

sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de

neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește

excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, autorul excepției a arătat că, prin modalitatea de redactare, textul

de lege încriminat încalcă flagrant stipulațiile dispozițiile art. 1 alin. (3),

art. 21 și art. 16 alin. (1) din Constituția României.

S-a mai susținut că

infracțiunile prevăzute distinct în art. 2 alin. (1) și art. 4 din Legea nr.

143/2000 au aproape aceeași redactare, dat fiind de faptul că în art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 nu se precizează expres scopul ilicit actele

materiale care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii considerându-se

că se pot genera confuzii sau abuzuri procedurale în cazul judecării și

stabilirii unei sancțiuni, diferența dintre cele două infracțiuni fiind

insesizabilă, infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

fiind absorbită în cea prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeași lege,

avându-se în vedere că - în mod inevitabil - persoana care deține droguri

pentru consum propriu, anterior a procurat și a transportat acele droguri,

astfel că singura încadrare juridică potrivit reglementării actuale ar fi și în

cazul ipoteticului consumator în prevederile mult mai severe ale art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000.

Prin Încheierea de

ședință din 7 mai 2010, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, a dispus, printre altele, cu privire la cererea

inculpatului P.G.A.:

- în baza art. 29

alin. (4) din Legea nr. 47/1992 a admis cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000;'

- în baza art. 29

alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare

a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Pentru a respinge -

ca inadmisibilă - cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată),

Curtea de Apel a apreciat că nu este îndeplinită condiția "de

pertinență" prevăzută de art. 29 alin. (1) teza a II-a din Legea nr.

47/1992 (referitoare la "legătura cu soluționarea cauzei în orice fază a

litigiului"), reținând, totodată, că "autorul excepției a omis a

analiza latura subiectivă a celor două infracțiuni  scopul reprezentând un

element al conținutului subiectiv al infracțiunii".

Împotriva

sus-arătatei încheieri, inculpatul P.G.A. a declarat, în termen legal, recursul

de față - care privește numai dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (republicată) -

solicitând casarea, în parte (sub aspectul învederat), a încheierii atacate și,

în fond, sesizarea Curții Constituționale și cu excepția de

neconstituționalitate a sus-menționatului text de lege

[

art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000

]

.

Recursul nu este

fondat.

Mărginindu-se -

potrivit legii - să supună excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 (republicată) ridicată de inculpatul apelant P.G.A. doar

unui examen "de pertinență" în raport cu prevederile art. 29 alin.

(1) - (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel a apreciat corect că nu este

îndeplinită condiția ("de pertinență"), prevăzută de art. 29 alin.

(1) teza a II-a din Legea organică a Curții Constituționale.

În această situație,

Înalta Curte, verificând din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și

temeinicie, hotărârea (încheierea) atacată, constată că soluția adoptată de

prima instanță este legală și temeinică.

Așa fiind, recursul

se învederează a fi nefondat și urmează a fi respinse ca atare, cu obligarea

recurentei, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare avansate

de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G.A. împotriva Încheierii din 7 mai

2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și familie, pronunțată în Dosarul nr. 13644/118/2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 mai 2010.