ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3488/2011

HOTĂRÂRE
14.04.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3488/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele­­:

Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2006

pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții I.E.A., I.A.C.,

și a cărei poziție procesuală a fost preluată de moștenitoarea sa, S.D.I.) au chemat

în judecată pe pârâta SC R. SA și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care

o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 6 din 11 aprilie 2006 emisă de pârâtă

în procedura Legii nr. 10/2001 și restituirea în natură către reclamanți a terenului

în suprafață de 997,87 m.p. situat în București, fostă strada I., fostă str. J.D.

- actual aflat în curtea SC R. SA.

Prin sentința civilă

nr. 1085 din 28 noiembrie 2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

acțiunea, a dispus anularea deciziei nr. 6 din 11 aprilie 2006 emisă de SC R. SA

și a obligat pârâta să emită decizie de restituire în natură a imobilului situat

în București, fostă strada I., compus din teren în suprafață liberă totală de 987

m.p., identificat prin schița anexă a raportului de expertiză efectuat de expert

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel pârâta SC R. SA prin lichidator judiciar P.B.R.S.- IPURL, iar prin

decizia nr. 383 A din 15 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul ca nefondat.

Decizia pronunțată de

instanța de apel a fost atacată cu recurs de pârâta SC R. SA, iar la termenul de

judecată din data de 14 aprilie 2011, pârțile au solicitat instanței să ia act de

tranzacția intervenită cu privire la prezentul litigiu.

Față de actul de dispoziție

al părților concretizat în contractul de tranzacție înfățișat instanței de recurs,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat,

va modifica decizia recurată și în baza art. 296 C. proc. civ. va admite apelul

formulat împotriva sentinței civile nr. 1805 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, va schimba în parte sentința în sensul că, potrivit

art. 271-273 C. proc. civ. și art. 1704 - 1717 C. civ., va lua act și va consfinți

tranzacția intervenită.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale sentinței privind admiterea acțiunii formulate și anularea deciziei

nr. 6 din 11 aprilie 2006 emisă de SC R. SA.

Admite recursul declarat

de pârâta SC R. SA prin Lichidator Judiciar P.B.R.S. - IPURL împotriva deciziei

nr. 383 A din 15 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia în sensul

că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1805 din 28 noiembrie

2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Schimbă în parte sentința

în sensul că ia act și consfințește următoarea tranzacție intervenită între părți,

contract de tranzacție încheiat azi, 06 aprilie 2011 între părțile contractante

Societatea comercială SC R. SA (în faliment), cu sediul social în București, înmatriculată

la Registrul Comerțului sub nr. PP/1991, societate aflată în procedura de faliment

prevăzută de Legea nr. 85/2006, reprezentată legal prin Lichidator P.B.R.S.- SPRL

cu sediul în strada B.V., numit în Dosarul 25/3/2002, aflat pe rolul Tribunalului

București, secția a VII-a comercială, prin d-na. A.I.Ș., pe de o parte și d-na.

I.E.A., domiciliată în București, strada P.B., d-na. I.A.C., domiciliată în București,

strada P.B., d-na. I. (actual B.) M.L., domiciliată în București, strada P.B.,

d-na. T.C., domiciliată în București, strada G.C., prin mandatar T.V.V., domiciliat

în București, strada F.G., dl. G.C.D., domiciliat în București, strada F., d-na.

S.D.I., moștenitoare a defunctei G.C.V., domiciliată în București, strada N.T.,

pe de altă parte am convenit stingerea litigiului dintre noi pe bază de concesii

reciproce, prin prezentul contract de tranzacție, în temeiul art. 25 lit. j) din

Legea nr. 85/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu

art. 1704 și urm. C. civ., obiectul contractului. Tranzacția are ca obiect stingerea

litigiului dintre părți ce face obiectul Dosarului nr. 17029/3/2006, aflat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Preambul prin notificarea din 20 iulie 2001, depusă la Biroul executorului judecătoresc

C.S.A., numiții I.A.C., I. (actual B.) M.L., T.C., G.C.D., G.C.V., prin mandatar,

I.E.A., au solicitat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 restituirea în natură

sau prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești a imobilului constituit din

teren în suprafață de 999,87 m.p. - situat în București, fosta strada I. (fostă

strada J.D.). Cererea de restituire în natură sau prin echivalent formulată prin

notificarea din 20 iulie 2001, mai sus menționată, a fost soluționată de către SC

Împotriva acestei decizii numiții I.E.A., I.A.C., I. (actual B.) M.L., T.C., G.C.D.,

G.C.V. au formulat contestație, care a fost admisă de Tribunalul București, secția

a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 1805 din 28 noiembrie 2008 pronunțată în

Dosarul nr. 17029/3/2006, prin care s-a admis acțiunea reclamanților, a fost anulată

decizia nr. 6 din 11 aprilie 2006 emisă de SC R. SA și s-a dispus obligarea SC R.

SA (în faliment) să emită decizie de restituire în natură a imobilului situat în

București, fostă strada I., compus din teren în suprafață de totală de 987 m.p.,

identificat prin schița anexă a raportului de expertiză întocmit de expert B.I.D.,

în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, la notificarea reclamanților

din 20 iulie 2001 emisă prin Biroul Executorul Judecătoresc C.S.A. Împotriva acestei

sentințe, SC R. SA (în faliment) a formulat apel, care a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr. 383A din 15 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în același dosar,

decizie atacată de SC R. SA (în faliment) cu recursul ce face în prezent obiectul

Dosarului nr. 17029/3/2006, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, cu termen de judecată la data de 14

aprilie 2011. Sentința civilă definitivă nr. 1805 din 28 noiembrie 2008 nu poate

fi pusă în executare întrucât imobilul situat în București, fostă stradă I., compus

din teren în suprafață de totală de 897 m.p., așa cum a fost identificat prin schița

anexă a raportului de expertiză întocmit de expert B.I.D., nu se află în proprietatea

SC R. SA (în faliment) și nici nu se afla la momentul pronunțării hotărârii judecătorești,

acest lot aflându-se în proprietatea SC P. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare

din data de 28 decembrie 2004 de Biroul Notarial Public M.E. - act autentic valabil

- încheiat între SC R. SA, în calitate de vânzător și SC P. SRL în calitate de cumpărător.

Pentru cazul în care cererea de restituire formulată prin notificarea din 29

iulie 2001, ar fi fost întemeiată, SC R. SA (în faliment) a reținut lotul de teren

în suprafață de 999,89 m.p., situat în București, strada O., identificat cu nr.

cadastral A, înscris în CF și pentru care societatea în faliment deține Certificatul

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nr. C, emis de către Ministerul

Industriilor la data de 03 august 1995. Acest lot se află în imediata apropriere

a lotului identificat de către expertul B.I.D. prin raportul întocmit în Dosarul

nr. 17029/3/2006, are aceeași suprafață cu cea revendicată, este liber de construcții

și a fost acceptat de către reclamanții I.E.A., l.A.C., l. (actual B.) M.L., T.C.,

G.C.D., S.D.I. - moștenitoare a defunctei G.C.V., care și-au precizat în acest sens

acțiunea în fața instanței de fond. Dat fiind că: sentința civilă nr. 1805 din

28 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul

nr. 17029/3/2006, nu poate fi pusă în executare datorită faptului că terenul - așa

cum a fost identificat prin raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul

B.I.D. nu se află în proprietatea SC R. SA (în faliment); SC R. SA (în faliment)

a reținut în proprietate lotul de teren în suprafață de 999,89 m.p., situat în București,

strada O., identificat cu nr. cadastral A, înscris în CF, pentru a fi acordat în

echivalent pentru terenul situat în București, fostă strada I., în situația în care

d-nii. I.A.C., I. (actual B.) M.L., T.C., G.C.D., G.C.V., I.E.A., vor fi îndreptățiți

la restituire; iar d-nii. I.A.C., I. (actual B.) M.L., T.C. prin mandatar T.V.V.,

G.C.D., S.D.I. - moștenitoare a defunctei G.C.V., I.E.A., sunt de acord ca în locul

lotului identificat prin Raportul de expertiză mai sus menționat, în suprafață de

987 m.p., să le fie acordat lotul de teren în suprafață de 999,89 m.p., situat în

București, strada O., identificat cu nr. cadastral A, înscris în CF, aflat în proprietatea

SC R. SA (în faliment); părțile convin ca pentru soluționarea notificării din

20 iulie 2001, depusă la Biroul executorului judecătoresc C.S.A., să fie emisă de

SC R. SA (în faliment) o decizie de restituire prin echivalent a imobilului situat

în București, fostă strada I., compus din teren în suprafață de totală de 897 m.p.,

prin acordarea lotului de teren în suprafață de 999,89 m.p., situat în București,

strada O., identificat cu nr. cadastral A, înscris în CF, teren aflat în proprietatea

societății în faliment. Părțile convin să renunțe la orice alte pretenții în legătură

cu obiectul litigiului, înțelegând astfel să stingă litigiul existent între acestea.

Confirmarea tranzacției. Prezenta tranzacție se încheie în acord cu dispozițiile

art. 25 lit. j) din Legea nr. 85/2006, cu modif. și completările ulterioare. Prezentul

contact de tranzacție a fost încheiat în 9 (nouă) exemplare originale toate cu aceeași

valoare probantă. SC R. SA (în faliment) prin lichidator P.B.R.S. - SPRL reprezentat

de A.I.Ș. s.s.indescifrabil. I.E.A. s.s.indescifrabil. I.A.C. s.s.indescifrabil.

G.C.D. s.s.indescifrabil. S.D.I., moștenitoare a defunctei G.C.V. s.s.indescifrabil.

Păstrează celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3452/2013
și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de contestatoarea S.Z.A., împotriva sentinței civile nr. 831 din 29 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatele SC T.N.
ÎCCJ 2012-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6425/2012
țelor de 44 mp și 29 mp situate în str. A., identificate în raportul de expertiză tehnică întocmit de expert ing. V.R., care face parte integrantă din hotărâre, pe care l-a omologat. În motivarea sentinței, s-a reținut, din cuprinsul înscri
ÎCCJ 2011-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7318/2011
22 mai 2009 sub nr. 35568/3/2006. Prin încheierea de ședință din data de 09 octombrie 2009, instanța a constatat că reclamanta M.A.L. a decedat, fiind introdus în cauză în calitate de reclamant moștenitorul acesteia, B.Ș. Prin Sentința civi
ÎCCJ 2009-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1489/2009
să-l restituie în natură reclamanților conform art. 1, art. 9 și art. 20 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.N.S.S. SA. La 2 septembrie 2006 reclamanta N.L.M. a încetat din viață, moștenitorii săi fiin
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3163/2014
întemeiată. Prin Decizia nr. 1543/A din 23 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția necompetenței materiale față de valoarea obiectului litigiului, a admis apelul formulat de apelantul pârât S.D. împotri
Sursă