Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2650/2008

HOTĂRÂRE
24.06.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2650/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 112/F-C din 05 decembrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor – O.P.C.P., având ca obiect anularea în parte a procesului-verbal de constatare din 11 iulie 2007, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 64.611,92 euro, reprezentând „Cheltuieli neeligibile” aferente proiectului PP „Managementul Integrat” al Deșeurilor Municipale în Râmnicu Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în mod corect, prin procesul-verbal contestat s-a stabilit natura neeligibilă a sumei de 64.611,92 euro cheltuită pentru „Facilități pentru Inginer”, în raport cu prevederile art. 3 alin. (8) din Instrucțiunile nr. 3 din 21 februarie 2007 emise de Autoritatea de Plată AM INFRA în calitate de Reprezentant Național cu Autorizarea Finanțării precum și cu dispozițiile art. 20 din Contractul de implementare. În ceea ce privește partea care suportă costurile neeligibile, s-a reținut că prin contract s-a stabilit că această obligație revine Beneficiarului final, în speță reclamantul, care trebuie să asigure fonduri din bugetul propriu în mod necondiționat și irevocabil.

De asemenea, prima instanță a apreciat că, deși intrate în vigoare ulterior încheierii contractului de implementare, Instrucțiunile nr. 3/2007 se aplică, dată fiind Convenția părților în acest sens. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, solicitând casarea ei și pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și anularea, în parte, a procesului-verbal de constatare contestat, în ceea ce privește stabilirea obligației de plată pentru suma de 64.611,92 euro, cu titlu de cheltuieli neeligibile. A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea căruia s-au susținut în esență următoarele: 1. La momentul pronunțării sentinței, instanța de fond nu a avut în vedere susținerile recurentului din cererea introductivă și concluziile scrise depuse la dosar, ca de altfel nici probele administrate în cauză, prin prisma cărora se impunea admiterea acțiunii. Astfel, instanța nu a avut în vedere faptul că au fost respectate responsabilitățile stabilite prin art. 11 din contractul în discuție, beneficiarul final verificând doar conformitatea certificatelor de plată cu prevederile contractuale și înaintându-le O.P.C.P. care le-a acceptat la plată și a procedat la efectuarea acestuia.

În certificatul interimar de plată nr. 01 a fost inclusă și suma de 64.611,92 euro, întrucât în cap. 4.8 „Facilitățile inginerului” din Specificațiile Tehnice Generale - parte integrantă a contractului - sunt precizate expres utilitățile, spațiile de lucru, echipamentul de lucru, etc., ce urmau a fi puse la dispoziția inginerului de către constructor, iar prima instanță nu a avut în vedere prevederile Normelor de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a celor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, potrivit cărora „cheltuială neeligibilă” reprezintă numai acele sume plătite din bugetul general al Comunităților Europene care au fost obținute sau utilizate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale.

2. Instrucțiunea nr. 3 din 21 februarie 2007 prin care s-a făcut o nouă distincție între echipamentele durabile eligibile și neeligibile, ce a stat la baza motivării sentinței atacate nu îndreptățea O.P.C.P. să procedeze absolut arbitrar la emiterea unui proces-verbal și la punerea sa în executare, întrucât, în conformitate cu dispozițiile capitolului 5 al Instrucțiunii, acesteia îi revenea obligația legală de a identifica surse de finanțare alternativă a costurilor echipamentelor declarate ulterior ca neeligibile. 3. Referirile instanței la prevederile contractuale care reglementează obligația beneficiarului final de a asigura fondurile necesare pentru acoperirea costurilor neeligibile sunt rupte de context, acestea referindu-se la cheltuielile neeligibile calificate ca atare prin memorandumul de finanțare (Legea nr. 126/2003) și la momentul încheierii contractului de implementare.

Nu a fost avută în vedere nici adresa din 24 aprilie 2007, prin care reclamantul a propus ca birourile temporare construite în cadrul contractului, împreună cu dotările aferente să fie utilizate ca și centre de conștientizare publică, fiind adecvate pentru campaniile de informare, seminarii și vizite, ca parte a acțiunilor de conștientizare ce trebuie întreprinse în cadrul proiectului, ceea ce ar fi permis ca respectivele echipamente să fie încorporate în mod permanent în cadrul proiectului. La termenul din 10 iunie 2007, recurentul a depus la dosar, în copie, O.U.G. nr. 8/2008 și minuta din 19 februarie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor, apreciind că în temeiul acestora suma în discuție considerată neeligibilă se va putea acoperi de la bugetul de stat.

Analizând actele dosarului, motivul de recurs invocat și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate. În fapt, în anul 2002, între Guvernul României și Comisia Europeană s-a încheiat memorandumul de finanțare privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin ISPA pentru măsura „sistem integrat de management al deșeurilor în Municipiul Râmnicu Vâlcea, ratificat prin Legea nr. 126/2003, al cărei Beneficiar final este Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Pentru executarea proiectului s-au atribuit, prin procedura licitației publice, Contractele de lucrări și servicii.

Contractul pentru executarea lucrărilor de construire a noului depozit de deșeuri de la F. și refacerea, închiderea rampei de depozitare de la R., a fost atribuit consorțiului JV M.S. - M., iar întârzierea culpabilă a constructorului în executarea lucrărilor a fost sancționat de O.P.C.P. cu rezilierea contractului, în luna octombrie 2006, împrejurare necontestată în speță. În vederea implementării proiectului și definirii drepturilor, obligațiilor și responsabilităților părților, Ministerul Finanțelor Publice, prin O.P.C.P. în calitate de Agenție de Implementare (A.I.) și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea în calitate de Beneficiar final (BF), au semnat, la data de 17 iulie 2003, Contractul de implementare, avizat de Ministerul Apelor și Protecției Mediului.

Scopul acestui contract este acela de a delega obligațiile și responsabilitățile pentru implementarea măsurii de la autoritatea de implementare către beneficiarul final, astfel cum se prevede în art. 5.2. Deși a intervenit această delegare, în virtutea responsabilității sale financiare în ceea ce privește fondurile acordate de Comisia Europeană pentru măsura ISPA prin împrumutul nerambursabil, Agenția de Implementare avea obligația efectuării unor controale „on the spot”, având drept scop verificarea corectitudinii procesului de implementare a măsurii și dispunerea de măsuri de corecție și recuperare a cheltuielilor efectuate cu încălcarea prevederilor memorandumului de finanțare și a principiilor UE de acordare a împrumuturilor nerambursabile.

Misiunea „on the spot” din data de 24 aprilie 2007 a avut ca obiect, între altele, verificarea achizițiilor de echipamente pentru sistemul de colectare deșeuri, stație compost, depozit ecologic F. și închidere rampă R. Urmare controlului efectuat, în baza raportului întocmit, s-a încheiat procesul-verbal de constatare contestat, declarându-se neeligibilă suma de 64.611,92 euro, la cap. echipamente durabile (Facilitățile Inginerului), reprezentând contravaloarea unui microbus. Declararea ca neeligibile a acestor cheltuieli s-a făcut în condițiile Memorandului de Finanțare a dispozițiilor Comisiei Europene și a Contractului de implementare.

Astfel, potrivit Memorandumului de Finanțare, Secțiunea VI - Achiziții, închirieri de echipamente și active necorporale - pentru echipamentul durabil care este parte a cheltuielilor de capital din cadrul proiectului, sunt eligibile cheltuielile privind achizițiile sau producția de utilaje și echipamente care vor fi permanent instalate și fixate în proiect, dacă sunt cuprinse în inventarul echipamentului durabil de către organismul specificat la pct. 2 din secțiunea a II-a și sunt considerate ca fiind cheltuieli de capital, în concordanță cu convențiile standard de contabilitate. De asemenea, în raport cu dispozițiile Secțiunii a -XII-a (Alte elemente specificate în detaliu), Instrucțiunile Comisiei Europene în privința cheltuielilor neeligibile, care au la bază experiența și principiile Uniunii, au forță obligatorie.

În practică, implementarea Instrucțiunilor Comisiei Europene la nivelul proiectelor în derulare din România se realizează prin intermediul unor instrucțiuni ale Ministerului de Finanțe adresate beneficiarilor finali și/sau locali, care devin parte integrantă din Acordurile de implementare ale proiectelor ISPA. Pentru asigurarea funcționării acestui mecanism, în toate contractele, respectiv acordurile de implementare semnate de O.P.C.P. cu beneficiarii finali, este inserată prevederea expresă, acceptată de aceștia, potrivit căreia instrucțiunile O.P.C.P. modifică unilateral acordurile/contractele, devenind parte integrantă din acestea. O astfel de clauză este inclusă și în contractul în discuție, prin art. 20, astfel că Instrucțiunea nr. 3 privind tratamentul eligibilității echipamentelor durabile care a fost emisă conform indicațiilor C.E.

și Memorandumului de Finanțare este aplicabilă în privința cheltuielii a cărei neeligibilitate a fost constatată, ca parte integrantă a contractului de implementare, cum corect a reținut și prima instanță. Pe de altă parte, prin Instrucțiune se clasifică doar situația echipamentelor durabile incluse în contracte, explicându-se sensul pe care prevederile memorandumului l-au avut la momentul intrării în vigoare, fără a adăuga la acestea sau/și a le modifica în vreun mod. În consecință, având un caracter interpretativ, Instrucțiunea nr. 3 face corp comun cu actul interpretat încă de la momentul intrării în vigoare al acestuia, fiind aplicabilă și din această perspectivă, întrucât nu vizează numai situațiile juridice intervenite după editarea ei, cum pretinde recurentul, ci și pe cele intervenite în intervalul cuprins între data intrării în vigoare a actului normativ supus interpretării și data intrării în vigoare a actului interpretativ.

Sumele declarate neeligibile și care anterior au fost plătite se impune a fi recuperate, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător și a Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1510/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar în raport cu prevederile art. 11.10 din Acordul de Implementare încheiat între părți, potrivit cărora beneficiarul final este obligat să asigure toate fondurile necesare pentru finalizarea măsurii, inclusiv pentru acoperirea costurilor neeligibile, prima instanță a reținut în mod corect că acestea trebuie suportate de reclamantul-recurent.

Prin urmare, toate criticile recurentului circumscrise unei greșite aplicări a legii de către prima instanță sunt nejustificate, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. neputând fi reținut. Argumentele suplimentare ale recurentului din concluziile scrise depuse la dosar, referitoare la adoptarea O.U.G. nr. 8/2008, care a completat alin. (1 1 ) al art. 5 din O.U.G.

nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, în sensul cuprinderii în bugetul de stat și a sumelor pentru finalizarea proiectelor ex-ISPA pentru echipamente durabile neeligibile achiziționate, etc., precum și a minutei întocmite la 19 februarie 2008 de către Autoritatea de management ex - ISPA, nu sunt de natură a impune o altă soluție în cauză, admisibilitatea unei eventuale cereri de acoperire a cheltuielilor în discuție de la bugetul de stat putând a fi examinată numai în condițiile și procedura ce urmează a fi stabilite prin instrucțiunile de aplicare a respectivei Ordonanțe de Urgență, emise în conformitate cu prevederile art. II al acesteia.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 112/F-C din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 559/2009
civilă, având calitatea de reprezentant al acesteia și în ceea ce privește actele emise de terți și adresate municipalității. De altfel, în procedura prealabilă administrativă, reclamantul nu a contestat calitatea primăriei de beneficiar fi
ÎCCJ 2017-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3239/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 18.11.2014, reclamantul Municipi
ÎCCJ 2013-12-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7740/2013
euro a fost acordat de BEI pentru Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și nu pentru reclamantă, prima fiind proprietara sistemelor publice de alimentare, iar a doua beneficiarul subproiectului, ce a acționat ca mandatar al Consiliului Local
ÎCCJ 2021-11-24
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5834/2021
Fondurilor Europene, recursul pârâtului fiind admis prin decizia nr. 1141/16.03.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe. 2. Hotărâ
ÎCCJ 2006-10-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7874/2006
49.000.000 lei cu respectarea art. 36 din Legea nr. 10/2001. Apelul formulat de pârâții Primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea și Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea împotriva sentințe tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă