ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 489/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin

sentința civilă nr. 524 din 08 aprilie 2009, Tribunalul București - Secția a

III a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins

acțiunea formulată de reclamanții M.C.I., M.F.M., S.G.N.A. și I.M.C., în

contradictoriu cu pârâta D.A., ca fiind formulată de persoane fără calitate

procesuală activă.

Pentru

a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că, prin cererea

înregistrată la 18 iunie 2008 la Judecătoria Sectorului 1 București, și ulterior declinată prin sentința civilă nr. 16455 din

11 decembrie 2008 la Tribunalul București - secția a III-a civilă, reclamanții

M.C.I., M.F.M., S.G.N.A. și I.M.C. au chemat în judecată pe pârâta D.A. solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța și urmare comparării titlurilor de

proprietate ale părților să dispună obligarea acesteia de a le lăsa în deplină

proprietate și posesie apartamentul nr. 5 situat în imobilul din București.

Deși

prin acțiunea formulată reclamanții au susținut că imobilul în discuție a aparținut

autorilor lor M.L. și L.L. (născută T.), nu au depus la dosar niciun act care să

ateste modalitatea de dobândire de către aceștia a imobilului.

Singurul

act depus la dosar est procesul - verbal de înscriere a dreptului de

proprietate asupra imobilului în Cartea funciară provizorie a Municipiului

București - pe numele L.L. și C.E.L., cu titlu de moștenire de pe urma

defunctului lor soț și tată L.M.

Analizând acest

proces - verbal tribunalul a constatat că acesta nu corespunde exigențelor unui

titlu de proprietate pentru a putea fi invocat în cadrul unei acțiuni în

revendicare.

Curtea

de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanți, prin

decizia civilă nr. 177/A din 11 martie 2010 a admis calea de atac, a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare pentru considerentele ce urmează:

Înscrierea

în cartea funciară a imobilului s-a făcut în baza unui proces - verbal, în

temeiul Decretului-lege nr. 115/1938.

Or,

este cunoscut că, după 1918 funcționau două regimuri distincte de înscriere în

evidența imobilelor: unul în Ardeal (Decretul-lege nr. 115/1938 care prin

înscriere se face și translația proprietății iar altul în vechiul Regat al României,

în care se ținea numai o evidență, fiind pur și simplu o evidențiere a

imobilului (având consecințe că același imobil înscris putând fi vândut

succesiv la mai mulți cumpărători, dar fără eficiență privind proprietatea).

Unificarea

cărților funciare, în vechiul Regat și Ardeal s-a început prin acest Decret-lege

nr. 115/1938, dar nu a fost finalizat (situație descrisă chiar de intimată în

întâmpinare) cu distincția că înscrierea nu face constituirea de proprietate

(fila 35 dosar curte).

Chiar

dacă judecătorul, în exercitarea rolului activ (art. 129 C. proc. civ.),

trebuie doar să atragă atenția părților asupra drepturile) și obligațiilor

procedurale, iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor și

îndeplinirea obligațiilor, pentru că ar fi încălcat un alt principiu

fundamental al procesului civil - principiul disponibilității, totuși față de

modul cum a fost formulată acțiunea (filele

3-9

dosar judecătorie) dovezile anexate cât și legea specială de reparațiune (Legea

nr. 10/2001) se impunea soluționarea cauzei pe fond și nu pe excepție, existând

suficiente probatorii, care să lămurească funcție de temeiul de drept (art. 480

și următoarele C. civ., cât și Legea nr. 112/1965 coroborat cu Legea nr. 10/2001)

dacă în speță este vorba de o acțiune în revendicare (a cărei soluționare,

indiferent de soluție se impunea a se face pe fond) sau erau aplicabile

dispozițiile Legii nr. 112/1965 și Legea nr. 10/2001, cu urmările respective.

Reținându-se că ar fi

fost o revendicare (art. 480 C. civ.) cu atât mai mult se impunea soluționarea

pe fond și în funcție de probe, fie admisă, fie respinsă.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâta întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că instanța încearcă să facă distincția și

corelația dintre două principii ale procesului civil, rolul activ al

judecătorului și cel al disponibilității, amestecându-se și norme de drept

substanțial - art. 480 C. civ., Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001, ce duc

la concluzia că acțiunile în revendicare trebuie soluționate în fond și nu pe

cale de excepție.

Concluzia instanței

este nelegală deoarece prima instanță a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive atât pentru inexistența titlului de proprietate al

reclamanților, cât și în considerarea lipsei calității lor de moștenitori ai

autoarei/autorului lor.

Reclamanții, prin

întâmpinarea formulată, solicită respingerea recursului, apreciind că au făcut

dovada atât a titlului de proprietate cât și a calității de succesor al

autorului său.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor

administrate și a temeiurilor de drept incidente cauzei, constată caracterul

nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Considerentele

instanței de apel, necontestate de reclamanți, deși nu suficient de

sistematizate, relevă două aspecte; prima instanță de fond avea obligația să

stabilească dacă acțiunea formulată este una în revendicare sau o cerere

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 112/1995, precum și

faptul că probatoriile administrate au elemente ale dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu intrat în patrimoniul statului prin Decretul nr. 92/1950.

Funcție de cadrul

procesual ce se va stabili, urmează a se da eficiență ori nu a probatoriilor

administrate în dovedirea titlului de proprietate al autorului lor, demersul

juridic trebuind a fi soluționat pe fond și nu pe cale de excepție.

Cât privește

calitatea reclamanților de succesori ai familiei L. aceasta este pe deplin

dovedită conform certificatelor de moștenitor depuse la prima instanță și

necontestate.

Drept urmare,

instanța de apel, reținând că pricina a fost soluționată pe cale de excepție,

în condițiile în care nu era pe deplin lămurită calea procesuală aleasă și

temeiul de drept incident, a aplicat corespunzător dispozițiile art. 297 pct. 1

teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta D.A. împotriva deciziei civile nr. 177/A din 11

martie 2010 a Curții de Apel București - s

ecția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2011.