ÎCCJ, Decizia nr. 317/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 677 din 20 aprilie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției nr. 1095/P/2008 din 4 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Urmărire Penală și Criminalistică și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 1095/P/2008 din 4 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. neînceperea urmăririi penale față de P.M., C.P., B.G., M.M., P.E., C.A., C.S., C.A.M., C.M.E., S.G., C.R.R., P.C.I., P.C., M.E.L., N.V., V.D., F.A.L., N.A., S.F., I.G., P.I., B.D.N. și H.G.L. , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 248 1 , art. 242, art. 323, art. 289, art. 260, art. 257, art. 290, art. 259, art. 268, art. 266 C. pen. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă (ca tardiv introdusă) prin rezoluția nr. 11045/5547/II/2/2009 din 30 noiembrie 2009. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 1095/P/2008 din 4 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 677 din 20 aprilie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate. Împotriva sentinței de respingere a plângerii, petentul B.E. a declarat recurs. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații P.M., C.P., B.G., M.M., P.E., C.A., C.S., C.A.M., C.M.E., S.G., C.R.R., P.C.I., P.C., M.E.L., N.V., V.D., F.A.L., N.A., S.F., I.G., P.I., B.D.N. și H.G.L. , ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 248 1 , art. 242, art. 323, art. 289, art. 260, art. 257, art. 290, art. 259, art. 268, art. 266 C. pen. Din analiza ansamblului probator administrat în cauză, rezultă că, toate actele procedurale au fost efectuate cu respectarea normelor în vigoare și în baza probelor administrate în cauză (audieri de martori, efectuări de percheziții). În ceea ce privește cererile formulate de persoana vătămată, acestea se referă la propunerea de probatoriu pentru stabilirea nevinovăției, probe care se propun și se administrează în cadrul cercetării judecătorești.

Cu privire la doleanțele și cererile sale depuse la unitățile de parchet sau la instanțele care la un moment dat au avut spre soluționare cauza sa, se constată că, dacă acestea nu au fost administrate, fiind apreciate ca neconcludente sau dacă nu au fost favorabil soluționate, au dus la formularea de plângeri penale față de magistrații în cauză. Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 248 1 , art. 242, art. 323, art. 289, art. 260, art. 257, art. 290, art. 259, art. 268, art. 266 C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe. În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva rezoluției nr. 1095/P/2008 din 4 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, este legală și temeinică. Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E.

împotriva sentinței primei instanțe. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței nr. 677 din 20 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9936/1/2009. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.