ÎCCJ, Decizia nr. 317/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 677 din 20 aprilie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției nr. 1095/P/2008 din 4

septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

Secția Urmărire Penală și Criminalistică și s-a menținut rezoluția atacată, cu

obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

rezoluția nr. 1095/P/2008 din 4 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus în baza dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de P.M., C.P., B.G., M.M., P.E.,

C.A., C.S., C.A.M., C.M.E., S.G., C.R.R., P.C.I., P.C., M.E.L., N.V., V.D., F.A.L.,

N.A., S.F., I.G., P.I., B.D.N. și H.G.L.

, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 248

1

,

art. 242, art. 323, art. 289, art. 260, art. 257, art. 290, art. 259, art. 268,

art. 266 C. pen.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul șef al Secției de

urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, plângere care a fost respinsă (ca tardiv

introdusă) prin rezoluția nr. 11045/5547/II/2/2009 din 30 noiembrie 2009.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva

rezoluției nr. 1095/P/2008 din 4 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 677

din 20 aprilie 2010 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu

motivarea că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența

unor indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii, petentul B.E. a declarat recurs.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Din analiza actelor

premergătoare efectuate nu a rezultat că intimații P.M., C.P., B.G., M.M., P.E.,

C.A., C.S., C.A.M., C.M.E., S.G., C.R.R., P.C.I., P.C., M.E.L., N.V., V.D., F.A.L.,

N.A., S.F., I.G., P.I., B.D.N. și H.G.L.

,

ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor

prevăzute

de art. 246, art. 248, art. 248

1

, art. 242, art. 323, art. 289, art.

260, art. 257, art. 290, art. 259, art. 268, art. 266 C. pen.

Din analiza

ansamblului probator administrat în cauză, rezultă că, toate actele procedurale

au fost efectuate cu respectarea normelor în vigoare și în baza probelor

administrate în cauză (audieri de martori, efectuări de percheziții).

În ceea ce privește

cererile formulate de persoana vătămată, acestea se referă la propunerea de

probatoriu pentru stabilirea nevinovăției, probe care se propun și se administrează

în cadrul cercetării judecătorești.

Cu privire la

doleanțele și cererile sale depuse la unitățile de parchet sau la instanțele

care la un moment dat au avut spre soluționare cauza sa, se constată că, dacă

acestea nu au fost administrate, fiind apreciate ca neconcludente sau dacă nu

au fost favorabil soluționate, au dus la formularea de plângeri penale față de

magistrații în cauză.

Deoarece din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimații ar fi săvârșit acte

cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunilor prevăzute de

art.

246, art. 248, art. 248

1

, art. 242, art. 323, art. 289, art. 260, art.

257, art. 290, art. 259, art. 268, art. 266 C. pen.,

în mod corect s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.

Criticile

recurentului petent reiau în esență aspectele invocate în plângerea penală

adresată primei instanțe și au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a

și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au

dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei

instanțe.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva

rezoluției nr. 1095/P/2008 din 4 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței primei instanțe.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței nr. 677 din 20

aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în Dosarul nr. 9936/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.