ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2334/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2334/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 08 decembrie 2006 H.C.

a solicitat instanței – în contradictoriu cu F. (fostă H.) C.M. și J.J. – să constate

că prin hotărâri judecătorești irevocabile, s-a dispus sistarea stării de indiviziune,

cu privire la imobilul, situat în Cluj-Napoca, reclamantului și pârâtei de rând

1, fiindu-le atribuit în proprietate apartamentul nr. 2 din imobil cu părțile indivize

comune.

S-a mai solicitat totodată

să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantului, asupra apartamentului

nr. 2 din imobil și asupra părților indivize comune, drept dobândit în temeiul deciziei

nr. 1309/A/2003 a Tribunalului Cluj, cu titlu de cumpărare și partaj, ca bun propriu,

precum și să se constate că a edificat construcția situată deasupra apartamentului

nr. 2 situat în Cluj-Napoca, și să se dispună intabularea dreptului său de proprietate

asupra acestei construcții, identificată în CF X Cluj.

La 05 aprilie 2007, H.M.T.,

prin mandatar, a solicitat instanței – în contradictoriu cu J.A. și H.C. – să constate

nulitatea absolută a actului sub semnătură privată intitulat „contract provizoriu

de vânzare-cumpărare” încheiat la 17 noiembrie 2006 între cei doi pârâți și să dispună

radierea notării antecontractului din CF X, de sub B + 4.

Învestit în primă instanță

cu soluționarea ambelor cereri, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin încheierea

din 06 noiembrie 2007, a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 164 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și, admițând excepția de conexitate,

a procedat la conexarea celor două cauze, avându-se în vedere identitatea de părți,

obiect și cauză.

Aceeași instanță, prin

sentința civilă nr. 117 din 26 februarie 2009 a respins excepțiile inadmisibilității

cererii de intervenție formulată de J.A., precum și petitului vizând constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 17 noiembrie

2006.

A admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul H.C., în contradictoriu cu pârâții F. (fostă H.) C.M. și

J.J. și în consecință:

A constatat că prin decizia

civilă nr. 1309A/2003 a Tribunalului Cluj, irevocabilă, i-a fost atribuită reclamantului

cota de 2/18 din construcția situată în Cluj-Napoca, și 41/370 din terenul aferent

acesteia, urmare partajului de bunuri cu pârâta de rând 1, F.C.M.

A constatat că prin sentința

civilă nr. 7971/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, irevocabilă, a fost sistată starea

de indiviziune cu privire la imobilul din Cluj-Napoca, și a dispus intabularea dreptului

de proprietate al reclamantului cu privire la apartamentul nr. 2 din acest imobil,

cu titlu de cumpărare și partaj, ca bun propriu.

A constatat că reclamantul

a edificat în timpul căsătoriei cu intervenienta H.M.T., dar din fonduri proprii,

construcția aflată deasupra apartamentului nr. 2, din imobilul în litigiu și a dispus

intabularea dreptului de proprietate al reclamantului, ca bun propriu, cu titlu

de construire și partaj.

A respins capătul de cerere

din acțiunea introdusă de același reclamant, vizând constatarea nulității absolute

a contractului provizoriu de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 2006, încheiat cu

intervenientul J.A., pentru lipsa cauzei.

A respins acțiunea conexă,

formulată de reclamanta H.M.T.

A admis în parte cererea

de intervenție în interes propriu formulată de aceasta, în sensul că a constatat

că imobilul construcție edificat deasupra apartamentului nr. 2, a fost edificat

în timpul căsătoriei soților dar, cu contribuția exclusivă a reclamantului H.C.

A admis cererea de intervenție

în interes propriu, formulată de J.A. și în consecință, a constatat nulitatea absolută

a înscrisului intitulat „contract de partaj voluntar” încheiat la 15 ianuarie 2007

între reclamant și intervenienta H.M.T., pentru cauză ilicită.

A obligat reclamantul

să încheie cu intervenientul J.A. contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire

la imobilul situat în Cluj-Napoca, compus din apartamentul nr. 2 situat la adresa

arătată, în caz contrar, hotărârea urmând a ține loc de act apt de intabulare.

A dispus intabularea în

CF X nr. top. Y, a dreptului de proprietate al intervenientului J.A., cu privire

la întreaga construcție, conform variantei 1 a raportului de expertiză efectuat

în cauză.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut în esență că imobilul în litigiu a făcut obiectul a două

acte juridice, sub semnătură privată, contestate în prezenta cauză, respectiv cel

din 17 noiembrie 2006, încheiat de reclamantul H.C. sub forma unei promisiuni de

vânzare-cumpărare cu intervenientul J.A., pentru prețul de 306.000 euro și cel întocmit

la 15 ianuarie 2007, având ca obiect partajul voluntar dintre H.C. și fosta sa soție

H.M.T., în urma căruia întregul imobil ar fi revenit copartajantei, fără obligația

de a plăti vreo sultă.

S-a reținut că în solicitarea

de a se anula primul act, reclamantul își invocă propria culpă pentru a obține protecția

unui drept, nefăcându-se dovada vreunor manopere dolosive ale intervenientului J.,

în acest scop, situație în care sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 969

C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți.

Ca atare, s-a apreciat

ca fiind deplin valabil contractul provizoriu de vânzare-cumpărare din 17

noiembrie 2006, reclamantul nefăcând dovada lipsei cauzei.

Cât privește cererea reclamantei

H.M.T., s-a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (2) C. fam.,

în condițiile în care actul în discuție nu a fost încheiat în formă autentică ci

doar sub forma unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, ceea ce a născut

în sarcina promitentului vânzător, doar o obligație de a face.

Totodată, analizând valabilitatea

celor două acte succesive, ce privesc același imobil, tribunalul a reținut că cel

de-al 2-lea, respectiv contractul de partaj voluntar, este lovit de nulitate absolută

întrucât are la bază o cauză ilicită, în condițiile în care la data încheierii sale,

în cartea funciară era notat, încă din 20 noiembrie 2006, contractul provizoriu

de vânzare-cumpărare încheiat la 17 noimebrie 2006.

În consecință, prima instanță

a apreciat că acest contract de partaj voluntar a fost încheiat doar pentru a paraliza

perfectarea tranzacției imobiliare, dintre fostul soț al reclamantei și intervenientul

J.A., convenția fiind vădit frauduloasă.

De altfel, din probele

administrate rezultă că intervenienta nu a avut niciun fel de contribuție la edificarea

acestei construcții și chiar dacă nemișcătorul are calitatea de bun comun, s-a apreciat

că ridicarea construcției s-a făcut din veniturile exclusive ale fostului său soț.

Apelurile declarate de

reclamantul H.C. și intervenienta H.M.T., împotriva hotărârii primei instanțe au

fost admise de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, care, prin decizia nr. 89/A din 29 martie 2010, a schimbat

în tot sentința și în consecință, a respins acțiunea principală exercitată de reclamantul

H.C. în contradictoriu cu pârâții F.C.M. și J.J., având ca obiect partaj, înscriere

construcție și intabulare bun propriu.

A respins cererile de

intervenție principală exercitată de intervenienta H.M.T. și intervenientul J.A.

A admis cererea reconvențională

formulată de H.C., împotriva intervenientului principal J.A.

A admis acțiunea conexă

formulată de H.M.T., în contradictoriu cu H.C. și J.A. și în consecință, a constatat

nulitatea absolută a contractului provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la data

de 17 noiembrie 2006, între reclamantul H.C., în calitate de promitent vânzător

și intervenientul principal J.A., în calitate de promitent cumpărător, având ca

obiect imobilul din Cluj-Napoca.

A dispus radierea notării

antecontractului din CF X Cluj, după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a decide astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că, în ceea ce privește antecontractul

încheiat între reclamantul H.C. și intervenientul J.A., probele administrate converg

spre concluzia că prețul nu a fost plătit, iar părțile nu au intenționat în mod

real să se oblige, antecontractul fiind lipsit de cauză în ceea ce-l privește pe

reclamant și având o cauză ilicită în ceea ce o privește pe intervenienta din acțiunea

principală, motive de nulitate absolută în sensul art. 948 pct. 4, art. 966 și art.

968 din C civ.

Cât privește cererea de

intervenție formulată de H.M.T., s-a reținut că aceasta a solicitat practic instanței

să valideze un contract de partaj, fără ca acesta să îmbrace forma tranzacției,

nesolicitându-se partajul propriu-zis și încercându-se astfel să se pună instanța

în rol de simplu executant al contractului, fără a-l putea cenzura sub aspectul

valabilității, așa cum ar fi făcut-o în cazul tranzacției.

Tot astfel, acțiunea principală

având ca finalitate intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra

întregului imobil, inclusiv asupra părții edificate în timpul celei de-a doua căsătorii,

cu titlu de bun propriu, în condițiile în care reclamantul a recunoscut o contribuție

a soției sale dar, în lipsa unui partaj cu aceasta, a fost deasemenea respinsă,

reținându-se că părțile sunt libere să pornească un alt proces, cu stabilirea cadrului

corespunzător sub aspectul obiectului.

În cauză, a declarat recurs

în termen legal intervenientul J.A. care, invocând temeiurile prev. de art. 304

pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- admițând apelul, instanța

a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de recurent, fără

a intra în cercetarea fondului acesteia. Astfel, petitul principal al cererii de

intervenție viza constatarea nulității absolute a contractului de partaj voluntar,

încheiat la 15 ianuarie 2007, între reclamantul H.C. și intervenienta H.M.T.;

- respingând acțiunea

principală formulată de reclamantul H.C. împotriva pârâților F.C. și J.J. instanța

de apel a acordat în această fază procesuală, ceea ce nu s-a cerut. Astfel, niciunul

dintre apelanți nu a solicitat, consecutiv admiterii apelurilor, respingerea acțiunii

introductive de instanță a reclamantului H.C. îndreptată împotriva acestor doi pârâți;

- instanța de apel, a

admis cererea reconvențională formulată de reclamantul H.C., în acțiunea conexă,

deși niciunul din apelanți nu a solicitat aceasta, aspect precedat de calificarea

juridică a acestei cereri fără ca aceste chestiuni să fi fost puse în discuția părților;

- hotărârea nu a fost

practic motivată, nefiind fundamentată pe niciun argument juridic;

- considerentele hotărârii

sunt contradictorii față de dispozitiv. Astfel deși apelurile au fost admise în

parte, în concret sentința a fost schimbată în totalitate, neprecizându-se care

anume din statuările dispozitivului sentinței, se mențin.

Totodată deși reține în

considerente că motivul de nulitate rezultând din dispozițiile art. 35 alin. (2)

C. fam., nu subzistă, totuși instanța de apel a admis acțiunea conexă formulată

de H.M.T.;

- instanța a interpretat

greșit actul juridic ce consfințea promisiunea de vânzare-cumpărare, schimbând natura

acestuia într-o „simulație prin fictivitate”, în condițiile în care niciuna din

părți nu a sesizat instanța cu un petit în declararea simulației și nu a fost dovedit

acordul simulatoriu;

- au fost încălcate dispozițiile

art. 294 C. proc. civ., în sensul că s-a permis reclamantei H.M.T. să-și modifice

obiectul cererii sale, în apel, respectiv să invoce ca și temei de nulitate absolută

cauza ilicită a contractului din 17 noiembrie 2006;

- au fost încălcate dispozițiile

art. 1203 C. civ., hotărârea întemeindu-se pe un lung șir de prezumții, cu nesocotirea

probatoriului administrat în cauză, în principal a declarațiilor celor doi martori

care au asistat la plata prețului și a hotărârii judecătorești penale care a statuat

asupra veridicității acestor declarații.

Recursul se privește ca

nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Instanța de control judiciar

a statuat corect, în baza analizei amplului probatoriu administrat în cauză asupra

naturii juridice a înscrisului întocmit la 17 noiembrie 2006, sub forma unei promisiuni

de vânzare-cumpărare, convenție încheiată între reclamantul H.C. și intervenientul

J.A., ca fiind un acord simulatoriu concretizat printr-un act fictiv, care, prin

cauza sa ilicită (intenția de fraudare a intereselor intervenientei principale)

este nul absolut.

Probele cauzei atestă

conivența frauduloasă existentă la data încheierii antecontractului, prin lipsa

unui consimțământ real al reclamantului la înstrăinarea imobilului, fiind pe deplin

aplicabile dispozițiile art. 966 C. civ. conform cărora, obligația fără cauză ori

fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea niciun efect.

Din această perspectivă,

a constatării nulității promisiunii de vânzare-cumpărare, critica recurentului vizând

necercetarea de către instanța de apel a petitului din cererea de intervenție în

interes propriu, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de

partaj voluntar încheiat între reclamantul H.C. și intervenienta principală H.M.T.,

apare ca lipsită de interes în condițiile în care această solicitare era accesorie

și dependentă calității de promitent cumpărător a recurentului, în actul a cărui

nulitate absolută s-a solicitat a se constata.

Lipsit de interes este

recurentul și în formularea criticii vizând respingerea acțiunii principale formulată

de reclamantul H.C. în contradictoriu cu pârâții F.C. și J.J., acesta neputându-se

substitui drepturilor procesuale ale reclamantului, singurul care ar fi fost îndreptățit

să critice decizia din apel, pe motivul respingerii acțiunii sale, formulată la

08 decembrie 2006.

Cât privește critica referitoare

la greșita admitere a cererii reconvenționale formulată de reclamantul H.C., aceasta

este nefondată, în considerarea caracterului devolutiv al apelului și a motivelor

ce vizau soluția primei instanțe de respingere a cererii de constatare a nulității

absolute a contractului provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la 17 noiembrie

2006 cu intervenientul.

De menționat că, este

inutil a se mai antama nepunerea în discuția părților a calificării unei cereri

pe care, chiar de la fond reclamantul a intitulat-o ca și „cerere reconvențională”,

al cărei scop vădit era acela de a învesti instanța cu soluționarea petitului având

ca obiect constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare.

Nu se poate reține nici

existența vreunor contradicții între considerente și dispozitivul deciziei recurate,

în condițiile în care, din simpla lecturare a motivelor de apel și respectiv a considerentelor

și dispozitivului hotărârii, rezultă limitele în care au fost admise apelurile și

schimbată hotărârea primei instanțe, printr-o motivare amplă și o analiză judicioasă

a tuturor aspectelor considerate de esența litigiului.

Totodată instanța de control

judiciar nu era ținută să analizeze nulitatea promisiunii de vânzare-cumpărare strict

din perspectiva dispozițiilor art. 35 alin. (2) C. fam., atâta vreme cât din chiar

conținutul cererii introductive formulată la 05 aprilie 2007 de H.M.T. rezultă solicitarea

de a se constata nulitatea acestui act, pentru cauză ilicită, respectiv intenția

de fraudare a intereselor unui terț.

De altfel, referitor la

motivele de nulitate absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare, elementul

esențial reținut de instanță îl constituie plata, respectiv neplata prețului, întrucât

contrar celor semnalate în contract, aceasta ar dovedi existența fictivității și

lipsa cauzei în cazul reclamantului, ori a caracterului ei ilicit, în cazul intervenientei.

Tot astfel, se constată

că a califica promisiunea de vânzare-cumpărare drept un „acord simulator”, nu este

echivalent cu demonstrarea producerii efectelor unui contract simulat, argumentația

instanței de apel conducând în mod judicios la concluzia că voința reală a părților

nu a fost aceea de a înstrăina, respectiv dobândi imobilul ci de a crea o falsă

aparență, prin fictivitatea actului, cu consecința fraudării intereselor unui terț.

Or, dând eficiență principiului

fraus omnia corumpit, instanța a apreciat corect că sancțiunea care se impune este

aceea a constatării nulității absolute a actului ce consemna promisiunea litigioasă.

Nu poate fi reținută nici

încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. în condițiile în care, așa cum s-a

arătat mai sus, prin chiar acțiunea formulată la 05 aprilie 2007, ulterior conexată

primului demers judiciar, reclamanta H.M.T., a invocat fraudarea intereselor sale,

învestind astfel instanța cu cererea vizând constatarea nulității absolute a „contractului

provizoriu de vânzare-cumpărare” încheiat la 17 noiembrie 2006, între cei doi pârâți

din acțiunea conexă.

Potrivit dispozițiilor

art. 1203 C. civ., prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate „la luminile

și înțelepciunea magistratului”. Acesta nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se

pe prezumții care să aibă gravitatea și puterea de a naște probabilitatea.

Or, în condițiile în care

au fost supuse judecății aspecte ce țin de intenția și voința intimă a părților

contractului, împrejurări care nu puteau fi probate direct, era imperios necesar

a se recurge la deducții logice din fapte vecine și conexe din care, așa cum corect

a reținut instanța, se poate naște o prezumție, cum ar fi recunoașterea de către

intervenient a intenției de fraudă în prezența unor martori ori imposibilitatea

intervenientului de a dovedi sursa procurării sumelor de bani, despre care susține

că ar fi constituit prețul imobilului în litigiu.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de intervenientul J.A, împotriva deciziei nr. 89/A din 29 martie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori

și familie.

Obligă recurentul la plata

sumei de 1.076 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant H.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2011.