ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2334/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 08 decembrie 2006 H.C. a solicitat instanței – în contradictoriu cu F. (fostă H.) C.M. și J.J. – să constate că prin hotărâri judecătorești irevocabile, s-a dispus sistarea stării de indiviziune, cu privire la imobilul, situat în Cluj-Napoca, reclamantului și pârâtei de rând 1, fiindu-le atribuit în proprietate apartamentul nr. 2 din imobil cu părțile indivize comune. S-a mai solicitat totodată să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantului, asupra apartamentului nr. 2 din imobil și asupra părților indivize comune, drept dobândit în temeiul deciziei nr. 1309/A/2003 a Tribunalului Cluj, cu titlu de cumpărare și partaj, ca bun propriu, precum și să se constate că a edificat construcția situată deasupra apartamentului nr. 2 situat în Cluj-Napoca, și să se dispună intabularea dreptului său de proprietate asupra acestei construcții, identificată în CF X Cluj.

La 05 aprilie 2007, H.M.T., prin mandatar, a solicitat instanței – în contradictoriu cu J.A. și H.C. – să constate nulitatea absolută a actului sub semnătură privată intitulat „contract provizoriu de vânzare-cumpărare” încheiat la 17 noiembrie 2006 între cei doi pârâți și să dispună radierea notării antecontractului din CF X, de sub B + 4. Învestit în primă instanță cu soluționarea ambelor cereri, Tribunalul Cluj, secția civilă, prin încheierea din 06 noiembrie 2007, a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 164 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și, admițând excepția de conexitate, a procedat la conexarea celor două cauze, avându-se în vedere identitatea de părți, obiect și cauză.

Aceeași instanță, prin sentința civilă nr. 117 din 26 februarie 2009 a respins excepțiile inadmisibilității cererii de intervenție formulată de J.A., precum și petitului vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 17 noiembrie 2006. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul H.C., în contradictoriu cu pârâții F. (fostă H.) C.M. și J.J. și în consecință: A constatat că prin decizia civilă nr. 1309A/2003 a Tribunalului Cluj, irevocabilă, i-a fost atribuită reclamantului cota de 2/18 din construcția situată în Cluj-Napoca, și 41/370 din terenul aferent acesteia, urmare partajului de bunuri cu pârâta de rând 1, F.C.M.

A constatat că prin sentința civilă nr. 7971/2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca, irevocabilă, a fost sistată starea de indiviziune cu privire la imobilul din Cluj-Napoca, și a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului cu privire la apartamentul nr. 2 din acest imobil, cu titlu de cumpărare și partaj, ca bun propriu. A constatat că reclamantul a edificat în timpul căsătoriei cu intervenienta H.M.T., dar din fonduri proprii, construcția aflată deasupra apartamentului nr. 2, din imobilul în litigiu și a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului, ca bun propriu, cu titlu de construire și partaj. A respins capătul de cerere din acțiunea introdusă de același reclamant, vizând constatarea nulității absolute a contractului provizoriu de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 2006, încheiat cu intervenientul J.A., pentru lipsa cauzei.

A respins acțiunea conexă, formulată de reclamanta H.M.T. A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de aceasta, în sensul că a constatat că imobilul construcție edificat deasupra apartamentului nr. 2, a fost edificat în timpul căsătoriei soților dar, cu contribuția exclusivă a reclamantului H.C. A admis cererea de intervenție în interes propriu, formulată de J.A. și în consecință, a constatat nulitatea absolută a înscrisului intitulat „contract de partaj voluntar” încheiat la 15 ianuarie 2007 între reclamant și intervenienta H.M.T., pentru cauză ilicită. A obligat reclamantul să încheie cu intervenientul J.A. contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, compus din apartamentul nr. 2 situat la adresa arătată, în caz contrar, hotărârea urmând a ține loc de act apt de intabulare.

A dispus intabularea în CF X nr. top. Y, a dreptului de proprietate al intervenientului J.A., cu privire la întreaga construcție, conform variantei 1 a raportului de expertiză efectuat în cauză. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că imobilul în litigiu a făcut obiectul a două acte juridice, sub semnătură privată, contestate în prezenta cauză, respectiv cel din 17 noiembrie 2006, încheiat de reclamantul H.C. sub forma unei promisiuni de vânzare-cumpărare cu intervenientul J.A., pentru prețul de 306.000 euro și cel întocmit la 15 ianuarie 2007, având ca obiect partajul voluntar dintre H.C. și fosta sa soție H.M.T., în urma căruia întregul imobil ar fi revenit copartajantei, fără obligația de a plăti vreo sultă.

S-a reținut că în solicitarea de a se anula primul act, reclamantul își invocă propria culpă pentru a obține protecția unui drept, nefăcându-se dovada vreunor manopere dolosive ale intervenientului J., în acest scop, situație în care sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 969 C. civ., conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți. Ca atare, s-a apreciat ca fiind deplin valabil contractul provizoriu de vânzare-cumpărare din 17 noiembrie 2006, reclamantul nefăcând dovada lipsei cauzei. Cât privește cererea reclamantei H.M.T., s-a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 35 alin. (2) C. fam., în condițiile în care actul în discuție nu a fost încheiat în formă autentică ci doar sub forma unei promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare, ceea ce a născut în sarcina promitentului vânzător, doar o obligație de a face.

Totodată, analizând valabilitatea celor două acte succesive, ce privesc același imobil, tribunalul a reținut că cel de-al 2-lea, respectiv contractul de partaj voluntar, este lovit de nulitate absolută întrucât are la bază o cauză ilicită, în condițiile în care la data încheierii sale, în cartea funciară era notat, încă din 20 noiembrie 2006, contractul provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la 17 noimebrie 2006. În consecință, prima instanță a apreciat că acest contract de partaj voluntar a fost încheiat doar pentru a paraliza perfectarea tranzacției imobiliare, dintre fostul soț al reclamantei și intervenientul J.A., convenția fiind vădit frauduloasă. De altfel, din probele administrate rezultă că intervenienta nu a avut niciun fel de contribuție la edificarea acestei construcții și chiar dacă nemișcătorul are calitatea de bun comun, s-a apreciat că ridicarea construcției s-a făcut din veniturile exclusive ale fostului său soț.

Apelurile declarate de reclamantul H.C. și intervenienta H.M.T., împotriva hotărârii primei instanțe au fost admise de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, care, prin decizia nr. 89/A din 29 martie 2010, a schimbat în tot sentința și în consecință, a respins acțiunea principală exercitată de reclamantul H.C. în contradictoriu cu pârâții F.C.M. și J.J., având ca obiect partaj, înscriere construcție și intabulare bun propriu. A respins cererile de intervenție principală exercitată de intervenienta H.M.T. și intervenientul J.A. A admis cererea reconvențională formulată de H.C., împotriva intervenientului principal J.A. A admis acțiunea conexă formulată de H.M.T., în contradictoriu cu H.C.

și J.A. și în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17 noiembrie 2006, între reclamantul H.C., în calitate de promitent vânzător și intervenientul principal J.A., în calitate de promitent cumpărător, având ca obiect imobilul din Cluj-Napoca. A dispus radierea notării antecontractului din CF X Cluj, după rămânerea irevocabilă a hotărârii. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că, în ceea ce privește antecontractul încheiat între reclamantul H.C. și intervenientul J.A., probele administrate converg spre concluzia că prețul nu a fost plătit, iar părțile nu au intenționat în mod real să se oblige, antecontractul fiind lipsit de cauză în ceea ce-l privește pe reclamant și având o cauză ilicită în ceea ce o privește pe intervenienta din acțiunea principală, motive de nulitate absolută în sensul art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 din C civ.

Cât privește cererea de intervenție formulată de H.M.T., s-a reținut că aceasta a solicitat practic instanței să valideze un contract de partaj, fără ca acesta să îmbrace forma tranzacției, nesolicitându-se partajul propriu-zis și încercându-se astfel să se pună instanța în rol de simplu executant al contractului, fără a-l putea cenzura sub aspectul valabilității, așa cum ar fi făcut-o în cazul tranzacției. Tot astfel, acțiunea principală având ca finalitate intabularea dreptului de proprietate al reclamantului asupra întregului imobil, inclusiv asupra părții edificate în timpul celei de-a doua căsătorii, cu titlu de bun propriu, în condițiile în care reclamantul a recunoscut o contribuție a soției sale dar, în lipsa unui partaj cu aceasta, a fost deasemenea respinsă, reținându-se că părțile sunt libere să pornească un alt proces, cu stabilirea cadrului corespunzător sub aspectul obiectului.

În cauză, a declarat recurs în termen legal intervenientul J.A. care, invocând temeiurile prev. de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - admițând apelul, instanța a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de recurent, fără a intra în cercetarea fondului acesteia. Astfel, petitul principal al cererii de intervenție viza constatarea nulității absolute a contractului de partaj voluntar, încheiat la 15 ianuarie 2007, între reclamantul H.C. și intervenienta H.M.T.; - respingând acțiunea principală formulată de reclamantul H.C. împotriva pârâților F.C. și J.J. instanța de apel a acordat în această fază procesuală, ceea ce nu s-a cerut.

Astfel, niciunul dintre apelanți nu a solicitat, consecutiv admiterii apelurilor, respingerea acțiunii introductive de instanță a reclamantului H.C. îndreptată împotriva acestor doi pârâți; - instanța de apel, a admis cererea reconvențională formulată de reclamantul H.C., în acțiunea conexă, deși niciunul din apelanți nu a solicitat aceasta, aspect precedat de calificarea juridică a acestei cereri fără ca aceste chestiuni să fi fost puse în discuția părților; - hotărârea nu a fost practic motivată, nefiind fundamentată pe niciun argument juridic; - considerentele hotărârii sunt contradictorii față de dispozitiv. Astfel deși apelurile au fost admise în parte, în concret sentința a fost schimbată în totalitate, neprecizându-se care anume din statuările dispozitivului sentinței, se mențin.

Totodată deși reține în considerente că motivul de nulitate rezultând din dispozițiile art. 35 alin. (2) C. fam., nu subzistă, totuși instanța de apel a admis acțiunea conexă formulată de H.M.T.; - instanța a interpretat greșit actul juridic ce consfințea promisiunea de vânzare-cumpărare, schimbând natura acestuia într-o „simulație prin fictivitate”, în condițiile în care niciuna din părți nu a sesizat instanța cu un petit în declararea simulației și nu a fost dovedit acordul simulatoriu; - au fost încălcate dispozițiile art. 294 C. proc. civ., în sensul că s-a permis reclamantei H.M.T.

să-și modifice obiectul cererii sale, în apel, respectiv să invoce ca și temei de nulitate absolută cauza ilicită a contractului din 17 noiembrie 2006; - au fost încălcate dispozițiile art. 1203 C. civ., hotărârea întemeindu-se pe un lung șir de prezumții, cu nesocotirea probatoriului administrat în cauză, în principal a declarațiilor celor doi martori care au asistat la plata prețului și a hotărârii judecătorești penale care a statuat asupra veridicității acestor declarații. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. Instanța de control judiciar a statuat corect, în baza analizei amplului probatoriu administrat în cauză asupra naturii juridice a înscrisului întocmit la 17 noiembrie 2006, sub forma unei promisiuni de vânzare-cumpărare, convenție încheiată între reclamantul H.C.

și intervenientul J.A., ca fiind un acord simulatoriu concretizat printr-un act fictiv, care, prin cauza sa ilicită (intenția de fraudare a intereselor intervenientei principale) este nul absolut. Probele cauzei atestă conivența frauduloasă existentă la data încheierii antecontractului, prin lipsa unui consimțământ real al reclamantului la înstrăinarea imobilului, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 966 C. civ. conform cărora, obligația fără cauză ori fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea niciun efect. Din această perspectivă, a constatării nulității promisiunii de vânzare-cumpărare, critica recurentului vizând necercetarea de către instanța de apel a petitului din cererea de intervenție în interes propriu, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de partaj voluntar încheiat între reclamantul H.C.

și intervenienta principală H.M.T., apare ca lipsită de interes în condițiile în care această solicitare era accesorie și dependentă calității de promitent cumpărător a recurentului, în actul a cărui nulitate absolută s-a solicitat a se constata. Lipsit de interes este recurentul și în formularea criticii vizând respingerea acțiunii principale formulată de reclamantul H.C. în contradictoriu cu pârâții F.C.

și J.J., acesta neputându-se substitui drepturilor procesuale ale reclamantului, singurul care ar fi fost îndreptățit să critice decizia din apel, pe motivul respingerii acțiunii sale, formulată la 08 decembrie 2006. Cât privește critica referitoare la greșita admitere a cererii reconvenționale formulată de reclamantul H.C., aceasta este nefondată, în considerarea caracterului devolutiv al apelului și a motivelor ce vizau soluția primei instanțe de respingere a cererii de constatare a nulității absolute a contractului provizoriu de vânzare-cumpărare încheiat la 17 noiembrie 2006 cu intervenientul. De menționat că, este inutil a se mai antama nepunerea în discuția părților a calificării unei cereri pe care, chiar de la fond reclamantul a intitulat-o ca și „cerere reconvențională”, al cărei scop vădit era acela de a învesti instanța cu soluționarea petitului având ca obiect constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare.

Nu se poate reține nici existența vreunor contradicții între considerente și dispozitivul deciziei recurate, în condițiile în care, din simpla lecturare a motivelor de apel și respectiv a considerentelor și dispozitivului hotărârii, rezultă limitele în care au fost admise apelurile și schimbată hotărârea primei instanțe, printr-o motivare amplă și o analiză judicioasă a tuturor aspectelor considerate de esența litigiului. Totodată instanța de control judiciar nu era ținută să analizeze nulitatea promisiunii de vânzare-cumpărare strict din perspectiva dispozițiilor art. 35 alin. (2) C. fam., atâta vreme cât din chiar conținutul cererii introductive formulată la 05 aprilie 2007 de H.M.T. rezultă solicitarea de a se constata nulitatea acestui act, pentru cauză ilicită, respectiv intenția de fraudare a intereselor unui terț.

De altfel, referitor la motivele de nulitate absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare, elementul esențial reținut de instanță îl constituie plata, respectiv neplata prețului, întrucât contrar celor semnalate în contract, aceasta ar dovedi existența fictivității și lipsa cauzei în cazul reclamantului, ori a caracterului ei ilicit, în cazul intervenientei. Tot astfel, se constată că a califica promisiunea de vânzare-cumpărare drept un „acord simulator”, nu este echivalent cu demonstrarea producerii efectelor unui contract simulat, argumentația instanței de apel conducând în mod judicios la concluzia că voința reală a părților nu a fost aceea de a înstrăina, respectiv dobândi imobilul ci de a crea o falsă aparență, prin fictivitatea actului, cu consecința fraudării intereselor unui terț.

Or, dând eficiență principiului fraus omnia corumpit, instanța a apreciat corect că sancțiunea care se impune este aceea a constatării nulității absolute a actului ce consemna promisiunea litigioasă. Nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ. în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, prin chiar acțiunea formulată la 05 aprilie 2007, ulterior conexată primului demers judiciar, reclamanta H.M.T., a invocat fraudarea intereselor sale, învestind astfel instanța cu cererea vizând constatarea nulității absolute a „contractului provizoriu de vânzare-cumpărare” încheiat la 17 noiembrie 2006, între cei doi pârâți din acțiunea conexă. Potrivit dispozițiilor art. 1203 C. civ., prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate „la luminile și înțelepciunea magistratului”.

Acesta nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se pe prezumții care să aibă gravitatea și puterea de a naște probabilitatea. Or, în condițiile în care au fost supuse judecății aspecte ce țin de intenția și voința intimă a părților contractului, împrejurări care nu puteau fi probate direct, era imperios necesar a se recurge la deducții logice din fapte vecine și conexe din care, așa cum corect a reținut instanța, se poate naște o prezumție, cum ar fi recunoașterea de către intervenient a intenției de fraudă în prezența unor martori ori imposibilitatea intervenientului de a dovedi sursa procurării sumelor de bani, despre care susține că ar fi constituit prețul imobilului în litigiu. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenientul J.A, împotriva deciziei nr. 89/A din 29 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă recurentul la plata sumei de 1.076 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant H.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.