ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4377/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: M.I. și M.A.E. au chemat în judecată S.C. P.T.L.M.I. SRL și pe B.L.D. pentru ca în contradictoriu cu pârâții să se constate nevalabilitatea antecontractelor de vânzare-cumpărare, încheiate la 8. martie 1999 având ca obiect terenul situat în Cluj-Napoca, în suprafață de 202 mp înscris în C.F.nr.26478 Cluj Napoca proprietatea reclamanților, respectiv construcția ridicată pe acest teren la nr.top 8783/1, casă nefinisată edificată fără autorizație și neîntabulată în C.F. și pe cale de consecință să se dispună desființarea lor, pentru lipsă de consimțământ și neplata prețului cum și pentru faptul că pârâta B.L.D.

fiind doar asociat în cadrul firmei S.C. P.T.L.M.I. SRL nu avea abilitarea legală să încheie antecontractele în discuție în numele firmei. Reclamanții au solicitat și evacuarea pârâților din întreg imobilul, teren și construcție, urmând ca potrivit art. 278 pct. 6 C. proc. civ. sentința să beneficieze de execuție vremelnică privind posesia. De asemenea, au cerut radierea notării de sub B 9 din C.F. Cluj Napoca nr.26478 din ziua de 12 iulie 1999 cu nr.12991/1999. Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința nr. 240/24 mai 2001 a admis acțiunea în parte, a constatat nulitatea absolută a antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate la 8 martie 1999 sub forma înscrisului sub semnătură privată, între reclamanți în calitate de vânzători și pârâta S.C.

P.T.L.M.I. SRL în calitate de cumpărătoare având ca obiect terenul în suprafață de 202 mp înscris în C.F. nr.26478 Cluj Napoca cu nr.top 8783/1 și construcția amplasată pe acest teren pentru prețul de 3460 DM și respectiv 70.000 DM. Dispune evacuarea pârâtelor S.C. P.T.L.M.I. SRL și B.L. din imobilele în discuție, teren și construcție. A respins capetele de cerere privind radierea notărilor de sub B 9 și B 10 din C.F. nr.26478 Cluj Napoca. Instanța a reținut că între părți nu s-a perfectat vreo convenție de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, cele două înscrisuri prezentate de pârâtă constituind de fapt, două modele tip de antecontract de vânzare-cumpărare, nesemnate și neștampilate însă de către emitenta lor S.C.

P.T.L.M.I. SRL, ceea ce echivala cu o ofertă de cumpărare între absenți, pe care reclamanții nu au acceptat-o însă în întregime și necondiționat, iar semnarea lor în forma redactată de pârâtă exprimă de fapt doar intenția de vânzare, părțile urmând a asigura clauzele cu ocazia unei întâlniri personale. Pe cale de consecință tribunalul a stabilit existența unei erori – obstacol ce a împiedicat formarea actului juridic, eroare asupra naturii juridice a actului, reclamanții fiind convinși prin semnare că fac pârâtei o contraofertă de vânzare și erau dispuși să negocieze clauzele vânzării-cumpărării, în vreme ce pârâta a înțeles să dea înscrisurilor valoarea unor veritabile antecontracte de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 201/16 noiembrie 2001 a admis apelul declarat de S.C. P.T.L.M.I. SRL și B.L.D. împotriva sentinței nr. 240//24 mai 2001 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pe care a schimbat-o în totul în sensul că a respins acțiunea reclamanților M.I. și M.A.E. cu motivarea că antecontractele de vânzare-cumpărare din 8 martie 1999 erau de natură a produce efecte juridice întrucât s-au încheiat în mod valabil, reclamanții acceptând în totul și necondiționat oferta pârâtei cumpărătoare.

În ceea ce privește motivul de apel potrivit căruia natura comercială a litigiului impunea soluționarea lui de către secția comercială a instanței, curtea l-a respins în raport de principiul unității de jurisdicție a instanțelor în materie civilă în sens larg, înființarea de secții în cadrul aceleiași instanțe ținând de organizarea interioară a activității de judecată, ceea ce însă nu pune în discuție competența de judecată a instanței însăși întrucât s-ar înfrânge dispozițiile art. 1-4 C. proc. civ. În contra acestei decizii au declarat recurs reclamanții M.I. și M.A.E. invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ.și susținând în esență că nu și-au dat consimțământul pentru încheierea celor două antecontracte din 8 martie 1999 în forma redactată de pârâtă, fiind vorba de un consimțământ la distanță (Cluj și respectiv Berlin) concluzia contrară a instanței nesocotind prevederile art. 35 și art. 39 din C. com.

De asemenea au pretins că greșit a fost înlăturată depoziția martorului M.A., că instanța nu s-a pronunțat asupra flagrantei nepotriviri între conținutul antecontractului vizând terenul și chitanța din 12 iulie 1999 semnată de pârâții și martorul M.A., fiul reclamanților, în care se precizează că acesta din urmă nu este nici proprietar și nici mandatar al reclamanților. În fine, nu s-a clarificat nici problema prețului atât în ceea ce privește cuantumul său cât și dacă banii au fost într-adevăr plătiți față de contradicția existentă pe acest aspect între antecontract și chitanța din 12 iulie 1999. De asemenea, instanța de apel nu s-a pronunțat în dispozitivul deciziei cu privire la aderarea reclamanților la apelul pârâtei în ce privește întregirea cheltuielilor de judecată de la tribunal cu onorariul avocațial în sumă de 27.680.000 lei.

La termenul din 8 octombrie 2003 instanța din oficiu a pus în discuție calificarea naturii litigiului ivit între părți și în raport de acest aspect instanța calificată să îl soluționeze. Recursul este fondat pentru motivele ce succed. Din dosar a rezultat că înscrisurile intitulate „antecontract de vânzare-cumpărare” din 8 martie 1999 individualizează ca vânzători pe soții M.I. și M.A.E. iar drept cumpărătoare pe S.C. P.T.L.M.I. SRL reprezentată prin B.L.D., asociat. De asemenea, certificatul de înmatriculare Seria A nr.777779/25 noiembrie 1999 emis de Camera de Comerț și Industrie a județului Cluj indică drept sediu al firmei P.T.L.M. I. SRL, adresă la care figurează imobilul în litigiu. În raport de aceste dovezi, la instanța de fond pârâții B.L.D., ca persoană fizică a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă pe motiv că nu a fost parte în antecontractul de vânzare-cumpărare.

Instanța a respins această excepție motivat de faptul că prin acțiune reclamanții au cerut și evacuarea pârâtei persoane fizice din respectivul imobil, ignorând însă faptul că imobilul în discuție constituia sediul societății comerciale pârâte iar nu domiciliul pârâtei ca persoană fizică pentru a i se putea cere evacuarea în această calitate. Pe de altă parte, este de menționat că potrivit art. 7 din C. com., sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț având comerțul ca o profesiune obișnuită și societățile comerciale. De asemenea, art. 3 din C. com. enumeră faptele obiective de comerț iar art. 4 precizează că se socotesc ca fapte de comerț și celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din chiar cuprinsul actului respectiv.

Prin urmare, oricare ar fi operațiile din care derivă comercialitatea unui raport juridic, fie participarea la îndeplinirea unei fapte de comerț obiective (art. 3 C. com.) fie o operație în care ambele părți sunt comercianți, fie în sfârșit, o operație în care numai una dintre părți este comerciant iar cealaltă necomerciant, față de prevederile legale enunțate, raportul juridic va fi supus dreptului comercial, în afara excepțiilor enunțate expres de lege, cum ar fi art. 42 alin. (3) din C. com. Cu referire la cazul în speță, reclamanții au sesizat instanța cerând desființarea unor antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate cu o societate comercială, pentru un imobil ce constituie sediul acesteia.

Așadar, potrivit dispozițiilor legale invocate, instanțele trebuiau să constate că raportul juridic dedus judecății era de natură comercială, fiind vorba de un act de comerț subiectiv, respectiv cumpărarea de către societatea comercială pârâtă a localului propriu, operațiune reglementată și de dispozițiile art. 35 și urm. din C. com., respectiv art. 60 și urm. din C. Com. Din această perspectivă deși este real că în conformitate cu art. 2 pct. 1 din C. proc. civ. litigiul intra în competența de soluționare a tribunalului ca instanță de fond și că existența unor secții diferite în cadrul aceleiași instanțe este o chestiune ce ține de organizarea interioară a acesteia, greșit a fost judecat exclusiv potrivit art. 1294 și urm. C. civ.

întrucât fiind vorba de o vânzare comercială, regulile dreptului civil se completează cu acelea ale dreptului comercial, vizând contractul sinalagmatic între persoane depărtate, respectiv art. 60 și urm. din C. com. Iată de ce se impune rejudecarea pricinii de către secția comercială a Tribunalului Cluj. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa hotărârile pronunțate în cauză și a trimite dosarul instanței de fond pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții M.I. și M.A.E. împotriva deciziei nr.201 din 16 noiembrie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 240 din 24 mai 2001 a Tribunalului Cluj, secția civilă și trimite cauza aceluiași tribunal pentru judecata pe fond a litigiului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.