ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 983/2012

Asupra recursului de față : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, reclamanta P.M.M. a chemat în judecată Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, solicitând acordarea de despăgubiri civile în cuantum de 10.000.000 euro în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând prejudiciu moral suferit ca urmare a condamnării politice suferite de soțul său P.M.

G. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că soțul ei a fost arestat în 1949 și condamnat la 4 ani închisoare de Tribunalul Militar Galați, prin sentința penală nr. 261/1950, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale, pedeapsă pe care a executat-o în perioada 29 noiembrie 1949 - 11 mai 1954 la Canalul Dunăre - Marea Neagră, astfel cum rezultă din biletul de eliberare din 11 mai 1954. În anul 1959 a fost judecat și condamnat inițial la 20 de ani muncă silnică și 10 ani degradare civică, conform sentinței penale nr. 551 din 26 septembrie 1959 pronunțată de Tribunalul Militar Constanța, redusă la 14 ani muncă silnică prin Decizia nr. 65 din 12 ianuarie 1960 a Tribunalului Regional București și ca urmare a contopirii cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 261/1950, au rămas de executat 10 ani de zile închisoare, fiind eliberat la 31 iulie 1964 ca urmare a grațierii restului de pedeapsă prin Decretul nr. 411/1964.

În timpul detenției soțul său a fost nevoit să îndure numeroase privațiuni și a fost supus torturii iar după prima perioadă de încarcerare nu i s-a dat voie să lucreze ca angajat, nu a avut voie să-și facă o calificare sau să facă studii superioare. Toate suferințele l-au marcat pentru toată viața, având repercusiuni și asupra familiei astfel că pentru prejudiciul moral suferit, reclamanta solită admiterea acțiunii, întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 1557/ F din 26 iulie 2010, Tribunalul Ialomița secția civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta P.M.M. și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița la plata către reclamantă a echivalentului în lei la data plății a sumei de 5.000 euro, reprezentând despăgubiri.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de soțul său prin condamnarea sa politică, respectiv condamnarea la 10 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru crimă și uneltire contra ordinei sociale, faptă prevăzută de art. 209 pct. 1 C. pen. combinat cu art. 58 C. pen. și cu art. 25 pct. 6 C. pen. Cât privește criteriile de stabilire al cuantumului despăgubirilor corespunzător prejudiciului moral suferit, tribunalul a avut în vedere în primul rând faptul că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat bănește.

Totuși, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, s-a reținut că prin condamnarea soțului reclamantei, prezumată de drept ca având caracter politic, acestuia i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodată acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale - onoare, reputație - precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile de familie, cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Totodată tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 62 din 30 martie 2010 precum și dispozițiile art. 5 alin. (1 1 ) potrivit cu care la stabilirea cuantumului despăgubirii se va ține cont de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. Drept urmare, în stabilirea întinderii daunelor, luându-se în considerare consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și modul în care aceste consecințe au fost resimțite de către persoana condamnată și de familia acesteia, instanța a apreciat că pentru prejudiciul moral suferit se cuvine acordarea de despăgubiri în cuantum de 5.000 euro.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta. Prin apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 1557/ F din 26 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Călărași, apelanții P.M.M. și Statul Român au criticat soluția instanței de fond, susținând pe de o parte că suma acordată cu titlu de despăgubire este mult prea mică în raport de gravitatea pedepsei de 14 ani muncă silnică și 10 ani degradare civică pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, iar pe de altă parte că Tribunalul Călărași a ignorat dispozițiile O.U.G nr. 62/2010 care erau de imediată aplicare, optând nejustificat pentru acordarea plafonului maxim de 5.000 euro, în condițiile în care soțul reclamantei a beneficiat de toate drepturile prevăzute de O.U.G nr. 214/1999 și a primit o indemnizație de 2.000 RON lunar în temeiul și aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990.

În ceea ce privește apelul declarat de către reclamanta P.M.M., cu privire la cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri, Curtea a reținut că în cauză nu puteau fi aplicabile dispozițiile O.U.G nr. 62/2010, întrucât acest act normativ a fost publicat în M. Of. la data de 1 iunie 2010, iar acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași la data de 10 mai 2010. Cu privire la dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 62/2010, Curtea a considerat că acestea contravin dreptului reclamantei la un proces echitabil, într-un sistem legislativ previzibil care exclude schimbarea regulilor în timpul jocului, făcând inaplicabile modificări ulterioare datei la care reclamanta a demarat procedura contencioasă în contradictoriu cu Statul Român.

Față de calitatea pârâtului, cu atât mai mult se impune a se aplica cu prioritate art. 6 din CEDO, întrucât modificarea adusă Legii nr. 221/2009 urmărește plafonarea unor despăgubiri, aspect favorabil instituțiilor care compun puterea executivă a pârâtului Statul Român. Curtea a apreciat că dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituția României trebuie interpretate în acord cu principiile fundamentale enunțate în Titlul I al aceleași Constituții, printre care se numără și principiul neretroactivității legii (art. 15 alin. (2) din Constituția României), în condițiile în care orice decizie a Curții Constituționale se impune cu autoritatea unei legi, dar nu poate retroactiva pentru demersurile juridice inițiate anterior deciziei Curții Constituționale, sintagma „pe viitor” primind singura interpretare constituțională în acord cu respectarea principiului neretroactivității, respectiv pentru situațiile/ conflictele juridice născute după publicarea în M. Of.

a deciziei Curții Constituționale. În privința cuantumului despăgubirii, este evident că și instanța de fond a considerat că, în speță, condamnarea suferită de soțul reclamantei a avut urmări dinte cele mai grave asupra sa și a familiei sale, optând pentru acordarea de despăgubiri la limita plafonului instituit prin O.U.G. nr. 62/2010 însă devine clar că suma de 5.000 euro este mult prea mică în raport de gravitatea concretă a condamnării suferite de soțul reclamantei. In acest sens este de subliniat că soțul reclamantei a suferit două condamnări care, scriptic, au însumat 14 ani, din care acesta a executat aproximativ 9 ani și 4 luni, în două privări distincte de libertate.

O asemenea situație conturează persistența caracterului represiv a anchetelor penale la care a fost supus, urmate, în raport de infracțiunea reținută în ambele cazuri, respectiv uneltire împotriva ordinii sociale, de pedepse ce au impus invariabil privarea de libertate în intervalul 1949- 1964, cu o „pauză” între 1954 și 1959. Curtea a apreciat că suma de 30.000 euro reprezintă o sumă echilibrată, în egală măsură simbolică (în sensul compensării abstracte a unor stări sufletești reprezentate de suferință, umilință, lipsă de speranță și izolare) și îndestulătoare sub aspect strict pecuniar,aspect de care va beneficia în calitate de unică moștenitoare reclamanta, soția celui condamnat și persoana căreia i s-a recunoscut legitimare procesuală activă în virtutea legăturii matrimoniale, legătură care i-a oferit ocazia de a alina suferința soțului de după eliberarea din cea de - a doua condamnare, dar care nu a putut să-i transmită, nealterată, întreaga suferință resimțită de cel condamnat.

Prin decizia nr. 95 din 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul, a schimbat în parte, sentința apelată în sensul că, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30.000 euro, în echivalent lei la cursul oficial al B.N.R. din ziua plății efective, cu titlu de despăgubiri; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate în ceea ce privește admiterea în parte a pretențiilor. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta P. M.M. și pârâta Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin recursul declarat de reclamantă, s-a solicitat admiterea recursului, și pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

De asemenea, a solicitat respingerea recursului promovat de pârâtă. Prin criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. , recurenta a susținut că suma acordată cu titlu de despăgubiri este neîntemeiată, în raport de suferințele soțului său, rezultând o discriminare a persoanelor condamnate politic, sens în care sunt încălcate dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituția României. În continuare, recurenta a arătat că Legea nr. 221/2009 se referă la victimele regimului totalitar, iar reparația care urmează a fi stabilită trebuie să fie mai mică decât ale celor condamnați pe nedrept pentru comiterea de crime. In aprecierea sumei, trebuie avută în vedere o bază echitabilă, corespunzătoare pagubei produsă asupra ființei sale, ele trebuind să înlăture consecințele grave de natură morală, născute prin încălcarea drepturilor fundamentale garantate de Constituție, de prevederile art. 5 paragraf 5 din CEDO și art. 998 C. civ.

Cererea de recurs formulată de către pârâta Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei recurată, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, pentru nepronunțarea asupra cererii de apel formulată de către parata. În continuare, recurenta pârâtă a prezentat motivele de nelegalitate, subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Ialomița este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Verificând legalitatea deciziei pronunțată de către instanța de apel, înalta Curte a constatat întemeiat motivul de casare referitor la omisiunea de a se pronunța asupra apelului formulat de către pârâta Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, deși este evident că în considerentele deciziei au fost evocate motivele de apel formulate de către această parte. Deși Curtea, în considerentele deciziei prezintă motivele invocate de către pârâtă prin cererea de apel, nu le analizează, ceea ce nu face posibilă exercitarea controlului judiciar în ceea ce privește criticile formulate de această parte, în lipsa dezlegărilor instanței de apel.

În consecință, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite ambele recursuri, va casa în întregime decizia atacată pentru a se asigura o judecată unitară și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta P.M.M. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Ialomița împotriva deciziei nr. 95 din 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflict de minori și asigurări sociale, casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012.