ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2473/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 89/FC din 8 octombrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 392/46/2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții V.V. și V.E.C. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut că nu sunt îndeplinite prevederile O.G. nr. 137/2000 deoarece alocarea de fonduri pentru a înlătura efectele calamităților doar într-una din zonele afectate din Municipiul Râmnicu Vâlcea nu constituie o formă de discriminare, în cauză existând o justificare obiectivă, constând în insuficiența fondurilor bugetare destinate acestor situații.

S-a mai reținut că nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Se susține că motivarea hotărârii pronunțate de instanța de fond este contradictorie cu cea dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Dacă intimatul reține că nu ar exista o faptă de discriminare întrucât Consiliul Local a luat măsuri în vederea combaterii efectelor dezastrului, instanța reține că nu s-au luat măsuri, însă apreciază că această atitudine este „justificată” de lipsa fondurilor bugetare. Trimiterea pe care instanța de fond o face la dispozițiile art. 14 din Convenție este folosită într-un scop pe care legiuitorul nu l-a vizat: acela de a scuza lipsa de acțiune a Consiliului Local și de a aprecia că diferența de tratament este justificată.

Obligația Consiliului Local de a lua măsuri rezultă din dispozițiile legale. Instanța de fond a ignorat faptul că necesitatea respectării acestor prevederi legale și posibilitatea alocării de fonduri pentru remedierea străzii I.C. nu a fost niciodată trecută pe ordinea de zi a vreunei ședințe a Consiliului Local. Neîndeplinirea acestor obligații reprezintă discriminare. Documentele depuse de recurentă au fost folosite de instanța de fond drept pretext pentru respingerea cererii evaluându-le ca o „justificare” în sensul art. 14 din Convenție. Recurenții invocă prevederile Protocolului 12, art. 16 din Constituția României și art. 13 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului. Adresa din 9 august 2006, neobservată de instanța de fond, este dovada discriminării recurenților față de ceilalți cetățeni aflați într-o situație similară.

Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este nelegală deoarece recurenții nu au fost citați și nu au avut posibilitatea să ia cunoștință de actele depuse, să combată susținerile și să depună acte în dovedirea cererii. Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se invocă prevederile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 și se susține faptul că nu poate fi constatată o formă de discriminare, astfel cum prevede art. 2 din O.G. nr. 137/2000. Recursul este nefondat. Nu există contradicție între motivarea sentinței recurate și motivarea hotărârii din 5 martie 2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că faptele prezentate nu sunt fapte de discriminare potrivit O.G. nr. 137/2000 modificată și completată și în plus a mai reținut că lipsa fondurilor a dus la imposibilitatea demarării procedurii pentru atribuirea contractului pentru execuția lucrărilor de amenajare stradală. Instanța de fond a apreciat că aceleași fapte nu constituie o formă de discriminare, iar argumentul justificării obiective a nealocării fondurilor nu contrazice împrejurarea stabilirii neaplicării prevederilor O.G. nr. 137/2000. Prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se aplică numai în cazul discriminării pentru anumite motive; ex. rasă, culoare, naționalitate, limbă, religie etc. Fapta invocată de recurenții - reclamanți nu este inclusă în cuprinsul art. 14 sus-menționat.

Nealocarea unor fonduri pentru a reprezenta o faptă de discriminare în înțelesul O.G. nr. 137/2000 trebuia să aibă la origine o excludere bazată pe rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie etc. Or, faptul dovedit că nu există fonduri suficiente pentru toate persoanele aflate în situația recurenților, iar Consiliul Local a alocat fonduri în locul în care se află cele mai multe persoane afectate de alunecările de teren nu reprezintă discriminare. În această situație eventuala neîndeplinire culpabilă a obligațiilor de către Consiliul Local atrage aplicarea prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Recurenții pot invoca și apăra drepturile sau interesele legitime vătămate de o autoritate publică pe această cale.

Invocarea prevederilor Protocolului 12 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 16 din Constituția României și art. 13 din Legea nr. 350/2001 nu reprezintă un temei pentru aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000. Adresa din 9 august 2006 a fost analizată de instanța de fond, aceasta stând la baza justificării obiective de care se vorbește în considerentele sentinței recurate. Necitarea recurenților-reclamanți în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, la data pronunțării hotărârii, nu este de natură să modifice soluția instanței de fond. Recurenții au avut posibilitatea să formuleze probe în fața Curții de Apel, ca instanță de fond și să depună înscrisuri în calea de atac a recursului.

Înscrisurile au și fost depuse la dosar însă s-au dovedit a fi neconcludente și neutile cauzei. Nu există temei legal pentru casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, drepturile procesuale ale părților fiind asigurate prin contestarea la instanță a hotărârii autorității cu atribuții administrativ-jurisdicționale. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.V. și V.E.C. împotriva sentinței nr. 89/FC din 8 octombrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 iunie 2008.