ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2473/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 89/FC din 8 octombrie 2007,

pronunțată în Dosarul nr. 392/46/2006, Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanții V.V. și V.E.C. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel Pitești a reținut că nu sunt îndeplinite prevederile O.G. nr. 137/2000

deoarece alocarea de fonduri pentru a înlătura efectele calamităților doar într-una

din zonele afectate din Municipiul Râmnicu Vâlcea nu constituie o formă de discriminare,

în cauză existând o justificare obiectivă, constând în insuficiența fondurilor bugetare

destinate acestor situații.

S-a mai reținut că nu

au fost încălcate nici dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs reclamanții, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Se susține că motivarea

hotărârii pronunțate de instanța de fond este contradictorie cu cea dată de Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării.

Dacă intimatul reține

că nu ar exista o faptă de discriminare întrucât Consiliul Local a luat măsuri în

vederea combaterii efectelor dezastrului, instanța reține că nu s-au luat măsuri,

însă apreciază că această atitudine este „justificată” de lipsa fondurilor bugetare.

Trimiterea pe care instanța

de fond o face la dispozițiile art. 14 din Convenție este folosită într-un scop

pe care legiuitorul nu l-a vizat: acela de a scuza lipsa de acțiune a Consiliului

Local și de a aprecia că diferența de tratament este justificată.

Obligația Consiliului

Local de a lua măsuri rezultă din dispozițiile legale.

Instanța de fond a ignorat

faptul că necesitatea respectării acestor prevederi legale și posibilitatea alocării

de fonduri pentru remedierea străzii I.C. nu a fost niciodată trecută pe ordinea

de zi a vreunei ședințe a Consiliului Local. Neîndeplinirea acestor obligații reprezintă

discriminare.

Documentele depuse de

recurentă au fost folosite de instanța de fond drept pretext pentru respingerea

cererii evaluându-le ca o „justificare” în sensul art. 14 din Convenție.

Recurenții invocă prevederile

Protocolului 12, art. 16 din Constituția României și art. 13 din Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului.

Adresa din 9 august 2006,

neobservată de instanța de fond, este dovada discriminării recurenților față de

ceilalți cetățeni aflați într-o situație similară.

Hotărârea Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării este nelegală deoarece recurenții nu au

fost citați și nu au avut posibilitatea să ia cunoștință de actele depuse, să combată

susținerile și să depună acte în dovedirea cererii.

Intimatul-pârât Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Se invocă prevederile

art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 și se susține faptul că nu poate fi constatată

o formă de discriminare, astfel cum prevede art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Recursul este nefondat.

Nu există contradicție

între motivarea sentinței recurate și motivarea hotărârii din 5 martie 2007 a Consiliului

Național pentru Combaterea Discriminării.

Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării a constatat că faptele prezentate nu sunt fapte de discriminare

potrivit O.G. nr. 137/2000 modificată și completată și în plus a mai reținut că

lipsa fondurilor a dus la imposibilitatea demarării procedurii pentru atribuirea

contractului pentru execuția lucrărilor de amenajare stradală.

Instanța de fond a apreciat

că aceleași fapte nu constituie o formă de discriminare, iar argumentul justificării

obiective a nealocării fondurilor nu contrazice împrejurarea stabilirii neaplicării

prevederilor O.G. nr. 137/2000.

Prevederile art. 14 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului se aplică numai în cazul discriminării

pentru anumite motive; ex. rasă, culoare, naționalitate, limbă, religie etc.

Fapta invocată de recurenții

- reclamanți nu este inclusă în cuprinsul art. 14 sus-menționat.

Nealocarea unor fonduri

pentru a reprezenta o faptă de discriminare în înțelesul O.G. nr. 137/2000 trebuia

să aibă la origine o excludere bazată pe rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie

etc.

Or, faptul dovedit că

nu există fonduri suficiente pentru toate persoanele aflate în situația recurenților,

iar Consiliul Local a alocat fonduri în locul în care se află cele mai multe persoane

afectate de alunecările de teren nu reprezintă discriminare.

În această situație eventuala

neîndeplinire culpabilă a obligațiilor de către Consiliul Local atrage aplicarea

prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Recurenții pot invoca

și apăra drepturile sau interesele legitime vătămate de o autoritate publică pe

această cale.

Invocarea prevederilor

Protocolului 12 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, art.

16 din Constituția României și art. 13 din Legea nr. 350/2001 nu reprezintă un temei

pentru aplicarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000.

Adresa din 9 august 2006

a fost analizată de instanța de fond, aceasta stând la baza justificării obiective

de care se vorbește în considerentele sentinței recurate.

Necitarea recurenților-reclamanți

în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, la data pronunțării

hotărârii, nu este de natură să modifice soluția instanței de fond.

Recurenții au avut posibilitatea

să formuleze probe în fața Curții de Apel, ca instanță de fond și să depună înscrisuri

în calea de atac a recursului.

Înscrisurile au și fost

depuse la dosar însă s-au dovedit a fi neconcludente și neutile cauzei.

Nu există temei legal

pentru casarea sentinței recurate și trimiterea dosarului spre rejudecare la Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării, drepturile procesuale ale părților fiind

asigurate prin contestarea la instanță a hotărârii autorității cu atribuții administrativ-jurisdicționale.

Față de acestea, nefiind

întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a se respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.V. și V.E.C. împotriva sentinței nr. 89/FC din 8 octombrie 2007 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2008.