ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4195/2010

Asupra recursurilor penale de față; Prin Sentința penală nr. 152 din 21 mai 2009, Tribunalul Harghita a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații B.L., S.A.L. și S.J. din tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. (pentru inculpatul B.L.) și, respectiv, art. 322 alin. (1) C. pen. (pentru inculpații S.A.L. și S.J.). În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților pentru infracțiunea de încăierare. Prin aceeași sentință, s-au respins ca neîntemeiate acțiunile civile promovate de părțile civile K.L., Spitalul Județean Miercurea Ciuc și K.J.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în esență, că, în ziua de 10 august 1996, partea vătămată K.L., însoțit de tatăl său K.J. și de fratele său K.I., se deplasau cu căruța pe strada N. din Miercurea Ciuc. Inculpații, aflați în autoturismul D. de culoare roșie, aparținând lui B.L., i-au acostat pe cei trei aflați în căruță. Alături de inculpați se afla și numitul Ș.F.C. față de care urmărirea penală a fost disjunsă. Motivul altercației nu poate fi stabilit cu certitudine pe baza probelor existente la dosarul cauzei. Această împrejurare este, de altfel, nerelevantă în cauză. Așa cum rezultă din procesele-verbale de cercetare la fața locului întocmite în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, locul unde a avut loc altercația între cele două tabere este o porțiune de șosea care trece peste un pod și coboară spre cartierul J. din Miercurea Ciuc.

Nivelul șoselei este mai înalt decât nivelul de referință astfel că șoseaua este mărginită în partea stângă a sensului în care se deplasa căruța de un spațiu verde urmat de un zid de sprijin care apare ca fiind construit din blocuri de piatră. Potrivit declarațiilor martorului K.I., atât el cât și K.J. consumaseră alcool în ziua respectivă. Astfel cum rezultă din declarațiile părții vătămate K.L., care se coroborează cu cele ale martorilor K.I. și K.J., primul a coborât din mașină inculpatul B.L. Acesta s-a apropiat vociferând de K.J. pe care l-a lovit cu pumnul în față. Leziunile corporale suferite au fost constatate în certificatul medico-legal. K.J. a căzut la pământ în urma loviturii. Declarațiile acestuia din urmă, date în fața instanței cu ocazia primei judecăți asupra fondului, sunt contradictorii.

El a declarat că în urma loviturii a căzut la pământ și și-a pierdut cunoștința astfel că nu a putut preciza dacă și ceilalți inculpați l-au lovit. El și-a revenit numai la spital. Pe de altă parte, martorul a arătat că a văzut, din poziția în care se afla, că o persoană încălțată cu pantofi sport de culoare albă l-a împins și l-a rostogolit pe K.L., acesta căzând astfel de pe zidul de sprijin al porțiunii de șosea unde a avut loc altercația. Nici cu ocazia confruntării lui K.J. cu fiecare dintre inculpați, cu ocazia rejudecării în prezentul dosar, acesta nu a putut preciza care dintre inculpați ar fi fost autorul violențelor care au determinat căderea lui K.L. Contradicțiile din declarațiile sale, arătate anterior, s-au menținut și în această fază procesuală.

Partea vătămată K.L. a arătat, în tot cursul procesului penal, că nu poate preciza care dintre inculpați l-a împins de pe zidul de sprijin. De altfel, partea vătămată a arătat că el cunoaște această împrejurare numai de la tatăl său, K.J. K.L. a mai arătat că a încercat și el să-i lovească pe inculpați cu un lanț pe care l-a luat de la căruță. Prezența acestui lanț a fost constatată cu ocazia cercetării la fața locului, în imediata apropiere a urmei de sânge lăsate după căderea pe asfalt a lui K.L. Partea a mai arătat că a încercat să folosească și un briceag pe care îl avea asupra sa, dar a fost dezarmat de către inculpați. Împrejurarea că ocupanții căruței au folosit în altercație biciul, lanțul și briceagul reiese și din declarațiile inculpaților care au relatat aceste aspecte atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței.

Aceleași împrejurări au fost susținute de inculpați și cu ocazia confruntării lor cu ocupanții căruței, în faza de urmărire penală. În urma confruntărilor realizate nemijlocit în fața instanței, în această fază procesuală, tribunalul a reținut că niciunul dintre cei trei ocupanți ai căruței nu au putut preciza care a fost implicarea concretă a inculpaților în altercație. În ce-l privește pe inculpatul S.A.L., K.J. a arătat: „nu l-am văzut la locul altercației și nu pot să susțin că ar fi fost acolo”. Întrebat dacă poate să precizeze ce implicare a avut inculpatul în altercație K.L. a declarat: „nu știu”. Mai mult, a arătat că nu își amintește de inculpat. În ce-l privește pe inculpatul S.J., K.J.

a arătat: „B.L. m-a lovit cu pumnul, iar eu am căzut lovindu-mă la cap. Nu l-am văzut pe S.J. să fi lovit pe cineva pentru că după acest moment nu am mai văzut ce s-a întâmplat”. K.L. a declarat că nu l-a văzut pe S.J. să fi lovit pe cineva în altercație. Deși partea vătămată a arătat că a știut de la K.J. că inculpatul l-a lovit cu piciorul și i-a rupt dinții, K.J. nu a declarat acest lucru. În ce-l privește pe inculpatul B.L., așa cum s-a reținut anterior, atât partea vătămată cât și cei doi martori au declarat că acesta este cel care a stârnit altercația, lovindu-l pe K.J. cu pumnul în gură. Așa cum rezultă din actele medico-legale, ca urmare a loviturii K.J. și-a pierdut toți dinții, în afară de doi.

Instanța a constatat că nu s-a demonstrat existența unui dubiu rezonabil pentru a crede că a existat o altă cauză a pierderii dinților. Niciunul dintre martorii ascultați în cauză nu a confirmat că inculpații au săvârșit fapta pentru care au fost trimiși în judecată. Martora B.L.M., care se afla în apropiere în timpul altercației, a arătat că a auzit zgomotul produs în cădere de K.L. Când s-a uitat, l-a văzut pe acesta căzut dar nu i-a văzut pe niciunul dintre inculpați în preajmă. Martora a presupus că aceștia se aflau cu toții în autoturismul D. de culoare roșie, care a plecat imediat. Altercația a mai fost văzută doar de martorul T.L. care a apreciat că era vorba despre 20 de persoane care s-au bătut reciproc.

Martorul nu a putut preciza alte detalii. Parchetul a înțeles să-și susțină actul de acuzare și prin relevarea împrejurării că inculpații au făcut presiuni și i-au amenințat pe cei din familia K. pentru a se împăca, în scopul încetării cercetărilor efectuate de organele de poliție. De asemenea, parchetul a mai susținut că numitul C.I. și-a folosit influența pe care o avea asupra conducerii Poliției Municipiului Miercurea Ciuc în același scop. Într-adevăr, așa cum rezultă din declarațiile martorilor K.G., K.F. și F.P., inculpații au fost văzuți la domiciliul părților vătămate unde le-au solicitat să fie de acord să se împace. K.G. a arătat chiar că inculpații l-au și amenințat pe K.J. că îl vor bate dacă nu se împacă.

În ce privește influențarea cercetărilor poliției de către numitul C.I., parchetul nu a indicat probe convingătoare care să confirme această împrejurare. Totodată, instanța a considerat că, în temeiul art. 2, art. 4 și art. 221 alin. (1) C. proc. pen., aceste împrejurări trebuiau să facă obiectul unei anchete desfășurate din oficiu de organele de urmărire penală. Pe de altă parte, împrejurările privind încercările de împăcare și de influențare a cercetărilor nu clarifică starea de fapt și nu pot delimita acțiunile fiecăruia dintre inculpați în cursul altercației cu ocupanții căruței. Presiunile inculpaților în scopul realizării împăcării cu părțile vătămate demonstrează, însă, existența unei altercații în care au fost exercitate violențe și din partea primilor, contrar celor susținute de aceștia în tot cursul procesului penal.

Tribunalul a mai reținut că declarațiile martorilor T.A., B.P.V. și B.T.V. nu sunt utile soluționării cauzei, aceștia neavând cunoștință despre împrejurări de fapt care să conducă la aflarea adevărului. Față de materialul probator existent, prima instanță a constatat că nu a fost demonstrată existența tentativei de omor a inculpaților asupra părții vătămate K.L. Astfel, sub aspectul elementului material nu s-a dovedit că vreunul dintre inculpați l-a împins sau l-a rostogolit pe K.L. de pe zidul de sprijin de unde acesta a căzut de la o înălțime de aproximativ 5 m. Sub aspectul laturii subiective, nu există probe care să susțină o cooperare și o coordonare a acțiunilor inculpaților în scopul împiedicării ajutorării victimei K.L.

Mai mult, nu sunt probe că a existat intenția vreunui astfel de ajutor din partea lui K.J. sau K.I., cei din urmă nesusținând niciodată o astfel de împrejurare. Instanța a reținut, însă, că sunt probe certe care demonstrează că a existat o altercație violentă între cele două tabere, respectiv între membrii familiei K., pe de o parte și inculpați, pe de altă parte. Singura acțiune concretă care poate fi delimitată în altercație este lovirea lui K.J. cu pumnul în față de către B.L. Ca urmare a acestei lovituri, K.J. și-a pierdut dinții. Față de această stare de fapt instanța a constatat că încadrarea juridică judicioasă a faptelor săvârșite de inculpați este cea a infracțiunii de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen.

în ce-i privește pe S.A.L. și S.J. și prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. în ce-l privește pe B.L. În acest sens, instanța a considerat relevantă și poziția părții civile expusă cu ocazia dezbaterilor. Astfel, K.L. a arătat că a fost vorba despre o încăierare și nu consideră că cineva a intenționat să îl omoare. Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită și dispozițiile art. 122 C. pen., instanța a constatat că răspunderea penală este prescrisă, astfel că a dispus încetarea procesului penal. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul încadrării juridice dată faptei celor trei inculpați și încetării procesului penal ca urmare a prescripției răspunderii penale.

Prin Decizia penală nr. 48/A din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând: În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. și respectiv art. 322 alin. (2) C. pen. (pentru inculpatul B.L.) în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) a C. pen. În baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă K.L. și au fost obligați inculpații S.A.L. și B.L. să plătească în solidar acestuia suma de 1.500 RON cu titlu de daune morale. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean Miercurea Ciuc și au fost obligați inculpații S.A.L. și B.L. la 300 RON și dobânda legală aferentă acestei sume, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată părții vătămate K.L. S-au menținut celelalte dispozițiile ale sentinței. Instanța de prim control judiciar a reținut că infracțiunea de încăierare se caracterizează printr-o îmbinare a actelor violente ale participanților, astfel încât din înlănțuirea și încleștarea acțiunilor indivizilor prinși în dispută nu este posibil să se distingă activitatea concretă și contribuția fiecăruia.

În prezenta cauză, pot fi disociate pe de o parte actele de agresiune ale inculpaților la adresa celor trei membri ai familiei K.: L., J. și I., iar pe de altă parte, riposta acestora din urmă îndreptată împotriva inculpatului S.J. și a altui participant la faptă - Ș.F., care nu a fost trimis în judecată. Nu a existat o împletire a actelor de violență, o luptă corp la corp între cele două grupuri, care să caracterizeze încăierarea în sensul art. 322 C. pen. și nu cel atribuit de una sau alta din părțile litigiului. În consecință, infracțiunea de încăierare este exclusă în cauză. În acest context, nu putem însă primi teza procurorului, după care acțiunile inculpaților A.L., S.J. și B.L.

constituie elementele tentativei la infracțiunea de omor, îndreptate împotriva părții vătămate K.L., pentru următoarele argumente: Procurorul susține că inculpații, acționând simultan asupra părții vătămate, a fratelui și a tatălui acestuia, au contribuit în mod implicit la reducerea posibilităților acestora de a se apăra, cât și de a interveni în ajutorul subiectului pasiv. În consecință, loviturile aplicate cu mare intensitate acestuia din urmă de către inculpați, care au avut ca efect doborârea victimei la pământ și aruncarea lui peste parapet în gol de la o înălțime de 5 metri, izbindu-se puternic cu capul de betonul șoselei constituie acțiuni specifice infracțiunii de omor. Niciun moment, acuza nu a individualizat cine și ce acte de violență a exercitat asupra victimei anterior căderii și nici nu a nominalizat persoana care l-a împins sau l-a aruncat pe subiectul pasiv în gol peste parapet.

Nici partea vătămată și nici martorii nu au fost în măsură să ofere detalii asupra acestor aspecte esențiale pentru caracterizarea faptei ca fiind tentativă la omor. În fața acestor realități, rămân actele medicale potrivit cărora victima a suferit în 10 august 1996 TCC acut deschis, plăgi contuze ale capului și feței, hematom periorbital stâng, leziuni care s-au putut produce prin loviri directe repetate cu corpuri dure contondente pentru a căror vindecare a necesitat 11 - 12 zile de îngrijiri medicale. Rămân, de asemenea, relatările părții vătămate care susține că a fost lovită cu pumnii și picioarele de două persoane pe care le-a identificat în fața instanței de apel ca fiind inculpații S.A.L.

și B.L., inculpatul S.J. neexercitând acte de violență asupra sa, ci asupra tatălui său. Declarațiile părții vătămate se coroborează cu cele precizate în cursul urmăririi penale de martorul T.L., în fața instanței acesta fiind în eroare asupra numărului persoanelor implicate în conflict, precum și ale martorilor K.J. și I., care confirmă exercitarea de violențe împotriva victimei, dar care nu pot preciza cine și în ce modalitate a lovit. Nu pot fi însă reținute afirmațiile făcute de martorul K.J.

după care victima a fost împinsă peste parapet de către o persoană care purta încălțăminte tip sport de culoare albă, aceasta pentru că, din locul, poziția și starea în care se afla martorul când subiectul pasiv a căzut (martorul, la rândul său era sub influența băuturilor alcoolice, a fost agresat fizic; în urma loviturii primite, el a căzut la pământ lângă căruță, la o distanță de 20 - 25 metri față de parapet și, potrivit propriilor alegații, și-a pierdut cunoștința), nu avea posibilitatea obiectivă să observe acest fapt. Pe baza acestor dovezi, se constată că partea vătămată K.L. a fost lovită cu pumnii și cu picioarele de către inculpații S.A.L. și B.L., fiindu-i cauzate leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 11 - 12 zile de îngrijiri medicale.

În schimb, cum nicio probă nu duce la concluzia lipsită de echivoc că victima a fost împinsă sau aruncată de pe parapet de vreo persoană, este plauzibilă susținerea inculpaților potrivit căreia domnul K.L., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, dar și a puterii loviturilor primite anterior, s-a dezechilibrat și a căzut, suferind astfel TCC acut deschis. Acțiunea părții vătămate se suprapune peste cea a celor doi inculpați și reprezintă o cauză care a agravat rezultatul activității ilicite a acestora. Nimic însă din piesele dosarului nu confirmă că inculpații au prevăzut și au dorit sau au acceptat căderea victimei în gol de la o înălțime de 5 metri, astfel încât lor nu li se poate reproșa tentativa la infracțiunea de omor, ci doar infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și inculpatul B.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a criticat hotărârea sub următoarele aspecte: - greșita schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.; - greșita soluționare a laturii civile întrucât inculpatul S.J. trebuia obligat în solidar cu inculpații B.L.

și S.A.L. la plata despăgubirilor civile; - contradicția între dispozitivul și considerentele deciziei recurate, în sensul că deși se reține că inculpatul S.J. nu a participat la comiterea faptei se dispune față de acesta încetarea procesului penal; Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și condamnarea inculpaților pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare. În drept, procurorul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385 9 pct. 9, 17 și 17 1 C. proc. pen. Inculpatul B.L. a criticat hotărârea atacată sub aspectul laturii civile, solicitând înlăturarea obligării sale la plata despăgubirilor civile către părțile civile întrucât acestea nu se justifică în raport de fapta ce i se reține în sarcină, iar pe de altă parte constituirea ca parte civilă este tardivă.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează: Referitor la prima critică formulată de procuror și întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a încadrat corect faptele inculpaților în infracțiunea de lovire și alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen. și art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., reținându-se că la data de 10 august 1996 au aplicat lovituri cu mare intensitate, cu pumnii și picioarele, victimei K.L., doborând-o la pământ, după care a fost împinsă peste zidul parapetului unui pod, căzând în gol de la înălțimea de 5 metri, izbindu-se puternic cu capul de beton, suferind leziuni craniene apte a produce moartea.

În urma căderii, partea vătămată K.L. a prezentat plăci contuze multiple la nivelul capului și feței, hematom periorbital stâng, excoriații faciale multiple, plagă zdrobită, leziuni care s-au putut produce cu corpuri dure, contondente. Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală din 14 decembrie 2004 al I.N.M.L. Târgu Mureș, leziunile au necesitat pentru vindecare 11 - 12 zile îngrijiri medicale și viața victimei nu a fost pusă în primejdie. Probele administrate nu au demonstrat însă, dincolo de orice îndoială, că partea vătămată K.L. a căzut de pe pod ca urmare a împingerii acesteia cu piciorul de către unul dintre inculpați. Partea vătămată arată în cursul urmăririi penale că nu își amintește dacă a căzut de pe parapet sau a fost împinsă cu piciorul de către inculpați, în cursul cercetării judecătorești a precizat că ulterior a aflat de la tatăl său K.L.

că a fost împinsă peste parapet de către o persoană ce purta adidași de culoare albă. Cu privire la inculpatul S.J., partea vătămată K.L. a arătat că acesta nu l-a lovit, iar din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere aflat la dosar urmărire penală rezultă că partea vătămată i-a identificat pe inculpații B.L. și S.A.L. ca fiind cei care i-au aplicat lovituri. Martorul K.J. declară că s-au exercitat violențe asupra părții vătămate, însă nu poate preciza cu exactitate cine a lovit și în ce modalitate, iar partea vătămată a fost împinsă peste parapet de către o persoană ce purta încălțăminte sport de culoare albă. Declarația martorului sub acest aspect nu se coroborează cu alte probe.

Instanța de apel a înlăturat în mod întemeiat declarația acestui martor, constatând că în mod obiectiv nu avea posibilitatea să observe acest lucru față de împrejurarea că se afla căzut la o distanță de 20 - 25 metri de locul unde se afla victima, agresat la rândul său, iar ca urmare a loviturilor primite și-a pierdut cunoștința. De altfel, cu ocazia confruntării cu inculpatul B.L., martorul arată că a fost lovit de către acesta, după care a căzut cu capul de bordură și nu știe ce s-a mai întâmplat. Martorii B.L.M. și T.L. nu au confirmat împrejurarea că victima a fost aruncată peste parapet, iar ceilalți martori audiați nu au perceput direct incidentul, ci au aflat ulterior despre acesta. Martorul K.I., cu ocazia efectuării confruntării cu inculpații, a arătat că a văzut-o pe partea vătămată doar atunci când era căzută de pe zid, fără a putea oferi vreun amănunt cu privire la o eventuală împingere a acestuia de către inculpați.

De asemenea, nu s-a dovedit că inculpații și-au coordonat acțiunile în scopul împiedicării ajutorării părții vătămate, neexistând intenția unui astfel de ajutor din partea martorilor K.J. și K.I. Față de împrejurarea că cei doi inculpați au aplicat părții vătămate lovituri în modalitatea reținută de instanța de apel, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. este legală. Cea de a doua critică formulată de procuror este, de asemenea, nefondată. Instanța de prim control judiciar a admis acțiunile civile formulate de părțile civile K.L. și Spitalul Județean Miercurea Ciuc și a obligat pe inculpații B.L. și S.A.L. la despăgubiri către acestea, în considerentele deciziei recurate reținându-se că inculpatul S.J.

nu a participat la comiterea faptei asupra părții vătămate K.L. De altfel, chiar aceasta, din declarațiile sale, arată că acest inculpat nu i-a aplicat lovituri, iar din procesele-verbale de confruntare nu rezultă acest lucru. Referitor la ultima critică formulată de procuror, Înalta Curte reține că, într-adevăr, în considerentele deciziei recurate se arată că inculpatul S.J. nu a participat la comiterea faptei, iar instanța dispune încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. asupra părții vătămate K.L. Instanța de prim control judiciar era însă învestită doar cu apelul declarat de procuror în defavoarea inculpaților, iar inculpatul S.J. nu a solicitat continuarea procesului penal conform art. 13 C. proc.

pen. și nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanței de fond. În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul B.L., acesta a vizat numai obligarea sa la plata despăgubirilor către părțile civile. Recursul este nefondat. Partea vătămată K.L. s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății a precizat cuantumul pretențiilor sale la suma de 10.000 RON reprezentând daune morale. Cererea de acordare a daunelor morale este întemeiată, prin fapta sa, inculpatul B.L. producându-i părții vătămate un prejudiciu moral, ce se impune a fi acoperit în conformitate cu dispozițiile art. 998 - art. 999 C. civ. Părții vătămate i-au fost cauzate suferințe fizice și psihice, a fost nevoită să urmeze un tratament medicamentos și să fie internată în spital, condițiile sale de viață fiind alterate pe timpul necesar vindecării.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș și de inculpatul B.L. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2010. Procesat de GGC - NN