ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2239/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2239/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 558 din 29 septembrie

2008, Tribunalul Iași, secția penală, a dispus următoarele:

A condamnat pe inculpatul

Ț.V.

, fiul lui D. și A.,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de „omor

calificat", prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175

alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen.,

pe durata de 3 ani conform art. 65 și art. 66 C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa

accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 alin.

(1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă B.A., în sensul că a

obligat pe inculpat să plătească acestuia cu titlu de daune

morale suma de 5000 RON.

A respins cererea de

despăgubiri pentru daune materiale formulată de partea civilă B.A.

ca nedovedite.

Pentru a dispune în acest sens,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din 10 ianuarie 2008,

întocmit în Dosarul nr. 704bis/P/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Iași a dispus trimiterea în judecată a inculpatului

Ț.V.

, fiul lui D. și A.,

pentru săvârșirea tentativei de omor calificat prev. și ped. de art.

174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu art. 20 C. pen.

De asemenea, s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală a învinuitului A.M., fiul lui I. și E., pentru

tentativă de "omor calificat" prev. și ped. de art. 20 C. pen.

cu aplicarea art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit i) C. pen., în baza art.

262 alin. (1) pct. 1 lit. b), art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. b), art. 10 lit. c)

și art. 263 C. pen.

În sinteză, s-a reținut în

actul de sesizare a instanței că, în ziua de 11 octombrie 2004,

partea vătămata B.A. și fratele său B.B. - angajați ai

Ocolului Silvic Mănăstirea Neamț, depistând pe inculpatul T.V. si

pe numitul A.M. în pădurea Mitropoliei Moldovei, punctul C., tăind

și sustrăgând arbori, a luat căruțele acestora din urma

spre a le deplasa la Poliția comunei Voinești, în vederea

indisponibilizării lor și sesizării faptelor constatate.

Însă, în timp ce se deplasau spre postul de politie menționat,

respectiv pe șoseaua Iași - Voinești, în intersecția

denumita M., inculpatul i-a aplicat părții vătămate două

lovituri peste cap cu furca ce o avea asupra sa, cauzându-i leziuni corporale

ce au necesitat pentru vindecare 45 - 50 de zile îngrijiri medicale, cu

internarea acestuia în perioada 11-22 octombrie 2004 la Spitalul nr. 3 lași. La examinarea medico-legală din 25 octombrie 2004, I.M.L.

Iași a constatat că partea vătămată a prezentat

două plăgi contuze parietale și o fractură deschisă

cominutivă cu înfundare parietală paramediană stâng, contuzie cerebrală

minoră - leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corp contondent

și care necesita 45-50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Același

act medico-legal atestă că partea vătămată

prezintă o lipsă de substanță osoasă craniană

post eschilectomic de necesitate ce constituie infirmitate fizică

permanentă cu invaliditate în procent de 11 % conform B.A. La solicitarea

organelor de cercetare penală, I.M.L. Iași, raportându-se la

constatările și concluziile inserate în actul medico legal sus

menționat, a precizat că leziunile - prin ele însele și la data

producerii lor - nu au pus în primejdie viața victimei.

La data de 8 ianuarie 2005, organele

de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale

față de Ț.V. și A.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de „vătămare corporală gravă" prev. de art. 182 C.

pen., confirmată de procuror prin rezoluția din aceeași

dată.

În cursul urmăririi penale, în

raport de întreg ansamblul probator al cauzei, s-a dispus, prin ordonanța

din 28 februarie 2007, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen. în tentativa de omor calificat prev. de

art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.,

iar la data de 18 aprilie 2007 s-a dispus și punerea în mișcare a

acțiunii penale față de învinuitul T.V. pentru această

faptă. Tot la data de 28 februarie 2007 s-a luat față de

inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea,

măsură prev. de art. 145 C. proc. pen.

În aceeași fază

procesuală s-a realizat cercetarea la fața locului (din 17 aprilie 2007),

planșe fotografice privind traseul parcurs de părți, locul

agresiunii, obiectul contondent (furca) folosit pentru săvârșirea

infracțiunii, a fost ascultată partea vătămată B.A., ascultat

inculpatul, s-au realizat confruntări între aceștia, precum și între

inculpat și martorii B.G., P.M.

De asemenea, au fost ascultați

martorii P.M., B.G., B.M., P.E., L.F., iar la propunerea inculpatului au fost

audiați martorii G.T., R.M., I.F., G.I. și L.G. A fost audiat în

calitate de învinuit și A.M., iar în cursul judecații acesta a fost

ascultat în calitate de martor.

În cursul urmăririi penale

inculpatul a fost audiat în prezența apărătorului ales, negând

constant săvârșirea faptei. În apărarea sa a invocat o altă

situație de fapt decât aceea prezentată de partea

vătămată în declarațiile sale, precum și de martorii B.G.,

L.F., B.M.

Astfel, în declarația dată

la data de 17 aprilie 2007, inculpatul a susținut că, în ziua de 11

octombrie 2004, deplasându-se cu căruța dinspre Iași spre sat

Hadîmbu, s-a întâlnit cu martorul A.M., mai întâi în aproprierea satului

Ciurbești, apoi a fost ajuns din urmă de acesta în timp ce traversa

satul Budești. Ambii au oprit căruțele în punctul L.B., la orele

12,00, au intrat în pădure pentru necesități fiziologice, iar la

ieșire au observat că ambele căruțe erau mânate de

două persoane de sex masculin spre satul Budești. Urmărind

traseul parcurs de cele două căruțe a constatat că acestea

au trecut prin satul Mînjești apoi s-au îndreptat către

Voinești. Ajuns în centrul satului Voinești, la o intersecție,

în fața postului de poliție a observat cele două

căruțe, iar una dintre cele două persoane urmărite, B.G.,

i-a aplicat o lovitură în stomac, pierzându-și cunoștința.

Când și-a revenit, a constatat că se afla la spital, fiind adus cu

salvarea. A doua zi, a depus plângere la poliția Mogoșești

împotriva lui B.A. și G. pentru sustragerea căruței în ziua

anterioară.

Raportul de constatare

medico-legală din 19 septembrie 2007 (119 dosar urm. penală) efectuat

de I.M.L. Iași pe baza examinării actelor medicale prezentate de

inculpat (bilet de examinare UPU Spital Nr. 1 Iași) s-a concluzionat

că la data de 11 octombrie 2004 nu prezenta nici un fel de leziuni

traumatice, și nu necesită timp de îngrijiri medicale.

Inculpatul a propus audierea

martorilor G.T., L.G., G.I., R.M., I.F.

Partea vătămată B.A.,

fiind audiată, a declarat că în ziua de 11 octombrie 2004

împreună cu B.G. și pădurarul V.N. i-a surprins pe Ț.V. și

A.M. tăind arbori din pădurea ce aparține Mitropoliei Moldovei

și Bucovinei, în locul numit C. Aceștia și-au abandonat

căruțele, fugind spre satul Hadîmbu. Împreună cu fratele

său, B.G., a deplasat cele două căruțe pe traseul

Mînjești, Vocotești, Voinești spre postul de poliție

Voinești în vederea sesizării lucrătorilor de poliție cu

fapta constatată de tăiere, fără drept, de arbori și

sustragerea acestora de către inculpatul Ț.V. și A., persoane pe

care le cunoscuse anterior datei de 11 octombrie 2004. În timp ce se asigura

pentru a putea pătrunde cu căruța lui Așchiopoaie pe

carosabil, în punctul la moara de porumb a primit două lovituri în cap,

una după alta, pierzându-și cunoștința. Și-a revenit

în timp ce se afla în microbuzul condus de martorul L.Ș. A fost

transportat la spital cu autoturismul martorului R.D. - starețul

Mănăstirii Stavnic - ce fusese anunțat de lucrătorii de

poliție.

Analizând întreg probatoriul cauzei

administrat în cele două faze procesuale, instanța de fond a

reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 11 octombrie 2004, partea

vătămată B.A., fratele acesteia – B.G. - ambii angajați ai

Ocolului Silvic Neamț, împreună cu pădurarul V.N. (în prezent

decedat), i-au surprins pe inculpatul Ț.V. și A.M., tăind arbori

în pădurea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de pe raza comunei

Mogoșești, județul Iași, în punctul C. Fiind somați de

aceștia, inculpatul și A.M. a fugit de la locul faptei,

abandonându-și căruțele cu care trebuia să transporte

materialul lemnos sustras.

Cele două căruțe au

fost deplasate, atât de partea vătămată, cât și de martorul

B.G., pe traseul Mînjești, Vocotești, Voinești pentru a fi

predate lucrătorilor de poliție în contextul sesizării acestora

despre faptele comise de cei doi care au fost depistați și în alte

rânduri săvârșind astfel de fapte.

În timp ce se afla cu

căruța pe Drumul Județean 248 C Voinești-Vicotești, ajuns în intersecția cu Drumul Județean 248 A Voinești Iași, oprind să se asigure pentru a putea pătrunde pe carosabil,

inculpatul, având asupra sa o furcă, i-a aplicat părții

vătămate două lovituri puternice în cap, după care s-a

îndreptat spre căruța în care se afla martorul B.G. cu aceeași

intenție de a o lovi.

Auzind strigătele

părții vătămate, martorul, care se afla cu căruța

mai înainte pe șosea, întorcând privirea în spate, a observat cum inculpatul

îi aplica lovituri părții vătămate cu o furcă, în zona

capului. De asemenea, martorul a observat că în spatele căruței

în care se afla partea vătămată erau alți patru

bărbați, călare pe cai, strigând inculpatului să

lovească. În aceste împrejurări, martorul a sărit din

căruță și observând pe inculpat cu furca îndreptată

spre el, a reușit să o smulgă din mâinile acestuia.

În imediata apropiere a locului

agresiunii, respectiv în cadrul morii Voinești, se afla martorul L.Ș.,

șofer ce efectua transport de persoane cu un microbuz ce oprise în acel

moment pentru a coborî călătorii. Martorul L.Ș., observând cum

inculpatul se îndrepta cu furca, cu coarnele acesteia, spre gâtul fratelui

părții vătămate, i-a strigat să nu lovească, timp

în care a fost dezarmat de acesta din urmă.

Cu sprijinul martorului B.G., partea

vătămată s-a deplasat spre căruțele ce pornise spre

centrul localității Voinești.

Inculpatul a intenționat

să se urce în microbuzul condus de martorul L.Ș., însă a fost

refuzat.

În timp ce se deplasa spre centrul

satului Voinești, pentru a ajunge căruțele, observând prin

oglinda retrovizoare două persoane ce se deplasau pe cai, în galop, astfel

că - spre a veni în ajutorul părții vătămate - a oprit

microbuzul, unde a urcat aceasta și fratele său. I-a oferit

părții vătămate, un prosop, deoarece leziunile produse prin

agresiunea exercitată de inculpat sângerau.

În centrul satului Voinești,

aceștia au coborât din microbuz și au introdus cele două

căruțe în curtea postului de poliție cu ajutorul martorului L.Ș.

Acesta a condus pe partea vătămată și fratele ei în curtea

locuinței sale pentru a se spăla de sânge, iar la scurt timp, l-a

observat pe inculpat, căzut în fața magazinului din apropiere.

A fost anunțat Serviciul

Județean de Ambulanță pentru a transporta pe partea

vătămată la spital însă, ajunsă în centrul comunei

Voinești l-a transportat pe inculpat deoarece acuza dureri corporale.

Partea vătămată a

fost transportată la spital cu autoturismul condus de starețul

Mănăstirii Stavnic, fiind înștiințat de lucrătorii de

poliție.

Inculpatul a fost transportat la Spitalul S.S. și, în urma examenelor medicale, s-a constatat că nu prezintă

nici un fel de leziuni toracice sau abdominale, nu necesită timp pentru

îngrijiri medicale, aspect ce rezultă din raportul de constatare medico-legală

emis de I.M.L. Iași sub nr. 3350/Of din 19 septembrie 2007.

Partea vătămată a

fost internată în Spitalul Clinic Iași în perioada 11 – 22 octombrie 2004,

iar certificatul medico-legal emis de I.M.L. Iași la 25 octombrie 2004

atestă că la examinare, aceasta a prezentat două plăgi

contuze parietale dr. și o fractură deschisă cominutivă cu

înfundare parietală paramediană stg., contuzie centrală

minoră, leziunile ce s-au putut produce prin loviri active cu corp

contondent la data de 11 octombrie 2004, fiind necesare pentru vindecare 45-50

zile îngrijiri medicale. Același act atestă că aceasta prezintă

o lipsă de substanță osoasă craniană post.

Eschilectomie de necesitate constituie infirmitate fizică permanentă

cu invaliditate în procent de 11 % conform B.A. De asemenea, I.M.L. Iași,

la solicitarea organului de cercetare penală a făcut precizarea

că leziunile înserate în actul medico-legal, prin ele însele și la

data producerii lor nu au pus în primejdie viața victimei B.A. (fila 11

dosar urm. penală).

Apărările formulate de

inculpat nu au fost acceptate de instanța de fond deoarece

declarațiile sale, din ambele faze procesuale, cât și

declarațiile martorilor audiați la stăruința sa, analizate

în contextul celorlalte probe ale cauzei nu au fost apte să facă

credibilă situația de fapt susținută de acesta.

Astfel, în opinia instanței de

fond s-a dovedit, fără dubiu, cu declarațiile martorilor L.Ș.,

B.G., R.D., probe ce se coroborează cu declarațiile părții

vătămate, cu actele medico-legale depuse la dosar, cu ordonanța

din 25 ianuarie 2007 din Dosar nr. 49/P/2004 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Iași (necontestată de inculpat în privința

faptei pentru care este judecat în prezenta cauză), cu sentința

penală nr. 432 din 13 februarie 2007 a Judecătoriei Iași

rămasă definitivă, și actul medico-legal privind pe

inculpate - probe care infirmă varianta construită de inculpate în

apărare dar și declarațiile martorilor propuși în

cauză de acesta - că acesta a aplicat părții

vătămate lovituri în contextul reținut de rechizitoriu dar

și de instanță.

Reține instanța de fond

că întreg probatoriul conduce și la concluzia că inculpatul, în

scopul de a-și crea circumstanțe favorabile, respectiv de a atenua

din răspunderea penală pentru agresiunea fizică comisă

asupra părții vătămate, a formulat plângere penală

împotriva acesteia din urmă și a martorului B.G. pentru

infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c)

și alin. (2)

1

lit. a) C. pen. - constând în indisponibilizarea celor

două căruțe la data de 11 octombrie 2004, evident, în varianta

pretinsă de acesta - soluționată însă în sensul neînceperii

urmăririi penale, prin rezoluția nr. 67/P/2005 din 5 septembrie 2005

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași - necontestată de

acesta, aspect ce rezultă din sentința penală citată.

Cum în cauză, în opinia

instanței de fond este pe deplin dovedit că, inculpatul a

săvârșit fapta dedusă judecății ca urmare a

indisponibilizării de către partea vătămată și martorul

B.G. a celor două căruțe cu care urma să transporte

materialul lemnos tăiat fără drept din pădurea Ocolului

Silvic Neamț, acestea fiind predate organelor de cercetare penală, a

fost reținută vinovăția acestuia.

Sub aspectul laturii subiective a

infracțiunii, instanța de fond a apreciat că inculpatul a

acționat cu intenția de a ucide, ceea ce rezultă din

materialitatea actelor săvârșite de inculpat, de zona anatomică

vizată, obiectul folosit și intensitatea loviturilor aplicate

victimei, consecințele produse prin acțiunile îndreptate contra

victimei.

Pedeapsa aplicată acestuia a

avut în vedere criteriile prescrise de art. 72 C. pen., respectiv gravitatea

deosebită a faptei, natura acesteia și importanța valorilor

lezate, urmările faptei, limitele de pedeapsă prescrise de textul

sancționator, dar și circumstanțele personale ale inculpatului -

infractor primar care, în pofida existenței unor probe indubitabile ce

răstoarnă prezumția de nevinovăție, a negat în mod

constant săvârșirea faptei, urmărind, prin promovarea unor

plângeri penale în fața organelor de urmărire penală a

instanțelor de judecată, obstrucționarea aflării

adevărului în cauză.

Sub aspectul laturii civile a

cauzei, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

La termenul de judecată din 17

martie 2008, partea vătămată B.A. a solicitat în prezența

avocatului, despăgubirea sa de către inculpat cu suma de 50.000 lei pentru

daune morale și 2.000 lei pentru daune materiale reprezentând venitul net

nerealizat în perioada cât s-a aflat în incapacitate temporară de

muncă și cheltuieli efectuate pentru administrarea tratamentului

medicamentos.

În cursul judecății,

partea civilă a propus pentru dovedirea cererilor sale audierea unor

martori, probă în care a renunțat ulterior, (fila 61), iar cu prilejul

dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul ales al acesteia nu a

stăruit în soluționarea acestora.

Cum partea civilă nu a

demonstrat în cauză existența și întinderea prejudiciului

material cauzat prin infracțiune, instanța de fond a respins ca

nefondată cererea de despăgubiri pentru daune materiale.

Instanța de fond, având în

vedere concluziile actelor medico-legale depuse la dosar ce atestă că

partea civilă, în urma agresiunii comisă de inculpat în

circumstanțele de mod, loc, timp, reținute mai sus, a suferit leziuni

corporale deosebit de grave - (două plăgi contuze parietale și o

fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală

paramediană stângă, necesitând 45-50 zile îngrijiri medicale pentru

vindecare - una dintre consecințe fiind aceea că prezintă

lipsă de substanță osoasă craniană posteschilectamie

de necesitate ce constituie infirmitate fizică permanentă cu

invaliditate în procent de 11 % conform B.A., fiind de necontestat că partea

civilă a suferit și un traumatism psihic - cauzat de suferințele

fizice la care a fost și este expusă în continuare, de natura și

intensitatea acestor suferințe fizice suportate o perioadă destul de

îndelungată de timp, a admis, în parte, cererea de despăgubire pentru

daune morale a acesteia, în limita sumei de 5.000 lei (RON) la plata

căreia urmează a fost obligat inculpatul în condițiile art. 14

și art. 346 C. proc. pen. și a art. 998 C. civ.

De asemenea, a fost apreciată

ca întemeiată cererea de despăgubiri pentru daune materiale formulată

de partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe P.N.O. și, în baza art.

313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1063,42

lei ce reprezintă cheltuieli efectuate pentru asistența medicală

acordată victimei infracțiunii.

Împotriva sentinței a declarat

apel inculpatul

Ț.V.

Prin Decizia penală nr. 160 din

10 decembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins

ca nefondat apelul inculpatului.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a reținut următoarele:

Inculpatul a solicitat achitarea în

baza dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., invocând următoarele

motive, atât în latura penală, cât și în latura civilă:

nevinovăția în săvârșirea infracțiunii, prin

aprecierea greșită a probatoriului administrat de către

instanța de fond, care a dat relevanță doar declarațiilor

unor martori: B., L., R., pe care însă inculpatul le consideră

contradictorii, despăgubirile  acordate părții

vătămate sunt excesive, și în final, că nu s-a ținut

seama de circumstanțele personale ale inculpatului. În dovedirea motivelor

invocate, inculpatul a solicitat administrarea de probe, audierea martorilor

și o expertiză medico-legală vizând afecțiunile

părții vătămate, numărul zilelor de îngrijiri

medicale, pericolul pentru viața acesteia, înscrisuri de la Spitalul Clinic de Urgențe.

Instanța de prim control

judiciar a admis administrarea probei cu martori pe situația de fapt,

și cu înscrisuri, la data de 23 aprilie 2009 și ulterior, a probei cu

efectuarea unei expertize medico-legale, precum și participarea unui

expert consultant.

În conformitate cu dispozițiile

art. 379 C. proc. pen. instanța de apel a verificat actele și

lucrările dosarului de fond (al instanței și al celui de urmărire

penală), din probele administrate în cursul judecării cauzei reținând

următoarele:

Inculpatul Ț.V. a fost trimis

în judecată pentru tentativă de omor calificat prevăzută

și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i)

C. pen. - prin rechizitoriul procurorului reținându-se în sarcina acestuia

că în ziua de 11 octombrie 2004, partea vătămată B.A. și

fratele său B.G. - angajați ai Ocolului Silvic Mănăstirea

Neamț, depistând pe inculpatul T.V. și A.M. în pădurea mitropoliei

Moldovei punctul C., tăind și sustrăgând arbori a luat

căruțele acestora din urma spre a le deplasa la Politia comunei Voinești, în vederea indisponibilizării lor și sesizării

faptelor constatate. Însă, în timp ce se deplasau spre postul de

poliție menționat, respectiv pe șoseaua Iași -

Voinești, în intersecția denumită M., inculpatul i-a aplicat

două lovituri peste cap cu furca ce o avea asupra sa, cauzându-i leziuni

corporale ce au necesitat pentru vindecare 45 -50 de zile îngrijiri medicale,

cu internarea acestuia în perioada 11 - 22 octombrie 2004 la Spitalul lași.

A constatat instanța de prim

control judiciar că instanța de fond a administrat un amplu probatoriu

nemijlocit și contradictoriu, raportat la probele administrate în cursul

urmăririi penale, și a stabilit corect că, în drept, fapta

inculpatului T.V. care în ziua de 11 octombrie 2004, în loc public, cu o

furcă, a aplicat două lovituri, în zona capului, părții

vătămate B.A., cu intenția de a o ucide, cauzându-i leziuni ce

au necesitat 45 - 50 zile îngrijiri medicale și o infirmitate fizică

permanentă în procent de 11 % (conform B.A.), întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de "tentativă la omor

calificat" prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -

175 alin. (1) lit. I) C. pen.", fiind examinate probele administrate:

declarațiile inculpatului Ț.V., plângerea și declarațiile

părții vătămate B.A. - concluziile certificatului medico-legal

nr. 2855 din 25 octombrie 2004 emis de I.M.L. Iași; adresa din 16

noiembrie 2004 emisă de I.M.L. Iași, procesul verbal de cercetare la

fața locului, planșele foto, procesul - verbal de confruntare B.A. –

Ț.V., partea vătămată B.A. și Ț.V., martorul P.M.

și Ț.V., declarațiile martorilor P.M., B.G., B.M., P.E., L.F.; R.M.,

L.G., J.D., J.C., G.I., sentința penală nr. 432 din 13 februarie 2007 a Judecătoriei Iași prin care au fost achitați inculpații B.G., B.A. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen. (parte

vătămată T.V.), fișă cazier inculpat Ț.V.,

declarația A.M. - învinuit, adresa de constituire parte civilă a

spitalului de Urgență S.I., raportul de constatare

tehnico-științifică (de secția comportament simulat (din 7

mai 2007 față de A. și din 14 iunie 2007), raport de constatare

medico-legală, leziunile inculpatului Ț.V. În fața

instanței de judecată a fost reaudiată partea

vătămată B.A., reaudiați martorii B.M., L.F., inculpatul T.V.,

partea vătămată B.A., partea vătămată B.G., au

fost audiați martorii A.M., R.M., R.D., I.F., P.M.

În cursul judecății cauzei

în apel s-au administrat ca probe: acte de stare civilă depuse de inculpat

(alte înscrisuri nu a mai depus inculpatul) foaia de observație

clinică a părții vătămate B.A. nr. 17812, audierea

martorilor L.F., M.P., raportul de constatate medico-legală din 31 august

2008 care a concluzionat că „B.A. prezintă cicatrice post -

plăgi contuze, lipsă de substanță osoasă craniană

și a prezentat contuzie cerebrală minoră. Leziunile s-au putut

produce prin lovire cu corp contondent (posibil coada furcii), ipoteza

producerii acestora prin lovire cu corp ascuțit, înțepător sau

lovitură de copită de cal fiind exclusă. Leziunile pot data din

11 octombrie 2004. A necesitat 45 - 50 zile îngrijiri medicale pentru

vindecare. Lipsa de substanță osoasă îi conferă o

infirmitate fizică permanentă cu o incapacitate adaptivă în

procent de 30 %, fără afectarea capacității de muncă.

Leziunile prezentate nu au fost de natură să-i pună în primejdie

viața”; a fost examinată și adresa din 29 octombrie 2009

emisă de I.M.L. care confirmă participarea la efectuarea expertizei a

doamnei expert doctor I.T. (în data de 17 iunie 2009).

În urma evaluării și

examinării tuturor probelor administrate, în conformitate cu

dispozițiile art. 63 alin. (1) C. proc. pen. prin prisma limitelor

procedurale impuse de dispozițiile art. 378 alin. (1)

1

C. proc.

pen., curtea de apel a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 11 octombrie 2004,

inculpatul Ț.V. și A.M. se aflau în pădurea Mitropoliei Moldovei

tăind arbori, când au fost surprinși de partea

vătămată B.V. și fratele său B.G. și au fost

invitați la Postul de Poliție Voinești pentru a sesiza faptele

constatate. întrucât se aflau la lucru, inculpatul avea asupra sa, în

căruță, o furcă și în momentul deplasării pe

șoseaua Iași - Voinești, i-a aplicat părții

vătămate B.A. două lovituri peste cap cu furca.

Toate actele medicale au confirmat

agresiunile suferite de partea vătămată, gravitatea acestora,

zonele afectate, corpul contondent folosit.

Partea vătămată a

fost internată în Spitalul Clinic Iași în perioada 11 – 22 octombrie 2004,

iar certificatul medico-legal emis de I.M.L. Iași la 25 octombrie 2004

atestă că la examinare, aceasta a prezentat două plăgi

contuze parietale dr. și o fractură deschisă cominutivă cu

înfundare parietală paramediană stg., contuzie centrală

minoră, leziunile ce s-au putut produce prin loviri active cu corp

contondent la data de 11 octombrie 2004, fiind necesare pentru vindecare 45-50 îngrijiri

medicale. De asemenea, I.M.L. lași, la solicitarea organului de cercetare

penală, a făcut precizarea că leziunile înserate în actul medico-legal,

prin ele însele și la data producerii lor nu au pus în primejdie

viața victimei B.A. (fila 11 dosar urm. penală).

Instanța de apel a constatat

că, în drept, fapta inculpatului T.V. care în ziua de 11 octombrie 2004 în

loc public, cu o furcă, a aplicat două lovituri, în zona capului,

părții vătămate B.A., cu intenția de a o ucide,

cauzându-i leziuni ce au necesitat 45 - 50 zile îngrijiri medicale și o

infirmitate fizică permanentă în procent de 11 % (conform B.A.) întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă la omor

calificat" prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -

175 alin. (1) lit. l) C. pen.

Conținutul declarațiilor

martorilor audiați, declarațiile părții vătămate

B.V. relevă împrejurările și modalitățile concrete în

care inculpatul a lovit, anume:

Inculpatul, având asupra sa o

furcă, i-a aplicat părții vătămate două lovituri

puternice în cap, după care s-a îndreptat spre căruța în care se

afla martorul B.G., cu aceeași intenție de a o lovi.

Auzind strigătele

părții vătămate, martorul, care se afla cu căruța

mai înainte pe șosea, întorcând privirea în spate, a observat cum

inculpatul îi aplica lovituri părții vătămate cu o

furcă, în zona capului.

De asemenea, martorul a observat

că în spatele căruței în care se afla partea vătămată

erau alți patru bărbați, călare pe cai, strigând

inculpatului să lovească.

Martorul L.Ș., observând cum

inculpatul se îndrepta cu furca, cu coarnele, spre gâtul fratelui

părții vătămate, i-a strigat să nu lovească, timp

în care a fost dezarmat de acesta din urmă.

Cu sprijinul martorului B.G., partea

vătămată s-a deplasat spre căruțele ce pornise spre

centrul localității Voinești, cu ajutorul martorului L.Ș. acesta

a condus pe partea vătămată și fratele ei în curtea

locuinței sale pentru a se spăla de sânge, iar la scurt timp, l-a

observat pe inculpat, căzut în fața magazinului din apropiere.

În opinia instanței de apel, raportat

la aceste aspecte relevante și concrete ale împrejurărilor în care

acționat inculpatul, susținerile acestuia nu pot fi confirmate

probator, în sensul că leziunile părții vătămate B.A. nu

au fost produse de el. Chiar dacă declarații ale unor martori

audiați conțin unele aspecte contradictorii, acestea nu au demonstrat

că inculpatul T.V. nu a lovit partea vătămată ori că

acesta nu deținea furca asupra sa; acești martori declară doar

anumite aspecte vizualizate ale conflictului. Chiar și declarațiile

acestor martori și ale părții vătămate, respectiv

confruntările efectuate (declarații ce au fost contestate de

inculpat) referă la prezența inculpatului la acțiunea sa de

lovire a părții vătămate, iar martorul A., care a avut

și calitatea de învinuit și asupra căruia s-au efectuat acte de

urmărire penală, declară împrejurările în care el a fost

agresat de partea vătămată și fratele său, dar și

că inculpatul T.V. a lovit.

De asemenea, instanța de apel a

apreciat că criticile apelantului referitor la actele medicale, raportul

de constatare medico-legală, certificatul medico-legal, faptul că

expertul consultant al inculpatului nu a participat la examinarea

părții vătămate, nu sunt fondate probator, pe de o parte,

adresa emisă de I.M.L. Iași poartă mențiunea asupra

participării doamnei doctor I.T. la examinarea părții

vătămate, iar pe de altă parte critica vizând nesemnarea de

către dr. I. a raportului medico-legal întocmit a fost motivată prin

relațiile I.M.L. și nu poate constitui motiv pertinent de retractare

a constatării medico-legale, raportul de constatare medicală

referă concret asupra leziunilor părții vătămate

și asupra efectelor acestora.

În opinia instanței de apel, certitudinea

agresării părții vătămate B.A. de către inculpatul

T.V. este de necontestat probatoriu, nu există nici un element care

să contureze vreo îndoială asupra reținerii vinovăției

inculpatului T.V. în săvârșirea infracțiunii de tentativă

de omor calificat, fiind dovedită cert săvârșirea

infracțiunii de către inculpatul T.V., îndeplinit fiind fiecare

element constitutiv al infracțiunii de tentativă la omor calificat,

iar sub aspectul laturii subiective - intenția acțiunilor

inculpatului a fost certă de a ucide partea vătămată

(corpul contondent folosit, numărul loviturilor și zona aleasă

de inculpat, precum și consecințele produse prin agresiune).

În concluzie, s-a apreciat că

sentința de condamnare a inculpatului T.V. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit.

i) C. pen. a fost legală și temeinică.

De asemenea, s-a apreciat că individualizarea

pedepsei aplicate (cuantum și modalitatea de executare) s-a raportat

concret la probele ce au constituit circumstanțe reale ale

săvârșirii faptei (reținute temeinic de instanța de fond

și expuse anterior), cât și la circumstanțele personale ale

inculpatului (de asemenea expuse anterior) în conformitate cu dispozițiile

prevăzute de art. 72 C. pen., raportat la art. 52 C. pen.

A mai menționat instanța

de prim control judiciar că pe latură civilă, de asemenea,

instanța de fond a evaluat temeinic cuantumul moral al despăgubirilor

solicitate de partea vătămată considerându-le întemeiate prin

stricta raportare la vinovăția stabilită în sarcina

inculpatului, la concluziile medicale privind consecințele agresiunii

(leziuni corporale deosebit de grave, 45-50 zile îngrijiri medicale, lipsă

substanță osoasă craniană, infirmitate fizică

permanentă cu invaliditate 11 %).

Împotriva deciziei, în termen legal,

inculpatul Ț.V. a declarat prezentul recurs.

La dosar au fost depuse motive

scrise de recurs (fil. 16-21), motive care au fost expuse în cursul

dezbaterilor, astfel cum s-a menționat în partea introductivă a

hotărârii.

Prealabil

examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- cu acordul său, inculpatul a

fost ascultat de instanța de fond (fil. 38-39) și a beneficiat  de asistența

juridică a unui apărător ales. Înainte de terminarea

cercetării judecătorești, la solicitarea instanței de fond,

inculpatul și apărătorul ales al acestuia au menționat

că nu mai alte cereri și nu au solicitat alte probe noi pe

situația de fapt (pag. 1 încheierea de dezbateri);

- în apel au fost ascultați, la

cererea inculpatului, martori (fil. 55-56) și a fost administrată

proba cu expertiză medico-legală (fil. 80-81), inculpatul beneficiind

de asistența judiciară a doi apărători aleși (pag. 1 a

încheierii de dezbateri). Înainte de trecerea la dezbateri, inculpatul și

cei doi apărători aleși ai acestuia nu au formulat alte cereri

și nici nu au mai solicitat alte probe noi. La cererea apărării,

instanța de apel a amânat pronunțarea deciziei pentru a oferi

posibilitatea completării celor susținute în cursul dezbaterilor prin

depunerea de „concluzii scrise”;

- în recurs, inculpatul a fost

asistat de apărător ales, cu acordul său a fost ascultat (fil. 28),

nefiind solicitate probe noi pe situația de fapt, ci numai probe

(înscrisuri) în circumstanțiere.

Examinând pe fond recursul

inculpatului, Înalta Curte reține următoarele:

În sinteză, în recurs, apărarea

inculpatului a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.

(„fapta nu a fost săvârșită de inculpat”). Această cerere a

fost formulată și cu ocazia dezbaterilor în primă

instanță, precum și în apel, ambele instanțe - prin

argumente probatorii - respingând cererea inculpatului.

Revenind la prezentul recurs, în

principal, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen., apărarea a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art.

10 lit. c) C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârșită de

inculpat"), iar în subsidiar, fiind invocat, cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat reducerea pedepsei

și suspendarea condiționată a executării acesteia.

De asemenea, s-a susținut

că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la o probă

esențială (expertiza medico-legală) și nu au observat

că declarațiile unor martori (cu trimitere expresă la martorul L.Ș.)

sunt contradictorii. De asemenea, s-a susținut că datele personale

ale inculpatului justifică atât o nouă reducere a pedepsei, cât

și suspendarea condiționată a executării acesteia.

Recursul inculpatului va fi respins

ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Conform art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare

gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie

să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele

administrate.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea

fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor

probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima

instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător

situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea

probelor administrate în cursul procesului penal.

Este adevărat că

inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție”,

nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin.

(1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația

să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art.

4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă

adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în

care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze

lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii „a proba lipsa lor de

temeinicie”, este un drept și o obligație procesuală care nu se

rezumă la simpla negare a vinovăției, la simpla negare a

conținutului informativ al unei probe ori la simpla negare a

evaluării corecte a probelor de către instanță.

În măsura în care inculpatul nu

reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare,

prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată,

această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.

În cauză, așa cum au

menționat ambele instanțe, inculpatul a expus unele ipoteze,

fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și

fără a arata concret care probă este în contradicție cu

situația de fapt expusă în cele două hotărâri

judecătorești.

Ambele instanțe, în partea

expozitivă a sentinței și, respectiv, a deciziei atacate au

examinat, apărările inculpatului, înlăturându-le motivat prin

trimiterea la probele administrate, și - totodată - au examinat prelinsele

contradicții între declarațiile unor persoane audiate. De asemenea,

instanța de apel a examinat și criticile referitoare la

conținutul și concluziile actelor medicale și medico-legale

referitoare la partea vătămată (pag. 5-7, decizie atacată).

Din actele și lucrările

dosarului mai rezultă că inculpatul, cu acordul său, la data de

14 iunie 2007, a fost supus testării poligraf (fil. 99-105 d.u.p.). în

urma efectuării acesteia menționându-se că „pentru

răspunsurile numitului Ț.V. la întrebările relevante nr. 4, 7, 9

ale cauzei au fost evidențiate reacții specifice comportamentului

simulat” (fil.103 d.u.p.).

În cursul urmăririi penale, la

propunerea inculpatului au fost ascultați martorii R.M. și L.G.,

însă având în vedere că în urma coroborării declarațiilor

lor cu celelalte probe au apărut dubii cu privire la sinceritatea lor,

procurorul a propus examinarea lor cu aparatul poligraf, martorii refuzând

să se supună testării (fil. 107-112 d.u.p.).

Ulterior, procurorul a propus

examinarea poligraf și a învinuitului A.M., precum și a inculpatului

Ț.V. (fil. 113 d.u.p.), inculpatul refuzând examinarea la data de 06

decembrie 2007 (fil. 114-116 d.u.p.).

De asemenea, conform raportului de constatare

medico-legală (fil.119 d.u.p.). rezultă că „Ț.V. nu

prezintă semne de violență".

Este adevărat că, potrivit

concluziilor actelor medico-legale de la dosar, viata victimei nu a fost

pusă în pericol. Doctrina și jurisprudența însă, în mod

constant, sunt în sensul că o astfel de concluzie a actului medico-legal

nu este - prin ea însăși - suficientă pentru a înlătura

ipoteza săvârșirii faptei cu intenție de omor și, deci, a

reținerii tentativei de omor.

Omorul se săvârșește

cu intenție de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu

cu intenție generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei

persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit

ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în

moartea victimei. În doctrină se mai folosesc noțiunile de „dol

special", definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau de

„intenție precisă", prevăzută special de lege ca

element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se

incriminează producerea unui rezultat determinat.

Conform C. pen., intenția are

două forme: directă și indirectă. Fapta este

săvârșită cu intenție directă când infractorul

„prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin

săvârșirea acelei fapte” (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), iar cu

intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și,

deși nul urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui” (art.

19) pct. 1 lit. b) C. pen.). Ceea ce deosebește deci intenția

directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv. În timp

ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă

față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se

producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă

făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care

unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se

va produce.

În jurisprudență,

intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re)

care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului

față de rezultat. Demonstrează astfel intenția de ucidere:

perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu

piciorul și cu un lemn, lovituri care au cauzat leziuni osoase grave

și ruperi pulmonare, multitudinea loviturilor și locul aplicării

lor, unele interesând regiuni vitale, ale corpului (cord, rinichi, ficat, cutia

craniană); chiar aplicarea unei singure lovituri in regiunea gâtului,

însă în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate

și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur.

În unele cazuri, rezultatul constând

în moartea victimei se obține și în funcție de forța de

rezistență a organismului victimei în momentul săvârșirii

faptei: pentru bătrâni, copii, femei, bolnavi, infirmi sunt suficiente

acte minime de violență pentru producerea rezultatului constând în

moartea victimei și, ca urmare, intenția de ucidere se poate

obține clin cunoașterea de către infractor a stării

victimei, în raport de care el, acționează.

Deosebit de importante pentru

caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt

împrejurările în care s-a produs actul de violență și care,

indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme

intenția de ucidere.

În jurisprudență s-a

arătat că mobilul, deși contribuie într-o anume măsura la actul

infracțional, nu înlătură caracterul voit al acestuia și

astfel nu constituie element component al infracțiunii de omor, el

indică însă gravitatea faptei și poale avea consecințe

asupra individualizării pedepsei.

În consecință, se

reține că esențial pentru încadrarea juridică a faptei

inculpatului, după caz, în tentativă de omor calificat (art. 20

raportat la art 174 - art. 175 lit. i) C. pen.) ori în vătămare

corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.) sau vătămare

corporală (art. 181 alin. (1) C. pen.), este stabilirea formei și

modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta.

Așa cum deja s-a

menționat, în cazul infracțiunilor de vătămare

corporală gravă sau de vătămare corporală,

făptuitorul acționează cu intenția generală de

vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu

intenția de ucidere. Este adevărat că infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element

subiectiv și intenția depășită însă, în acest

caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu

intenția generală de vătămare corporală, rezultatul

mai grav fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim

acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de

vinovăție „praeterintenție" (intenție

depășită).

În cazul infracțiunii de omor

(rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului,

săvârșite pană în momentul intervenției evenimentului

întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor si

împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a

avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală

de a vătăma. Astfel, există tentativă de omor, și nu

de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul

acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul

organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau

procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru

îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de

vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior

al actului infracțional. Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea

mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în

sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a

acționat, iar nu din elemente exterioare. Forma și modalitatea

intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă

din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale

anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul

vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona

anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Revenind la prezenta cauză,

actele medicale și medico-legale atestă că partea

vătămată a suferit leziuni grave ce au necesitat 45-50 zile de

îngrijiri medicale, iar lipsa de substanță osoasă craniană

constituie infirmitate fizică permanentă cu o incapacitate

adaptivă în procent de 30%, fără afectarea capacității

de muncă (fil. 37 d.p.i. fil. 80-81 d.a., fil. 9-1 1 d.u.p.).

Neîntemeiată este și

critica apărării referitoare la participarea expertului propus de

inculpat, critică examinabilă nu prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., ci prin cel

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

La cererea inculpatului,

instanța de apel a admis efectuarea unei expertize medico-legale cu privire

la persoana vătămată (fil. 38, fil. 67-68). De asemenea, s-a

încuviințat la cererea inculpatului ca la această expertiză

să participe și un expert în domeniul medico-legal indicat de acesta

(fil. 70).

La dosar a fost depusă

expertiza medico-legală încuviințată (fil. 80-81), conform

adresei I.M.L. Iași la această expertiză participând și

expertul indicat de inculpat, motivul nesemnării raportului de către

acest expert fiind legat de împrejurarea că, la data redactării

raportului, acesta s-a aflat în concediul de odihnă (fil. 96-97).

În aceste condiții, respingerea

cererii inculpatului de a continua corespondenta pe această temă cu

unitatea medico-legală ori de a dispune o nouă expertiză

medico-legală a fost corectă, nefiind justificate motivele

apărării astfel cum sunt prezentate în înscrisul de la fil. 99

și, respectiv, în încheierea de ședință (pag. 1-2 încheiere

de dezbateri).

Nu este întemeiată nici critica

referitoare la individualizarea pedepsei (cuantum și modalitate de

executare).

Înalta Curte constată că

ambele instanțe au motivat individualizarea judiciară a pedepsei, sub

ambele aspecte - cuantum și mod de executare (pag. 7 sentință

pag.7 decizie).

Potrivit art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat

pedepse greșit, individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen.,

care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile

părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei

săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru infracțiunea care a

format obiectul judecății (tentativă de omor calificat,

prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C.

pen.), pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 7 ani

și 6 luni închisoare și, respectiv, 12 ani și 6 luni închisoare.

Prima instanță a aplicat

inculpatului o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de

lege, adică de 7 ani și 6 luni închisoare.

Reducerea pedepsei sub acest minim

special, și eventuala aplicare a unei modalități neprivative de

libertate pentru executarea pedepsei, ar fi fost posibilă numai prin

reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Reținerea unor

circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului nu este o obligație a

organelor judiciare, ci o posibilitate recunoscută acestora de către

legiuitor. De asemenea, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe

atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă respectivele

împrejurări luate în considerare reduc în asemenea măsură

gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea

manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub

minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul

justei individualizări a pedepsei. Astfel:

- „conduita bună", în

sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce în mod exclusiv, la absența

antecedentelor penale;

- „stăruința depusă

de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau de a

repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu este incidentă

(conform dispozitivului sentinței inculpatul a fost obligat la plata unor

despăgubiri civile către partea vătămată și

către unitatea medicală):

- nu este incidentă

circumstanța prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece

inculpatul nu a avut în fața organelor judiciare o „comportare sinceră

în cursul procesului penal”.

Celelalte date personale ale

inculpatului, așa cum s-a menționat anterior, au fost avute în vedere

ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C.

pen.

Față de cele

reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul

inculpatului.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul Ț.V. împotriva Deciziei penale nr. 160 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 8 iunie 2010.