ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2239/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 558 din 29 septembrie 2008, Tribunalul Iași, secția penală, a dispus următoarele: A condamnat pe inculpatul Ț.V. , fiul lui D. și A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de „omor calificat", prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen., pe durata de 3 ani conform art. 65 și art. 66 C. pen. A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.A., în sensul că a obligat pe inculpat să plătească acestuia cu titlu de daune morale suma de 5000 RON. A respins cererea de despăgubiri pentru daune materiale formulată de partea civilă B.A. ca nedovedite. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul din 10 ianuarie 2008, întocmit în Dosarul nr. 704bis/P/2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ț.V. , fiul lui D. și A., pentru săvârșirea tentativei de omor calificat prev. și ped. de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

cu art. 20 C. pen. De asemenea, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.M., fiul lui I. și E., pentru tentativă de "omor calificat" prev. și ped. de art. 20 C. pen. cu aplicarea art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit i) C. pen., în baza art. 262 alin. (1) pct. 1 lit. b), art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. b), art. 10 lit. c) și art. 263 C. pen. În sinteză, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că, în ziua de 11 octombrie 2004, partea vătămata B.A. și fratele său B.B. - angajați ai Ocolului Silvic Mănăstirea Neamț, depistând pe inculpatul T.V. si pe numitul A.M. în pădurea Mitropoliei Moldovei, punctul C., tăind și sustrăgând arbori, a luat căruțele acestora din urma spre a le deplasa la Poliția comunei Voinești, în vederea indisponibilizării lor și sesizării faptelor constatate.

Însă, în timp ce se deplasau spre postul de politie menționat, respectiv pe șoseaua Iași - Voinești, în intersecția denumita M., inculpatul i-a aplicat părții vătămate două lovituri peste cap cu furca ce o avea asupra sa, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 45 - 50 de zile îngrijiri medicale, cu internarea acestuia în perioada 11-22 octombrie 2004 la Spitalul nr. 3 lași. La examinarea medico-legală din 25 octombrie 2004, I.M.L. Iași a constatat că partea vătămată a prezentat două plăgi contuze parietale și o fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală paramediană stâng, contuzie cerebrală minoră - leziuni ce s-au putut produce prin loviri cu corp contondent și care necesita 45-50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare.

Același act medico-legal atestă că partea vătămată prezintă o lipsă de substanță osoasă craniană post eschilectomic de necesitate ce constituie infirmitate fizică permanentă cu invaliditate în procent de 11 % conform B.A. La solicitarea organelor de cercetare penală, I.M.L. Iași, raportându-se la constatările și concluziile inserate în actul medico legal sus menționat, a precizat că leziunile - prin ele însele și la data producerii lor - nu au pus în primejdie viața victimei. La data de 8 ianuarie 2005, organele de cercetare penală au dispus începerea urmăririi penale față de Ț.V. și A.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală gravă" prev. de art. 182 C. pen., confirmată de procuror prin rezoluția din aceeași dată.

În cursul urmăririi penale, în raport de întreg ansamblul probator al cauzei, s-a dispus, prin ordonanța din 28 februarie 2007, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. în tentativa de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., iar la data de 18 aprilie 2007 s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale față de învinuitul T.V. pentru această faptă. Tot la data de 28 februarie 2007 s-a luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, măsură prev. de art. 145 C. proc. pen. În aceeași fază procesuală s-a realizat cercetarea la fața locului (din 17 aprilie 2007), planșe fotografice privind traseul parcurs de părți, locul agresiunii, obiectul contondent (furca) folosit pentru săvârșirea infracțiunii, a fost ascultată partea vătămată B.A., ascultat inculpatul, s-au realizat confruntări între aceștia, precum și între inculpat și martorii B.G., P.M.

De asemenea, au fost ascultați martorii P.M., B.G., B.M., P.E., L.F., iar la propunerea inculpatului au fost audiați martorii G.T., R.M., I.F., G.I. și L.G. A fost audiat în calitate de învinuit și A.M., iar în cursul judecații acesta a fost ascultat în calitate de martor. În cursul urmăririi penale inculpatul a fost audiat în prezența apărătorului ales, negând constant săvârșirea faptei. În apărarea sa a invocat o altă situație de fapt decât aceea prezentată de partea vătămată în declarațiile sale, precum și de martorii B.G., L.F., B.M. Astfel, în declarația dată la data de 17 aprilie 2007, inculpatul a susținut că, în ziua de 11 octombrie 2004, deplasându-se cu căruța dinspre Iași spre sat Hadîmbu, s-a întâlnit cu martorul A.M., mai întâi în aproprierea satului Ciurbești, apoi a fost ajuns din urmă de acesta în timp ce traversa satul Budești.

Ambii au oprit căruțele în punctul L.B., la orele 12,00, au intrat în pădure pentru necesități fiziologice, iar la ieșire au observat că ambele căruțe erau mânate de două persoane de sex masculin spre satul Budești. Urmărind traseul parcurs de cele două căruțe a constatat că acestea au trecut prin satul Mînjești apoi s-au îndreptat către Voinești. Ajuns în centrul satului Voinești, la o intersecție, în fața postului de poliție a observat cele două căruțe, iar una dintre cele două persoane urmărite, B.G., i-a aplicat o lovitură în stomac, pierzându-și cunoștința. Când și-a revenit, a constatat că se afla la spital, fiind adus cu salvarea. A doua zi, a depus plângere la poliția Mogoșești împotriva lui B.A.

și G. pentru sustragerea căruței în ziua anterioară. Raportul de constatare medico-legală din 19 septembrie 2007 (119 dosar urm. penală) efectuat de I.M.L. Iași pe baza examinării actelor medicale prezentate de inculpat (bilet de examinare UPU Spital Nr. 1 Iași) s-a concluzionat că la data de 11 octombrie 2004 nu prezenta nici un fel de leziuni traumatice, și nu necesită timp de îngrijiri medicale. Inculpatul a propus audierea martorilor G.T., L.G., G.I., R.M., I.F. Partea vătămată B.A., fiind audiată, a declarat că în ziua de 11 octombrie 2004 împreună cu B.G. și pădurarul V.N. i-a surprins pe Ț.V. și A.M. tăind arbori din pădurea ce aparține Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în locul numit C. Aceștia și-au abandonat căruțele, fugind spre satul Hadîmbu.

Împreună cu fratele său, B.G., a deplasat cele două căruțe pe traseul Mînjești, Vocotești, Voinești spre postul de poliție Voinești în vederea sesizării lucrătorilor de poliție cu fapta constatată de tăiere, fără drept, de arbori și sustragerea acestora de către inculpatul Ț.V. și A., persoane pe care le cunoscuse anterior datei de 11 octombrie 2004. În timp ce se asigura pentru a putea pătrunde cu căruța lui Așchiopoaie pe carosabil, în punctul la moara de porumb a primit două lovituri în cap, una după alta, pierzându-și cunoștința. Și-a revenit în timp ce se afla în microbuzul condus de martorul L.Ș. A fost transportat la spital cu autoturismul martorului R.D. - starețul Mănăstirii Stavnic - ce fusese anunțat de lucrătorii de poliție.

Analizând întreg probatoriul cauzei administrat în cele două faze procesuale, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 11 octombrie 2004, partea vătămată B.A., fratele acesteia – B.G. - ambii angajați ai Ocolului Silvic Neamț, împreună cu pădurarul V.N. (în prezent decedat), i-au surprins pe inculpatul Ț.V. și A.M., tăind arbori în pădurea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei de pe raza comunei Mogoșești, județul Iași, în punctul C. Fiind somați de aceștia, inculpatul și A.M. a fugit de la locul faptei, abandonându-și căruțele cu care trebuia să transporte materialul lemnos sustras. Cele două căruțe au fost deplasate, atât de partea vătămată, cât și de martorul B.G., pe traseul Mînjești, Vocotești, Voinești pentru a fi predate lucrătorilor de poliție în contextul sesizării acestora despre faptele comise de cei doi care au fost depistați și în alte rânduri săvârșind astfel de fapte.

În timp ce se afla cu căruța pe Drumul Județean 248 C Voinești-Vicotești, ajuns în intersecția cu Drumul Județean 248 A Voinești Iași, oprind să se asigure pentru a putea pătrunde pe carosabil, inculpatul, având asupra sa o furcă, i-a aplicat părții vătămate două lovituri puternice în cap, după care s-a îndreptat spre căruța în care se afla martorul B.G. cu aceeași intenție de a o lovi. Auzind strigătele părții vătămate, martorul, care se afla cu căruța mai înainte pe șosea, întorcând privirea în spate, a observat cum inculpatul îi aplica lovituri părții vătămate cu o furcă, în zona capului. De asemenea, martorul a observat că în spatele căruței în care se afla partea vătămată erau alți patru bărbați, călare pe cai, strigând inculpatului să lovească.

În aceste împrejurări, martorul a sărit din căruță și observând pe inculpat cu furca îndreptată spre el, a reușit să o smulgă din mâinile acestuia. În imediata apropiere a locului agresiunii, respectiv în cadrul morii Voinești, se afla martorul L.Ș., șofer ce efectua transport de persoane cu un microbuz ce oprise în acel moment pentru a coborî călătorii. Martorul L.Ș., observând cum inculpatul se îndrepta cu furca, cu coarnele acesteia, spre gâtul fratelui părții vătămate, i-a strigat să nu lovească, timp în care a fost dezarmat de acesta din urmă. Cu sprijinul martorului B.G., partea vătămată s-a deplasat spre căruțele ce pornise spre centrul localității Voinești. Inculpatul a intenționat să se urce în microbuzul condus de martorul L.Ș., însă a fost refuzat.

În timp ce se deplasa spre centrul satului Voinești, pentru a ajunge căruțele, observând prin oglinda retrovizoare două persoane ce se deplasau pe cai, în galop, astfel că - spre a veni în ajutorul părții vătămate - a oprit microbuzul, unde a urcat aceasta și fratele său. I-a oferit părții vătămate, un prosop, deoarece leziunile produse prin agresiunea exercitată de inculpat sângerau. În centrul satului Voinești, aceștia au coborât din microbuz și au introdus cele două căruțe în curtea postului de poliție cu ajutorul martorului L.Ș. Acesta a condus pe partea vătămată și fratele ei în curtea locuinței sale pentru a se spăla de sânge, iar la scurt timp, l-a observat pe inculpat, căzut în fața magazinului din apropiere.

A fost anunțat Serviciul Județean de Ambulanță pentru a transporta pe partea vătămată la spital însă, ajunsă în centrul comunei Voinești l-a transportat pe inculpat deoarece acuza dureri corporale. Partea vătămată a fost transportată la spital cu autoturismul condus de starețul Mănăstirii Stavnic, fiind înștiințat de lucrătorii de poliție. Inculpatul a fost transportat la Spitalul S.S. și, în urma examenelor medicale, s-a constatat că nu prezintă nici un fel de leziuni toracice sau abdominale, nu necesită timp pentru îngrijiri medicale, aspect ce rezultă din raportul de constatare medico-legală emis de I.M.L. Iași sub nr. 3350/Of din 19 septembrie 2007. Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic Iași în perioada 11 – 22 octombrie 2004, iar certificatul medico-legal emis de I.M.L.

Iași la 25 octombrie 2004 atestă că la examinare, aceasta a prezentat două plăgi contuze parietale dr. și o fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală paramediană stg., contuzie centrală minoră, leziunile ce s-au putut produce prin loviri active cu corp contondent la data de 11 octombrie 2004, fiind necesare pentru vindecare 45-50 zile îngrijiri medicale. Același act atestă că aceasta prezintă o lipsă de substanță osoasă craniană post. Eschilectomie de necesitate constituie infirmitate fizică permanentă cu invaliditate în procent de 11 % conform B.A. De asemenea, I.M.L. Iași, la solicitarea organului de cercetare penală a făcut precizarea că leziunile înserate în actul medico-legal, prin ele însele și la data producerii lor nu au pus în primejdie viața victimei B.A.

(fila 11 dosar urm. penală). Apărările formulate de inculpat nu au fost acceptate de instanța de fond deoarece declarațiile sale, din ambele faze procesuale, cât și declarațiile martorilor audiați la stăruința sa, analizate în contextul celorlalte probe ale cauzei nu au fost apte să facă credibilă situația de fapt susținută de acesta.

Astfel, în opinia instanței de fond s-a dovedit, fără dubiu, cu declarațiile martorilor L.Ș., B.G., R.D., probe ce se coroborează cu declarațiile părții vătămate, cu actele medico-legale depuse la dosar, cu ordonanța din 25 ianuarie 2007 din Dosar nr. 49/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași (necontestată de inculpat în privința faptei pentru care este judecat în prezenta cauză), cu sentința penală nr. 432 din 13 februarie 2007 a Judecătoriei Iași rămasă definitivă, și actul medico-legal privind pe inculpate - probe care infirmă varianta construită de inculpate în apărare dar și declarațiile martorilor propuși în cauză de acesta - că acesta a aplicat părții vătămate lovituri în contextul reținut de rechizitoriu dar și de instanță.

Reține instanța de fond că întreg probatoriul conduce și la concluzia că inculpatul, în scopul de a-și crea circumstanțe favorabile, respectiv de a atenua din răspunderea penală pentru agresiunea fizică comisă asupra părții vătămate, a formulat plângere penală împotriva acesteia din urmă și a martorului B.G. pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. b), c) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen. - constând în indisponibilizarea celor două căruțe la data de 11 octombrie 2004, evident, în varianta pretinsă de acesta - soluționată însă în sensul neînceperii urmăririi penale, prin rezoluția nr. 67/P/2005 din 5 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași - necontestată de acesta, aspect ce rezultă din sentința penală citată.

Cum în cauză, în opinia instanței de fond este pe deplin dovedit că, inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății ca urmare a indisponibilizării de către partea vătămată și martorul B.G. a celor două căruțe cu care urma să transporte materialul lemnos tăiat fără drept din pădurea Ocolului Silvic Neamț, acestea fiind predate organelor de cercetare penală, a fost reținută vinovăția acestuia. Sub aspectul laturii subiective a infracțiunii, instanța de fond a apreciat că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, ceea ce rezultă din materialitatea actelor săvârșite de inculpat, de zona anatomică vizată, obiectul folosit și intensitatea loviturilor aplicate victimei, consecințele produse prin acțiunile îndreptate contra victimei.

Pedeapsa aplicată acestuia a avut în vedere criteriile prescrise de art. 72 C. pen., respectiv gravitatea deosebită a faptei, natura acesteia și importanța valorilor lezate, urmările faptei, limitele de pedeapsă prescrise de textul sancționator, dar și circumstanțele personale ale inculpatului - infractor primar care, în pofida existenței unor probe indubitabile ce răstoarnă prezumția de nevinovăție, a negat în mod constant săvârșirea faptei, urmărind, prin promovarea unor plângeri penale în fața organelor de urmărire penală a instanțelor de judecată, obstrucționarea aflării adevărului în cauză. Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a reținut următoarele aspecte: La termenul de judecată din 17 martie 2008, partea vătămată B.A.

a solicitat în prezența avocatului, despăgubirea sa de către inculpat cu suma de 50.000 lei pentru daune morale și 2.000 lei pentru daune materiale reprezentând venitul net nerealizat în perioada cât s-a aflat în incapacitate temporară de muncă și cheltuieli efectuate pentru administrarea tratamentului medicamentos. În cursul judecății, partea civilă a propus pentru dovedirea cererilor sale audierea unor martori, probă în care a renunțat ulterior, (fila 61), iar cu prilejul dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul ales al acesteia nu a stăruit în soluționarea acestora. Cum partea civilă nu a demonstrat în cauză existența și întinderea prejudiciului material cauzat prin infracțiune, instanța de fond a respins ca nefondată cererea de despăgubiri pentru daune materiale.

Instanța de fond, având în vedere concluziile actelor medico-legale depuse la dosar ce atestă că partea civilă, în urma agresiunii comisă de inculpat în circumstanțele de mod, loc, timp, reținute mai sus, a suferit leziuni corporale deosebit de grave - (două plăgi contuze parietale și o fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală paramediană stângă, necesitând 45-50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare - una dintre consecințe fiind aceea că prezintă lipsă de substanță osoasă craniană posteschilectamie de necesitate ce constituie infirmitate fizică permanentă cu invaliditate în procent de 11 % conform B.A., fiind de necontestat că partea civilă a suferit și un traumatism psihic - cauzat de suferințele fizice la care a fost și este expusă în continuare, de natura și intensitatea acestor suferințe fizice suportate o perioadă destul de îndelungată de timp, a admis, în parte, cererea de despăgubire pentru daune morale a acesteia, în limita sumei de 5.000 lei (RON) la plata căreia urmează a fost obligat inculpatul în condițiile art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. și a art. 998 C. civ. De asemenea, a fost apreciată ca întemeiată cererea de despăgubiri pentru daune materiale formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgențe P.N.O. și, în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1063,42 lei ce reprezintă cheltuieli efectuate pentru asistența medicală acordată victimei infracțiunii. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul Ț.V. Prin Decizia penală nr. 160 din 10 decembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului. Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele: Inculpatul a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen., invocând următoarele motive, atât în latura penală, cât și în latura civilă: nevinovăția în săvârșirea infracțiunii, prin aprecierea greșită a probatoriului administrat de către instanța de fond, care a dat relevanță doar declarațiilor unor martori: B., L., R., pe care însă inculpatul le consideră contradictorii, despăgubirile acordate părții vătămate sunt excesive, și în final, că nu s-a ținut seama de circumstanțele personale ale inculpatului. În dovedirea motivelor invocate, inculpatul a solicitat administrarea de probe, audierea martorilor și o expertiză medico-legală vizând afecțiunile părții vătămate, numărul zilelor de îngrijiri medicale, pericolul pentru viața acesteia, înscrisuri de la Spitalul Clinic de Urgențe.

Instanța de prim control judiciar a admis administrarea probei cu martori pe situația de fapt, și cu înscrisuri, la data de 23 aprilie 2009 și ulterior, a probei cu efectuarea unei expertize medico-legale, precum și participarea unui expert consultant. În conformitate cu dispozițiile art. 379 C. proc. pen. instanța de apel a verificat actele și lucrările dosarului de fond (al instanței și al celui de urmărire penală), din probele administrate în cursul judecării cauzei reținând următoarele: Inculpatul Ț.V. a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. - prin rechizitoriul procurorului reținându-se în sarcina acestuia că în ziua de 11 octombrie 2004, partea vătămată B.A.

și fratele său B.G. - angajați ai Ocolului Silvic Mănăstirea Neamț, depistând pe inculpatul T.V. și A.M. în pădurea mitropoliei Moldovei punctul C., tăind și sustrăgând arbori a luat căruțele acestora din urma spre a le deplasa la Politia comunei Voinești, în vederea indisponibilizării lor și sesizării faptelor constatate. Însă, în timp ce se deplasau spre postul de poliție menționat, respectiv pe șoseaua Iași - Voinești, în intersecția denumită M., inculpatul i-a aplicat două lovituri peste cap cu furca ce o avea asupra sa, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 45 -50 de zile îngrijiri medicale, cu internarea acestuia în perioada 11 - 22 octombrie 2004 la Spitalul lași.

A constatat instanța de prim control judiciar că instanța de fond a administrat un amplu probatoriu nemijlocit și contradictoriu, raportat la probele administrate în cursul urmăririi penale, și a stabilit corect că, în drept, fapta inculpatului T.V. care în ziua de 11 octombrie 2004, în loc public, cu o furcă, a aplicat două lovituri, în zona capului, părții vătămate B.A., cu intenția de a o ucide, cauzându-i leziuni ce au necesitat 45 - 50 zile îngrijiri medicale și o infirmitate fizică permanentă în procent de 11 % (conform B.A.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă la omor calificat" prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. I) C. pen.", fiind examinate probele administrate: declarațiile inculpatului Ț.V., plângerea și declarațiile părții vătămate B.A.

- concluziile certificatului medico-legal nr. 2855 din 25 octombrie 2004 emis de I.M.L. Iași; adresa din 16 noiembrie 2004 emisă de I.M.L. Iași, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele foto, procesul - verbal de confruntare B.A. – Ț.V., partea vătămată B.A. și Ț.V., martorul P.M. și Ț.V., declarațiile martorilor P.M., B.G., B.M., P.E., L.F.; R.M., L.G., J.D., J.C., G.I., sentința penală nr. 432 din 13 februarie 2007 a Judecătoriei Iași prin care au fost achitați inculpații B.G., B.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen. (parte vătămată T.V.), fișă cazier inculpat Ț.V., declarația A.M. - învinuit, adresa de constituire parte civilă a spitalului de Urgență S.I., raportul de constatare tehnico-științifică (de secția comportament simulat (din 7 mai 2007 față de A. și din 14 iunie 2007), raport de constatare medico-legală, leziunile inculpatului Ț.V.

În fața instanței de judecată a fost reaudiată partea vătămată B.A., reaudiați martorii B.M., L.F., inculpatul T.V., partea vătămată B.A., partea vătămată B.G., au fost audiați martorii A.M., R.M., R.D., I.F., P.M. În cursul judecății cauzei în apel s-au administrat ca probe: acte de stare civilă depuse de inculpat (alte înscrisuri nu a mai depus inculpatul) foaia de observație clinică a părții vătămate B.A. nr. 17812, audierea martorilor L.F., M.P., raportul de constatate medico-legală din 31 august 2008 care a concluzionat că „B.A. prezintă cicatrice post - plăgi contuze, lipsă de substanță osoasă craniană și a prezentat contuzie cerebrală minoră. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp contondent (posibil coada furcii), ipoteza producerii acestora prin lovire cu corp ascuțit, înțepător sau lovitură de copită de cal fiind exclusă.

Leziunile pot data din 11 octombrie 2004. A necesitat 45 - 50 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Lipsa de substanță osoasă îi conferă o infirmitate fizică permanentă cu o incapacitate adaptivă în procent de 30 %, fără afectarea capacității de muncă. Leziunile prezentate nu au fost de natură să-i pună în primejdie viața”; a fost examinată și adresa din 29 octombrie 2009 emisă de I.M.L. care confirmă participarea la efectuarea expertizei a doamnei expert doctor I.T. (în data de 17 iunie 2009). În urma evaluării și examinării tuturor probelor administrate, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (1) C. proc. pen. prin prisma limitelor procedurale impuse de dispozițiile art. 378 alin. (1) 1 C. proc.

pen., curtea de apel a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 11 octombrie 2004, inculpatul Ț.V. și A.M. se aflau în pădurea Mitropoliei Moldovei tăind arbori, când au fost surprinși de partea vătămată B.V. și fratele său B.G. și au fost invitați la Postul de Poliție Voinești pentru a sesiza faptele constatate. întrucât se aflau la lucru, inculpatul avea asupra sa, în căruță, o furcă și în momentul deplasării pe șoseaua Iași - Voinești, i-a aplicat părții vătămate B.A. două lovituri peste cap cu furca. Toate actele medicale au confirmat agresiunile suferite de partea vătămată, gravitatea acestora, zonele afectate, corpul contondent folosit. Partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic Iași în perioada 11 – 22 octombrie 2004, iar certificatul medico-legal emis de I.M.L.

Iași la 25 octombrie 2004 atestă că la examinare, aceasta a prezentat două plăgi contuze parietale dr. și o fractură deschisă cominutivă cu înfundare parietală paramediană stg., contuzie centrală minoră, leziunile ce s-au putut produce prin loviri active cu corp contondent la data de 11 octombrie 2004, fiind necesare pentru vindecare 45-50 îngrijiri medicale. De asemenea, I.M.L. lași, la solicitarea organului de cercetare penală, a făcut precizarea că leziunile înserate în actul medico-legal, prin ele însele și la data producerii lor nu au pus în primejdie viața victimei B.A. (fila 11 dosar urm. penală). Instanța de apel a constatat că, în drept, fapta inculpatului T.V.

care în ziua de 11 octombrie 2004 în loc public, cu o furcă, a aplicat două lovituri, în zona capului, părții vătămate B.A., cu intenția de a o ucide, cauzându-i leziuni ce au necesitat 45 - 50 zile îngrijiri medicale și o infirmitate fizică permanentă în procent de 11 % (conform B.A.) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "tentativă la omor calificat" prev. și ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. l) C. pen. Conținutul declarațiilor martorilor audiați, declarațiile părții vătămate B.V. relevă împrejurările și modalitățile concrete în care inculpatul a lovit, anume: Inculpatul, având asupra sa o furcă, i-a aplicat părții vătămate două lovituri puternice în cap, după care s-a îndreptat spre căruța în care se afla martorul B.G., cu aceeași intenție de a o lovi.

Auzind strigătele părții vătămate, martorul, care se afla cu căruța mai înainte pe șosea, întorcând privirea în spate, a observat cum inculpatul îi aplica lovituri părții vătămate cu o furcă, în zona capului. De asemenea, martorul a observat că în spatele căruței în care se afla partea vătămată erau alți patru bărbați, călare pe cai, strigând inculpatului să lovească. Martorul L.Ș., observând cum inculpatul se îndrepta cu furca, cu coarnele, spre gâtul fratelui părții vătămate, i-a strigat să nu lovească, timp în care a fost dezarmat de acesta din urmă. Cu sprijinul martorului B.G., partea vătămată s-a deplasat spre căruțele ce pornise spre centrul localității Voinești, cu ajutorul martorului L.Ș.

acesta a condus pe partea vătămată și fratele ei în curtea locuinței sale pentru a se spăla de sânge, iar la scurt timp, l-a observat pe inculpat, căzut în fața magazinului din apropiere. În opinia instanței de apel, raportat la aceste aspecte relevante și concrete ale împrejurărilor în care acționat inculpatul, susținerile acestuia nu pot fi confirmate probator, în sensul că leziunile părții vătămate B.A. nu au fost produse de el. Chiar dacă declarații ale unor martori audiați conțin unele aspecte contradictorii, acestea nu au demonstrat că inculpatul T.V. nu a lovit partea vătămată ori că acesta nu deținea furca asupra sa; acești martori declară doar anumite aspecte vizualizate ale conflictului.

Chiar și declarațiile acestor martori și ale părții vătămate, respectiv confruntările efectuate (declarații ce au fost contestate de inculpat) referă la prezența inculpatului la acțiunea sa de lovire a părții vătămate, iar martorul A., care a avut și calitatea de învinuit și asupra căruia s-au efectuat acte de urmărire penală, declară împrejurările în care el a fost agresat de partea vătămată și fratele său, dar și că inculpatul T.V. a lovit. De asemenea, instanța de apel a apreciat că criticile apelantului referitor la actele medicale, raportul de constatare medico-legală, certificatul medico-legal, faptul că expertul consultant al inculpatului nu a participat la examinarea părții vătămate, nu sunt fondate probator, pe de o parte, adresa emisă de I.M.L.

Iași poartă mențiunea asupra participării doamnei doctor I.T. la examinarea părții vătămate, iar pe de altă parte critica vizând nesemnarea de către dr. I. a raportului medico-legal întocmit a fost motivată prin relațiile I.M.L. și nu poate constitui motiv pertinent de retractare a constatării medico-legale, raportul de constatare medicală referă concret asupra leziunilor părții vătămate și asupra efectelor acestora. În opinia instanței de apel, certitudinea agresării părții vătămate B.A. de către inculpatul T.V. este de necontestat probatoriu, nu există nici un element care să contureze vreo îndoială asupra reținerii vinovăției inculpatului T.V.

în săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, fiind dovedită cert săvârșirea infracțiunii de către inculpatul T.V., îndeplinit fiind fiecare element constitutiv al infracțiunii de tentativă la omor calificat, iar sub aspectul laturii subiective - intenția acțiunilor inculpatului a fost certă de a ucide partea vătămată (corpul contondent folosit, numărul loviturilor și zona aleasă de inculpat, precum și consecințele produse prin agresiune). În concluzie, s-a apreciat că sentința de condamnare a inculpatului T.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a fost legală și temeinică.

De asemenea, s-a apreciat că individualizarea pedepsei aplicate (cuantum și modalitatea de executare) s-a raportat concret la probele ce au constituit circumstanțe reale ale săvârșirii faptei (reținute temeinic de instanța de fond și expuse anterior), cât și la circumstanțele personale ale inculpatului (de asemenea expuse anterior) în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 72 C. pen., raportat la art. 52 C. pen. A mai menționat instanța de prim control judiciar că pe latură civilă, de asemenea, instanța de fond a evaluat temeinic cuantumul moral al despăgubirilor solicitate de partea vătămată considerându-le întemeiate prin stricta raportare la vinovăția stabilită în sarcina inculpatului, la concluziile medicale privind consecințele agresiunii (leziuni corporale deosebit de grave, 45-50 zile îngrijiri medicale, lipsă substanță osoasă craniană, infirmitate fizică permanentă cu invaliditate 11 %). Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul Ț.V.

a declarat prezentul recurs. La dosar au fost depuse motive scrise de recurs (fil. 16-21), motive care au fost expuse în cursul dezbaterilor, astfel cum s-a menționat în partea introductivă a hotărârii. Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele: - cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanța de fond (fil. 38-39) și a beneficiat de asistența juridică a unui apărător ales. Înainte de terminarea cercetării judecătorești, la solicitarea instanței de fond, inculpatul și apărătorul ales al acestuia au menționat că nu mai alte cereri și nu au solicitat alte probe noi pe situația de fapt (pag. 1 încheierea de dezbateri); - în apel au fost ascultați, la cererea inculpatului, martori (fil.

55-56) și a fost administrată proba cu expertiză medico-legală (fil. 80-81), inculpatul beneficiind de asistența judiciară a doi apărători aleși (pag. 1 a încheierii de dezbateri). Înainte de trecerea la dezbateri, inculpatul și cei doi apărători aleși ai acestuia nu au formulat alte cereri și nici nu au mai solicitat alte probe noi. La cererea apărării, instanța de apel a amânat pronunțarea deciziei pentru a oferi posibilitatea completării celor susținute în cursul dezbaterilor prin depunerea de „concluzii scrise”; - în recurs, inculpatul a fost asistat de apărător ales, cu acordul său a fost ascultat (fil. 28), nefiind solicitate probe noi pe situația de fapt, ci numai probe (înscrisuri) în circumstanțiere.

Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reține următoarele: În sinteză, în recurs, apărarea inculpatului a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârșită de inculpat”). Această cerere a fost formulată și cu ocazia dezbaterilor în primă instanță, precum și în apel, ambele instanțe - prin argumente probatorii - respingând cererea inculpatului. Revenind la prezentul recurs, în principal, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., apărarea a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. („fapta nu a fost săvârșită de inculpat"), iar în subsidiar, fiind invocat, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., s-a solicitat reducerea pedepsei și suspendarea condiționată a executării acesteia. De asemenea, s-a susținut că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la o probă esențială (expertiza medico-legală) și nu au observat că declarațiile unor martori (cu trimitere expresă la martorul L.Ș.) sunt contradictorii. De asemenea, s-a susținut că datele personale ale inculpatului justifică atât o nouă reducere a pedepsei, cât și suspendarea condiționată a executării acesteia. Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Conform art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate. Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanță, precum și cea de apel, au motivat convingător situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal. Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumția de nevinovăție”, nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4, art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc.

pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăție, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înțelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, este un drept și o obligație procesuală care nu se rezumă la simpla negare a vinovăției, la simpla negare a conținutului informativ al unei probe ori la simpla negare a evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut. În cauză, așa cum au menționat ambele instanțe, inculpatul a expus unele ipoteze, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a arata concret care probă este în contradicție cu situația de fapt expusă în cele două hotărâri judecătorești.

Ambele instanțe, în partea expozitivă a sentinței și, respectiv, a deciziei atacate au examinat, apărările inculpatului, înlăturându-le motivat prin trimiterea la probele administrate, și - totodată - au examinat prelinsele contradicții între declarațiile unor persoane audiate. De asemenea, instanța de apel a examinat și criticile referitoare la conținutul și concluziile actelor medicale și medico-legale referitoare la partea vătămată (pag. 5-7, decizie atacată). Din actele și lucrările dosarului mai rezultă că inculpatul, cu acordul său, la data de 14 iunie 2007, a fost supus testării poligraf (fil. 99-105 d.u.p.). în urma efectuării acesteia menționându-se că „pentru răspunsurile numitului Ț.V.

la întrebările relevante nr. 4, 7, 9 ale cauzei au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat” (fil.103 d.u.p.). În cursul urmăririi penale, la propunerea inculpatului au fost ascultați martorii R.M. și L.G., însă având în vedere că în urma coroborării declarațiilor lor cu celelalte probe au apărut dubii cu privire la sinceritatea lor, procurorul a propus examinarea lor cu aparatul poligraf, martorii refuzând să se supună testării (fil. 107-112 d.u.p.). Ulterior, procurorul a propus examinarea poligraf și a învinuitului A.M., precum și a inculpatului Ț.V. (fil. 113 d.u.p.), inculpatul refuzând examinarea la data de 06 decembrie 2007 (fil. 114-116 d.u.p.). De asemenea, conform raportului de constatare medico-legală (fil.119 d.u.p.).

rezultă că „Ț.V. nu prezintă semne de violență". Este adevărat că, potrivit concluziilor actelor medico-legale de la dosar, viata victimei nu a fost pusă în pericol. Doctrina și jurisprudența însă, în mod constant, sunt în sensul că o astfel de concluzie a actului medico-legal nu este - prin ea însăși - suficientă pentru a înlătura ipoteza săvârșirii faptei cu intenție de omor și, deci, a reținerii tentativei de omor. Omorul se săvârșește cu intenție de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenție generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei.

În doctrină se mai folosesc noțiunile de „dol special", definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau de „intenție precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat. Conform C. pen., intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte” (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nul urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui” (art. 19) pct. 1 lit. b) C. pen.). Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv.

În timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce. În jurisprudență, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.

Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul și cu un lemn, lovituri care au cauzat leziuni osoase grave și ruperi pulmonare, multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale, ale corpului (cord, rinichi, ficat, cutia craniană); chiar aplicarea unei singure lovituri in regiunea gâtului, însă în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur.

În unele cazuri, rezultatul constând în moartea victimei se obține și în funcție de forța de rezistență a organismului victimei în momentul săvârșirii faptei: pentru bătrâni, copii, femei, bolnavi, infirmi sunt suficiente acte minime de violență pentru producerea rezultatului constând în moartea victimei și, ca urmare, intenția de ucidere se poate obține clin cunoașterea de către infractor a stării victimei, în raport de care el, acționează. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.

În jurisprudență s-a arătat că mobilul, deși contribuie într-o anume măsura la actul infracțional, nu înlătură caracterul voit al acestuia și astfel nu constituie element component al infracțiunii de omor, el indică însă gravitatea faptei și poale avea consecințe asupra individualizării pedepsei. În consecință, se reține că esențial pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului, după caz, în tentativă de omor calificat (art. 20 raportat la art 174 - art. 175 lit. i) C. pen.) ori în vătămare corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.) sau vătămare corporală (art. 181 alin. (1) C. pen.), este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta. Așa cum deja s-a menționat, în cazul infracțiunilor de vătămare corporală gravă sau de vătămare corporală, făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul tentativei de omor acesta acționează cu intenția de ucidere.

Este adevărat că infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv și intenția depășită însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintenție" (intenție depășită). În cazul infracțiunii de omor (rămasă în forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite pană în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor si împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, și nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional. Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc. Revenind la prezenta cauză, actele medicale și medico-legale atestă că partea vătămată a suferit leziuni grave ce au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale, iar lipsa de substanță osoasă craniană constituie infirmitate fizică permanentă cu o incapacitate adaptivă în procent de 30%, fără afectarea capacității de muncă (fil. 37 d.p.i. fil. 80-81 d.a., fil. 9-1 1 d.u.p.).

Neîntemeiată este și critica apărării referitoare la participarea expertului propus de inculpat, critică examinabilă nu prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., ci prin cel prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. La cererea inculpatului, instanța de apel a admis efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la persoana vătămată (fil. 38, fil. 67-68). De asemenea, s-a încuviințat la cererea inculpatului ca la această expertiză să participe și un expert în domeniul medico-legal indicat de acesta (fil. 70). La dosar a fost depusă expertiza medico-legală încuviințată (fil. 80-81), conform adresei I.M.L. Iași la această expertiză participând și expertul indicat de inculpat, motivul nesemnării raportului de către acest expert fiind legat de împrejurarea că, la data redactării raportului, acesta s-a aflat în concediul de odihnă (fil.

96-97). În aceste condiții, respingerea cererii inculpatului de a continua corespondenta pe această temă cu unitatea medico-legală ori de a dispune o nouă expertiză medico-legală a fost corectă, nefiind justificate motivele apărării astfel cum sunt prezentate în înscrisul de la fil. 99 și, respectiv, în încheierea de ședință (pag. 1-2 încheiere de dezbateri). Nu este întemeiată nici critica referitoare la individualizarea pedepsei (cuantum și modalitate de executare). Înalta Curte constată că ambele instanțe au motivat individualizarea judiciară a pedepsei, sub ambele aspecte - cuantum și mod de executare (pag. 7 sentință pag.7 decizie). Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit, individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pentru infracțiunea care a format obiectul judecății (tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.), pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 7 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, 12 ani și 6 luni închisoare.

Prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, adică de 7 ani și 6 luni închisoare. Reducerea pedepsei sub acest minim special, și eventuala aplicare a unei modalități neprivative de libertate pentru executarea pedepsei, ar fi fost posibilă numai prin reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului nu este o obligație a organelor judiciare, ci o posibilitate recunoscută acestora de către legiuitor. De asemenea, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă respectivele împrejurări luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel: - „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce în mod exclusiv, la absența antecedentelor penale; - „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau de a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 lit. b) C. pen., nu este incidentă (conform dispozitivului sentinței inculpatul a fost obligat la plata unor despăgubiri civile către partea vătămată și către unitatea medicală): - nu este incidentă circumstanța prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. deoarece inculpatul nu a avut în fața organelor judiciare o „comportare sinceră în cursul procesului penal”. Celelalte date personale ale inculpatului, așa cum s-a menționat anterior, au fost avute în vedere ca și criterii de individualizare a pedepsei, în condițiile art. 72 C. pen.

Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.V. împotriva Deciziei penale nr. 160 din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2010.