ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3593/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Timișoara, prin Sentința penală nr. 110/PI din 9 aprilie 2009, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.V., împotriva Ordonanțelor nr. 461/P/2008 și nr. 73/II/2/2009 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța de fond a reținut că actele premergătoare efectuate pentru verificarea plângerii petentului sub aspectul săvârșirii de către R.M., inspector de poliție în cadrul Poliției Municipiului Lugoj, în sarcina acestuia petentul susținând că ar fi falsificat procesul-verbal olograf din Dosarul nr. 175/P/2005 în sensul că ar fi înscris suma de 12.000 euro în locul sumei de 6.300 euro deși a corectat suma, nu a semnat, a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 C. pen., a infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 din același cod, a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 din C. pen., a infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 din același cod, precum și a infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen., nu au relevat vreun indiciu că ar fi întrunite elementele constitutive ale vreunei fapte penale.

S-a mai reținut că, în adevăr, procesul-verbal de consemnare a denunțului oral formulat de V.M.I. conține corectarea sumei de 12.000 euro cu suma de 6.300 euro, dar corectura a fost realizată de R.M. atunci când denunțătorul menționat a susținut cele de mai sus, actul procurorului conținând dispoziția de disjungere și declinare a competenței de soluționare privind pe denunțător, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, sub aspectul complicității la infracțiunea de fals material în însemnări oficiale, de fals intelectual și de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, modificarea operată de R.M. nefiind aptă să producă consecințe juridice, respectiva modificare nevizând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Împotriva ordonanței dispusă în Dosarul nr. 461/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petentul a formulat plângere, respinsă ca neîntemeiată prin ordonanța din 27 ianuarie 2009 a procurorului general al aceluiași parchet. Împotriva sentinței, petentul, în termen legal, a declarat recurs, cale de atac motivată în scris pe considerentele plângerii și pe detalierea a ceea ce, în opinia recurentului, ar fi constituit probe în alte cauze aflate pe rolul Tribunalului Brașov, sau la nivelul Poliției Lugoj, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, citarea unor martori (avocat, comisar de poliție) precum și o cerere de strămutare la o altă instanță. Recursul declarat nu este fondat.

Primordial, este de amintit că soluționând plângerea, se verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, precum și a oricăror înscrisuri noi prezentate (art. 278 1 (7) din C. proc. pen.). Sub acest aspect, instanța de fond a examinat susținerile petentului strict cu referire la actele premergătoare efectuate de procuror În fapt, organul judiciar a reținut că la 3 februarie 2005, V.M.I. s-a prezentat la Poliția Municipiului Lugoj și a denunțat că V.V., pentru diferite sume de bani, prin intermediul unor cunoștințe, traficându-și influența, obținea autorizații pentru transport internațional de mărfuri, în concret, el precizând în fața inspectorului de poliție R.M.

că V.V. trebuie să-i restituie 6.300 euro, bani primiți în scopul menționat. Organul de cercetare a întocmit, la acea dată proces-verbal de consemnare a denunțului, dar, anterior semnării actului, cel în cauză a detaliat împrejurările în care a înmânat banii, respectiv: în perioada octombrie - noiembrie 2002, 12.000 euro, ulterior V.V. restituindu-i 5.000 euro, iar 700 euro au fost considerați a fi contravaloarea unor autorizații de transport, suma rămasă a fi restituită fiind 6.300 euro, în acest sens existând declarația olografă a denunțătorului. Consemnând denunțul (și operând constatarea astfel cum a declarat V.M.I., lucrătorul de poliție, subiectiv, nu a săvârșit niciuna din faptele penale imputate de petent, neînceperea urmăririi penale, dispusă în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d) din C. proc.

pen. fiind legală și temeinică. În faza actelor premergătoare, procurorul, pentru a putea începe urmărirea penală, verifică incidența a două condiții: - existența acelui minim de date care i-ar permite să considere că s-a săvârșit o infracțiune, în acest caz putând deține informații fie direct din plângere, fie din acte desfășurate ulterior sesizării; - conform art. 228 din C. proc. pen., ar fi necesar să nu existe cazuri de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 din același cod, acesta rezultând fie din actul (actele) prin care a fost sesizat, fie din actele premergătoare. În cauză, susținerile recurentului, că nu s-ar fi administrat toate datele apreciate a fi fost de natură a duce la începerea urmăririi penale, nu constituie o încălcare a vreunui text de lege.

În altă ordine de idei, cererea recurentului, de administrare, de către instanță a unor probe, nu are temei legal, cum, de altfel, și cererea de strămutare, aceasta din urmă necesitând o procedură alta decât cea specială reglementată în materia plângerii în contra actului procurorului (art. 278 1 C. proc. pen.). Pentru considerentele expuse recursul declarat de petent nefiind fondat, va fi respins. Conform dispozițiilor art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) din C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.V. împotriva Sentinței penale nr. 110/PI din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.