ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3941/2010

Asupra recursului penal de față;

Analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 325/F din 18 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A respins cererea formulată de condamnatul G.P., cetățean moldovean, privind transferul acestuia într-un penitenciar din Republica Moldova, în vederea executării pedepsei de 25 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 779/F/31 mai 2007 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 688 din 27 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Onorariul de avocat din oficiu de 320 RON s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București în vederea soluționării cererii de transferare formulată de persoana condamnată G.P. pentru continuarea executării restului de pedeapsă aplicată prin Sentința penală nr. 779/F din 31 mai 2007 a Tribunalului București.

Se reține că prin Sentința penală nr. 779/F din 31 mai 2007 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 688 din 27 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, persoana transferabilă a fost condamnată la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 - 176 lit. d) C. pen. și art. 211 alin. (2

1

) lit. a), c) C. pen. constând în aceea că la data de 30 martie 2005 G.P. și alte două persoane au pătruns în locuința victimelor S.A.M. și S.N.V. unde, prin întrebuințare de violențe și amenințări, au sustras bunuri, bani și bijuterii.

Victima S.A.M. a decedat în urma loviturilor aplicate.

Prin Sentința penală nr. 779/F din 31 mai 2007 autoritățile judiciare din Republica Moldova au recunoscut sentința penală de condamnare pronunțată de Tribunalul București și au optat pentru aplicarea procedurii conversiunii condamnării stabilind ca persoana transferabilă să execute pedeapsa de 20 de ani închisoare în regim de penitenciar de tip închis.

Analizând lucrările dosarului instanța de fond a reținut că în cauză este incident cazul de refuz prevăzut de art. 140 lit. b) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care a dispus respingerea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs persoana transferabilă, solicitând transferarea sa într-un penitenciar din Republica Moldova, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurent nu este fondat, urmând a dispune respingerea acestuia pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 302/2004, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții și anume condamnatul este resortisant al statului de executare, hotărârea este definitivă, la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei, transferul este consimțit de către persoana condamnată, faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni potrivit legii statului de executare, iar cele două state s-au pus de acord asupra transferării.

Dispozițiile ce reglementează transferarea persoanelor condamnate nu sunt norme imperative și nu instituie o obligație a statului de condamnare de a dispune transferarea.

Astfel, dispozițiile art. 128 din Legea nr. 302/2004 modificată, stabilesc că o persoană condamnată definitiv pe teritoriul României poate fi transferată pe teritoriul statului al cărui resortisant este, modalitatea de reglementare a acestei instituții lăsând la latitudinea statului de condamnare soluția ce urmează a fi adoptată.

Art. 140 din Legea nr. 302/2004 modificată, reglementează situațiile în care cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, printre acestea regăsindu-se și situația în care pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vădit inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărârea instanței române și faptul că persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin infracțiune și nu a plătit cheltuielile la care a fost obligată prin hotărârea instanței române și nici nu a garantat plata despăgubirilor.

Cu privire la cauza dedusă judecății Înalta Curte apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind că nu se impune transferarea persoanei condamnate cât timp statul de executare a optat pentru conversiunea condamnării, stabilind ca persoana transferabilă să execute o pedeapsă vădit inferioară celei stabilite prin sentința de condamnare.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că în cauză este incident cazul de refuz al transferării prevăzut de art. 140 lit. b) din Legea nr. 302/2004, față de gravitatea faptelor, modalitatea de comitere a faptelor, agresivitatea deosebită de care a dat dovadă persoana transferabilă, impunând executarea pedepsei închisorii în cuantumul stabilit de instanța română de condamnare.

De asemenea, Înalta Curte susține că persoana condamnată nu a făcut dovada achitării despăgubirilor civile și nici a cheltuielilor judiciare la care a fost obligată prin hotărârea instanței române fiind incident cazul de refuz al transferării reglementat de dispozițiile art. 140 lit. d) din Legea nr. 302/2004 modificată.

În raport de toate considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de persoana transferabilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă G.P. împotriva Sentinței penale nr. 325/F din 18 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat persoană transferabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 noiembrie 2010.