ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3408/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Arad în data de 6 noiembrie 2009,

reclamanta G.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice Arad, obligarea acestuia la

plata unor despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit prin dislocarea

și stabilirea de domiciliu obligatoriu în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie

1955, în baza Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, a tatălui ei - P.M., a bunicului -

P.J. și a bunicii ei - P.M.A.

Prin Sentința civilă nr. 328 din 6 mai 2010,

pronunțată de Tribunalul Arad, s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat

pârâtul să plătească reclamantei suma de 240.000 RON, s-a luat act de

renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind daunele

materiale, s-a respins acțiunea față de Direcția Generală a Finanțelor Publice

a Județului Arad, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a

pune în executare hotărârea instanței.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

că antecesorii reclamantei au avut domiciliul în Satchinez, jud. Timiș și au

fost deportați în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955 în localitatea

Dâlga Nouă, fostul raion Lehliu. Această măsură administrativă a fost o măsură

cu caracter politic potrivit art. 3 din Legea 221/2009, iar în temeiul

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, reclamanta este îndreptățită la

solicitarea de daune morale pentru antecesorii ei.

Prin Decizia civilă nr. 612A din 17 martie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a fost respins apelul declarat

de reclamantă, s-a admis apelul declarat de pârât, iar sentința a fost

schimbată în parte, în sensul respingerii daunelor morale. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut

că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională a declarat

neconstituționale disp. art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.

221/2009, respectiv norma legală care reprezenta temeiul acordării acestor

despăgubiri.

Această decizie a fost publicată în M. Of.

nr. 761/15.11.2010, devenind, astfel, obligatorie, conform disp. art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992, republicată, și ale art. 147 alin. (4) din

Constituție. Cum, în termen de 45 de zile de la această dată, nici Guvernul și

nici Parlamentul nu au pus prevederile neconstituționale de acord cu

dispozițiile Constituției, aceste norme legale și-au încetat efectele juridice,

conform dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea 47/1992, republicată, și ale

art. 147 alin. (1) din Constituție.

În consecință, norma legală ce a reprezentat

temeiul cererii în despăgubiri pentru daune morale formulată de reclamantă și-a

încetat efectele juridice. Este adevărat că această încetare s-a produs

ulterior sesizării instanței și pronunțării unei hotărâri și că art. 147 alin.

(4) din Constituție dispune că deciziile Curții Constituționale au putere numai

pentru viitor.

Se observă însă, că încetarea s-a produs

înainte de stingerea printr-o hotărâre definitivă a raporturilor juridice dintre

stat - cel care a acordat prin Legea nr. 221/2009 beneficiul reparării

prejudiciului moral prin acordarea de despăgubiri și destinatarul acestui

beneficiu.

Reclamanta nu avea, anterior apariției

deciziei instanței de contencios constituțional, un bun în sensul

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, generată de aplicarea art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta, indicând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Arată că

instanța trebuia să constate că, la momentul promovării acțiunii, aceasta a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009. Este contrar oricăror norme

și principii de drept modificarea implicită prin decizii ale Curții

Constituționale a dispozițiilor acestei legi. Prin deciziile instanței de

contencios constituțional nu se abrogă texte de lege. Invocă jurisprudența

instanței supreme și consideră că există discriminare între persoanele aflate

în situații juridice similare.

Recursul nu este întemeiat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Deși recurenta a indicat drept motiv de

nelegalitate al deciziei recurate dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

aceasta nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă de încadrare, analiza

susținerilor reclamantei fiind posibilă doar din perspectiva art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Legalitatea deciziei atacate, cu referire la

respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de înlăturarea

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009, urmează a fi analizate din

perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, decizie publicată în M.

Of. nr. 789/07.11.2011.

Problema de drept care se pune în speță nu

este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în

condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă

respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se

prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul

Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea

47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost

dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta

Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit

că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în M. Of.

nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la

data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe

toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența

unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula

tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație

juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul

cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147

alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei

generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv

câștigat, iar reclamanta nu erau titulara unui bun susceptibil de protecție în

sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția instanței de

contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se

poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale

cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Principiul nediscriminării, invocat de recurentă,

cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile.

În această materie, situația de dezavantaj în

care s-ar găsi unele persoane, respectiv acele persoane ale căror cereri nu

fuseseră soluționate, de o manieră definitivă, la momentul pronunțării

deciziilor Curții Constituționale, are o justificare obiectivă, întrucât

rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul

de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit (acela de

înlăturare, din cadrul normativ intern, a unei norme imprecise, neclare,

lipsite de previzibilitate, care a condus instanțele la acordarea de

despăgubiri de sute de mii de euro, într-o aplicare excesivă și nerezonabilă, a

textului de lege, lipsit de criterii de cuantificare - conform considerentelor

deciziei Curții Constituționale).

Izvorul pretinsei "discriminări"

constă, astfel, în pronunțarea deciziei Curții Constituționale și a-i nega

legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate,

ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat de

drept, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine

definite.

De asemenea, prin respectarea efectelor

obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură

imprevizibilitatea jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente,

era ea însăși generatoare de situații discriminatorii.

În același timp, nu poate fi decelată nicio

încălcare a principiului nediscriminării, din perspectiva art. 1 din Protocolul

nr. 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează,

într-o sferă mai largă de protecție decât cea reglementată de art. 14,

"exercitarea oricărui drept prevăzut de lege, fără nicio discriminare,

bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice

sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o

minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație".

Pentru toate aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de

instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta G.B.

împotriva Deciziei civile nr. 612 A din 17 martie 2011 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai

2012.

Procesat

de GGC - AZ