ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4989/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.I.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții P.N.L. București și P.N.L. – Filiala Hunedoara – Biroul Permanent Teritorial P.N.L. (B.P.T.) Hunedoara, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 4 din 21 decembrie 2009 și respectiv a Deciziei nr. 21 din 28 ianuarie 2010, emise de pârâți. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a fost (și este) membru P.N.L., însă prin adresa nr. 42 din 21 august 2009 a P.N.L. Hunedoara, comunicată în data de 24 august 2008, a fost încunoștiințat cu privire la validarea propunerii de excludere din partid.

Susține reclamantul că, decizia contestată conține o serie de neregularități de ordin formal, iar pe fond, aceasta este nemotivată, nu este susținută de probe, fiind „fabricată” pro cauza. A mai arătat reclamantul că, faptul de a-și fi exprimat în mod liber opiniile în cadrul tuturor forurilor partidului, nu constituie un motiv de excludere, ci dimpotrivă, este un drept, potrivit dispozițiilor art. 11 din Statutul P.N.L. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 5076 din 13 decembrie 2010 a admis excepția inadmisibilității plângerii formulate de reclamant și a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauză emitentul actului nu este o autoritate publică în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 ci este o structură politică, așa cum este definită de art. 1 din Legea nr. 14/2003.

De altfel, reține instanța de fond potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare a Curții de Onoare și Arbitraj al P.N.L., în cadrul partidului există o procedură proprie de contestare a acestor acte, procedură pe care reclamantul a și urmat-o. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.I.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, constată că, deși recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila 8 a dosarului, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală. Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G.

nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar. Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. În aceste sens sunt și dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de P.I.S. împotriva sentinței civile nr. 5076 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2011.