ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4989/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.I.S. a solicitat în

contradictoriu cu pârâții P.N.L. București și P.N.L. – Filiala Hunedoara –

Biroul Permanent Teritorial P.N.L. (B.P.T.) Hunedoara, ca prin hotărârea judecătorească

ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 4 din 21 decembrie 2009 și

respectiv a Deciziei nr. 21 din 28 ianuarie 2010, emise de pârâți.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că a fost (și este) membru P.N.L.,

însă prin adresa nr. 42 din 21 august 2009 a P.N.L. Hunedoara, comunicată în

data de 24 august 2008, a fost încunoștiințat cu privire la validarea

propunerii de excludere din partid.

Susține reclamantul

că, decizia contestată conține o serie de neregularități de ordin formal, iar

pe fond, aceasta este nemotivată, nu este susținută de probe, fiind „fabricată”

pro cauza.

A mai arătat

reclamantul că, faptul de a-și fi exprimat în mod liber opiniile în cadrul

tuturor forurilor partidului, nu constituie un motiv de excludere, ci

dimpotrivă, este un drept, potrivit dispozițiilor art. 11 din Statutul P.N.L.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 5076 din 13 decembrie 2010 a admis excepția inadmisibilității

plângerii formulate de reclamant și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că în cauză emitentul actului nu este o

autoritate publică în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004

ci este o structură politică, așa cum este definită de art. 1 din Legea nr. 14/2003.

De altfel, reține

instanța de fond potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare a Curții

de Onoare și Arbitraj al P.N.L., în cadrul partidului există o procedură

proprie de contestare a acestor acte, procedură pe care reclamantul a și

urmat-o.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul P.I.S., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, constată că, deși

recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de

timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar 0,15 lei, conform dovezii anexate

la fila 8 a dosarului, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Or, în conformitate

cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997,

precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea

recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin

depunerea timbrului judiciar.

Aceste taxe se depun

la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen

de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt

și dispozițiile art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

„La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform

legii”.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară

de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la

termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta

Curte în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (2) C. proc. civ., și

ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca

netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul

declarat de P.I.S. împotriva sentinței civile nr. 5076 din 13 decembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 octombrie 2011.