ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4217/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 84 din 13 mai 2010 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și al părții civile M.E.D. împotriva Sentinței penale nr. 670 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași, pe care a menținut-o cu motivarea că nu s-a putut demonstra cu certitudine săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. de către inculpații C.L. și M.C.C., astfel încât primează prezumția de nevinovăție în favoarea acestora. În termen legal, atât parchetul cât și partea civilă M.E.D. au exercitat calea ordinară de atac a recursului.

Organul de urmărire penală invocă cazul de casare reglementat de disp. art. 385 9 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. pe motiv că hotărârea este contrară legii din moment ce instanța de apel a acordat prevalență unor elemente circumstanțiale de natură a contura dimensiunea conflictului, făcându-se abstracție de situația de fapt ce rezultă din următoarele mijloace de probă: certificatul medico-legal al I.M.L. Iași din 11 decembrie 1998 care specifică că leziunile au putut fi produse numai prin lovire activă cu mare intensitate cu obiect înțepător. Cu adresa nr. 35/14 ianuarie 1999 I.M.L. Iași a mai comunicat că M.E.D.

a prezentat leziuni ce s-au putut produce prin lovire activă cu obiect tăietor-înțepător de intensitate mare, în condițiile stabilite de anchetă, fiind puțin probabilă o cădere cu regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă, din moment ce, „pe corp nu s-au constatat leziuni de apărare la cădere prin reflexe de postură, leziunile având morfologic, cât și localizare, caracteristicile unei loviri active cu instrumentele amintite”; adresa nr. 265/OF/21 iunie 2000 a I.M.L.

Iași confirmă încă odată că dacă „victima ar fi fost proiectată cu capul în geamul unei victime care s-a spart, leziunile ar fi avut alte caracteristici și ar fi fost situate difuz la nivelul întregului masiv facial”; și prin raportul de expertiză medico-legală traumatologică din 3 mai 2001 se concluzionează că „leziunile traumatice prezentate de sus-numitul au putut fi produse prin loviri active cu corp tăietor-înțepător, cel mai probabil cuțit, neputând exclude lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente rezultate dintr-o vitrină spartă”. La rândul lor martorii C.V., C. (fostă T.) M., M.E., M.F.C., V.I., V.M.F. confirmă că cei doi inculpați sunt autorii infracțiunii de care sunt acuzați prin actul de inculpare.

Oral, procurorul de ședință și-a suplimentat criticile, invocând și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., pe motiv că instanța de control judiciar nu a răspuns în niciun mod amplelor critici aduse soluției instanței de fond de către procuror, prin motivele de apel, cât și oral în ședința publică. Partea civilă recurentă nu și-a motivat calea de atac. Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârile atacate, cât și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt fondate pentru cele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Prin Sentința penală nr. 670 din 13 noiembrie 2009 Tribunalul Iași a dispus achitarea inculpaților C.L.

și M.C.C. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cel de-al doilea și cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., respingând și acțiunile părților civile pe motiv că nu s-a putut proba dincolo de orice îndoială, atât săvârșirea faptei de către cei doi inculpați, cât și vinovăția acestora. În termen legal Parchetul a exercitat calea ordinară de atac a apelului, criticându-se greșita achitare a inculpaților care „în noaptea de 28/29 noiembrie 1998, în loc public, au intenționat să ucidă partea vătămată M.E.D., aplicându-i lovituri cu un cuțit respectiv ciob de sticlă rezultat din spargerea unei sticle de bere, cauzându-i leziuni ce au necesitat 22 - 23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și i-au pus viața în pericol”.

În sprijinul vinovăției inculpaților, în apel, parchetul invocă declarațiile martorilor M.E., T.M., M.C.F. și a părții vătămate, care s-ar corobora cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și cu actele medico-legale care sunt: certificatul medico-legal nr. 3063/1998, adresa nr. 35/14 ianuarie 1999 a I.M.L. Iași, adresa nr. 265/OF/21 iunie 2000 a I.M.L. Iași, raportul de expertiză medico-legală traumatologică din 3 mai 2001, avizul Comisiei Superioare Medico-Legală din cadrul I.M.L. „M.M.” București. Nu în ultimul rând sunt redate parțial declarațiile martorilor C.V., C. (fostă T.) M., M.E., M.F.C., V.I., V.M.F. care ar confirma atât actele medico-legale, cât și susținerile părții vătămate în sensul vinovăției celor doi inculpați.

Așa cum se poate observa, deși partea civilă M.E.D. a exercitat în termen calea ordinară de atac a apelului, nu a adus în scris nicio critică a hotărârii instanței de fond. Cu ocazia dezbaterilor judiciare de la termenul din 18 martie 2010, deși partea civilă a avut apărător desemnat pe avocatul C.C., acesta a fost substituit de către avocat S.C., căreia însă nu i s-a dat cuvântul pentru a susține oral apelul clientului său.

Cauza fiind amânată la data de 15 aprilie 2010 pentru soluționarea cererii de abținere a unui membru al completului de judecată, la data respectivă s-a dispus citarea cu mandat de aducere a inculpatului-intimat M.C.C., acordându-se termen pentru data de 13 mai 2010. La termenul de judecată din 13 mai 2010 din nou se trece la dezbaterile judiciare și din nou avocat S.C., care a substituit avocat ales al părții civile M.E.D., nu are cuvântul pentru a susține oral, cel puțin, apelul acesteia, instanța de apel fiind astfel în imposibilitate de a lua la cunoștință de cererile părții civile pentru a se pronunța pe ele. Din examinarea deciziei penale atacate se constată că pag. 2 - 12 se referă la Sentința penală nr. 670 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași.

Singura pagină a deciziei penale reține situația de fapt privind petrecerea din noaptea de 28/29 noiembrie 1998 organizată în apartamentul martorului M.C. care s-ar fi desfășurat pașnic până la orele 24,00 când se naște o altercație între participanți, separați în două tabere, lovindu-se reciproc. La modul generic, instanța de apel arată că din declarațiile martorilor rezultă indubitabil că părții vătămate M.E.D. nu i-au fost cauzate în apartamentul martorului M.C., leziunile pentru care a fost internat și s-a intervenit de urgență. Apoi prin copy - paste preia frazele din sentința penală atacată care sunt: „Partea vătămată a fost transportată la Spitalul „S.S.” Iași, unde a fost internată în perioada 29 noiembrie 1998 - 10 decembrie 1998 cu diagnosticul „plagă tăiată latero-cervicală stânga (agresiune)”.

„La examinarea efectuată de medicul legist, s-a constatat că partea vătămată prezenta în regiune latero-cervicală stânga, în treimea superioară la 3 cm inferior de ramul orizontal al mandibulei și paralel cu acesta, o plagă cu traseu neregulat, cu margini infractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu urma firelor de sutură”. Concluziile medicului legist au fost inserate în procesul-verbal din aceeași zi care consemnează „deplasarea lui M.E.D. pe o distanță de cca 50 m, timp în care ar fi coborât și urcat scările între etajul 3 și 1 respectiv parter etaj 1, plus deplasarea pe o porțiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de circa 10 - 15 min, în condițiile în care partea vătămată prezenta o secțiune a venei faciale stângi, precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi”.

„Toate aceste elemente coroborate, relevă că susținerile acuzării privitoare la dinamica producerii leziunilor prezentate de partea vătămată, respectiv de către cei doi inculpați, nu pot fi primite întrucât se bazează mai mult pe prezumții decât pe probe certe și cu un grad mare de probabilitate. În lipsa coroborării declarației părții vătămate cu alte mijloace de probă concludente și certe, instanța va acorda prevalența principiului „in dubio pro reo”, atâta vreme cât acuzarea nu a lămurit, pe baza de dovezi, toate împrejurările cauzei”. „În condițiile în care atestările actelor medico-legale nu se coroborează cu declarația părții vătămate, iar aceasta din urmă nu corespunde cu cele atestate de martori (de exemplu partea vătămată susține că l-a prins de păr pe inculpat întrucât îl agresase pe fratele său; M.C.

atestă că la acel moment intrase în casă pentru a lua bâta de baseball)”. „Întrucât în urma probatoriului administrat nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție ce funcționează de drept în favoarea inculpaților, reținând însă că s-a probat vătămarea integrității corporale și sănătății părții vătămate, ceea ce pe plan juridico-penal reprezintă o modificare a realității anterioare, modificare ce nu provine însă din faptele inculpaților”. Toate aceste preluări „ad literam” din sentința penală analizată, inclusiv cu greșeli de ortografie și chiar de exprimare nu reprezintă o combatere și o analiză a fiecărui mijloc de probă invocat de către procuror în motivele sale de apel, pentru a fi justificat înlăturate.

Dimpotrivă, pe lângă aserțiunile care nu-i aparțin, fiind preluate - așa cum se arată - instanța de apel în singura judecată de valoare proprie pe care o inserează mai face o contradicție când susține „Față de toate aceste argumente, motivele invocate de procuror vizând legalitatea și temeinicia sentinței penale, cât și ale părții civile (care sunt inexistente, întrucât nu a dat cuvântul acesteia cu ocazia dezbaterilor judiciare, pe propriul apel - s.n.) au fost conturate probator, probele ce au constituit actul de sesizare nu au putut demonstra cu certitudine săvârșirea infracțiunii de către cei doi inculpați”. Logica juridică spune că din moment ce motivele invocate au fost conturate probator, nu se poate concluziona că totuși ele nu au demonstrat vinovăția inculpaților.

În condițiile în care instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns niciuneia din criticile parchetului - pentru că pe ale părții civile nu le cunoștea, nedându-i cuvântul pentru susținerea apelului - este incident cazul de casare reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursurile vor fi admise, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de partea civilă M.E.D. împotriva Deciziei penale nr. 84 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații C.L. și M.C.C. Casează decizia penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului C.L., în sumă de 75 RON, precum și onorariul apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului M.C.C., în sumă de 300 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2010.