ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.11.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4217/2010

HOTĂRÂRE
25.11.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4217/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 84 din 13 mai 2010

Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca

nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și al

părții civile M.E.D. împotriva Sentinței penale nr. 670 din 13 noiembrie 2009 a

Tribunalului Iași, pe care a menținut-o cu motivarea că nu s-a putut demonstra

cu certitudine săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175

lit. i) C. pen. de către inculpații C.L. și M.C.C., astfel încât primează

prezumția de nevinovăție în favoarea acestora.

În termen legal, atât

parchetul cât și partea civilă M.E.D. au exercitat calea ordinară de atac a

recursului.

Organul de urmărire penală invocă cazul de casare

reglementat de disp. art. 385

9

alin. (1) pct. 171 C. proc. pen. pe

motiv că hotărârea este contrară legii din moment ce instanța de apel a acordat

prevalență unor elemente circumstanțiale de natură a contura dimensiunea

conflictului, făcându-se abstracție de situația de fapt ce rezultă din

următoarele mijloace de probă: certificatul medico-legal al I.M.L. Iași din 11

decembrie 1998 care specifică că leziunile au putut fi produse numai prin

lovire activă cu mare intensitate cu obiect înțepător. Cu adresa nr. 35/14

ianuarie 1999 I.M.L. Iași a mai comunicat că M.E.D. a prezentat leziuni ce s-au

putut produce prin lovire activă cu obiect tăietor-înțepător de intensitate

mare, în condițiile stabilite de anchetă, fiind puțin probabilă o cădere cu

regiunea submandibulară într-un ciob de sticlă, din moment ce, „pe corp nu s-au

constatat leziuni de apărare la cădere prin reflexe de postură, leziunile având

morfologic, cât și localizare, caracteristicile unei loviri active cu

instrumentele amintite”; adresa nr. 265/OF/21 iunie 2000 a I.M.L. Iași confirmă

încă odată că dacă „victima ar fi fost proiectată cu capul în geamul unei

victime care s-a spart, leziunile ar fi avut alte caracteristici și ar fi fost

situate difuz la nivelul întregului masiv facial”; și prin raportul de

expertiză medico-legală traumatologică din 3 mai 2001 se concluzionează că

„leziunile traumatice prezentate de sus-numitul au putut fi produse prin loviri

active cu corp tăietor-înțepător, cel mai probabil cuțit, neputând exclude

lovirea cu ciob de sticlă sau fragmente rezultate dintr-o vitrină spartă”.

La rândul lor

martorii C.V., C. (fostă T.) M., M.E., M.F.C., V.I., V.M.F. confirmă că cei doi

inculpați sunt autorii infracțiunii de care sunt acuzați prin actul de

inculpare.

Oral, procurorul de

ședință și-a suplimentat criticile, invocând și cazul de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., pe motiv că instanța de

control judiciar nu a răspuns în niciun mod amplelor critici aduse soluției

instanței de fond de către procuror, prin motivele de apel, cât și oral în

ședința publică.

Partea civilă

recurentă nu și-a motivat calea de atac.

Examinând criticile

în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârile atacate, cât și sub

aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte

constată că sunt fondate pentru cele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Prin Sentința penală

nr. 670 din 13 noiembrie 2009 Tribunalul Iași a dispus achitarea inculpaților

C.L. și M.C.C. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la

art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cel de-al doilea și cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen., respingând și acțiunile părților civile pe motiv că nu s-a putut

proba dincolo de orice îndoială, atât săvârșirea faptei de către cei doi

inculpați, cât și vinovăția acestora.

În termen legal Parchetul a exercitat calea ordinară

de atac a apelului, criticându-se greșita achitare a inculpaților care „în

noaptea de 28/29 noiembrie 1998, în loc public, au intenționat să ucidă partea

vătămată M.E.D., aplicându-i lovituri cu un cuțit respectiv ciob de sticlă

rezultat din spargerea unei sticle de bere, cauzându-i leziuni ce au necesitat

22 - 23 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și i-au pus viața în

pericol”.

În sprijinul vinovăției inculpaților, în apel,

parchetul invocă declarațiile martorilor M.E., T.M., M.C.F. și a părții

vătămate, care s-ar corobora cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și

cu actele medico-legale care sunt: certificatul medico-legal nr. 3063/1998,

adresa nr. 35/14 ianuarie 1999 a I.M.L. Iași, adresa nr. 265/OF/21 iunie 2000 a

I.M.L. Iași, raportul de expertiză medico-legală traumatologică din 3 mai 2001,

avizul Comisiei Superioare Medico-Legală din cadrul I.M.L. „M.M.” București.

Nu în ultimul rând

sunt redate parțial declarațiile martorilor C.V., C. (fostă T.) M., M.E.,

M.F.C., V.I., V.M.F. care ar confirma atât actele medico-legale, cât și

susținerile părții vătămate în sensul vinovăției celor doi inculpați.

Așa cum se poate

observa, deși partea civilă M.E.D. a exercitat în termen calea ordinară de atac

a apelului, nu a adus în scris nicio critică a hotărârii instanței de fond.

Cu ocazia

dezbaterilor judiciare de la termenul din 18 martie 2010, deși partea civilă a

avut apărător desemnat pe avocatul C.C., acesta a fost substituit de către

avocat S.C., căreia însă nu i s-a dat cuvântul pentru a susține oral apelul

clientului său.

Cauza fiind amânată

la data de 15 aprilie 2010 pentru soluționarea cererii de abținere a unui

membru al completului de judecată, la data respectivă s-a dispus citarea cu

mandat de aducere a inculpatului-intimat M.C.C., acordându-se termen pentru

data de 13 mai 2010.

La termenul de

judecată din 13 mai 2010 din nou se trece la dezbaterile judiciare și din nou

avocat S.C., care a substituit avocat ales al părții civile M.E.D., nu are

cuvântul pentru a susține oral, cel puțin, apelul acesteia, instanța de apel

fiind astfel în imposibilitate de a lua la cunoștință de cererile părții civile

pentru a se pronunța pe ele.

Din examinarea

deciziei penale atacate se constată că pag. 2 - 12 se referă la Sentința penală

nr. 670 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași.

Singura pagină a

deciziei penale reține situația de fapt privind petrecerea din noaptea de 28/29

noiembrie 1998 organizată în apartamentul martorului M.C. care s-ar fi

desfășurat pașnic până la orele 24,00 când se naște o altercație între

participanți, separați în două tabere, lovindu-se reciproc.

La modul generic,

instanța de apel arată că din declarațiile martorilor rezultă indubitabil că

părții vătămate M.E.D. nu i-au fost cauzate în apartamentul martorului M.C.,

leziunile pentru care a fost internat și s-a intervenit de urgență.

Apoi prin copy -

paste preia frazele din sentința penală atacată care sunt:

„Partea vătămată a

fost transportată la Spitalul „S.S.” Iași, unde a fost internată în perioada 29

noiembrie 1998 - 10 decembrie 1998 cu diagnosticul „plagă tăiată

latero-cervicală stânga (agresiune)”.

„La examinarea

efectuată de medicul legist, s-a constatat că partea vătămată prezenta în

regiune latero-cervicală stânga, în treimea superioară la 3 cm inferior de

ramul orizontal al mandibulei și paralel cu acesta, o plagă cu traseu

neregulat, cu margini infractuoase de 13 cm lungime, în curs de vindecare, cu

urma firelor de sutură”.

Concluziile medicului

legist au fost inserate în procesul-verbal din aceeași zi care consemnează

„deplasarea lui M.E.D. pe o distanță de cca 50 m, timp în care ar fi coborât și

urcat scările între etajul 3 și 1 respectiv parter etaj 1, plus deplasarea pe o

porțiune în afara scării blocului, într-o perioadă de timp de circa 10 - 15

min, în condițiile în care partea vătămată prezenta o secțiune a venei faciale

stângi, precum și o secțiune parțială a arterei faciale stângi”.

„Toate aceste

elemente coroborate, relevă că susținerile acuzării privitoare la dinamica

producerii leziunilor prezentate de partea vătămată, respectiv de către cei doi

inculpați, nu pot fi primite întrucât se bazează mai mult pe prezumții decât pe

probe certe și cu un grad mare de probabilitate. În lipsa coroborării

declarației părții vătămate cu alte mijloace de probă concludente și certe,

instanța va acorda prevalența principiului „in dubio pro reo”, atâta vreme cât

acuzarea nu a lămurit, pe baza de dovezi, toate împrejurările cauzei”.

„În condițiile în

care atestările actelor medico-legale nu se coroborează cu declarația părții

vătămate, iar aceasta din urmă nu corespunde cu cele atestate de martori (de

exemplu partea vătămată susține că l-a prins de păr pe inculpat întrucât îl

agresase pe fratele său; M.C. atestă că la acel moment intrase în casă pentru a

lua bâta de baseball)”.

„Întrucât în urma

probatoriului administrat nu a fost înlăturată prezumția de nevinovăție ce

funcționează de drept în favoarea inculpaților, reținând însă că s-a probat

vătămarea integrității corporale și sănătății părții vătămate, ceea ce pe plan

juridico-penal reprezintă o modificare a realității anterioare, modificare ce

nu provine însă din faptele inculpaților”.

Toate aceste preluări

„ad literam” din sentința penală analizată, inclusiv cu greșeli de ortografie

și chiar de exprimare nu reprezintă o combatere și o analiză a fiecărui mijloc

de probă invocat de către procuror în motivele sale de apel, pentru a fi

justificat înlăturate.

Dimpotrivă, pe lângă

aserțiunile care nu-i aparțin, fiind preluate - așa cum se arată - instanța de

apel în singura judecată de valoare proprie pe care o inserează mai face o

contradicție când susține „Față de toate aceste argumente, motivele invocate de

procuror vizând legalitatea și temeinicia sentinței penale, cât și ale părții

civile (care sunt inexistente, întrucât nu a dat cuvântul acesteia cu ocazia

dezbaterilor judiciare, pe propriul apel - s.n.) au fost conturate probator,

probele ce au constituit actul de sesizare nu au putut demonstra cu certitudine

săvârșirea infracțiunii de către cei doi inculpați”.

Logica juridică spune că din moment ce motivele

invocate au fost conturate probator, nu se poate concluziona că totuși ele nu

au demonstrat vinovăția inculpaților.

În condițiile în care

instanța de apel nu a analizat și nu a răspuns niciuneia din criticile

parchetului - pentru că pe ale părții civile nu le cunoștea, nedându-i cuvântul

pentru susținerea apelului - este incident cazul de casare reglementat de art.

385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursurile vor fi admise, casată decizia și

trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de partea civilă

M.E.D. împotriva Deciziei penale nr. 84 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Iași,

secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpații C.L. și M.C.C.

Casează decizia

penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al

inculpatului C.L., în sumă de 75 RON, precum și onorariul apărătorului desemnat

din oficiu al inculpatului M.C.C., în sumă de 300 RON, se vor plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 229/2010
a aplicat mai multe lovituri de cuțit, în diferite zone ale corpului, cauzându-le leziuni traumatice, care în cazul părții vătămate M.M., au pus în primejdie viața acestuia. Chiar dacă în cazul părților vătămate G.V. și C.M., leziunile prod
ÎCCJ 2010-03-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 970/2010
pat pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și referitor la greșita reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., motive de recurs ce se regăsesc în dispozițiile art. 385 9 pct.
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1587/2014
itate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a criticat soluția sub aspectul greșitei achitări a inculpaților M.C.C. și C.L. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, pr
ÎCCJ 2010-12-03
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4348/2010
ei i s-a dat o greșită încadrare juridică, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 182 C. pen., cât timp a lovit-o pe victimă, o singură dată, lovitura nefiind de o asemenea intensitate încât să produ
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1548/2012
, procurorul limitându-se la a prezenta versiunea părții vătămate asupra succesiunii evenimentelor, fără a analiza tezele defensive ale inculpaților. S-a reținut că versiunea părții vătămate M.E.C. în sensul că inculpatul C.L. și inculpatul
Sursă