ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5136/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13 mai 2011, reclamanta SC C.E.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT suspendarea executării Procesului verbal de constatare nr. 27.489 din 13 decembrie 2010 până la soluționarea acțiunii în anulare. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin încheierea contractului cadru nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006, cu Agenția SAPARD ROMÂNIA, actualmente APDRP, a beneficiat de acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în condițiile programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală, necesar realizării Proiectului privind „Modernizarea centru de preluare și depozitare cereale în cadru) SC C.O.C.

SRL. S-a mai arătat că prin actul a cărui suspendare se solicită s-a propus rezilierea contractului nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006, urmând ca suma totală neeligibilă de 6.671.031,440 lei să fie restituită. Măsura a fost dispusă ca urmare a constatării faptului că proiectul nu menține eligibilitatea pentru co-finanțarea Comunității Europene în perioada de 5 ani de la data plății finale și având în vedere pierderile înregistrate, echipa de control a opinat că în intervalul de timp rămas până la expirarea contractului de finanțare este imposibilă redresarea economico-financiară a societății, în sensul respectării condițiilor impuse în ce privește realizarea unei rate a rentabilității proiectului de minim 5% din valoarea investită.

În final, reclamanta a arătat că desfășoară o activitate cu specific agricol, care impune investiții majore în prima parte a anului, în timp ce profitul se obține spre sfârșitul anului. în aceste condiții, executarea măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 27.489 din 13 decembrie 2010 ar determina întreruperea activității sale, fiind imposibilă însilozarea recoltei. Prin sentința nr. 4334 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. C.E.C. SRL și a dispus suspendarea executării Procesului - verbal de constatare nr. 27489 din 13 decembrie 2010 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin Procesul - verbal de constatare nr. 27489 din 13 decembrie 2010, încheiat de pârâtă, s-a recomandat rezilierea contractului nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006, urmând ca suma totală neeligibilă de 6.671.031,440 lei să fie restituită.

Curtea a constatat că, cel puțin la nivel de aparență, concluziile exprimate în procesul verbal de constatare s-au format pe baza unor aprecieri pur formale, care nu au ținut seama de împrejurări ce ar fi putut avea un impact negativ asupra rezultatelor economico-financiare ale reclamantei și care nu sunt imputabile acesteia, ca agent economic.

Astfel, Curtea a constatat că organele de control au reținut rezultatele financiare negative ale reclamantei, fără a ține seama de cauzele care au concurat la obținerea lor, concluzionând că în perioada următoare nu există șansele unei redresări care să asigure respectarea contractului cadru nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006. S-a mai reținut că o analiză pe fond a procesului verbal ar putea stabili în ce măsură activitatea ilicită îndreptată împotriva reclamantei a influențat rezultatele economico-financiare ale acesteia, însă, la acest moment, Curtea a apreciat că există serioase îndoieli cu privire la temeinicia concluziei la care s-a oprit organul de control, fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat, la care face referire art. 14 din Legea nr. 554/2004.

In ce privește cea de-a doua cerință prevăzută de textul susmenționat, Curtea a apreciat că, în principiu, executarea unui act administrativ nu constituie pagubă iminentă, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că cele două condiții respectiv cazul bine justificat și iminenta producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ fiscal și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente din care să rezulte existența cumulativă a acestora.

Se mai arată că cele reținute de instanță, respectiv faptul că, este îndeplinită condiția cazului bine justificat datorită faptului că, organele de control au reținut rezultatele financiare negative ale reclamantei, fără a tine seama de cauzele care au concurat la obținerea lor, demonstrează că, aceasta nu a dat eficiență clauzelor contractuale expres menționate de părți prin încheierea contractului de finanțare. În ceea ce privește îndeplinirea condiției existenței pagubei iminente, se arată că de asemenea, soluția pronunțată de Curtea de Apel București este netemeinică și nelegală. În opinia recurentei paguba iminentă o poate invoca A.P.D.R.P., care în calitate de Autoritate coordonatoare a implementării Programului SAPARD în România este responsabilă de derularea acestui program în condiții de legalitate, prin faptele semnalate de D.L.A.F.

și consemnate în Procesul - verbal de constatare nr. 27.489 din 13 decembrie 2010 fiind prejudiciat bugetul Statului și implicit bugetul CE. S-a mai arătat că instanța de fond în pronunțarea sentinței nr. 4334 din 21 iunie 2011 nu a luat în considerare nici una dintre susținerile A.P.D.R.P. ignorând totodată și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la paguba iminentă. Susține recurenta că executarea sumei de 6.671.031,440 lei ar contraveni intereselor financiare ale intimatei-reclamante însă, nu acesta este sensul pe care art. 14 din Legea nr. 554/2004 îl are în vedere în impunerea existenței condiției unei pagube iminente. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". In cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Raportat la probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și argumentat a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, deoarece, așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența acestei curți, prin cuantumul sumei impuse, în caz de executare a unui act administrativ a cărui legalitate, cel puțin aparent, nu este deplin confirmată, s-ar perturba grav activitatea unei societăți comerciale. Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Așa cum s-a arătat de altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași Recomandare reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit împotriva sentinței nr. 4334 din 21 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2011.