ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5136/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13 mai 2011,

reclamanta SC C.E.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE

PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT suspendarea executării Procesului

verbal de constatare nr. 27.489 din 13 decembrie 2010 până la soluționarea

acțiunii în anulare.

In motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin încheierea contractului cadru nr. C

1.10602653700041 din 06 decembrie 2006, cu Agenția SAPARD ROMÂNIA, actualmente

APDRP, a beneficiat de acordarea unui ajutor financiar nerambursabil în

condițiile programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare

rurală, necesar realizării Proiectului privind „Modernizarea centru de preluare

și depozitare cereale în cadru) SC C.O.C. SRL.

S-a mai arătat

că prin actul a cărui suspendare se solicită s-a propus rezilierea contractului

nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006, urmând ca suma totală neeligibilă

de 6.671.031,440 lei să fie restituită.

Măsura a fost

dispusă ca urmare a constatării faptului că proiectul nu menține eligibilitatea

pentru co-finanțarea Comunității Europene în perioada de 5 ani de la data

plății finale și având în vedere pierderile înregistrate, echipa de control a

opinat că în intervalul de timp rămas până la expirarea contractului de

finanțare este imposibilă redresarea economico-financiară a societății, în

sensul respectării condițiilor impuse în ce privește realizarea unei rate a

rentabilității proiectului de minim 5% din valoarea investită.

În final,

reclamanta a arătat că desfășoară o activitate cu specific agricol, care impune

investiții majore în prima parte a anului, în timp ce profitul se obține spre

sfârșitul anului. în aceste condiții, executarea măsurilor dispuse prin

procesul verbal nr. 27.489 din 13 decembrie 2010 ar determina întreruperea

activității sale, fiind imposibilă însilozarea recoltei.

Prin sentința

nr. 4334 din 21 iunie 2011, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată

de reclamanta S.C. C.E.C. SRL și a dispus suspendarea executării Procesului -

verbal de constatare nr. 27489 din 13 decembrie 2010 până la soluționarea

irevocabilă a acțiunii în anulare.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin Procesul - verbal de

constatare nr. 27489 din 13 decembrie 2010, încheiat de pârâtă, s-a recomandat rezilierea

contractului nr. C 1.10602653700041 din 06 decembrie 2006, urmând ca suma

totală neeligibilă de 6.671.031,440 lei să fie restituită.

Curtea a

constatat că, cel puțin la nivel de aparență, concluziile exprimate în procesul

verbal de constatare s-au format pe baza unor aprecieri pur formale, care nu au

ținut seama de împrejurări ce ar fi putut avea un impact negativ asupra

rezultatelor economico-financiare ale reclamantei și care nu sunt imputabile acesteia,

ca agent economic.

Astfel, Curtea

a constatat că organele de control au reținut rezultatele financiare negative

ale reclamantei, fără a ține seama de cauzele care au concurat la obținerea

lor, concluzionând că în perioada următoare nu există șansele unei redresări

care să asigure respectarea contractului cadru nr. C 1.10602653700041 din 06

decembrie 2006.

S-a mai

reținut că o analiză pe fond a procesului verbal ar putea stabili în ce măsură

activitatea ilicită îndreptată împotriva reclamantei a influențat rezultatele

economico-financiare ale acesteia, însă, la acest moment, Curtea a apreciat că

există serioase îndoieli cu privire la temeinicia concluziei la care s-a oprit

organul de control, fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat, la care

face referire art. 14 din Legea nr. 554/2004.

In ce privește

cea de-a doua cerință prevăzută de textul susmenționat, Curtea a apreciat că,

în principiu, executarea unui act administrativ nu constituie pagubă iminentă,

în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva

hotărârii instanței de fond pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și

Pescuit a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că cele două condiții respectiv cazul bine justificat și

iminenta producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către

persoana lezată care a solicitat suspendarea executării actului administrativ

fiscal și care este datoare să propună și să administreze dovezi concludente

din care să rezulte existența cumulativă a acestora.

Se mai arată

că cele reținute de instanță, respectiv faptul că, este îndeplinită condiția

cazului bine justificat datorită faptului că, organele de control au reținut

rezultatele financiare negative ale reclamantei, fără a tine seama de cauzele

care au concurat la obținerea lor, demonstrează că, aceasta nu a dat eficiență

clauzelor contractuale expres menționate de părți prin încheierea contractului

de finanțare.

În ceea ce

privește îndeplinirea condiției existenței pagubei iminente, se arată că de

asemenea, soluția pronunțată de Curtea de Apel București este netemeinică și

nelegală.

În opinia

recurentei paguba iminentă o poate invoca A.P.D.R.P., care în calitate de

Autoritate coordonatoare a implementării Programului SAPARD în România este

responsabilă de derularea acestui program în condiții de legalitate, prin

faptele semnalate de D.L.A.F. și consemnate în Procesul - verbal de constatare nr.

27.489 din 13 decembrie 2010 fiind prejudiciat bugetul Statului și

implicit bugetul CE.

S-a mai arătat

că instanța de fond în pronunțarea sentinței nr. 4334 din 21 iunie 2011 nu a

luat în considerare nici una dintre susținerile A.P.D.R.P. ignorând totodată și

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire la paguba iminentă.

Susține

recurenta că executarea sumei de 6.671.031,440 lei ar contraveni intereselor

financiare ale intimatei-reclamante însă, nu acesta este sensul pe care art. 14

din Legea nr. 554/2004 îl are în vedere în impunerea existenței condiției unei

pagube iminente.

Examinând

cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Potrivit art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea

în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond".

In cadrul

cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea

condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele

prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine

justificat și paguba iminentă.

Deci, în

cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor

de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație

revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția

existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a

înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței

dreptului.

Raportat la

probele administrate, Înalta Curte apreciază că instanța de fond, motivat și

argumentat a apreciat că, în cauză, există suficiente indicii aparente care să

răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau

să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului

administrativ contestat.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond că și cerința pagubei iminente ce s-ar

produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză,

deoarece, așa cum constant s-a reținut și în jurisprudența acestei curți, prin

cuantumul sumei impuse, în caz de executare a unui act administrativ a cărui

legalitate, cel puțin aparent, nu este deplin confirmată, s-ar perturba grav

activitatea unei societăți comerciale.

Alături de

argumentele expuse mai sus, se are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8 din 13

septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei

privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a

arătat de altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din

cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să

țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași

Recomandare reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului

de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță

instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative

este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică

decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția

suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi

luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere

executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun

particularilor o serie de obligații.

Suspendarea

pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al

actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea

justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor

jurisdicționale.

Ținând seama

de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de

recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din

partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază

că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care

pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Astfel fiind,

Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate,

iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va

menține.

Față de cele

arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire

la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale

pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat,

în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit

împotriva sentinței nr. 4334 din 21 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2011.