ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 199 din 54 din 30 ianuarie 2012, reclamanta SC Q. SRL a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, să se dispună anularea Deciziei nr. 8235 din 06 octombrie 2011 de încetare a contractului de finanțare nr. C121010941700147 din 29 decembrie 2009 pentru implementarea Proiectului "Construire sere producție și procesare legume, puțuri forate, alei carosabile și împrejmuire teren", cu consecința menținerii valabilității acestuia, suspendarea efectelor contractului, până la soluționarea prezentei acțiuni și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a susținut că societatea nu a fost notificată niciodată cu privire la eventualitatea încetării contractului ca urmare a stadiului de implementare sau a dovezii de cofinanțare și chiar în situația în care ar fi primit această notificare, nu avea nicio obligație contractuală de a face dovada cofinanțării proiectului și, ca atare, nu se poate concepe rezilierea sau încetarea contractului pentru respectarea unei obligații care nu a fost asumata niciodată de părți. Pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii de anulare a Deciziei nr. 8226 din 06 octombrie 2011 privind încetarea Contractului de finanțare nr. C121010941700147 din 29 decembrie 2009, precum și suspendarea acestui act administrativ.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 375 din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC Q. SRL, prin reprezentant legal administrator M.C.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că prin Notificarea 8226 din 06 octombrie 2011, autoritatea contractantă a comunicat reclamantei decizia de reziliere a contractului C 121010941700147 "având în vedere prevederile art. 11(1) din Anexa I la contract, art. 969 alin. (2) C. civ., Nota de aprobare nr. 8225 din 06 octombrie 2011, dar și faptul că nu s-a răspuns la Notificarea anterioară de avertizare asupra stadiului redus de implementare a proiectului (Notificarea nr. 461 din 31 martie 2011, emisă de OJPDRP Dolj).

A reținut prima instanță că autoritatea contractantă nu a făcut dovada comunicării Notificării nr. 461 din 31 martie 2011 către reclamantă, în condițiile stipulate la art. 9 din contractul cadru, însă că această împrejurare nu este de natură a antrena nulitatea măsurii încetării contractului, în contextul în care petenta a avut posibilitatea și și-a exercitat efectiv dreptul de a contesta măsura în procedura prealabilă și de a prezenta toate documentele și probele ce ar face dovada stadiului implementării proiectului. S-a reținut că, însăși petenta, prin cererea de chemare în judecată, afirmă că și în situația în care ar fi primit notificarea, nu-i revenea niciuna dintre obligațiile invocate ca fiind nerespectate.

În ceea ce privește critica formulată în sensul că nu este incident art. 11 alin. (2) din Anexa I, care face trimitere la dreptul Autorității contractante de a decide încetarea contractului în cazuri excepționale și temeinic dovedite, au fost reținute prevederile art. 2(3) din Anexa I la Contractul de finanțare, în ceea ce privește obligația transmiterii semestriale a Rapoartelor de Progres.

A constatat prima instanță că ipotezele vizate de 11 alin. (2) și (3) din Anexa I la Contract nu sunt exclusive, astfel încât, prin coroborare, este evidentă voința părților contractante de acorda posibilitatea încetării unilaterale și pentru ipoteza nerespectării obligațiilor altele decât cele enumerate în redactarea textului, relevant fiind faptul că obligația raportării este expres prevăzută în Contract . În ce privește obligația de cofinanțare, a observat judecătorul fondului că, din cuprinsul Bugetului indicator al Proiectului - Măsura 121, ce se coroborează cu dispozițiile art. 3(1) și 3(2), dar și cu Declarația beneficiarului din 03 noiembrie 2011, rezultă neîndoielnic că Beneficiarului îi revenea obligația de cofinanțare privată și în ce privește cheltuielile eligibile și în parte cele neeligibile.

În ce privește argumentul Autorității Contractante vizând stadiul extrem de redus de implementare, s-a reținut din probele administrate că Beneficiarul, din decembrie 2009 până la data rezilierii contractului, 06 octombrie 2011, nu a realizat nicio achiziție pentru componența prioritar majoritară, respectiv lucrări de construcții și nu s-a demarat nici un fel de lucrare. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta de SC Q. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, a arătat că, fără să fie trimisă vreo notificare, contractul încheiat a fost reziliat unilateral, ceea ce a creat o serie de prejudicii în bugetul societății.

A precizat recurenta că a efectuat mai multe activități în vederea derulării contractului, respectiv, mai 2010 întocmire dosar achiziție proiect tehnic, decembrie 2010 execuția lucrări, august 2010 întocmire raportări intermediare și documentație pentru modificarea soluției tehnice, martie 2010 modificări SF și PT, noiembrie 2011 plăți efectuate în cadrul proiectului. În ceea ce privește dovada cofinanțării, s-a arătat că în mod greșit a motivat prima instanță soluția, întrucât nu s-a solicitat o scrisoare de confort, ci o simplă declarație pe proprie răspundere. S-a susținut că singurele cazuri de reziliere erau forța majoră și situațiile excepționale, în cauză nefiind incidentă niciuna dintre ipoteze.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente: În fapt, intre părți s-a încheiat contractul C121010941700147 din 29 decembrie 2009 pentru implementarea Proiectului "Construire sere producție și procesare legume, puțuri forate, alei carosabile și împrejmuire teren". În baza acestui contract, pârâta acorda finanțare nerambursabila pentru punerea în aplicare a Cererii de finanțare nr. F121010941700147.

La data de 06 octombrie 2011 reclamanta a primit la sediul societății Notificarea 8226 din 06 octombrie 2011 emisă de APDRP Centrul regional 4 SV Oltenia, prin care se comunica aprobarea încetării contractului de finanțare CC121010941700147 din 29 decembrie 2009, în baza art. 11(1) din Anexa I și art. 969 C. civil, ca urmare a faptului că nu a răspuns la avertizarea efectuată prin notificarea din 31 martie 2011 prin care li se atrăgea atenția asupra stadiului fizic redus al implementării și asupra faptului că, dacă nu se face dovada cofinanțării proiectului, contractul de finanțare va fi reziliat.

Reclamanta a formulat contestație, respinsă prin adresa nr. E25589 din 02 decembrie 2011. În drept, se reține incidența dispozițiilor art. 2(3) din Anexa I la Contractul de Finanțare, potrivit căruia: "Beneficiarul trebuie să transmită, semestrial, raportul de progres completat în formatul tip atașat la Contractul de Finanțare, prin care se vor reporta activitățile desfășurate în perioada de implementare, stadiul realizării indicatorilor, rezultatele parțiale/finale obținute la momentul raportării.

(...) în funcție de stadiul de progres transmis de beneficiar și în raport de respectarea termenelor stipulate în Contractul de finanțare, Autoritatea Contractantă își rezervă dreptul de a rezilia Contractul de Finanțare în condițiile art. 11(3)". De asemenea, art. 11(1) din Anexa I la contract, prevede: "în cazuri excepționale și temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forță majoră invocate și comunicate intre părți în condițiile legii, Autoritatea Contractantă poate decide încetarea Contractului printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanțării nerambursabile". Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate în motivarea acțiunii în fața primei instanțe.

Considerentele sentinței aflate în control judiciar, prezentate rezumativ în decizia de față, demonstrează că instanța fondului a expus rațiunile de fapt și de drept pentru care a considerat acțiunea ca neîntemeiată. În cauză, reclamanta nu a prezentat niciun fel de dovezi din care să rezulte că și-a îndeplinit obligațiile impuse prin contract și actele normative care sunt aplicabile în materie, obligatorii pentru părți, dată fiind natura publică a fondurilor prin care se finanțează proiectul. Astfel, reclamanta nu a respectat dispozițiile cuprinse în contractul de finanțare referitoare la transmiterea semestrială a raportului de progres completat în formatul tip cu privire la activitățile desfășurate și nu a probat existența surselor de cofinanțare.

Înalta Curte apreciază că nu se poate reține critica recurentei în sensul că Notificarea nr. 461 din 31 martie 2011 nu i-a fost comunicată. Chiar și în această situație, în ceea ce privește vătămarea produsă ca urmare a nerespectării dispozițiilor art. 9 din contractul cadru, se constată că, în contestația administrativă reclamanta nu a prezentat documentele solicitate și nu a făcut dovada cofinanțării, deși a avut această posibilitate. Se reține că prin actul adițional 1 din 01 septembrie 2010, data limită până la care reclamanta s-a obligat să realizeze proiectul era 29 septembrie 2010. Astfel, întrucât reclamanta nu a realizat nicio investiție valabilă până la data de 6 octombrie 2011, data încetării contractului, s-a apreciat în mod corect de către Autoritatea Contractantă că aceasta nu poate susține investiția, dispunând în conformitate cu prevederile art. 11 alin 1 din Anexa I la Contractul de finanțare.

Înalta Curte constată că Decizia nr. 8235/6 octombrie 2011 a fost exprimată în limitele dreptului de apreciere admise de lege, Autoritatea Contractantă pronunțându-se asupra oportunității măsurii, raportat la stadiul redus al executării lucrării. Se constată că Ghidul solicitantului aferent măsurii 121 - capitolul 2.2. coroborate cu dispozițiile art. 3(1) și 3(2) din contractul cadru, prevede obligația de cofinanțare și enumeră documentele și condițiile formale cerute pentru a se face dovada acesteia, care trebuie făcută pe toată durata realizării investiției. De altfel, în același sens s-a mai pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, într-o speță similară, respectiv, prin Decizia nr. 721/2014.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC Q. SRL împotriva Sentinței nr. 375 din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2014. Procesat de GGC - GV