ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 298/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 298/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

cauzei

Hotărârea primei

instanțe

Prin cererea

înregistrată la 11 decembrie 2009 sub nr. 11665/2/2009, reclamanta

SC N.R. SRL a chemat

în judecată pe pârâții Direcția Municipiului București pentru Accize și

Operațiuni Vamale și Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând

anularea Procesului verbal din 10 aprilie 2009, emis de către Direcția

Municipiului București pentru accize și operațiuni vamale și a Deciziei nr. 234

din 03 iulie 2009, emisă către Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, admiterea

cererii de restituire a contravalorii accizelor achitate și, pe cale de

consecință, obligarea pârâtelor la restituirea sumei reprezentând

contravaloarea accizelor achitate, aferente cantităților de cafea solubila

utilizată pentru obținerea produsului exportat sau livrat în alt stat membru.

Prin sentința nr. 3742

din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București

a fost admisă în parte contestația

formulată de contestatoarea

SC N.R. SRL și, în consecință, a fost anulată Decizia nr.

234 din 03 iulie 2009 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală

– D.G.S.C.

Instanța a obligat

totodată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală – D.G.S.C. să procedeze

la analizarea pe fond a contestației formulată de reclamantă împotriva

procesului-verbal din 10 aprilie 2009 și a respins capetele de cerere privind

anularea procesului verbal din 10 aprilie 2009 și restituirea sumei de

1.209.895 lei reprezentând c/val accize, ca inadmisibile.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că inspectorii vamali din cadrul Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, Direcția Municipiului

București pentru Accize și Operațiuni Vamale, în baza Titlului VII din O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, au efectuat în ziua de

06 aprilie 2009 o inspecție fiscală parțială la SC N.R. SRL, în vederea soluționării mai multor cereri de restituire a accizelor, înregistrate după cum urmează:

(i) 30 mai 2008 aferentă lunilor martie si aprilie 2008, prin care se solicită

suma de 159.671 lei; (ii) 24 iulie 2008 aferentă lunilor mai și iunie 2008 prin

care se solicită suma de 163.793 lei; (iii) 09 octombrie 2008 aferentă lunilor

iulie și august 2008 prin care se solicită suma de 190.432 lei; (vi) 29

octombrie 2008 aferentă lunii septembrie 2008, prin care se solicită suma de

122.316 lei, (v) 03 decembrie 2008 aferentă lunii octombrie 2008 prin care se

solicită suma de 172.982 lei, (vi) 12 decembrie 2008 aferentă lunii noiembrie

2008 prin care se solicită suma de 98.129 lei, (vii) 23 ianuarie 2009 aferentă

lunii decembrie 2008 prin care se solicită suma de 194.956 lei, (viii) 25

februarie 2009 aferentă lunii ianuarie 2009 prin care se solicită suma de

103.616 lei.

Prin

procesul-verbal încheiat la data de 10 aprilie 2009, înregistrat la Direcția Municipiului București pentru Accize și Operațiuni Vamale sub nr. 5303 din 10

aprilie 2009 s-a concluzionat că suma de 1.205.895 lei, reprezentând acciza

aferentă cafelei solubile livrată în Uniunea Europeană sau exportată,

solicitate prin cererile de restituire de accize, depuse de societate pentru

perioada 01 martie 2008 - 31 ianuarie 2009, se respinge, întrucât nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 210 alin. (2) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare coroborat cu pct.

aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Împotriva

procesului-verbal reclamanta a formulat contestație înregistrată la A.N.A.F.

din 12 mai 2009, iar prin Decizia nr. 234 din 03 iulie 2009 emisă de A.N.A.F.-D.G.S.C.

a fost respinsă contestația, ca prematur formulată.

Autoritatea

fiscală de soluționare a contestațiilor a reținut că în raport de dispozițiile art.

85 alin. (1) și 88 C. proc. fisc. coroborat cu art. 206 alin. (2),

procesul-verbal contestat are caracter de act premergător, constatările sale

urmând a fi valorificate printr-un Raport de inspecție fiscală, care va sta la

baza emiterii deciziei de restituire reprezentând act administrativ asimilat

deciziei de impunere și care poate fi contestat de către contribuabil, ca și

titlurile de creanță prin care se pot stabili obligații de plată în sarcina

contribuabililor.

Instanța

de fond a reținut că așa cum rezultă din procesul-verbal înregistrat la D.M.A.O.V.

din 03 iunie 2010, verificarea a fost determinată de cererile de restituire a

accizelor: 30 mai 2008 aferenta lunilor martie și aprilie 2008; 24 iulie 2008

aferenta lunilor mai și iunie 2008; 09 octombrie 2008 aferenta lunilor iulie și

august 2008; din 29 octombrie 2008 aferenta lunii septembrie 2008, din 03

decembrie 2008 aferenta lunii octombrie 2008, 12 decembrie 2008 aferenta lunii

noiembrie 2008, 23 ianuarie 2009 aferenta lunii decembrie 2008; 25 februarie 2009

aferentă lunii ianuarie 2009.

Susținerile organului

fiscal de soluționare a contestației din Decizia nr. 234 din 03 iulie 2009,

întemeiate pe dispozițiile art. 206 alin. (2) coroborate cu art. 88 lit. a) și art.

85 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, în sensul că procesul-verbal

contestat are caracter de act premergător, constatările acestuia urmând a fi valorificate

printr-un Raport de inspecție fiscală, ulterior, care va sta la baza emiterii

deciziei de restituire reprezentând act administrativ asimilat deciziei de

impunere și care poate fi contestat de către contribuabil, ca și titlurile de

creanță prin care se pot stabili obligații de plată în sarcina

contribuabililor, nu au fost reținute de instanța de fond.

Prima instanță a

stabilit că, în condițiile în care prin procesul-verbal din data de 10 aprilie 2009,

au fost respinse cererile de restituire a accizelor, autoritatea fiscală s-a

pronunțat pe fondul drepturilor reclamantei, în sensul în care i se cuvine sau

nu suma solicitată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 210 din

Codul fiscal, astfel încât a respins cererile reclamantei.

În aceste condiții

autoritatea fiscală nu mai putea emite o decizie de restituire, în condițiile art.

88 lit. a) C. proc. fisc., de vreme ce a considerat că nu se impune restituirea

și nici o altă decizie prin care să se stabilească suma datorată bugetului

general consolidat, în contextul în care aceste accize au fost stabilite și

achitate anterior, iar reclamanta a solicitat doar restituirea acestor sume.

Instanța a constatat

că procesul-verbal contestat este un act administrativ-fiscal, întrucât a fost

emis în aplicarea legislației privind stabilirea și stingerea drepturilor

fiscale legate de restituirea accizelor, reclamanta fiind în situația refuzului

nejustificat de a i se soluționa o cerere, așa cum se prevede în art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu care Codul de procedură fiscală se

completează în mod corespunzător, ca o exprimare explicită, cu exces de putere,

a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Astfel, Curtea de

apel a admis contestația, în ceea ce privește primul capăt de cerere, respectiv

anularea Deciziei nr. 234 din 03 iulie 2009 emisă de A.N.A.F.-D.G.S.C., prin

care a fost respinsă contestația ca prematur formulată.

În ceea ce privește

capetele de cerere privind anularea procesului-verbal din 10 aprilie 2009, emis

de către Direcția Municipiului București pentru accize și operațiuni vamale și

admiterea cererii de restituire a contravalorii accizelor achitate și, pe cale

de consecință, obligarea pârâtelor la restituirea sumei reprezentând

contravaloarea accizelor achitate aferente cantităților de cafea solubila

utilizată pentru obținerea produsului exportat sau livrat în alt stat membru,

Curtea le-a apreciat ca fiind inadmisibile, întrucât autoritatea administrativ

fiscală pârâtă, competentă în soluționarea contestației, nu s-a pronunțat pe

fondul contestației, în procedura prealabilă prevăzută de Codul de procedură

fiscală.

declarate de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale București și de Agenția Națională de Administrare

Fiscală.

2.1.

Recursul promovat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală

(A.N.A.F.)

Invocând

ca temei legal al căii de atac promovate, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut că hotărârea

instanței de fond a fost dată cu greșita aplicare a legii în ceea ce privește anularea

Deciziei nr. 234 din 3 iulie 2009 emisă de Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și

obligarea acestei din urmă autorități la analizarea pe fond a contestației.

În

esență, raportat la prevederile art. 85 alin. (1) și respectiv art. 88 alin.

(1) lit. a) și art. 206 alin. (2) C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003) al căror conținut

a și fost redat prin motivele de recurs, recurenta Agenția Națională de

Administrare Fiscală a arătat că din interpretarea acestor texte de lege

rezultă că procesul verbal din 14 aprilie 2009 are numai caracter de act

premergător, constatările sale urmând a fi valorificate printr-un raport de inspecție

fiscală, care va sta la baza emiterii deciziei de restituire reprezentând act

administrativ fiscal asimilat deciziei de impunere și care poate fi contestat

de contribuabil, cu alte cuvinte, recurenta, arătând că numai declarația

fiscală și decizia de impunere constituie titluri de creanță prin care se pot

stabili obligații de plată în sarcina contribuabililor.

În

fine, s-a mai arătat că instanța de fond s-a aflat într-o evidentă confuzie întrucât

în cauză, pentru a putea fi soluționată pe fond contestația administrativă a

societății reclamante, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

București ar fi trebuit să emită o decizie pentru regularizarea situației, în

conformitate cu legislația în materie vamală, fiind nefondată și eronată

concluzia exprimată prin sentința atacată în sensul că procesul verbal din 10

aprilie 2009 al D.R.A.O.V. București este „un alt act administrativ fiscal” ce

poate fi contestat potrivit legii, mai cu seamă că într-o astfel de ipoteză

contestația ar fi trebuit să fie soluționată de organul emitent și nu de către Agenția

Națională de Administrare Fiscală.

2.2.

Recursul promovat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale (D.R.A.O.V.)

La

rândul său, pârâta A.N.V. a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanțe

pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică și nelegală. Temeiul legal al căii de

atac exercitate a fost indicat ca fiind motivul de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 9 cu referire la art. 304

1

C. proc. civ.

Prin

motivele de recurs dezvoltate recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că

instanța de fond în mod greșit a susținut că procesul verbal contestat de reclamantă

a fost emis în aplicarea legislației privind stabilirea și stingerea

drepturilor fiscale legate de restituirea accizelor, fiind în situația

refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, întrucât este un simplu act

premergător și nu un act administrativ care să stabilească, potrivit legii, vreun

raport obligațional între contribuabilul controlat și bugetul de stat, în

sensul art. 21 din O.G. nr. 92/2003.

3.

Soluția și considerentele instanței de recurs

Recursurile

nu sunt fondate.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile

legale incidente dar și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține

că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate, de natură a antrena fie

casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe în considerarea celor în

continuare arătate.

Dată

fiind similitudinea criticilor înfățișate de cele două recurente, Înalta Curte urmează

a le examina grupat și a răspunde acestora prin argumente comune.

Reclamanta

intimată SC N.R. SRL a investit instanța de judecată cu solicitarea de anulare

a procesului-verbal din 10 aprilie 2009, emis de D.R.A.O.V. București ca și a Deciziei

nr. 234 din 3 iulie 2009, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală

–Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor ca și de admitere a cererii

de restituire a contravalorii accizelor achitate, respectiv de obligare a

pârâtelor la restituirea sumei de 1.205.895 lei reprezentând contravaloare accize

achitate, aferente cantității de cafea solubilă utilizată pentru obținerea produsului.

Astfel

cum rezultă și din expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii atacate, de

mai sus, prima instanță, admițând în parte acțiunea reclamantei-intimate, a

anulat Decizia nr. 234 din 3 iulie 2009 emisă de recurenta Agenția Națională de

Administrare Fiscală și a obligat această autoritate la analizarea pe fond a contestației

formulate împotriva procesului verbal din 10 aprilie 2009, celelalte capete de cerere

vizând anularea acestui proces verbal și restituirea sumei de 1.209.895 lei cu

titlu de contravaloare accize, fiind respinse ca inadmisibile.

În

acord cu cele stabilite de judecătorul fondului și contrar criticilor

înfățișate de cele două recurente, Înalta Curte reține că susținerile acestor autorități,

cuprinse ca atare și în Decizia nr. 234 din 3 iulie 2009, în sensul că procesul

verbal din 10 aprilie 2009 încheiat de organele competente ale D.R.A.O.V.

București nu are decât un caracter premergător în condițiile în care nu s-a

emis decizie de impunere sau un alt act asimilat deciziei de impunere, nu sunt întemeiate

și ca atare nu pot fi primite.

Examinând

conținutul procesului verbal din data de 10 aprilie 2009, Înalta Curte arată că

instanța de fond, cu deplin temei a stabilit că acesta este un veritabil act administrativ

fiscal și nu doar un act premergător, întrucât, atât în sensul art. 41 C. proc.

fisc., cât și al art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul unilateral

emis a produs în mod direct efecte juridice.

Astfel,

prin procesul verbal contestat, D.R.A.O.V. București a stins dreptul societății

intimate de a obține restituirea accizelor câtă vreme, fără echivoc, concluzia finală

a controlului este în sensul „ respingerii cererii de restituire a sumei de 1.205.895

lei cu titlu de acciză aferentă cafelei solubile livrată sau exportată,

solicitată prin cererile de restituire depuse în perioada 1 martie 2008 - 31

ianuarie 2009, pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 210

alin. (2) din Legea nr. 571/2003, coroborat cu pct. 31 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004,

privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003”.

Așa

fiind, nu se poate susține că a fost prematur formulată contestația administrativă

de către intimata-reclamantă, împotriva unui act administrativ fiscal care a produs

efecte juridice de necontestat prin constatarea că societatea reclamantă nu are

drept de restituire a accizei solicitate.

În

fine, criticile recurentelor sunt nefondate și în considerarea aspectelor învederate

atât cu ocazia judecării fondului dar și în recurs, în sensul că, ulterior

emiterii procesului verbal contestat nu a mai fost admis nici un alt act

administrativ de către organele competente, care în accepțiunea acestora din

urmă, ar fi fost apt a fi atacat fără a fi calificat drept un act premergător,

la care se adaugă înscrisurile depuse la dosar (dosar recurs) ce demonstrează

că același organ fiscal D.R.A.O.V. București, pentru aceleași produse de cafea

exportate și livrate în comunitate, a soluționat anterior cereri similare

formulate de societatea intimată, în sensul restituirii accizelor solicitate (e.g.

procesul verbal din 3 iunie 2010 încheiat tot în vederea soluționării unor

cereri de restituire accize).

Reținând

așadar, pentru argumentele înfățișate că soluția instanței de fond este întemeiată

și pronunțată în acord cu prevederile legale aplicabile, criticile recurentelor

fiind lipsite de temeinicie, în baza art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca

nefondate recursurile promovate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale București și Agenția Națională de Administrare Fiscală

împotriva sentinței nr. 3742 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București–secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012.