ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5427/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1406 din 19 martie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția de inadmisibilitate invocată și a fost admisă cererea reclamantei SC G. SRL București formulată în contradictoriu cu Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și Autoritatea Națională a Vămilor în sensul că a fost suspendată executarea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 27 octombrie 2009 emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța și procesul-verbal de control înregistrat în 26 octombrie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepția de inadmisibilitate este neîntemeiată întrucât reclamanta a depus cauțiunea stabilită de instanță și a constatat că la data de 06 ianuarie 2009 a fost înregistrată la Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța contestația reclamantei împotriva deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 27 octombrie 2009 și a procesului-verbal de control din 26 octombrie 2009, acte emise de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța.

Instanța de fond a procedat la examinarea condițiilor prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, respectiv a cazului bine justificat și a pagubei iminente și a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale. Astfel, instanța a reținut că, în urma controlului realizat de autoritățile vamale în septembrie 2009, s-a constatat că în perioada 2004-2009, la numărul total de operațiuni de import definitiv efectuate de SC G. SRL pentru produsele V., R. și E. s-au folosit încadrările tarifare referitoare la preparate alimentare nedenumite și necuprinse în altă parte, calculându-se TVA prin aplicarea cotei reduse de 9%.

Având în vedere faptul că produsele analizate au fost încadrate la poziții tarifare ce se regăsesc în tariful vamal al României la Capitolul 21 – Preparate alimentare diverse, grupa 2106 - Preparate alimentare nedenumite și necuprinse în altă parte, s-a considerat neconformă utilizarea cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată de 9% utilizabilă, din punct de vedere al organelor de control, numai pentru medicamente, nu și pentru suplimente alimentare. Urmare a celor arătate au fost recalculate în sarcina reclamantei drepturile vamale aferente pentru declarațiile vamale controlate,rezultând o datorie vamală constând din TVA în sumă totală de 3.762.292 RON, la care s-au calculat drepturi fiscale accesorii, de la data înregistrării declarațiilor vamale de import până la data 09 octombrie 2009, în cuantum de 4.661.189 RON.

Instanța de fond a constatat că atât în privința procesului-verbal de control înregistrat în 26 octombrie 1009, cât și a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 27 octombrie 2009 există o îndoială serioasă în privința legalității lor, apreciind că organele fiscale au făcut o greșită aplicare a art. 40 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003. Instanța a reținut că, dacă normele aplicabile pentru clasificarea tarifară vamală a măsurilor au un sens strict, restrictiv al termenului de medicament, dispozițiile din C. fisc. au în vedere un înțeles mai larg al termenului medicament, reținând că de-a lungul timpului au fost realizate mai multe clasificări.

Instanța de fond a apreciat că reclamanta în mod corect a procedat la calcularea și aplicarea TVA în cotă redusă, vizând dispozițiile art. 140 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 și a concluzionat că toate aceste împrejurări sunt de natură să creeze o serioasă îndoială cu privire la legalitatea actelor atacate. În ceea ce privește paguba iminentă, instanța a reținut că plata sumei de 8.423.481 RON este un efort financiar nejustificat pentru reclamantă cu consecințe negative și previzibile. Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs, în termen de către Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța în numele și pe seama Autorității Naționale a Vămilor. Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc.

civ., invocându-se următoarele motivele de recurs: În primul rând se invocă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea de către instanța de fond a formelor de procedură prevăzut sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se arată că în prezenta cauză nu a fost legal citată Autoritatea Națională a Vămilor ca instituție ierarhic superioară Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, instituție cu personalitate juridică în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 110/2009, cu sediul în București, sector 1. Al doilea motiv de recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condițiile admiterii cererii de suspendare prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta susține că nu erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unor cazuri temeinic justificate care să infirme prezumția de legalitate a actelor administrative contestate și existența unei pagube iminente de natură a perturba grav activitatea societății. La dosar, intimata-reclamantă a depus întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, în principal ca lipsit de interes și în subsidiar ca nefondat. Lipsa de interes a fost apreciată în raport de faptul că, ulterior declarării recursului, a fost soluționată contestația administrativă formulată de reclamanta-intimată, iar prin decizia nr. 120 din 22 aprilie 2010 a fost admisă contestația formulată pentru suma totală de 8.423.481 RON și anulate actele administrative contestate.

Recurenta a depus la dosar precizări privind recursul formulat, precizări privind soluționarea contestației administrative și emiterea deciziei A.N.A.F. nr. 120 din 22 aprilie 2010 depusă la dosar de ambele părți. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente: Curtea nu va reține excepția lipsei de interes privind fondul recursului acesta fiind formulat de partea căzută în pretenții, ca urmare a admiterii cererii de suspendare prin sentința pronunțată de instanța de fond. Faptul că ulterior promovării căii de atac a recursului a fost soluționată contestația administrativă care a fost admisă prin decizia nr. 120/2010 nu infirmă existența lipsei interesului.

Curtea, urmând a verifica pe fond îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: În ceea ce privește motivul de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Curtea va aprecia că în cauză nu sunt încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. Aceasta deoarece pârâta-recurentă a fost reprezentată prin consilier juridic conform obligației depusă la dosar fond, iar de la primul termen de judecată din 20 noiembrie 2009 prin autoritățile pârâte au luat termen în cunoștință conform dispozițiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză prin sentința atacată apreciindu-se în mod corect că cererea de suspendare îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin actele depuse reclamanta-intimată a probat existența unor cazuri bine justificate și iminența producerii unei pagube în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004, fapt confirmat, în recurs prin depunerea de către părți a deciziei A.N.A.F. nr. 120 din 22 aprilie 2010. Prin această decizie a fost admisă contestația administrativă formulată de reclamanta-intimată și anulate actele administrative contestate – respectiv decizia de regularizare din 27 octombrie 2000 și procesul-verbal din 26 octombrie 2009 pentru suma totală de 8.423.481 RON. Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor împotriva sentinței nr. 1406 din 19 martie 2010 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.