ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curți de Apel București - Secția Contencios Administrativ

și Fiscal, reclamanta SC T.M.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor, Direcția Supraveghere Accize si Operațiuni Vamale, M.E.F.

A.N.A.F anularea procesului verbal de control ulterior al ANV DSAOV si a

deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare nr. 5615/SAFV

din 31 ianuarie 2008, astfel cum au fost modificate, prin decizia nr. 103 din 31

martie 2008 emisă de A.N.A.F.

În

subsidiar, reclamanta a solicitat reducerea sumei de plată stabilite în sarcina

sa, reprezentând accesorii aplicate cu nerespectarea legii în cuantum de 515458

lei si reducerea sumei de plată stabilite în sarcina sa, calculate în baza unor

declarații vamale de import care se referă la alte produse decât cele ce au

făcut obiectul controlului vamal ulterior, fie nu există în evidența

reclamantei, în cuantum de 301319 lei.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada 1 noiembrie 2007-31 ianuarie 2008

s-a desfășurat un control având ca obiect verificarea corectitudinii încadrării

tarifare pentru produsele denumite generic „cacao granule, cu adaos de zahăr si

vitamine - B.", produse ce au fost importate în perioada 1 ianuarie 2003-31

decembrie 2006 și care au fost încadrate prin declarațiile vamale la codul

tarifar 1806 octombrie 20.

În

raport de acest cod tarifar au fost stabilite și încasate toate drepturile

vamale.

În

urma controlului s-a stabilit prin procesul verbal atacat și decizia de

regularizare că produsele sus indicate au fost încadrate în mod eronat la codul

tarifar 1806 octombrie 20, codul tarifar corect fiind 1806.90.70.

A

mai arătat reclamanta că a formulat contestație împotriva procesului verbal de control

și a deciziei pentru regularizarea situației, iar prin Decizia nr. 103 Direcția

Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF a admis în parte

contestația.

Reclamanta

a invocat faptul că a intervenit prescripția dreptului de modificare a

declarațiilor vamale deoarece potrivit art. 221 alin. (3) C. vam. Comunitar

termenul de prescripție este de 3 ani de la data la care a luat naștere datoria

vamală.

Trebuia

aplicată legislația comunitară față de prevederile art. 100 din Legea nr. 86/2006.

Prin

Decizia nr. 103 A.N.A.F. a constatat că sunt prescrise doar drepturile vamale

aferente perioadei 1 ianuarie 2003-31 ianuarie 2003.

S-a

mai arătat că a fost calculată eronat datoria vamală deoarece au fost luate în

calcul alte produse (cacao "A.", "V.", "D." sau

ciocolata calda "L.").

S-a

susținut că reclamanta a încadrat corect produsele în Tariful Vamal de import,

iar aplicarea majorărilor este lipsită de temei legal, iar reclamanta nu are

nici o culpa pentru neplata diferenței de taxe vamale stabilite prin decizia

pentru regularizarea situației.

Prin

întâmpinarea formulată, pârâta Agenția Națională a Vămilor, a solicitat

respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.

La

termenul din 10 septembrie 2008 instanța a pus în discuție părților

oportunitatea introducerii în cauză a Agenției Naționale de Administrare

Fiscală și, față de precizarea reclamantei a introdus în cauză în calitate de

pârâtă pe aceasta.

La

31 octombrie 2008, pârâta Agenția Națională a Vămilor (ANV) a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii arătând că reclamanta nu a înțeles să atace Decizia nr.

103 din 31 martie 2008 a ANAF ci numai procesul verbal de control și decizia de

regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de

controlul vamal.

La

data de 5 noiembrie 2008, prin întâmpinarea formulată, pârâta ANAF a solicitat

respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, iar cu privire la capătul de cerere

privind calcularea eronată a datoriei vamale, a arătat că acest capăt de cerere

este inadmisibil întrucât, reclamanta nu a înțeles să invoce pe calea

contestației și aspectele ce țin de calculul eronat al datoriei vamale, nefiind

îndeplinită procedura prealabilă.

Curtea

de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, prin

sentința civilă nr. 769 din 25 februarie 2009, a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a

admis excepția inadmisibilității capătului 3 de cerere invocată de pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală, și, pe cale de consecință a respins

acest capăt de cerere ca inadmisibil. Totodată, a respins, în rest, acțiunea

reclamantei SC T.M.R. SRL,în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor

- Direcția Supraveghere Accize si Operațiuni Vamale și Agenția Națională de Administrare

Fiscală, ca neîntemeiată.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din

considerentele sentinței, următoarele: în ceea ce privește excepția inadmisibilității

acțiunii invocate de pârâta A.N.V. a arătat că, deși reclamanta în petitul

acțiunii nu a invocat expres ca solicită si anularea deciziei nr. 103 din 31

martie 2008 emisa de ANAF DGSC, totuși din formularea petitului acțiunii reiese

ca în fapt reclamanta a contestat si decizia nr. 103/2008, deoarece a solicitat

anularea procesului verbal de control ulterior nr. 62270/SAFV din 31 ianuarie 2008

a ANV si Decizia pentru Regularizarea Situației privind obligațiile

suplimentare nr. 5615/SAFV din 31 ianuarie 2008 astfel cum au fost modificate

prin decizia nr. 103/2008 a ANAF.

Așadar, arată

instanța nu se poate susține că reclamanta nu a avut în vedere și contestarea

deciziei ANAF, deoarece aceasta a menținut în parte actele contestate expres de

reclamanta în acțiunea sa și a respins-o ca atare.

În

ceea ce privește excepția inadmisibilității a capătului 3 de cerere, respectiv

cel prin care se solicită reducerea sumei de plată, ca urmare a faptului că

sumele calculate se referă la alte produse decât cele care au făcut obiectul

controlului vamal ulterior, fie că nu există în evidența reclamantei, instanța

a reținut că această excepție este întemeiată.

S-a

reținut că în contestația înregistrată sub nr. 7924 din 11 februarie 2008 la

ANAF - ANV, reclamanta nu a adus nici o critică a procesului verbal de control și

deciziei contestate sub aspectul că s-ar fi calculat greșit drepturile vamale și

accesoriile pentru produse ce nu au făcut obiectul controlului sau pentru

produse din declarații vamale ce nu există în evidențele reclamantei.

Prin

urmare, neformularea unei contestații la organele fiscale care să vizeze și

aceste aspecte a calcului eronat al datoriei vamale pentru motivele indicate la

capătul 3 din acțiune, echivalează cu lipsa procedurii prealabile.

Acesta

este motivul pentru care nici Decizia nr. 103 din 31 martie 2008 a ANAF nici nu

a analizat aspectele sus indicate.

Mai

arătă instanța că reclamanta nu a îndeplinit astfel procedura prealabilă

prevăzută de art. 205-218 C. proc. fisc. și art. 7 din Legea nr. 554/2004, în

privința cuantumului datoriei vamale sub aspectul că s-ar fi calculat eronat

datoria vamală prin luarea în considerare și a altor produse sau a unor

declarații vamale ce nu există în evidența reclamantei.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut următoarele:

Actele

atacate nu sunt nelegale deoarece ar fi intervenit prescripția dreptului de

modificare a declarațiilor vamale în baza dispozițiilor art. 221 alin. (3) C.

vam. Comunitar (Regulamentul Consiliului CEE nr. 2913/92).

Contrar

opiniei instanței care a pronunțat sentința civilă depusă ca practică judiciară

de către reclamantă la 3 februarie 2009, instanța a apreciat că normele

comunitare nu sunt aplicabile în cauză deoarece nu vizează operațiuni vamale

care s-au născut după aderarea României la Uniunea Europeana, sau care ar fi

fost în curs de desfășurare la momentul aderării.

Astfel,

importul mărfurilor care au făcut obiectul controlului și la care se referă

procesul verbal de control ulterior și decizia de regularizare a situației

contestate, s-a făcut în perioada 2003-2005 (a se vedea susținerile reclamantei

din acțiune și anexa 3 la procesul verbal contestat - filele 19-25 din dosar,

precum și declarațiile vamale aflate la dosar), perioadă anterioară aderării

României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

Așadar,

legislația aplicabilă în cauză nu poate fi decât legislația internă pentru a

respecta principiul constituțional și legal prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția

României și art. 1 C. civ., acela al neretroactivității legii.

Dacă

un termen de prescripție a început să curgă în perioada 2003-2005, atunci se

are în vedere termenul de prescripție existent la acea dată și nu un altul care

se aplică numai situațiilor și operațiunilor juridice intervenite în cazul de

față după 1 ianuarie 2007.

Termenul

de prescripție privește un drept al organelor vamale de a constata datorii

vamale în urma unui control ulterior și nu introducerea unei acțiuni.

Prin

urmare, nu se poate reține că a intervenit prescripția dreptului organelor

vamale de a constata datorii vamale rezultând din operațiuni vamale derulate

anterior aderării României la UE și pentru care nu pot fi aplicabile

dispozițiile Codului Vamal Comunitar.

În

caz contrar s-ar putea ajunge la situația aberantă ca în cazul unor controale

vamale ulterioare datei de 1 ianuarie 2007 pentru operațiuni vamale anterioare

acestei date, dar controale efectuate chiar în termenul de prescripție prevăzut

de art. 221 alin. (3) C. vam. Comunitar organele vamale să aplice legislația

comunitară și astfel legea să fie aplicată retroactiv la situații și operațiuni

ce au fost încheiate ulterior intrării sale în vigoare.

În

privința încadrării tarifare, din toate actele normative incidente, respectiv

Tariful vamal de import al României (formele în vigoare în perioada 2003-2006)

reiese ca grupa 1806.10, din care face parte codul tarifar 1806 octombrie 20 m

este intitulată "pudra de cacao, cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori".

Din

actele de la filele 91 si 93 depuse de reclamanta și din cele aflate la filele

399 și următoarele reiese că nu poate fi vorba despre pudra de cacao deoarece

din specificațiile produsului este vorba despre granule si nu pulbere.

Pe

de altă parte adaosul nu este numai din zahăr și alți îndulcitori ci cuprinde

vitamine, lecitină, calciu etc., ori din observarea tuturor pozițiilor tarifare

din grupa 1806.10 se observă că singurul adaos al acestor produse era din zahăr

sau alți îndulcitori.

Astfel

destinația produsului pentru băuturi era mai mult decât certă si neechivocă.

În ceea ce privește

majorările de întârziere, în mod corect organele vamale și ANAF au arătat că,

potrivit art. 119 si 122 din O.G. nr. 92/2003, accesoriile se calculează

începând cu ziua următoare scadente acestora până la data stingerii

diferențelor.

Ziua următoare scadenței

este cea în care mărfurile au fost importate potrivit dispozițiilor art. 223 și

următoarele din Legea nr. 86/2006 și art. 141 și următoarele din Legea nr. 141/1997.

Prevederile art. 111 alin.

(2) C. proc. fisc. nu sunt incidente în ceea ce privește modul de calcul al

majorărilor de întârziere și nu modifică scadența datoriilor vamale, textul

referindu-se doar la termenul de plată al diferențelor de obligații fiscale

principale și accesorii.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a formulat recurs SC T.M.R. SRL solicitând casarea

sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

În motivarea

recursului, reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Prima instanță a

admis eronat excepția inadmisibilității capătului 3 din cererea de chemare în judecată,

prin care s-a solicitat exonerarea de la plata sumei de 301.319 lei

reprezentând obligații vamale care fuseseră calculate pe baza unor declarații vamale

de import care fie se refereau la alte produse decât cele ce au făcut obiectul

controlului vamal ulterior, fie nu existau.

Prin contestația depusă

în faza procedurii prealabile, reclamanta a solicitat anularea în totalitate a procesului

verbal de control și a deciziei de regularizare, astfel încât critica

referitoare la suma de 301.319 lei nu reprezintă o cerere nouă, ci o critică

suplimentară adusă deciziei de regularizare.

Calea de atac exercitată

împotriva deciziei nr. 103 din 31 martie 2008 este o cale de atac devolutivă,

instanța putând analiza cauza sub toate aspectele, iar părțile se vor putea

folosi de motive de apărare și de dovezi noi, altele decât cele invocate în

prima instanță (în speță, în cadrul procedurii administrative prealabile).

Prima instanță a

respins în mod greșit critica vizând emiterea deciziei de regularizare după

împlinirea termenul legal de prescripție, reținând că ar trebui aplicat

termenul de prescripție reglementat de Codul vamal, în vigoare la data

realizării importurilor. În realitate, conform art. 249 din Tratatul instituind

Comunitatea Europeană, regulamentele comunitare sunt de imediată aplicare, prin

urmare, dispozițiile Codului Vamal Comunitar, care instituie un termen de

prescripție de 3 ani, trebuie aplicate cu prioritate față de prevederile art. 100

alin. (1) din Legea nr. 86/2006 (care prevăd cu termen de prescripție de 5

ani). În cazul în care legea nouă (în speță, Codul Vamal Comunitar) scurtează

termenul de prescripție care era în curs la momentul intrării respectivei legi

în vigoare, se va aplica noul termen, pentru că legea nouă neatingând nici o

situație juridică definitivă, nu este împiedicată în forța sa obligatorie

imediată.

În ceea ce privește

încadrarea produselor în Tariful vamal de import, prima instanță a soluționat

cauza fără a face nici o referire la regulile generale pentru interpretarea Sistemului

armonizat de denumire și codificare a mărfurilor. Din perspectivă tehnică,

„pulbere”, conformă Dicționarului Explicativ al Limbii Române, reprezintă un

material solid transformat în particule (sau granule) mici și fine, praf pudră,

astfel că rezultă fără dubiu că produsele importate nu se pot prezenta altfel

decât sub formă de granule care împreună alcătuiesc o pudră de cacao, iar

argumentația instanței că nu poate fi vorba de pudră de cacao deoarece din

specificațiile produsului este vorba de granule, apare ca lipsită de logică. În

ceea ce privește așa – zisul „adaos” trebuie subliniat că pudra de cacao

conține în mod natural o serie de ingrediente (substanțe chimice) precum magneziu,

fier, vitamina B 12, vitamina C, antioxidanți, or, pe raționamentul din

hotărârea recurată, ar fi imposibil de încadrat oricare tip de cacao la poziția

tarifară 1806 octombrie 20, datorită conținutului chimic natural al acestui tip

de produs, iar în ceea ce privește destinația produsului este de remarcat că

pudra de cacao este folosită la fabricarea băuturilor ca oricare alt preparat din

sau pe bază de cacao.

Din punct de vedere juridic,

încadrarea mărfurilor în Tariful vamal de import se realizează cu respectarea regulilor

generale pentru interpretarea Sistemului armonizat de denumire și codificare a

mărfurilor (anexă la Legea nr. 98/1996).

În realitate,

încadrarea tarifară a Produselor la subpoziția 1806.10 - „Pudră de cacao, cu

adaos de zahăr sau alți îndulcitori, cod tarifar 1806 octombrie 20 (subpoziția

cu două liniuțe) - Cu un conținut de zaharoză de minimum 5%, dar sub 65% din

greutate (inclusiv zahăr invertit calculat în zaharoză), sau izoglucoză

calculată în zaharoză" este cea corectă, iar nu încadrarea stabilită prin

Procesul-verbal de control și anume, subpoziția 1806.90 - „Altele", cod

tarifar 1806.90.70 -„Preparate conținând cacao, pentru băuturi”.

Într-adevăr, conform

dispozițiilor Regulii nr. 6 prevăzute în Regulile Generale pentru Interpretarea

Sistemului Armonizat „încadrarea mărfurilor în subpozitiile unei poziții se

efectuează, în mod legal, prin respectarea termenilor acelor subpoziții și ale

notelor de subpoziții, cu care se afla în relație și cu respectarea regulilor

de mai sus, înțelegând prin aceasta că nu pot fi comparate decât subpozitiile

aflate pe același nivel". De asemenea, Notele Explicative ale Regulilor

Generale pentru Interpretarea Sistemului Armonizat prevăd pentru aplicarea

Regulii nr. 6 că „atunci când alegerea subpoziției cu o liniuță a fost făcută,

atunci și numai atunci, se ia în considerare textul subpozițiilor cu doua liniuțe

pentru a determina care dintre aceste subpoziții trebuie reținută”.

În virtutea

regulilor

de interpretare menționate mai

sus, rezultă că nu se poate face o comparație în vederea încadrării tarifare

între subpoziția 1806.10 - „Pudră de cacao, cu adaos de zahăr sau alți

îndulcitori” și subpoziția cu două liniuțe 1806.90.70 - „Preparate conținând

cacao, pentru băuturi”, așa cum greșit sugerează prima instanță, deoarece

acestea nu se află pe același nivel.

Conform

Regulii nr. 6 citate mai sus, nu pot fi comparate decât

subpozițiile aflate

pe același nivel și anume: (i) subpoziția 1806.10 și (ii) subpoziția 1806.90

-„Altele".

Prin

compararea acestor două subpoziții rezultă fără îndoială că încadrarea

tarifară efectuată

prin declarațiile vamale de către T. este cea

corectă,

subpoziția 1806.10 („pudră de cacao cu adaos de zahăr și alți

îndulcitori")

corespunzând în

totalitate caracteristicilor și compoziției Produselor, anume pudră de cacao

(16,5%), zahăr rafinat (63,5%), glucoza (19%), altele - vitamine, calciu,

sare,

lecitină (1%), oferind descrierea cea mai precisă și completă.

Aceasta încadrare

este conformă și cu Regula nr. 3 a) care prevede că

„poziția cea mai specifică are prioritate fata de pozițiile cu un

conținut mai generat”.

Metoda de clasificare formulată de Regula nr. 3 a) stabilește că poziția cea mai

specifică trebuie să aibă

prioritate asupra pozițiilor cu un conținut mai general, iar

Notele Explicative

ale Regulilor Generale pentru Interpretarea Sistemului

Armonizat prevăd că o poziție care denumește un anumit articol este mai

specifică

decât cea care indică o familie de articole și că „trebuie

considerată mai specifică, poziția care identifică mai clar marfa considerată, urmând

o descriere mai precisă și completă".

Or, este evident că

poziția purtând denumirea „Pudră de cacao, cu adaos de zahăr sau alți

îndulcitori" (selectată de subscrisa) este mai specifică, identificând mai

clar Produsele (anume cacao granule, cu adaos de zahăr și vitamine) decât

poziția denumită „Altele".

Decizia 103 realizează

în mod greșit o comparație între pozițiile 1806.90.70 și 1806 octombrie 20,

ignorând aplicarea coroborată a prevederilor Regulii nr. 6 și ale

Regulii nr. 3. De altfel, Decizia 103 se bazează

numai

pe o adresă a organelor vamale, în care se precizează că aplicarea

Regulii nr. 3 nu poate fi reținută. Această afirmație este contrazisă chiar în

cuprinsul Decizie 103, care face o aplicare a

Regulii nr. 3 atunci când se consideră

că poziția 1806.90.70 este mai

specifică ca poziția 1806 octombrie 20 (deși după cum am demonstrat aceste

poziții nu trebuie comparate direct).

În

plus față de cele precizate mai sus, încadrarea corectă efectuată de către T.

la poziția 1806 octombrie 20 este dovedită și de practica altor autorități

vamale din comunitatea europeană. Astfel, autoritățile din Germania au

considerat

corectă

încadrarea Produselor la codul tarifar 1806 octombrie 20, luând în considerare

și posibilitățile multiple de utilizare a Produselor (Anexa 3) (decorarea de

prăjituri, înghețate și budinci sau adaos de Cappucino și alte deserturi).

Prima instanță a

făcut, de asemenea, o interpretare greșită în ceea ce privește majorările de

întârziere, reținând că trebuie calculate începând cu ziua următoare realizării

importurilor și că plata majorărilor nu este condiționată de existența culpei.

În realitate, din

interpretarea prevederilor art. 45 C. proc. fisc. rezultă că majorările de

întârziere nu pot fi calculate retroactiv, cu numai de la data expirării

termenului de plată prevăzut în comunicare.

Potrivit unui

principiu fundamental de drept nu poate fi aplicată o sancțiune (așa cum sunt majorările

de întârziere) în absența culpei.

În speță, lipsa

culpei reclamantei este evidentă, deoarece aceasta a achitat la momentul depunerii

declarațiilor vamale taxele datorate, astfel că nu i se poate imputa

pasivitatea organelor de control.

Declarațiile vamale

depuse de reclamantă au fost acceptate de autoritățile vamale, care au acordat

liberul de vamă fiind pe deplin informate despre compoziția și caracteristicile

produselor importate, precum și despre încadrarea tarifară aleasă, prin urmare,

se dispunea de toate elementele necesare pentru verificare încadrării tarifare

încă de la momentul întocmirii declarațiilor vamale. Art. 100 alin. (3) C. vam.

dau dreptul autorității vamale să ia măsuri pentru regularizarea situației doar

în cazurile în care după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care

reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor date

inexacte sau incomplete, or, reclamanta nu a oferit niciodată astfel de

informații, întotdeauna prezentându-se întocmai conținutul produselor

importate.

Recursul este

nefondat.

Prima instanță a

admis corect excepția inadmisibilității capătului 3 din cererea de chemare în

judecată, prin care s-a solicitat exonerarea de la plata sumei de 301.319 lei.

Art. 7 din Legea

contenciosului administrativ reglementează o procedură extrajudiciară în cadrul

căreia cel ce se consideră vătămat într-un drept sau într-un interes legitim

printr-un act administrativ, anterior sesizării instanței de judecată, se

adresează emitentului actului solicitându-i retractarea sau reformarea acestuia,

parcurgerea procedurii reprezentând o condiție de admisibilitate a acțiunii în

contencios administrativ.

În termenii art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 procedura administrativă prealabilă este descrisă

astfel:

„Înainte de a se

adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată intr-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un

act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau

în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului

ierarhic superior, dacă acesta exista”.

Având ca reper textul

de lege precitat rezultă neechivoc că trebuie să existe identitate deplină

între cererile formulate în reclamația administrativă și cele din acțiunea în

contencios administrativ, altfel prevederile ce reglementează procedura

administrativă prealabilă ar fi lipsite de efecte juridice. Evident nu este

vorba de criticile formulate la adresa actului administrativ contestat, ci de

ceea ce se solicită emitentului său, pe de o parte și ceea ce se solicită

instanței de judecată, pe de altă parte. Cu siguranță că prin acțiunea în

contencios administrativ se pot formula și critici noi la adresa actelor

contestate ori critici diferite de cele din reclamația administrativă, în

totalitate, ce vizează demonstrarea vătămării reclamantului, în condițiile descrise

în art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar părțile pot utiliza mijloace de apărare

și dovezi noi despre care să nu se fi făcut vorbire în reclamația administrativă

(în speță, contestația la care se referă art. 205 alin. (1) C. proc. fisc.),

însă în cauza de față nu este vorba de această ipoteză, după cum se susține în

motivele de recurs. În realitate, contestarea de către reclamantă a sumei de 301.319,

direct prin acțiune, reprezintă o cerere nouă care nu a fost formulată și în

procedura administrativă prealabilă în condițiile în care procesul verbal de control

nu a fost atacat pentru nelegalitate și în privința obligării reclamantei la

plata sumei amintite, în baza art. 205 alin. (1) C. proc. civ.

În privința

prescripției dreptului organelor vamale de a recalcula datoria vamală, prima

instanță a respins în mod corect excepția invocată de reclamantă.

Chestiunea care se

cere a fi lămurită este aceea de a stabili care este legislația aplicabilă în

cazul în care organele vamale au exercitat controlul ulterior și au modificat

declarațiile vamale luând măsuri de recuperare a datoriei vamale în cazul în

care datoria vamală a luat naștere înainte de data aderării României la Uniunea

Europeană.

În speță, importurile

în discuție au fost efectuate în perioada 1 ianuarie 2003 – 31 decembrie 2006,

reclamanta susținând că drepturile autorităților vamale de a efectua controlul

vamal ulterior s-a prescris. Conform reclamantei, în condițiile în care prin art.

249 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se stipulează principiul aplicării

imediate a dreptului comunitar și principiul superiorității acestuia față de

dreptul intern, dispozițiile Codului Vamal Comunitar (care instituie un drept

de prescripție de 3 ani, mai scurt decât cel de 5 ani din legislația internă)

trebuie aplicate cu prioritate față de prevederile art. 100 alin. (1) din Legea

nr. 86/2006 privind Codul vamal al României. În cazul în care legea nouă

scurtează termenul de prescripție, apreciază reclamanta, se aplică noul termen

pentru că lega nouă neatingând nici o situație juridică definitivă, nu este

împiedicată, în forța sa obligatorie imediată.

Susținerea

reclamantei în sensul că ar fi intervenit prescripția este eronată, în alin. (19)

din anexa 5 la Protocolul de adresare, parte Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, precizându-se că, dacă datoria vamală a luat

naștere înainte de data aderării, recuperarea se efectuează în condițiile în

vigoare în noul stat membru interesat înainte de aderare, de către acesta și în

favoarea acestuia”.

Este vorba așadar, de

o excepție de la regula potrivit căreia pentru statele noi membre recuperarea

se efectuează în condițiile legislației comunitare, măsura fiind una

tranzitorie.

Este cert că

declarațiile vamale au fost întocmite și depuse în perioada cuprinsă între

2003-2006, așadar înainte de aderare, astfel că sunt pe deplin aplicabile

dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al

României, în baza cărora „Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la

solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de

vamă, să modifice declarația vamală, pe de o parte, iar pe de alta, în baza art.

19 din anexa 5 la Protocolul de aderare, datoria vamală să fie recuperată în

condițiile prescrise în legislația națională înainte de aderare.

De asemenea soluția

instanței de fond în ceea ce privește încadrarea produselor în Tariful vamal de

import este corectă, criticile formulate în recurs de reclamantă urmând a nu fi

primite.

Reclamanta, cu toate

că apelează la Dicționarul Explicativ al Limbii Române, face o interpretare

greșită a înțelesului noțiunilor de pudră și granule, omițând a observa că același

dicționar distinge clar între noțiunile amintite, pudra fiind definită ca o

pulbere fină, iar granulele ca particule mici, asemănătoare cu un grăunte,

diferența fiind așadar evidentă.

În privința

argumentației din recurs cu privire la adaosuri, este și aceasta eronată. În mod

evident adaosurile despre care se reține că intră în compoziția produsului importat

de reclamantă („cacao granule, cu adaos de zahăr și vitamine – B.”) nu sunt

ingrediente care intră în mod natural în compoziția produsului cacao, ci este vorba

de substanțe adăugate (zahăr, lecitină, sare, aromă sintetică, etil vanilină,

complex de vitamine) ingredientului principal – cacao -, adaosuri care, după cu

se poate observa nu se limitează la zahăr și alți îndulcitori.

În ceea ce privește

aplicarea regulilor generale pentru interpretarea sistemului armonizat,

susținerile reclamantei sunt, de asemenea, nefondate.

Așa cum au stabilit

autoritățile vamale cu ocazia controlului ulterior, încadrarea tarifară a

produsului denumit „B. Instant cacao + 10 vitamine” este la poziția 1806 90 70,

prin aplicarea regulilor 1 și 6 pentru interpretarea sistemului armonizat.

Astfel, regula 1

prevede că: „Enunțul titlurilor secțiunilor, capitolelor sau subcapitolelor

este considerat ca având numai o valoare indicativă, încadrarea mărfii

considerându-se legal determinată atunci când este în concordanță cu textul

pozițiilor și al notelor de secțiuni și de capitole și atunci când nu sunt

contrare termenilor utilizați în acele poziții și note, [..]”

Regula

6 are următorul conținut: „Încadrarea mărfurilor în subpozițiile unei poziții

se efectuează, în mod legal, prin respectarea termenilor acelor subpoziții și

ale notelor de subpoziții, cu care se află în relație și cu respectarea

regulilor de mai sus, înțelegând prin aceasta că nu pot fi comparate decât

subpozițiile aflate pe același nivel. în sensul acestei reguli, se utilizează

și notele de secțiuni și capitole corespunzătoare, cu excepția cazului în care

conțin dispoziții contrare".

Prin

aplicarea acestor reguli, pentru determinarea subpoziției din cadrul poziției

1806, organele vamale au comparat corect numai subpozițiile aflate pe același

nivel din cadrul poziției 1806, în funcție de numărul de liniuțe. Astfel, la

nivel de o liniuță, în cadrul poziției 1806 s-au comparat subpozițiile 1806.10,

1806.20 și 1806.90.

Cum

produsul în discuție conține și alte ingrediente decât zahăr și îndulcitori, nu

poate fi încadrat la poziția 1806.10 (cacao, cu adaos de zahăr sau alți

îndulcitori), încadrarea corectă fiind, la nivel de subpoziție cu o liniuță la

1806.90 – Altele -, pentru că nu poate fi încadrat nici la 1806.20.

Așadar,

încadrarea tarifară la poziția 1806.90.70 este mai specifică decât încadrarea

la care se referă reclamanta – 1806 octombrie 20 – „ au un conținut de zaharoză

de minimum 5% dar sub 65% din greutate, inclusiv invertit calculat în zaharoză

sau izoglucoză calculată în zaharoză”.

Regula

nr. 3 la care se referă reclamanta, nu este incidentă în cauză, aceasta

aplicându-se doar în ipoteza în care produsul importat ar putea fi încadrat la

două sau mai multe poziții, or, prin aplicarea regulilor 1 și 6, în speță, a

fost posibilă încadrarea tarifară la poziția 1806.90.70.

Nici

critica privind majorările de întârziere nu poate fi primită.

Pentru

declarațiile vamale depuse în perioada 1 februarie 2003-27 mai 2004, majorările

de întârziere se datorează în baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997, în

vigoare în perioada respectivă, calculată după expirarea termenului de plată de

7 zile de la data comunicării acestor diferențe și până la achitarea datoriei

vamale.

În

ceea ce privește declarațiile vamale depuse după data de 28 mai 2004, sunt

incidente prevederile art. 119 și 120 C. proc. fisc., potrivit cărora

accesoriile pentru diferențele vamale se calculează începând cu ziua următoare

scadenței acestora.

În

mod evident culpa pentru greșita încadrare a produsului importat de reclamantă

aparține acesteia, declarațiile vamale fiind întocmite și depuse la respectiva

societate comercială. Obținerea liberului de vamă nu transferă răspunderea de

la reclamantă la autoritățile vamale, încadrarea tarifară greșită aparținând în

exclusivitate reclamantei, autoritatea vamală având dreptul de a modifica

declarațiile vamale în exercitarea dreptului de control ulterior.

Art.

100 alin. (3) C. proc. fisc., invocat de reclamantă, nu este incident în speță,

textul referindu-se la ipoteza în care se descoperă că regimul vamal a fost

stabilit pe baza unor informații inexacte sau incomplete, după controlul

ulterior, or în cauză modificarea declarațiilor vamale a fost dispusă în timpul

controlului ulterior.

Față

de cele ce preced, Înalta Curte, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC T.M.R. SRL Vălenii de Munte, împotriva sentinței

civile nr. 769 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București - Secția a -

VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2010.