ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5745/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1. Acțiunea reclamantei Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2008 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.M.R.

SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat instanței anularea procesului-verbal de control ulterior din 25 martie 2008 și a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare din 25 martie 2008, astfel cum a fost modificată prin decizia din 26 mai 2008. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma controlului ulterior efectuat la punctul de lucru al societății, organul de control a stabilit că produsele importate în perioada 4 aprilie 2003-25 noiembrie 2004 sub denumirea generică de „cacao granule, cu adaos de zahăr și vitamine ARO" au fost încadrate în mod eronat la codul tarifar AA, codul tarifar pretins corect fiind BB. Reclamanta a invocat prescripția dreptului pârâtei de a modifica încadrarea tarifară, întrucât art. 221 din C. vam.

comunitar instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data la care a luat naștere datoria vamală și susține că pârâta a asimilat în mod greșit produsul importat cu un altul care poartă denumirea B., fără a analiza conținutul acestor două produse, încălcând regulile generale de interpretare a Sistemului armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, prezentate în anexa la Legea nr. 98/1996. 2. Soluția instanței de fond Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4413 din 9 noiembrie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat decizia pentru regularizarea situației din 25 martie 2008 emisă de A.N.A.F.

și procesul-verbal de control din 25 martie 2008. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia pentru regularizarea situației din 25 martie 2008, emisă în baza procesului-verbal de control din 25 martie 2008, organele vamale au recalculat drepturile vamale, stabilind în sarcina reclamantei următoarele obligații de plată: - 39.556 RON reprezentând taxe vamale; - 7.516 RON reprezentând TVA; - 53.305 RON reprezentând accesorii aferente taxelor vamale; - 10.129 RON reprezentând accesorii aferente TVA.

Reclamanta a contestat decizia de regularizare, iar prin decizia din 26 mai 2008 emisa de A.N.A.F.-Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, a respins ca neîntemeiată contestația pentru suma totală de 70.687 RON (39.556 RON taxe vamale, 7.516 RON TVA, 13.486 RON accesorii aferente taxelor vamale și 10.129 RON accesorii aferente TVA) și a admis-o pentru suma de 39.819 RON reprezentând accesorii aferente taxelor vamale. Curtea a respins susținerile pârâtei A.N.A.F. cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, reținând că reclamanta a urmat procedura administrativ-fiscală.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că, potrivit înscrisului din Dosarul nr. 3742/2/2008, produsul „cacao granule cu adaos de zahăr și vitamine-ARO" are în compoziție zahăr, glucoza, vitamine, calciu, sare, aromă, lecitină și poate fi folosit pentru decorarea de prăjituri, înghețate, budinci, adaos la cappucino și alte deserturi, precum și pentru utilizare în lapte, după dizolvare, astfel că are destinații multiple, de la decorarea deserturilor, prepararea deserturilor, până la utilizarea în lapte, după dizolvare. Potrivit regulii nr. 3a de interpretare a nomenclaturii combinate, atunci când mărfurile ar putea fi clasificate în două sau mai multe poziții, poziția cea mai specifică are prioritate față de pozițiile cu un conținut mai general.

Aplicând regula de interpretare enunțată, instanța a reținut că încadrarea tarifară cea mai specifică este cea folosită de reclamantă, respectiv AA. II. Instanța de recurs 1. Recursurile declarate în cauză Împotriva sentinței civile nr. 4413 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și A.N.A.F. Recurentele au criticat sentința pentru nelegalitate și netemenicie, susținând că sentința atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, nu a analizat apărările formulate de autoritățile vamale, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 7 din C. proc.

civ. Recurentele au învederat că produsul importat de reclamantă cu denumirea „cacao granule cu adaos de zahăr și vitamine B.” a fost corect încadrat de aceasta la poziția 18.6 „ciocolată și alte preparate alimentare care conțin cacao”, însă în mod greșit a fost încadrat la subpoziția 1806.10 (Pudră de cacao, cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori) cod tarifar AA, cod tarifar BB așa cum au constatat organele vamale prin procesul-verbal din 31 ianuarie 2008 și decizia pentru regularizarea situației 31 ianuarie 2008. Au susținut recurentele că la încadrarea tarifară corectă a mărfurilor importate trebuie avute în vedere dispozițiile art. 72 din Legea nr. 141/1997 în vigoare la data derulării importurilor, art. 48 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal.

al României, regula generală nr. 1 pentru interpretarea sistemului armoniza, din Anexa 1 la Legea nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenția internațională privind sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, reclamanta procedând greșit la extrapolarea regulii nr. 3 la subpozițiile tarifare,deși aceasta vizează numai prioritatea pozițiilor cu conținut specific în raport cu cele cu conținut general. Au concluzionat recurentele că în mod corect organele vamale au stabilit în sarcina intimatei drepturi vamale în sumă de 39.556 RON și TVA în sumă de 7.516 RON, accesoriile fiind calculate conform art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997, invocându-se ca practică judiciară decizia nr. 333 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție . Recurenta A.N.A.F.

a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, în raport cu capătul de cerere subsidiar din acțiunea introductivă a reclamantei, privind reducerea sumelor stabilite în sarcina sa cu 2364 lei, ca urmare a unei presupuse erori de calcul, deoarece această solicitare nu a formulat obiectul contestației administrative. 2.Apărările intimatei Intimata–reclamantă SC T.M.R. SRL prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) din C. proc. civ. și prin reprezentantul său în instanță a solicitat respingerea recursului ca nefondat. III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului La termenul de judecată din 21 noiembrie 2011, din oficiu instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București de a soluționa cauza în fond și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Examinând cu prioritate motivul de ordine publică invocat din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale a primei instanțe. Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia de regularizare din 25 martie 2008 și procesul–verbal de control din 25 martie 2008 întocmit de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, prin care s-a stabilit că intimata-reclamantă SC T.M.R. SRL datorează suma de 47.071 RON reprezentând taxe vamale în valoare de 39.556 RON și 7.516 RON TVA, la care se adaugă accesorii , ca urmare a încadrării tarifare pretins greșite efectuată de reclamantă pentru produsul importat în perioada 4 aprilie 2003–25 noiembrie 2004, denumit generic „cacao granule cu adaos de zahăr și vitamine ARO”.

În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală din C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze cauza, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin . 1 din Legea nr. 554/2004. În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse în acest ultim text, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează. - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

În cauză fiind vorba de un litigiu, având ca obiect o creanță bugetară certă în valoare de 47.071 RON, din care 39.556 RON reprezintă taxe vamale și 7.516 RON TVA, precum și accesorii aferente, ținând cont și de rangul de autoritate locală a emitentului actului contestat Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, Înalta Curte constată că era competent Tribunalul să soluționeze în fond acțiunea reclamantei, respectiv Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, sediul reclamantei situându-se în raza de jurisdicție a acestei instanțe. Astfel fiind, în temeiul art. 304 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pârâtelor, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre soluționare în fond instanței competente.

Prin această soluție nu se încalcă dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece acestea limitează soluția trimiterii spre rejudecare, care nu poate fi dispusă decât o singură dată, către instanța care nu a judecat fondul litigiului, ceea ce în speță s-a realizat prin decizia nr. 4687 din 28 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a constatat că nu era prescrisă datoria vamală a reclamantei, cum greșit se stabilise prin sentința nr. 3239 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, prin prezenta decizie cauza se trimite instanței competente pentru judecare pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Autoritatea Națională a Vămilor și A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 4413 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.