ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5745/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

Prin cererea înregistrată

la data de 25 iunie 2008 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC T.M.R. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor, a solicitat instanței anularea procesului-verbal de control

ulterior din 25 martie 2008 și a deciziei pentru regularizarea situației privind

obligațiile suplimentare din 25 martie 2008, astfel cum a fost modificată prin decizia

din 26 mai 2008.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în urma controlului ulterior efectuat la punctul de lucru

al societății, organul de control a stabilit că produsele importate în perioada

4 aprilie 2003-25 noiembrie 2004 sub denumirea generică de „cacao granule, cu adaos

de zahăr și vitamine ARO" au fost încadrate în mod eronat la codul tarifar

AA, codul tarifar pretins corect fiind BB.

Reclamanta a invocat prescripția

dreptului pârâtei de a modifica încadrarea tarifară, întrucât art. 221 din C. vam.

comunitar instituie un termen de prescripție de 3 ani de la data la care a luat

naștere datoria vamală și susține că pârâta a asimilat în mod greșit produsul importat

cu un altul care poartă denumirea B., fără a analiza conținutul acestor două produse,

încălcând regulile generale de interpretare a Sistemului armonizat de denumire și

codificare a mărfurilor, prezentate în anexa la Legea nr. 98/1996.

fond

Rejudecând cauza în fond,

după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia din 28 octombrie 2009, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 4413 din 9 noiembrie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamantă și

a anulat decizia pentru regularizarea situației din 25 martie 2008 emisă de A.N.A.F.

și procesul-verbal de control din 25 martie 2008.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia pentru regularizarea

situației din 25 martie 2008, emisă în baza procesului-verbal de control din 25

martie 2008, organele vamale au recalculat drepturile vamale, stabilind în sarcina

reclamantei următoarele obligații de plată:

- 39.556 RON reprezentând

taxe vamale;

- 7.516 RON reprezentând

TVA;

- 53.305 RON reprezentând

accesorii aferente taxelor vamale;

- 10.129 RON reprezentând

accesorii aferente TVA.

Reclamanta a contestat

decizia de regularizare, iar prin decizia din 26 mai 2008 emisa de A.N.A.F.-Direcția

Generala de Soluționare a Contestațiilor, a respins ca neîntemeiată contestația

pentru suma totală de 70.687 RON (39.556 RON taxe vamale, 7.516 RON TVA, 13.486

RON accesorii aferente taxelor vamale și 10.129 RON accesorii aferente TVA) și a

admis-o pentru suma de 39.819 RON reprezentând accesorii aferente taxelor vamale.

Curtea a respins susținerile

pârâtei A.N.A.F. cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, reținând că reclamanta

a urmat procedura administrativ-fiscală.

Pe fondul cauzei, Curtea

a reținut că, potrivit înscrisului din Dosarul nr. 3742/2/2008, produsul „cacao

granule cu adaos de zahăr și vitamine-ARO" are în compoziție zahăr, glucoza,

vitamine, calciu, sare, aromă, lecitină și poate fi folosit pentru decorarea de

prăjituri, înghețate, budinci, adaos la cappucino și alte deserturi, precum și pentru

utilizare în lapte, după dizolvare, astfel că are destinații multiple, de la decorarea

deserturilor, prepararea deserturilor, până la utilizarea în lapte, după dizolvare.

Potrivit regulii nr. 3a

de interpretare a nomenclaturii combinate, atunci când mărfurile ar putea fi clasificate

în două sau mai multe poziții, poziția cea mai specifică are prioritate față de

pozițiile cu un conținut mai general.

Aplicând regula de interpretare

enunțată, instanța a reținut că încadrarea tarifară cea mai specifică este cea folosită

de reclamantă, respectiv AA.

II. Instanța de recurs

în cauză

Împotriva sentinței civile

nr. 4413 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor

și A.N.A.F.

Recurentele au criticat

sentința pentru nelegalitate și netemenicie, susținând că sentința atacată nu cuprinde

motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, nu a analizat

apărările formulate de autoritățile vamale, în drept invocându-se dispozițiile

art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Recurentele au învederat

că produsul importat de reclamantă cu denumirea „cacao granule cu adaos de zahăr

și vitamine B.” a fost corect încadrat de aceasta la poziția 18.6 „ciocolată și

alte preparate alimentare care conțin cacao”, însă în mod greșit a fost încadrat

la subpoziția 1806.10 (Pudră de cacao, cu adaos de zahăr sau alți îndulcitori) cod

tarifar AA, cod tarifar BB așa cum au constatat organele vamale prin procesul-verbal

din 31 ianuarie 2008 și decizia pentru regularizarea situației 31 ianuarie 2008.

Au susținut recurentele

că la încadrarea tarifară corectă a mărfurilor importate trebuie avute în vedere

dispozițiile art. 72 din Legea nr. 141/1997 în vigoare la data derulării importurilor,

art. 48 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. al României, regula

generală nr. 1 pentru interpretarea sistemului armoniza, din Anexa 1 la Legea

nr. 98/1996 pentru aderarea României la Convenția internațională privind sistemul

armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, reclamanta procedând greșit la

extrapolarea regulii nr. 3 la subpozițiile tarifare,deși aceasta vizează numai prioritatea

pozițiilor cu conținut specific în raport cu cele cu conținut general.

Au concluzionat recurentele

că în mod corect organele vamale au stabilit în sarcina intimatei drepturi vamale

în sumă de 39.556 RON și TVA în sumă de 7.516 RON, accesoriile fiind calculate conform

art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997, invocându-se ca practică judiciară decizia

nr. 333 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție .

Recurenta A.N.A.F. a invocat

și excepția inadmisibilității acțiunii, în raport cu capătul de cerere subsidiar

din acțiunea introductivă a reclamantei, privind reducerea sumelor stabilite în

sarcina sa cu 2364 lei, ca urmare a unei presupuse erori de calcul, deoarece această

solicitare nu a formulat obiectul contestației administrative.

2.Apărările intimatei

Intimata–reclamantă SC

T.M.R. SRL prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) din C.

proc. civ. și prin reprezentantul său în instanță a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

III. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

La termenul de judecată

din 21 noiembrie 2011, din oficiu instanța a invocat excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel București de a soluționa cauza în fond și a rămas în pronunțare

asupra acestei excepții.

Examinând cu prioritate

motivul de ordine publică invocat din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) din C.

proc. civ., Înalta Curte reține că soluția atacată a fost pronunțată cu încălcarea

competenței materiale a primei instanțe.

Actul administrativ supus

controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia de

regularizare din 25 martie 2008 și procesul–verbal de control din 25 martie 2008

întocmit de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, prin

care s-a stabilit că intimata-reclamantă SC T.M.R. SRL datorează suma de 47.071

RON reprezentând taxe vamale în valoare de 39.556 RON și 7.516 RON TVA, la care

se adaugă accesorii , ca urmare a încadrării tarifare pretins greșite efectuată

de reclamantă pentru produsul importat în perioada 4 aprilie 2003–25 noiembrie 2004,

denumit generic „cacao granule cu adaos de zahăr și vitamine ARO”.

În temeiul normei de trimitere

de la art. 218 alin. (2) teza finală din C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea

instanței de contencios administrativ competente să soluționeze cauza, sunt aplicabile

dispozițiile art. 10 alin . 1 din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea

normelor de competență cuprinse în acest ultim text, în jurisprudența instanței

supreme s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii

de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează.

- criteriul poziționării

în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale)

a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit

pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face

obiectul actului administrativ contestat.

În cauză fiind vorba de

un litigiu, având ca obiect o creanță bugetară certă în valoare de 47.071 RON, din

care 39.556 RON reprezintă taxe vamale și 7.516 RON TVA, precum și accesorii aferente,

ținând cont și de rangul de autoritate locală a emitentului actului contestat Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București, Înalta Curte constată că

era competent Tribunalul să soluționeze în fond acțiunea reclamantei, respectiv

Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal, sediul reclamantei

situându-se în raza de jurisdicție a acestei instanțe.

Astfel fiind, în temeiul

art. 304 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pârâtelor,

va casa sentința atacată și va trimite cauza spre soluționare în fond instanței

competente.

Prin această soluție nu

se încalcă dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece acestea

limitează soluția trimiterii spre rejudecare, care nu poate fi dispusă decât o singură

dată, către instanța care nu a judecat fondul litigiului, ceea ce în speță s-a realizat

prin decizia nr. 4687 din 28 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

care a constatat că nu era prescrisă datoria vamală a reclamantei, cum greșit se

stabilise prin sentința nr. 3239 din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București,

prin prezenta decizie cauza se trimite instanței competente pentru judecare pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Autoritatea Națională a Vămilor și A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 4413

din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre

competentă soluționare, la Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2011.