ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.12.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4594/2010

HOTĂRÂRE
17.12.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4594/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 131/F din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții C.E., C.I.H.,  și Fundația pentru educație “A." Focșani, cu sediul în Focșani, împotriva Rezoluției nr. 13/P/2010 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, astfel cum a fost confirmată prin Rezoluția nr. 441/II/2/2010 din 6 mai 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

A menținut rezoluția atacată.

A obligat fiecare petent la plata către stat a câte 30 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 20 ianuarie 2010, petiționarii C.E., C.I.H. și Fundația pentru Educație "A." au formulat o plângere penală față de executorul judecătoresc B.C. executor judecătoresc în municipiul Focșani solicitând a se efectua cercetări față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii s-a arătat că executorul judecătoresc și-a exercitat în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu cu prilejul punerii în executare a Sentinței civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani, respectiv a procedat la evacuarea lor în mod nelegal din imobilul situat în Focșani, deși hotărârea nu cuprindea dispoziții privind evacuarea, că a întrerupt activitatea grădiniței aparținând fundației și a refuzat să le permită accesul în imobil pentru recuperarea bunurilor personale cauzându-le în acest mod traume psihice și o pagubă de 300.000 euro.

Petenții au arătat de asemenea că hotărârea pusă în executare a fost obținută în condiții nelegale și nu este prevăzută în mod expres de art. 371

2

Prin Rezoluția nr. 13/P/2010 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul B.C. reținând că nu au rezultat indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale.

Soluția a fost menținută prin Rezoluția nr. 441/II/2/2010 din 6 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Împotriva acestei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, în baza dispozițiilor art. 278

1

Analizând plângerea formulată de petiționari reține instanța de fond că între petenți și numiții T.N. și T.S. au existat și există și în prezent o multitudine de procese civile cu privire la imobilul situat în Focșani, și, în raport de hotărârile civile pronunțate (începând cu Sentința civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani), la solicitarea soților T. s-au format Dosarele de executare silită nr. 420/2008 și nr. 746/2009 ale Biroului Executorului Judecătoresc B.C., procedurile execuționale declanșate deși diferite, au vizat aceeași finalitate și anume pierderea posesiei imobilului în discuție de către petenți și, corelativ, intrarea în posesia aceluiași imobilul a numiților T.N. și T. S..

Astfel, prin Sentința civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani, s-a admis acțiunea civilă formulată de numiții T.N. și T. S. (soți), s-a perfectat convenția de vânzare-cumpărare încheiată între aceștia și petentul C.H. pentru imobilul situat în Focșani, s-a constatat că prețul vânzării în sumă de 850.000.000 lei ROL a fost acoperit parțial, urmând ca diferența de 350.000.000 lei ROL să fie achitată de T.N. și T. S. la data intrării în posesia imobilului.

Prin Decizia civilă nr. 968 din 17 octombrie 2007, Tribunalul Vrancea a admis recursul declarat de C.H. și C.E., a modificat în parte Sentința civilă nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani și, în rejudecare, a admis cererea de intervenție formulată de C.E., respingând ca neîntemeiată acțiunea civilă privind perfectarea actului de vânzare-cumpărare formulată de T.N. și T. S..

Recursul declarat de T.N. și T. S. împotriva Deciziei civile nr. 968 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vrancea a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 101/R din 5 februarie 2008 a Curții de Apel Galați.

Împotriva Deciziei civile nr. 968 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vrancea, numiții T.N. și T. S. au formulat contestație în anulare;

Prin Decizia civilă nr. 467 din 15 mai 2008 a Tribunalului Vrancea, s-a admis contestația în anulare, s-a anulat Decizia nr. 968 din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vrancea, și s-a procedat la rejudecarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani.

Prin Decizia civilă nr. 467 din 1 iulie 2008 a Tribunalului Vrancea, s-a respins ca nefondat recursul declarat de C.I.H. și C.E. împotriva Sentinței civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani.

La data de 1 august 2008, T.N. și T. S. au solicitat executorului judecătoresc B.C. punerea în executare a Sentinței civile nr. 1939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focșani, respectiv punerea în posesie asupra imobilului din Focșani.

Cererea a făcut obiectul Dosarului de executare nr. 420 din 1 august 2008, dată la care executorul judecătoresc B.C. a emis somația prin care a solicitat petenților C.I.H. și C.E. să predea soților T.N. și T. S. imobilul asupra căruia s-a perfectat vânzarea-cumpărarea.

Petenții au solicitat suspendarea executării silite; prin încheierea din 7 august 2008 pronunțată în Dosarul nr. 6874/231/2008 al Judecătoriei Focșani, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării din cadrul contestației la executare înregistrată sub nr. 6873/231/2008 pe rolul Judecătoriei Focșani.

Prin Sentința civilă nr. 4545 din 14 octombrie 2008, contestația la executare formulată de petenți a fost respinsă ca neîntemeiată.

La data de 21 octombrie 2008, executorul judecătoresc B.C. a procedat la predarea-primirea imobilului în discuție, de la petenții C.I.H. și C.E. către soții T.N. și T. S.. În procesul-verbal încheiat cu acel prilej s-a consemnat că predarea-primirea imobilului s-a făcut cu consimțământul părților, că părțile au convenit ca petenții să elibereze imobilul în termen de 15 zile, că în caz contrar aceștia din urmă renunțau la suma de 35.000 RON, sumă ce rămânea consemnată la dispoziția Biroului Executorul Judecătoresc B.C. urmând să fie încasată de soții T.N. și T. S.. Procesul-verbal a fost semnat de toate părțile în litigiu, fără obiecțiuni.

La data de 4 noiembrie 2008, T.N., T. S. și C.I.H. s-au prezentat la sediul Biroului Executorului Judecătoresc B.C. unde au arătat că au convenit să prelungească termenul de folosire a imobilului de către C.I.H., C.E. și Fundația pentru Educație "A." Focșani până la data 31 martie 2009, împrejurare atestată prin procesul-verbal aflat la dosarul nr. 13/P/2010, semnat de părți și executor.

La aceeași dată, 4 noiembrie 2008, T.N. și T. S., în calitate de promitenți-vânzători și C.I.H. - în calitate de promitent - cumpărător, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la același imobil, prețul vânzării fiind de 550.000 euro și un autoturism T. Părțile au convenit ca, în cazul nerespectării promisiunii de vânzare-cumpărare până la 31 martie 2009, să se procedeze la evacuarea petenților din imobil.

La solicitarea numiților T.N. și T. S., executorul judecătoresc B.C. a emis somația din 17 martie 2009, punând astfel în vedere petenților C.I.H. și C.E. că la data de 1 aprilie 2009 se va proceda la punerea în executare silită a Sentinței civile nr. 1939/2007 a Judecătoriei Focșani.

Întrucât pe rolul instanțelor de judecată se afla o altă contestație la executare formulată de petenți, termenul pentru eliberarea imobilului a fost prelungit, fiind emisă o altă somație la data de 21 noiembrie 2009, după soluționarea definitivă a contestației la executare, prin respingerea acesteia.

Numiții T.N. și T. S. au fost declarați puși în posesie și în deplină proprietate asupra imobilului prin procesul-verbal din 8 decembrie 2009.

Anterior, prin Sentința penală nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focșani s-a dispus, pe calea unei ordonanțe președințiale, evacuarea provizorie a petenților C.E., C.I.H. și Fundația pentru Educație "A." Focșani din imobilul în litigiu până la soluționarea definitivă și irevocabilă a Dosarului nr. 2700/231/2009 al Judecătoriei Focșani.

Numiții T.N. și T. S. au solicitat intimatului punerea în executare silită a Sentinței civile nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focșani, formându-se Dosarul nr. 746/2009 al Biroului Executorului Judecătoresc B.C..

Întrucât această hotărâre era executorie și fără somație, la data de 11 iunie 2009, executorul judecătoresc s-a deplasat la imobilul în litigiu și, în prezența părților, a procedat la inventarierea bunurilor și i-a declarat evacuați pe petenți, bunurile rămânând în custodia soților T.N. și T. S..

Prin Decizia civilă nr. 697 din 25 iunie 2009, Tribunalul Vrancea a admis recursul petenților declarat împotriva Sentinței civile nr. 2900 din 2 iunie 2009 a Judecătoriei Focșani și a respins ca neîntemeiată cererea de ordonanță președințială, actele de executare efectuate în baza Sentinței civile nr. 2900/2009 fiind anulate ulterior prin Sentința civilă nr. 4287 din 20 octombrie 2009.

Prin Sentința civilă nr. 425 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Focșani s-a dispus întoarcerea executării silite, în sensul restabilirii situației anterioare existente în Dosarul de executare nr. 746/2009 al BEJ B.C., instanța reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 404

2

Prin Decizia civilă nr. 420 din 20 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis recursul declarat de numiții T.N. și T.S. împotriva Sentinței civile nr. 425 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Focșani, s-a modificat în parte sentința recurată în sensul că s-a respins ca nefondată cererea de întoarcere a executării silite formulată de petenții C.I.H. și C.E., menținându-se soluția primei instanțe cu privire la petenta Fundația pentru Educație "A.".

Prin Sentința civilă nr. 427 din 28 ianuarie 2010 a Judecătoriei Focșani s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare împotriva formelor de executare pornite în dosarul de executare nr. 420/2008 al BEJ B.C. (somația din 12 noiembrie 2009) formulată de petenții C.I.H. și C.E., soluție menținută prin Decizia civilă nr. 406 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea.

Prin Decizia civilă nr. 667 din 1 iulie 2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis contestația în anulare formulată de petenții C.I.H. și C.E., s-a anulat Decizia civilă nr. 406 din 22 aprilie 2010 a Tribunalului Vrancea, s-a admis recursul (declarat împotriva Sentinței civile nr. 427/2010) și în rejudecare s-a admis contestația (la executare) și s-a anulat somația din 21 noiembrie 2009, precum și actele de executare ulterioare acesteia.

În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, reține instanța de fond că plângerea formulată de petiționari nu este întemeiată cât timp nu rezultă că intimatul și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia punerii în executare a titlurilor executorii care au stat la baza formării dosarelor de executare nr. 420/2008 și nr. 746/2009.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs petiționarii C.E., C.I.H. și Fundația pentru Educație "A." solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței penale atacate și restituirea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Critica adusă nu este întemeiată.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate de petiționari nu sunt întemeiate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în mod corect apreciind că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale corespunde actelor premergătoare efectuate în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 246 C. pen. - fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin acesta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Ca atare, sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., constă în neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Or, din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că intimatul B.C. și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, el doar punând în executare o hotărâre judecătorească la solicitarea numiților T.N. și T. S..

Între petenții C.E. și C.I.H., pe de o parte și numiții T.N. și T. S., pe de altă parte, au existat foarte multe procese civile, petiționarii uzând de toate căile de atac prevăzute de lege, situație în care apreciază Înalta Curte că nu poate fi atrasă răspundere penală a executorului judecătoresc pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la momentul punerii în executare.

Nelegalitatea unui act de executare este prevăzut sub sancțiunea anulării actului nelegal potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (2) C. proc. civ. și în niciun caz nu poate antrena răspunderea penală a executorului judecătoresc așa cum de altfel în mod corect s-a reținut prin Rezoluția nr. 13/P/2010 din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Situația juridică a imobilului situat în Focșani, urmează a fi stabilită pe calea proceselor civile existente între petiționari și numiții T.N. și T. S., în cauză nefiind identificate aspecte de natură penală în activitatea desfășurată de executorul judecătoresc B.C. care să facă posibilă tragerea la răspundere penală a executorului sub aspectul infracțiunii reclamate.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile petiționarilor.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii C.E., C.I.H. și Fundația pentru Educație A. împotriva Sentinței penale nr. 131/F din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 decembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1093/2010
a urmăririi penale nr. 900/P/2009 din 31 august 2009 și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 1173/11/2/2009, din 9 octombrie 2009, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, reținând că soluțiile dispuse sunt legale și
ÎCCJ 2010-04-22
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1564/2010
proc. civ. privind executarea silită, atât cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 5224/2008 a Judecătoriei Focșani, hotărâre definitivă și irevocabilă, cât și a sentinței civile nr. 2405 din 07 mai 2009 a Judecătoriei Focșani
ÎCCJ 2011-03-24
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2980/2011
Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 47/F din 24 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă nefondată plângerea formulată de petenții C.N. și C.G. împotriva rezoluției
ÎCCJ 2012-06-12
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2045/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 10/F din 20 februarie 2012 Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.V. împotriva Rezoluției de n
ÎCCJ 2010-02-25
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 738/2010
Asupra recursului penal de față: Pe baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 234/F din 14 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1391/44/2009, Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins ca
Sursă