ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 702/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta O.A., în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor - Direcția Generală de Infrastructură și Transport Rutier a solicitat anularea actului administrativ emis de pârât la data de 06 septembrie 2006, recunoașterea dreptului legitim de a repatria autoturismul proprietate personală marca F. și obligarea pârâtului să emită un nou act administrativ prin care să-i aprobe cererea de repatriere a autoturismului în discuție. În motivarea acțiunii se arată că la data de 21 august 2006 a depus la pârât o solicitare în sensul admiterii repatrierii autoturismului proprietate personală, în temeiul O.G.

nr. 59/2003, privind unele bunuri scutite de la plata taxei vamale (art. 7), însă cererea s-a a fost respinsă de pârât. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Transporturilor Construcțiilor și Turismului a invocat excepția inadmisibilității primului capăt de cerere în raport de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive raportat la petitul 2 și 3 al cererii de chemare în judecată. Prin încheierea din 06 decembrie 2006, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei procedurii prealabile (cerute de art. 7 din Legea nr. 554/2004) în privința capătului 1 de acțiune prin care s-a solicitat anularea actului administrativ din 06 septembrie 2006 constând în refuzul pârâtului de repatriere a autoturismului marca F., proprietate personală a reclamantei.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului față de capetele 2 și 3 de acțiune fost respinsă, reținându-se că potrivit Ordinului Ministrului Transporturilor Construcțiilor și Turismului nr. 2132/2005 acesta are atribuții în ce privește omologarea individuală a cărții de identitate și certificare a autenticității vehiculelor rutiere. Asupra fondului pricinii, Curtea de Apel București s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 574 din 21 februarie 2007. Acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, iar pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că este îndreptățită cererea ca pârâtul să fie obligat la omologarea autoturismului, cu dispensă Euro 3, și la eliberarea cărții de identitate în vederea înmatriculării acestui autoturism, fiind îndeplinite condițiile stabilite prin Ordinul Ministrului Transporturilor Construcțiilor și Turismului nr. 2132/2005.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Transporturilor. Invocând în drept dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de fond a ignorat prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., acceptând modificarea acțiunii după prima zi de înfățișare, precum și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, privind obligativitatea procedurii prealabile și pentru capetele 2 și 3 din acțiunea inițială.

Pe fondul cauzei s-a precizat că soluția pronunțată este rezultatul interpretării eronate a art. 4 din Ordinul nr. 2132/2005 emis de Ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, instanța considerând că repatrierea autoturismului duce automat la omologarea acestuia, deși în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Capitolului VII din ordin, iar excepțiile individuale la care face trimitere norma în discuție sunt condiționate de întreprinderea demersurilor necesare pentru stabilirea gradului de poluare, urmând a se dovedi că nu se afectează în mod semnificativ siguranța rutieră și poluarea mediului. Recursul este fondat. La data de 27 septembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost învestită cu acțiunea prin care reclamanta O.A.

a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului: 1. anularea actului administrativ din 06 septembrie 2006 prin care s-a refuzat repatrierea autoturismului proprietate personală marca F.; 2. recunoașterea dreptului de a repatria autoturismul menționat la pct. 1; 3. obligarea pârâtului – prin Direcția Generală de Infrastructură și Transport Rutier – de a emite un nou act de aprobare a repatrierii autoturismului. În aplicarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care statuează îndeplinirea procedurii prealabile ca o condiție de exercițiu a acțiunii în materia contenciosului administrativ, prin încheierea de la 06 decembrie 2007, în mod corect instanța a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere privind anularea actului prin care pârâtul a refuzat repatrierea autoturismului proprietate personală a reclamantei.

Prin cererea din 07 februarie 2007, avocatul reclamantei formulează „precizări” la acțiunea inițială, mai exact învederează că în temeiul art. 132 alin. (2) C. proc. civ. renunță la judecarea capetelor 2 și 3 de acțiune și că își menține în continuare cererea privind obligarea la omologarea individuală a autoturismului. Așa cum lesne se poate observa din expunerea rezumativă mai înainte făcută, instanța nu a fost învestită cu o cerere privind omologarea individuală a autoturismului marca F. și, deci, este improprie referirea la „menținerea” unei astfel de cereri. Mai mult, renunțarea la judecata capetelor de cerere 2 și 3 de acțiune poate fi recunoscută de judecător numai în condițiile existenței procurii speciale la care face trimitere expresă art. 69 alin. (1) C. proc.

civ., ori în cauză nu s-a făcut dovada unui asemenea mandat al părții reclamante către avocat. „Precizările” reclamantei din 07 februarie 2007 nu se află sub incidența art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., din cele arătate rezultând în mod evident că nu este vorba de „mărirea sau micșorarea câtimii obiectului cererii”, intenția reclamantei fiind în mod clar aceea de a-și modifica acțiunea la un termen ulterior primei zi de înfățișare, deci cu nerespectarea art. 132 alin. (1) C. proc. civ. Se constată, așadar, că instanța de contencios a fost învestită cu acțiunea promovată la 27 septembrie 2006 și că, potrivit actelor dosarului în raport de niciuna din cele trei cereri enunțate în petit nu s-a efectuat procedura prealabilă, cu caracter obligatoriu, conform art. 109 alin. (2) C. proc.

civ. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. De altfel, reținând că este inadmisibil primul capăt de cerere pentru neefectuarea procedurii de sesizare a autorității pârâte anterior demarării procedurii în fața instanței de judecată, cererile accesorii urmează același regim juridic, urmând a se constata că acestea sunt inadmisibile, pentru aceleași considerente. Ca urmare, fondul pricinii nu poate face obiectul cercetării judecătorești, instanța de judecată nefiind legal învestită, respectiv cu respectarea procedurii speciale instituită prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată. În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție reține ca fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și cele ale art. 312 alin. (3) teza I urmând a admite recursul și a modifica sentința atacată în sensul respingerii ca inadmisibilă a acțiunii în întregul său.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor - Direcția Generală de Infrastructură și Transport Rutier împotriva sentinței civile nr. 574 din 21 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta O.A., ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2008.