ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2337/2010

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin încheierea de ședință din 2 iunie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr.

38283/3/2009, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300

2

C. proc. pen. cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen., menținerea stării de arest a apelantului-inculpat B.V.S., trimis în

judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de

influență prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 257 alin. (1) C. pen. rap.

la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constatându-se că temeiurile care au

determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate,

având în vedere natura, gravitatea și circumstanțele de săvârșire a faptelor

pentru care apelantul-inculpat a fost condamnat în primă instanță.

S-a arătat de către

instanță că, în contextul comportamentului infracțional reținut în sarcina

inculpatului, împrejurările invocate în favoare privitoare la situația

personală a inculpatului și dificultățile materiale cu care se confruntă membrii

familiei sale nu justifică dispunerea unei măsuri alternative la arestare,

pericolul pentru ordinea publică avut în vedere la luarea măsurii preventive

continuând să fie actual, în condițiile recrudescenței faptelor de corupție și

a scăderii încrederii populației în eficiența organelor statului.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, arătând că în mod

greșit instanța de apel a decis menținerea sa în arest preventiv, având în

vedere stadiul avansat al procedurii judiciare, conduita sinceră și cooperantă

în fața organelor judiciare și, în general, inexistența oricăror riscuri de

influențare a procesului în contextul administrării integrale a probatoriului.

De asemenea, s-a

arătat că detenția de până în prezent a fost suficientă pentru corijarea

comportamentului inculpatului și că, în condițiile în care acesta nu mai deține

calitatea de polițist comunitar, nu se poate prezuma că lăsat în libertate ar

comite noi fapte prevăzute de legea penală.

Examinând încheierea

atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursul nu este fondat.

Din actele și

lucrările dosarului, se reține că inculpatul a fost condamnat în primă instanță

pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență

prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6

din Legea nr. 78/2000, faptele pretins săvârșite implicând calitatea sa de

polițist comunitar în cadrul Primăriei Sector 1 București, calitate de care s-a

folosit pentru a face acte contrare obligațiilor de serviciu ce îi reveneau sau

pentru a pretinde sume de bani necuvenite.

În concret, s-a

reținut că, în cursul lunii septembrie 2008, în calitate de polițist comunitar,

împreună cu coinculpații P.T. și M.R., lucrători în cadrul aceleiași formațiuni

de poliție, a pretins de la martorul M.C.R. și, ulterior a și primit, suma de

8.000 RON pentru a nu da curs reclamațiilor privind renovarea construcției

situată în București, str. E.G. și pentru a nu aplica sancțiuni

contravenționale pentru pretinse contravenții săvârșite de constructorul

imobilului; remiterea sumei de bani către inculpat a avut loc la data de 30

septembrie 2008.

De asemenea, s-a

reținut că, în perioada 30 septembrie 2008 - 5 august 2009, împreună cu

coinculpata D.S., inculpatul a pretins și primit suma de 16.000 euro de la de

la constructorul și proprietarul clădirii, sub pretextul că își va folosi

influența și relațiile pentru a-l ajuta pe proprietarul clădirii să nu

întâmpine greutăți din partea autorităților la efectuarea recepției lucrărilor

de construcție.

Depistarea

inculpatului și a celor coacuzați a avut loc pe baza denunțurilor formulate în

cauză, iar materialul probator administrat relevă pe larg circumstanțele în

care inculpatul a acționat în săvârșirea presupuselor fapte reținute în sarcina

sa, contribuția și rolul avute în comiterea faptelor în participațiune.

Probatoriul

administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești

evidențiază contribuția semnificativă a inculpatului în săvârșirea faptelor,

precum și împrejurarea că acesta a continuat să pretindă sume de bani de la

martorii denunțători, chiar și după ce aflase că la nivelul instituției se

cunoștea că primise anterior suma de 8000 RON de la denunțători.

În raport de situația

de fapt prezentată, gravitatea deosebită a infracțiunilor este de necontestat.

Natura și gravitatea

infracțiunilor de care inculpatul este acuzat, modalitatea în care se presupune

că ar fi acționat, dar mai ales calitatea de care s-a prevalat la săvârșirea

faptelor și consecințele produse asupra imaginii poliției, prin subminarea

încrederii publice în corectitudinea organelor statului, în contextul mai larg

al prevenirii și combaterii corupției, constituie elemente în raport de care se

examinează necesitatea prezervării ordinii publice.

De asemenea, așa cum

bine a subliniat instanța Curții de Apel București, jurisprudența Curții

Europene nu exclude refuzul de eliberare a unui acuzat numai pe temeiul

gravității faptelor, dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea

acuzatului în libertate se aduce un prejudiciu real ordinii publice.

În speță, interesul

public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual, în raport de

gravitatea infracțiunilor, faptul că acestea au fost săvârșite de un polițist

comunitar în cadrul atribuțiilor de serviciu, a căror îndeplinire

corespunzătoare obligau tocmai la apărarea valorilor sociale încălcate și

impactul negativ asupra comunității din care face parte inculpatul, în situația

în care ar fi cercetat în libertate, prin acreditarea ideii că nu toți

cetățenii sunt egali în fața legii și că autoritățile judiciare nu reacționează

ferm împotriva persoanelor care săvârșesc asemenea fapte.

Toate aceste elemente

au fost corect evaluate de instanța de apel atunci când a decis menținerea

stării de arest a inculpatului.

În contextul

recrudescenței infracțiunilor de corupție și împrejurarea că asemenea fapte se

constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru cei

care le săvârșesc determină concluzia că dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen. sunt în continuare îndeplinite în cauză, nefiind înlăturate de buna

conduită a inculpatului în fața organelor judiciare ori situația materială

dificilă a familiei sale.

În consecință,

reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației

inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat

arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent pentru considerentele

anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat

eficiență dispozițiilor art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. menținând

starea de arest a inculpatului.

Așa fiind, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.S. și va dispune obligarea sa

la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.S. împotriva încheierii din 2

iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

38283/3/2009 (1370/2010).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 iunie 2010.