ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2337/2010

Asupra recursului penal de față constată: Prin încheierea de ședință din 2 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 38283/3/2009, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a apelantului-inculpat B.V.S., trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea și circumstanțele de săvârșire a faptelor pentru care apelantul-inculpat a fost condamnat în primă instanță.

S-a arătat de către instanță că, în contextul comportamentului infracțional reținut în sarcina inculpatului, împrejurările invocate în favoare privitoare la situația personală a inculpatului și dificultățile materiale cu care se confruntă membrii familiei sale nu justifică dispunerea unei măsuri alternative la arestare, pericolul pentru ordinea publică avut în vedere la luarea măsurii preventive continuând să fie actual, în condițiile recrudescenței faptelor de corupție și a scăderii încrederii populației în eficiența organelor statului. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, arătând că în mod greșit instanța de apel a decis menținerea sa în arest preventiv, având în vedere stadiul avansat al procedurii judiciare, conduita sinceră și cooperantă în fața organelor judiciare și, în general, inexistența oricăror riscuri de influențare a procesului în contextul administrării integrale a probatoriului.

De asemenea, s-a arătat că detenția de până în prezent a fost suficientă pentru corijarea comportamentului inculpatului și că, în condițiile în care acesta nu mai deține calitatea de polițist comunitar, nu se poate prezuma că lăsat în libertate ar comite noi fapte prevăzute de legea penală. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Din actele și lucrările dosarului, se reține că inculpatul a fost condamnat în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.

rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptele pretins săvârșite implicând calitatea sa de polițist comunitar în cadrul Primăriei Sector 1 București, calitate de care s-a folosit pentru a face acte contrare obligațiilor de serviciu ce îi reveneau sau pentru a pretinde sume de bani necuvenite. În concret, s-a reținut că, în cursul lunii septembrie 2008, în calitate de polițist comunitar, împreună cu coinculpații P.T. și M.R., lucrători în cadrul aceleiași formațiuni de poliție, a pretins de la martorul M.C.R. și, ulterior a și primit, suma de 8.000 RON pentru a nu da curs reclamațiilor privind renovarea construcției situată în București, str. E.G.

și pentru a nu aplica sancțiuni contravenționale pentru pretinse contravenții săvârșite de constructorul imobilului; remiterea sumei de bani către inculpat a avut loc la data de 30 septembrie 2008. De asemenea, s-a reținut că, în perioada 30 septembrie 2008 - 5 august 2009, împreună cu coinculpata D.S., inculpatul a pretins și primit suma de 16.000 euro de la de la constructorul și proprietarul clădirii, sub pretextul că își va folosi influența și relațiile pentru a-l ajuta pe proprietarul clădirii să nu întâmpine greutăți din partea autorităților la efectuarea recepției lucrărilor de construcție. Depistarea inculpatului și a celor coacuzați a avut loc pe baza denunțurilor formulate în cauză, iar materialul probator administrat relevă pe larg circumstanțele în care inculpatul a acționat în săvârșirea presupuselor fapte reținute în sarcina sa, contribuția și rolul avute în comiterea faptelor în participațiune.

Probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești evidențiază contribuția semnificativă a inculpatului în săvârșirea faptelor, precum și împrejurarea că acesta a continuat să pretindă sume de bani de la martorii denunțători, chiar și după ce aflase că la nivelul instituției se cunoștea că primise anterior suma de 8000 RON de la denunțători. În raport de situația de fapt prezentată, gravitatea deosebită a infracțiunilor este de necontestat. Natura și gravitatea infracțiunilor de care inculpatul este acuzat, modalitatea în care se presupune că ar fi acționat, dar mai ales calitatea de care s-a prevalat la săvârșirea faptelor și consecințele produse asupra imaginii poliției, prin subminarea încrederii publice în corectitudinea organelor statului, în contextul mai larg al prevenirii și combaterii corupției, constituie elemente în raport de care se examinează necesitatea prezervării ordinii publice.

De asemenea, așa cum bine a subliniat instanța Curții de Apel București, jurisprudența Curții Europene nu exclude refuzul de eliberare a unui acuzat numai pe temeiul gravității faptelor, dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate se aduce un prejudiciu real ordinii publice. În speță, interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual, în raport de gravitatea infracțiunilor, faptul că acestea au fost săvârșite de un polițist comunitar în cadrul atribuțiilor de serviciu, a căror îndeplinire corespunzătoare obligau tocmai la apărarea valorilor sociale încălcate și impactul negativ asupra comunității din care face parte inculpatul, în situația în care ar fi cercetat în libertate, prin acreditarea ideii că nu toți cetățenii sunt egali în fața legii și că autoritățile judiciare nu reacționează ferm împotriva persoanelor care săvârșesc asemenea fapte.

Toate aceste elemente au fost corect evaluate de instanța de apel atunci când a decis menținerea stării de arest a inculpatului. În contextul recrudescenței infracțiunilor de corupție și împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru cei care le săvârșesc determină concluzia că dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt în continuare îndeplinite în cauză, nefiind înlăturate de buna conduită a inculpatului în fața organelor judiciare ori situația materială dificilă a familiei sale. În consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen. menținând starea de arest a inculpatului. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.S. și va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.S. împotriva încheierii din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 38283/3/2009 (1370/2010). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iunie 2010.