ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3687/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 17 din 04 ianuarie 2007, Tribunalul Tulcea, secția civilă, a respins contestația promovată de reclamanta B.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tulcea, prin Primar. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, în esență, că petenta B.A.C. a solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren de 271 m.p. situată în Municipiul Tulcea, între strada C. și strada P., 270 m.p. teren învecinat cu fosta strada C. și fosta stradă S., precum și terenul ce a fost ocupat de 4 magazii situate pe fosta strada S., în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Totodată, instanța de fond a mai reținut că petenta are calitatea de moștenitoare a defunctului C.V., bunicul său matern, care, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA/1910, a dobândit bunurile revendicate, prin cumpărare, iar prin actul de donație din 30 noiembrie 1938 a donat fiicei sale C.C., mama petentei, chiar imobilul situat în Municipiul Tulcea, strada C, compus din teren și trei prăvălii situate pe acest teren, fără curte, și că din actele administrate în cauză nu rezultă ca la data de 6 martie 1945, imobilele revendicate se mai aflau în proprietatea autoarei sale.

Prin decizia civilă nr. 84/C din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantă; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea, a anulat dispoziția din 30 noiembrie 2005, a obligat intimatul-pârât, prin Primar, să propună acordarea de despăgubiri în echivalent, conform Titului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilele - terenuri și construcții, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert M.R., precum și la 1.270 RON, cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii constând în acordarea de despăgubiri în echivalent valoric, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, având în vedere că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, toate cele trei terenuri sunt integral afectate de lucrări edilitare de interes public (faleza D. și digul de apărare al Municipiului Tulcea, blocul de locuințe și scările de acces către faleză), fiind imposibilă restituirea în natură, fie și în parte. Cum restituirea în natură a terenurilor s-a dovedit a fi imposibilă, în raport de ipotezele art. 10 din Legea nr. 10/2001 și de reglementarea dată prin pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, iar persoana îndreptățită nu a înțeles să opteze pentru acordarea de bunuri și servicii în compensare, s-a reținut că reclamanta are dreptul la despăgubiri în echivalent valoric, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală urmând a stabili care este valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită aceasta. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.A.C., criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat, în esență, că prin hotărârea atacată i s-a încălcat dreptul de proprietate. La termenul din 24 februarie 2001, instanța, constatând că recurenta-reclamantă B.A.C.

a decedat, la 3 iunie 2010, a introdus în cauză moștenitorii acesteia, B.I., D.A.M. și B.C.A. În ședința publică din 05 mai 2011 recurenții-reclamanți, personal și prin mandatar cu procură specială, conform art. 69 alin. (1) C. proc. civ., au declarat că renunță la judecata recursului. În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 316 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar potrivit art. 298 C. proc. civ. dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.

Prin urmare, în calea extraordinară de atac a recursului, în condițiile exprese ale art. 246 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată poate lua act de manifestarea voluntară de voință a recurenților de renunțare la judecata cererii formulate. Respectând astfel principiul disponibilității părților specific procesului civil, Înalta Curte va da eficiență actului de dispoziție al recurenților de renunțare la judecata căii de atac pendinte și va dispune în consecință, respectiv, în baza dispozițiilor art. 246, 298 și 316 C. proc. civ., va lua act că B.I., D.A.M. și B.C.A., în calitate de moștenitori ai recurentei-reclamante B.A.C., decedată, a cărei calitate procesuală s-a transmis către aceștia, renunță la judecarea recursului.

În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul Municipiul Tulcea, prin Primar, se constată că este nefondată, urmând a se dispune respingerea acesteia în consecință, întrucât nu s-a intrat în dezbaterea fondului recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta B.A.C. - decedată, calitatea sa procesuală fiind preluată și continuată de moștenitorii B.I., D.A.M. și B.C.A. împotriva deciziei nr. 84C din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul Municipiul Tulcea, prin Primar. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2011.