ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3687/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 17 din 04 ianuarie 2007,

Tribunalul Tulcea, secția civilă, a respins contestația promovată de reclamanta

B.A.C., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Tulcea, prin Primar.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul a reținut, în esență, că petenta B.A.C. a solicitat restituirea în natură

a suprafeței de teren de 271 m.p. situată în Municipiul Tulcea, între strada C.

și strada P., 270 m.p. teren învecinat cu fosta strada C. și fosta stradă S., precum

și terenul ce a fost ocupat de 4 magazii situate pe fosta strada S., în temeiul

dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Totodată, instanța

de fond a mai reținut că petenta are calitatea de moștenitoare a defunctului C.V.,

bunicul său matern, care, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. AA/1910, a dobândit bunurile revendicate, prin cumpărare, iar prin actul de

donație din 30 noiembrie 1938 a donat fiicei sale C.C., mama petentei, chiar imobilul

situat în Municipiul Tulcea, strada C, compus din teren și trei prăvălii situate

pe acest teren, fără curte, și că din actele administrate în cauză nu rezultă ca

la data de 6 martie 1945, imobilele revendicate se mai aflau în proprietatea autoarei

sale.

Prin decizia civilă

nr. 84/C din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantă;

a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea, a anulat dispoziția

din 30 noiembrie 2005, a obligat intimatul-pârât, prin Primar, să propună acordarea

de despăgubiri în echivalent, conform Titului VII al Legii nr. 247/2005, pentru

imobilele - terenuri și construcții, astfel cum au fost identificate prin raportul

de expertiză întocmit de expert M.R., precum și la 1.270 RON, cheltuieli de judecată

către apelanta-reclamantă.

Pentru a dispune astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta este îndreptățită la măsuri

reparatorii constând în acordarea de despăgubiri în echivalent valoric, conform

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, având în vedere că, potrivit raportului de expertiză

efectuat în cauză, toate cele trei terenuri sunt integral afectate de lucrări edilitare

de interes public (faleza D. și digul de apărare al Municipiului Tulcea, blocul

de locuințe și scările de acces către faleză), fiind imposibilă restituirea în natură,

fie și în parte.

Cum restituirea în natură

a terenurilor s-a dovedit a fi imposibilă, în raport de ipotezele art. 10 din Legea

nr. 10/2001 și de reglementarea dată prin pct. 10.3 din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, iar persoana

îndreptățită nu a înțeles să opteze pentru acordarea de bunuri și servicii în compensare,

s-a reținut că reclamanta are dreptul la despăgubiri în echivalent valoric, conform

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală urmând a stabili care este

valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită aceasta.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B.A.C., criticând-o pentru nelegalitate

potrivit art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate

a arătat, în esență, că prin hotărârea atacată i s-a încălcat dreptul de proprietate.

La termenul din 24 februarie

2001, instanța, constatând că recurenta-reclamantă B.A.C. a decedat, la 3 iunie

2010, a introdus în cauză moștenitorii acesteia, B.I., D.A.M. și B.C.A.

În ședința publică din

05 mai 2011 recurenții-reclamanți, personal și prin mandatar cu procură specială,

conform art. 69 alin. (1) C. proc. civ., au declarat că renunță la judecata recursului.

În drept, în conformitate

cu dispozițiile art. 316 C. proc. civ., dispozițiile de procedură privind judecata

în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice

celor cuprinse în acest capitol, iar potrivit art. 298 C. proc. civ. dispozițiile

de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel,

în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.

Prin urmare, în calea

extraordinară de atac a recursului, în condițiile exprese ale art. 246 alin.

(1) C. proc. civ., instanța de judecată poate lua act de manifestarea voluntară

de voință a recurenților de renunțare la judecata cererii formulate.

Respectând astfel principiul

disponibilității părților specific procesului civil, Înalta Curte va da eficiență

actului de dispoziție al recurenților de renunțare la judecata căii de atac pendinte

și va dispune în consecință, respectiv, în baza dispozițiilor art. 246, 298 și 316

C. proc. civ., va lua act că B.I., D.A.M. și B.C.A., în calitate de moștenitori

ai recurentei-reclamante B.A.C., decedată, a cărei calitate procesuală s-a transmis

către aceștia, renunță la judecarea recursului.

În ceea ce privește cererea

de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul Municipiul Tulcea,

prin Primar, se constată că este nefondată, urmând a se dispune respingerea acesteia

în consecință, întrucât nu s-a intrat în dezbaterea fondului recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la

judecata recursului declarat de reclamanta B.A.C. - decedată, calitatea sa procesuală

fiind preluată și continuată de moștenitorii B.I., D.A.M. și B.C.A. împotriva deciziei

nr. 84C din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Respinge cererea de acordare

a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul Municipiul Tulcea, prin Primar.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.