ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3298/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3298/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 411 din 07 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în

Dosar nr. 1263/30/2011, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. d) C.

proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților P.V.L., cu antecedente penale care

nu atrag starea de recidivă și R.D.N., cu antecedente penale care nu atrag starea

de recidivă, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 lit.

f) din Legea nr. 241/2005.

Pentru a hotăra astfel, prima instanță

a avut în vedere că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș

au fost trimis în judecată inculpații P.V.L. și R.D.N., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În actul de acuzare s-a reținut următoarea

stare de fapt:

Inculpații P.V.L. și R.D.N. figurează în

acte la O.R.C. - Timișoara (extras din 06 martie 2008) ca asociați și manageri ai

SC L. SRL, cu sediul în sat S., com. S. nr. 152, jud. Timiș. Organele de control

s-au deplasat în luna iunie 2008 la sediul declarat al firmei, care însă nu a fost

identificat în acest loc. În consecință, s-a procedat la declanșarea procedurilor

legale de identificare a societății, conform prevederilor Legii nr. 241/2005, cu

privire la prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, fiind trimise invitații (somații)

către firma în cauză. Societatea nu a dat curs somațiilor, iar din verificările

pe teren a rezultat că firma nu funcționează la sediul declarat, situație ce a fost

confirmată și de returul prin poștă a invitațiilor ce au fost trimise. Societatea

nu a fost identificată ca având alte puncte de lucru sau sedii declarate la O.R.C.

Timiș. Garda Financiară, secția Timiș a solicitat informații de la O.R.C. Timiș

cu privire la starea societății, constatându-se că SC L. SRL este în funcțiune,

certificatul de înmatriculare preschimbat, sediul expirat, bilanțul anual nedepus

la registrul comerțului pe anul 2006, cei doi administratori fiind inculpații P.V.L.

și R.D.N.

Prin adresa din 05 martie 2008, a Gărzii

Financiare, secția Timiș, înregistrată la A.F.P. din 05 martie 2008, au fost solicitate

informații cu privire la situația depunerilor declarațiilor de impozite și taxe

datorate bugetului consolidat, a raporturilor financiare periodice și obligațiilor

de plată neachitate, la care A.F.P. Timișoara a răspuns cu adresa din 07 martie

2008, comunicând că societatea a depus conform bazei electronice de date bilanțul

la 31 decembrie 2005, cât și declarațiile lunare pe anul 2005 și 2006, conform situației

depunerilor declarațiilor, s-au înregistrat obligații de plată neachitate la bugetul

general consolidat conform evidenței pe plătitor editată la 07 martie 2008, nu a

depus declarațiile de impozite și taxe pe anul 2007 și tr. I 2008, nu a depus bilanțul

contabil pe anul 2006. Analizând toate aceste informații, Garda Financiară, secția

Timiș a constatat că la data efectuării controlului, firma era în funcțiune și cu

toate acestea nu a prezentat documentele solicitate pentru efectuarea solicitărilor

financiar-contabile, aflându-se deci sub incidența prev. art. 4 din Legea nr. 241/2005.

De asemenea, prin sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare și fiscale,

prin nedeclararea, declararea fictivă, ori inexactă cu privire la sediile principale

sau secundare ale persoanelor verificate, administratorii se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005. Același lucru a fost

constatat și de A.P.F.P. Timișoara, în procesul-verbal încheiat în 26 noiembrie

celor doi administratori, solicitarea A.F.P. Timișoara de includere a SC L. SRL

pe lista contribuabililor inactivi). Garda Financiară, secția Timiș a pus la dispoziție

în original și confirmările de primire, din care rezultă că cei doi inculpați nu

au semnat aceste confirmări. Au fost făcute verificări la I.T.M. cu privire la angajații

firmei. Astfel, s-a constatat că în perioada 01 octombrie 2005-31 decembrie 2007,

în afara celor doi administratori, au mai fost angajate 6 persoane (reprezentanți

vânzări, manipulanți, șofer, operator calculatoare). De la O.R.C. a mai fost ridicată

în copie, fișa cu specimen de semnătură a SC L. SRL, din care rezultă că ambii administratori

au specimen de semnătură. Deși în dosarul de la O.R.C. există documente din care

rezultă că firma a avut un punct de lucru pe strada D. nr. 6 din Timișoara în anul

2005 și sediul inițial în Timișoara, strada E.C. nr. 20, din 10 martie 2006 s-a

renunțat la acest punct de lucru, iar sediul social a fost mutat în com. S. nr.

152, jud. Timiș. Prin urmare, în perioada 10 martie 2006-04 decembrie 2008, dată

de la care firma a intrat în procedura generală de insolvență, firma a funcționat

la această adresă. În consecință, orice verificare financiar-fiscală a organelor

abilitate la aceasta din urmă adresă ar fi trebuit să se finalizeze prin consultarea

contabilității și contactarea administratorilor societății.

A fost audiat martorul L.S., angajat la

SC L. SRL în perioada 01 octombrie 2005-31 decembrie 2007, în funcția de șofer.

Acesta a declarat că a lucrat cea. 1 an de zile în această funcție, administratori

fiind P.V.L. și R.D.N. Firma vindea produse alimentare, aprovizionându-se de la

diverși furnizori. Martorul a precizat că după plecarea sa de la firmă, aceasta

s-a mutat în com. S.

La sfârșitul anului 2008, firma a intrat

în procedură generală de insolvență. Cabinetul Individual de Insolvență „T.I."

a remis documente din dosarul de insolvență al societății. Din materialul remis

a rezultat că lichidatorul judiciar a fost în imposibilitatea de a intra în posesia

actelor contabile ale firmei, întrucât nu a găsit pe nimeni la sediul firmei și

nu a reușit să-i găsească pe cei doi administratori. În consecință, lichidatorul

a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a celor doi administratori.

Față de situația expusă anterior, organul

de urmărire penală a considerat că într-adevăr cei doi inculpați sunt de rea credință

în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. f) din Legea

nr. 241/2005.

Din probatoriul administrat, instanța de

fond a reținut următoarele:

Cei doi inculpați, în calitatea de administratori

ai SC L. SRL, cu sediul în S., nr. 152, au fost acuzați de săvârșirea infracțiunii

de evaziunea fiscală în modalitatea prev. de art. 9 lit. f) cod din Legea nr.

251/2005. Pentru stabilirea obligațiilor fiscale, inculpații au fost invitați la

D.G.F.P. Timiș în vederea efectuării unui control, dar citațiile emise la data de

05 iunie 2008, 18 iunie 2008 și 12 iunie 2008 au fost returnate, nesemnate de către

inculpați, urmare a verificărilor constatându-se că societatea nu funcționa la sediul

declarat. Actul de control, s-a efectuat la data de 26 noiembrie 2008, prilej cu

care organele de control fiscal au constatat existența unor obligații de plată restante

din anii 2005-2006 și coroborat cu mențiunile de la O.R.C. în care societatea nu

apare ca fiind radiată a concluzionat incidența în cauză a infracțiunii prev. de

art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Din studiul înscrisului emis de O.R.C.

cu privire la istoricul firmei SC L. SRL, instanța de fond a constatat faptul că,

sediul societății din sat S., comuna S. a expirat la data de 01 martie 2007. De

asemenea a constat că, la data de 13 noiembrie 2008, deci anterior controlului efectuat,

era inițiată procedura de insolvență, la acea dată numindu-se în calitate de administrator

judiciar Cabinetul Individual de Insolvență „T.I.‟.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 241/2005, constituie infracțiunea de evaziune fiscală, sustragerea de

la efectuarea de verificări financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea

fictivă sau inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor

verificate.

Cu privire la situația celor doi inculpați,

organele de control fiscal au susținut că sunt îndeplinite condițiile reținerii

infracțiunii în modalitatea efectuării de către acesta de declarații inexacte cu

privire la domiciliul fiscal, în condițiile în care la momentul controlului acesta

era expirat iar societatea era în funcțiune.

Instanța de fond a constatat că pentru

existența infracțiunii în modalitate arătată este necesară îndeplinirea a trei condiții:

1) neîndeplinirea obligației legale de

declarare a domiciliului prin declararea inexactă a acestuia sau nedeclararea acestuia.

Astfel nu s-a putut reține îndeplinirea

acestei condiții, întrucât inculpații au declarat noul sediu și au prevăzut în documente

funcționarea acestuia pe o perioadă determinată.

2) existența unui control fiscal.

Este adevărat faptul că a existat un control

fiscal, însă acesta a fost inițiat la data de 26 noiembrie 2008, moment la care,

deși nu era operată radierea societății în registrul comerțului, societatea intrase

în procedura de insolvență. Mai mult, deși din actele de control fiscal rezulta

că societatea înregistra în continuare restanțe de plată, acestea erau anterioare

acestui moment.

3) constatarea sustragerii persoanei de

la efectuarea verificării ca efect direct a declarării inexacte a domiciliului fiscal.

În ceea ce îi privește pe cei doi inculpați,

prima instanță a concluzionat că nu s-a putut stabili o legătură de cauzalitate

între expirarea sediului și efectuarea de verificări fiscale, întrucât aceste verificări

nu au fost posibile față de faptul că societatea a intrat în procedura de insolventă.

Având în vedere aceste aspecte instanța

de fond a apreciat că nu a fost probată sustragerea de la plata obligațiilor fiscale

prin nedeclararea sediului fiscal, instanța neputând prezuma că expirarea sediului

fiscal reprezintă prin ea însăși o infracțiune.

În

consecință, s-a apreciat că nu este realizat conținutul constitutiv

al infracțiunii nici în ceea ce privește latura obiectivă și nici în ceea ce privește

latura subiectivă, instanța concluzionând asupra faptului că inițierea procedurii

de insolventă și dificultățile financiare au putut determina societatea să-și închidă

efectiv activitatea.

Împotriva sentinței penale nr. 411 din

7 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel în termen legal

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

În

motivarea apelului declarat de către Parchet s-a solicitat

admiterea acestuia, desființarea sentinței penale și urmare a rejudecării, condamnarea

inculpaților P.V.L. și R.D., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art 9 lit.

f) din Legea nr. 241/2005, întrucât aceștia nu au declarat sediul principal sau

secundar al firmei, constituind astfel un obstacol în calea efectuării inspecției

de către organele abilitate. S-a mai arătat în motivare că în cursul lunii iunie

2008, Garda Financiară Timiș a constatat că SC L. SRL, ai cărei acționari erau inculpații,

nu funcționează la sediul social declarat în satul S. nr. 152 și nu are alte puncte

de lucru declarate la O.R.C., iar în perioada 24 octombrie 2008-03 noiembrie 2008

Serviciul de inspecție fiscală persoane juridice din cadrul D.G.F.P. Timiș a efectuat

un control la sediul societății constându-se că societatea nu mai funcționează la

sediul indicat și nu este în stare de insolventă sau radiată din evidențele O.R.C.

În continuarea motivării s-a mai arătat că la momentul efectuării controlului de

către organele financiare și fiscale sediul societății era expirat, iar firma a

intrat în insolventă la data de 13 noiembrie 2008, că așa cum rezultă din declarația

martorului L.S. și a comunicării făcută de I.T.M., inculpații nu și-au îndeplinit

obligația de a declara schimbarea sediului, în scopul evident de a se sustrage verificărilor

fiscale și financiare, că urmarea imediată a omisiunii inculpaților de a declara

sediul firmei a constat în crearea unei stări de pericol cu privire la posibilitatea

acestora de a săvârși acte de evaziune fiscală fără a fi descoperiți, câtă vreme

organele fiscale nu cunoșteau sediul real al societății administrată de inculpați.

Prin decizia penală nr. 92/A din 10 mai

2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș, împotriva sentinței penale nr. 411 din 07 octombrie 2011 pronunțată

de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 1263/30/2011.

Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor

și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor

în materie, în virtutea dispozițiilor art. 378 C. proc. pen., instanța de apel a

apreciat că hotărârea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță

cu starea de fapt și ansamblul probelor administrat în cauză.

Astfel, art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005

incriminează fapta care constă în sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare,

fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă

cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate. Așadar,

elementul material al laturii obiective se caracterizează printr-o acțiune de sustragere

de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale manifestată prin declararea

fictivă a sediului unei societăți sau printr-o inacțiune în sensul nedeclarării

sediilor.

Așa cum rezultă din mențiunile înscrise

în evidențele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiș, societatea a cărei administratori

erau inculpații P.V.L. și R.D. avea sediul în satul S., comuna S. nr. 152, județ

Timiș, sediu deținut în temeiul contractului de închiriere din 1 martie 2006 încheiat

pe durată determinată, respectiv până la data de 01 martie 2007. Urmare a programelor

de control curente, în luna iunie 2008 s-au inițiat de către Garda Financiară Timiș

acțiuni pentru identificarea în teren și efectuarea verificărilor financiar contabile,

invitații fiind trimise și SC L. SRL, prin care s-a solicitat punerea la dispoziția

inspectorilor a mai multor acte, respectiv acte de înființare a societății, registrul

unic de control, ștampila societății, cartea de identitate a administratorului sau

a reprezentantului legal, actele de evidență primară și contabilă aferente perioadei

de activitate, registru de casă, raport de gestiune, extrase de cont bancare, facturi

emise de către societate, fișe de magazie, documente de cheltuieli, facturi de achiziție

marfă, raportări periodice, declarații de impozite și taxe, bilanțuri contabile,

registre obligatorii, jurnal și inventar.

Societatea administrată de cei 2 inculpați

nu a dat curs solicitărilor, iar din verificările efectuate pe teren de către inspectorii

Gărzii Financiare Timiș a rezultat că societatea nu funcționează la sediul social

declarat, respectiv com. S., sat S. nr. 152 jud. Timiș, societate al cărei sediu

a fost stabilit până la data de 01 martie 2007.

Instanța de control judiciar a statuat

că pentru a fi îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii trebuie îndeplinite patru

condiții: neîndeplinirea obligației legale de declarare a sediului principal sau

secundar; declararea fictivă să fie făcută în fața organelor fiscale; existența

unei acțiuni de control financiar, fiscal sau vamal care să fi fost împiedicată

în desfășurarea sa prin săvârșirea acțiunilor ce realizează elementul material al

laturii obiective; constatarea sustragerii persoanei verificate de la efectuarea

verificărilor financiare,fiscale sau vamale. Instanța de apel a apreciat că în cauză

nu este

îndeplinită condiția

declarării inexacte a sediului firmei și nici a sustragerii inculpaților de la efectuarea

verificărilor ca efect al declarării inexacte a domiciliului fiscal, în literatura

juridică stabilindu-se că există infracțiunea de evaziune fiscală doar în momentul

în care se constată că nedeclararea sau declararea necorespunzătoare a sediului

a avut ca urmare sustragerea de la efectuarea verificărilor de orice fel.

Astfel, firma administrată de către inculpați

a avut un punct de lucru pe strada D. nr. 6 din Timișoara în anul 2005 și sediul

inițial în Timișoara strada E.C. nr. 20, iar din 10 martie 2006 s-a renunțat la

acest punct de lucru, iar sediul social a fost mutat în com. S. nr. 152 jud. Timiș.

Niciuna din probele administrate în cursul urmăririi penale nu a făcut dovada că

după expirarea termenului pentru care s-a încheiat contractul de închiriere pentru

sediul firmei în com. S., societatea SC L. SRL a continuat să funcționeze în alt

sediu decât cel menționat în evidențele O.R.C. și că ascunderea sediului a fost

făcută în scopul evitării unui control financiar. De altfel, la finele anului 2008

SC L. SRL a intrat în procedură de insolvență, fiind numit administrator judiciar

Cabinetul Individual de Insolvență „T.I.‟ fapt ce demonstrează că la momentul

invitațiilor trimise de către reprezentanții Gărzii Financiare, firma nu mai avea

activitate la punctul de lucru declarat.

De asemenea, nu s-a dovedit că inculpații

au continuat să desfășoare vreo activitate în alt spațiu decât cel în care își desfășurau

activitatea, iar această nedeclarare a sediului principal sau secundar a fost făcută

în scopul sustragerii de la efectuarea controlului financiar fiscal care reprezintă

urmarea imediată a faptei.

Față de cele de mai sus, instanța de apel

a apreciat că în mod corect s-a dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, nefiind întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii, atât în privința laturii obiective, cât și a celei

subiective, care presupune săvârșirea infracțiunii doar cu intenție directă. Or,

raportat la probatoriul administrat în cauză, nu se poate concluziona că inculpații

au urmărit sustragerea de la efectuarea controlului prin nedeclararea sediului principal

al societății a cărei administratori erau.

Împotriva deciziei penale nr. 92/A din

10 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a formulat recurs Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

susținând

că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, întrucât pentru existența infracțiunii de

evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005 trebuie îndeplinită

o cerință esențială a elementului material al laturii obiective, respectiv ca sustragerea

de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale să aibă loc printr-o

acțiune (declararea fictivă sau inexactă a sediului principal sau secundar al persoanei

verificate) sau inacțiune (nedeclararea sediilor). Or, Garda Financiară a constatat

faptul că SC L. (la care cei doi inculpați au fost asociați) nu funcționează la

sediul social declarat din com. S. și nu are alte puncte de lucru declarate la O.R.C.

Ulterior, în perioada 24 octombrie 2008-03 noiembrie 2008, cu ocazia controlului

efectuat la sediul declarat al societății s-a constatat că societatea nu funcționează

la sediul declarat și nu este în stare de insolventă sau radiată din evidențele

O.R.C.

Examinând cauza, în raport cu motivele

de recurs invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, pentru a fi îndeplinită latura

obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, textul de lege

prevede îndeplinirea unor condiții: 1) neîndeplinirea obligației legale de declarare

a sediului principal sau secundar; 2) declararea fictivă să fie făcută în fața organelor

fiscale; 3) existența unei acțiuni de control financiar, fiscal sau vamal care să

fi fost împiedicată în desfășurarea sa prin săvârșirea acțiunilor ce realizează

elementul material al laturii obiective; 4) constatarea sustragerii persoanei verificate

de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale.

Or, din probele administrate rezultă că

inculpații au declarat noul sediu și au prevăzut în documente funcționarea acestuia

pe o perioadă determinată. Astfel, firma administrată de către inculpați a avut

un punct de lucru pe strada D. nr. 6 din Timișoara în anul 2005 și sediul inițial

în Timișoara strada E.C. nr. 20, iar din 10 martie 2006 s-a renunțat la acest punct

de lucru, iar sediul social a fost mutat în com. S. nr. 152 jud. Timiș. Niciunul

din actele administrate în cursul urmăririi penale nu a făcut dovada faptului că

după expirarea termenului pentru care s-a încheiat contractul de închiriere pentru

sediul firmei în com. S., respectiv până la data de 01 martie 2007, societatea SC

L. SRL a continuat să funcționeze în alt sediu decât cel menționat în evidentele

O.R.C.

De asemenea, nu a fost făcută dovada că

ascunderea sediului a fost făcută în scopul evitării unui control financiar. De

altfel, la finele anului 2008, SC L. SRL a intrat în procedură de insolvență, fiind

numit administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolventă „T.I.‟ fapt

ce demonstrează că la momentul invitațiilor trimise de către reprezentanții Gărzii

Financiare (în perioada 05 iunie-18 iunie 2008), firma administrată de inculpați

nu mai avea activitate la punctul de lucru declarat, contractul de închiriere pentru

punctul de lucru din com. S. fiind valabil până la data de 01 martie 2007.

Mai mult, există infracțiunea de evaziune

fiscală prevăzută de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, doar în momentul în

care se constată că nedeclararea sau declararea necorespunzătoare a sediului a avut

ca urmare sustragerea de la efectuarea verificărilor de orice fel.

De asemenea, nu s-a dovedit că inculpații

au continuat să desfășoare vreo activitate în alt spațiu decât cel în care își desfășurau

activitatea, iar această nedeclarare a sediului principal sau secundar a fost făcută

în scopul sustragerii de la efectuarea controlului financiar fiscal care reprezintă

urmarea imediată a faptei.

Este adevărat că a existat un control fiscal,

însă acesta a fost inițiat la data de 26 noiembrie 2008, moment la care, deși nu

era operată radierea activității SC L. SRL în registru comerțului, societatea intrase

în procedură de insolvență din data de 13 noiembrie 2008.

Mai mult, în ceea ce-i privește pe cei

2 inculpați, nu s-a putu stabili o legătură de cauzalitate între expirarea sediului

și efectuarea de verificări fiscale. Aceste verificări nu au fost posibile întrucât

societatea administrată de inculpați a intrat în insolvență.

Așa fiind, instanțele de fond și de control

judiciar au apreciat în mod corect că nu a fost probată sustragerea de la plata

obligațiilor fiscale prin nedeclararea sediului fiscal, neputându-se prezuma că

expirarea sediului fiscal reprezintă prin ea însăși o infracțiune.

De altfel, infracțiunea prevăzute de

art. 9 din Legea nr. 241/2005 se poate săvârși doar cu intenție directă, aspect

care nu rezultă din probatoriul administrat, nefăcându-se în cauză dovada că inculpații

au urmărit sustragerea de la efectuarea controlului prin nedeclararea sediului principal

al societății ai căror administratori erau.

Neexistând nici alte temeiuri de casare

care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 92/A din 10 mai

2012, să fie respins ca nefondat, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr.

92/A din 10 mai 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpații

P.V.L. și R.D.N.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina

statului, din care suma de 600 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 16

octombrie 2012.