ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1347/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1347/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 2 august 2011, dat în

Dosarul nr. 4429/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost

trimis în judecată inculpatul A.J., pentru săvârșirea infracțiunilor de

evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005

și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Prin rechizitoriu, în

principal, s-a reținut că, activitatea infracțională a inculpatului a constat

în aceea că, în calitate de administrator al SC F.C. SRL, în cursul anului 2010

a efectuat activități comerciale, fără ca acestea să fie evidențiate în

contabilitate și nici în declarațiile privind TVA și impozitul pe profit, nu a

depus nicio declarație de impozite și taxe, care trebuiau depuse la organul

fiscal teritorial - D.G.F.P. Arad, în scopul sustragerii societății de la

îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în

sumă de 252.349 RON.

De asemenea, s-a

reținut că organele de control nu au putut identifica nicio persoană care să

aibă legătură cu această societate, la sediul social fiind transmise mai multe

invitații care s-au întors cu mențiunea "firmă mutată de la adresă".

Prin Sentința penală

nr. 450 din 27 octombrie 2011, Tribunalul Arad, din probele administrate în

cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, a apreciat

că, fapta inculpatului A.J. care, în calitate de administrator al SC F.C. SRL,

în perioada februarie - mai 2010, nu a înregistrat în evidențele contabile ale

societății și nu a declarat operațiunile comerciale efectuate și veniturile

realizate, în scopul sustragerii societății de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Fapta aceluiași

inculpat de a nu declara sediul social al societății după expirarea acestuia în

scopul sustragerii societății de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală,

prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Ca urmare a reținerii în

sarcina inculpatului a săvârșirii celor două infracțiuni de evaziune fiscală,

aceasta a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 450 din 27 octombrie 2011 a

Tribunalului Arad, pronunțată în Dosar nr. 3929/108/2011, la o pedeapsă

rezultantă de 2 (doi) ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării

pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, aplicându-i-se totodată pedepsele

complementare și accesorii. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a fost admisă

acțiunea civilă exercitată de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad, și obligat

inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.C. SRL, la plata

către aceasta a sumei de 252.349 RON, cu titlul de despăgubiri.

Prin Decizia penală

nr. 27/A din 17 februarie 2012, a Curții de Apel Timișoara, au fost admise

apelurile declarate de inculpatul A.J. și partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P.

Arad, împotriva hotărârii judecătorești mai sus menționate, a fost desființată

sentința apelată și cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul Arad.

În motivarea

deciziei, instanța de control judiciar, a reținut că prima instanță nu s-a

pronunțat cu privire la solicitarea părții civile, ca înaintea citirii actului

de sesizare să dispună introducerea în cauză în calitate de parte responsabilă

civilmente a SC F.C. SRL, judecând cauza fără citarea legală a acestei părți,

fără ca judecătorul să se pronunțe cu privire la introducerea în cauză a

acesteia. Totodată, s-a reținut ca în rejudecare instanța de fond va analiza și

utilitatea administrării probelor solicitate de către părți în apărare,

inclusiv proba cu expertiză contabilă solicitată de către inculpat.

În rejudecarea

cauzei, potrivit considerentelor deciziei de casare, instanța a dispus

introducerea în cauză a părții responsabile civilmente SC F.C. SRL și

efectuarea expertizei fiscale judiciare, propuse în apărare de către inculpat.

Totodată a procedat la luarea unei noi declarații inculpatului A.J. și a

martorilor M.S. și B.D., propuși prin rechizitoriu. Din coroborarea acestor

probe cu probele administrate în faza de urmărire penală și analiza acestora

instanța a reținut în fapt:

februarie 2010, inculpatul A.J., cetățean maghiar, a înființat SC F.C. SRL cu

sediul în Arad, str. N.G., jud. Arad, societate la care inculpatul are calitate

de asociat unic și administrator și care are ca obiect principal de activitate

"comerțul cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și

tutun".

Imediat după

înființarea societății, inculpatul a început să desfășoare activități

comerciale în numele acesteia, constând în achiziții de mărfuri din spațiul

intracomunitar și vânzarea acestora, mai departe, la agenții economici din România.

În concret așa cum rezultă din constatările Gărzii Financiare cât și cele ale

D.G.F.P. Arad, societatea comercială, în trim. I al anului 2010, a efectuat

achiziții intracomunitare de bunuri, în valoare totală de 279.237 RON, de la un

furnizor maghiar și bunuri în valoare totală de 82.965 RON, de la un furnizor

italian; operațiuni care rezultă din conținutul raportului din 15 septembrie

2010; al D.G.F.P. Arad, unde furnizorii intracomunitari au declarat livrările

efectuate către SC F.C. SRL. Inculpatul nu a înregistrat aceste achiziții în

evidențele contabile ale societății și nici în celelalte documente legale,

respectiv în declarațiile fiscale obligatorii.

Efectuându-se un

control încrucișat la SC A. SRL Arad, partener comercial al SC F.C. SRL, s-a constatat

în contabilitatea acestei societății că au fost înregistrate un număr de șase

facturi, reprezentând achiziții de mărfuri de la această din urmă societate,

efectuate în cursul lunilor februarie - martie 2010, mărfuri care reprezintă

practic mărfurile achiziționate de SC F.C. SRL, de la furnizorul maghiar

F.E.K., care în cursul lunii februarie 2010 a livrat, către societatea

administrată de către inculpat bunuri în valoare de 47.667 RON iar în cursul

lunii martie 2010, a livrat către aceiași societate bunuri în valoare de

231.570 RON. Conform facturilor identificate în evidențele contabile ale SC A.

SRL, valoarea mărfurilor vândute de către SC F.C. este aproximativ aceiași cu

valoarea mărfurilor achiziționate din Ungaria.

Apărarea inculpatului

cum că mărfurile vândute către SC A. SRL, au fost achiziționate de fapt din

România, fără să poată prezenta vreo dovadă în acest sens, respectiv facturi de

achiziție, nu poate fi reținută de către instanță, întrucât C.M.R.-urile

descoperite în contabilitatea societății A. dovedesc contrariul. Totodată din

conținutul dispoziției de plată existente la dosar, inculpatul în data de 24

februarie 2010, a făcut plăți către societatea comercială din Ungaria,

inculpatul fiind singurul împuternicit al societății pe care o administra de a

efectua operațiuni pe cont.

De asemenea, cu toate

că din cuprinsul dispozițiilor de plată existente la dosar rezultă ca au fost

făcute plăți de către societatea administrată de către inculpat, către

furnizorul intracomunitar de mărfuri E.S., care în cursul lunii februarie 2010,

a livrat bunuri în valoare de 82.965 RON, în gestiunea SC F.C. SRL, nu a fost

identificate de către organele fiscale mărfurile aferente acestor achiziții iar

inculpatul nu a putut prezenta facturi de vânzare ale acestora, neregăsindu-se

aceste mărfuri nici în raport, situație în care inculpatul le-ar fi vândut în

spațiul intracomunitar și nici în declarația 394, situația în care inculpatul

le-ar fi vândut unor societăți de pe teritoriul țării.

Astfel organele de

inspecție fiscală au stabilit că în trim. I al anului 2010, SC F.C. SRL, a

realizat venituri în valoare totală de 369.432 RON, pentru care societatea

trebuia să înregistreze și să achite TVA sume de 70.192 RON și un impozit pe

profit în sumă de 59.109 RON.

Analizând

operațiunile comerciale derulate de către societatea comercială administrată de

către inculpat, în trimestrul II al anului 2010, din conținutul aceluiași

raport rezultă că F.E.K., în luna mai 2010, a livrat bunuri către SC F.C. SRL,

în valoare de 110.367 RON, iar furnizorul italian E.S. a livrat în luna

aprilie, către societatea administrată de inculpat, bunuri în valoare de 41.756

RON.

Bunurile

achiziționate de către SC F.C. SRL de la aceste societăți nu au fost

identificate în gestiunea societății, iar operațiunile de achiziție a acestora

nu au fost declarate organelor fiscale și nici înregistrate în evidența

contabilă a societății. Ca atare, prin raportul de inspecție fiscală din data

de 13 aprilie 2011, menționat mai sus, au fost calculate venituri obținute de

societatea controlată, în sumă de 151.943 RON, pentru care s-a stabilit un

impozit pe profit, în sumă de 24.311 RON și o TVA, în sumă de 28.869 RON.

În urma constatărilor

făcute, D.G.F.P. Arad s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma

totală de 252.349 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA, aferente

operațiunilor comerciale desfășurate de SC F.C. SRL în trimestrele I și II

2010, operațiuni nedeclarate și neînregistrate în evidența contabilă a

acesteia, dar declarate de alte societăți implicate în derularea acestora. Suma

cu care organele fiscale s-a constituit parte civilă în procesul penal este

compusă din sumele pe care societatea le-ar fi datorat efectiv cu titlu de

impozit pe profit și TVA (în total 3.420 RON impozit pe profit și 99.061 RON

TVA) la care au fost calculate majorări întârziere (38.528 RON majorări

aferente impozitului pe profit și 31.340 RON, majorări aferente TVA).

septembrie 2010, intenționându-se efectuarea de către organele fiscale a unui

control la SC F.C. SRL, s-a constatat că la sediul declarat al acesteia

societăți, respectiv în municipiul Arad, str. N.G., jud. Arad, nu s-a putut lua

legătura cu niciun reprezentant al acesteia, motiv pentru care, a fost

transmisă prin poștă, către administratorul A.J. invitația din 15 septembrie

2010, prin care acesta era chemat la organele de inspecție fiscală cu documente

ale societății în vederea efectuării unui control încrucișat privind

operațiunile intracomunitare. Invitația a fost returnată organelor fiscale cu

mențiunea "firmă mutată de la adresă". În urma cercetărilor efectuate

de către organele de poliție, a rezultat că societatea comercială administrată

de către inculpat nu a desfășurat nicio activitate în spațiul închiriat din

municipiul Arad ci doar a primit corespondența pe care martora M.S.,

proprietara imobilului o transmitea apoi în Ungaria. Contractul de comodat,

încheiat anterior, la înregistrarea societății în România, pentru spațiul

respectiv, pe o perioadă de șase luni, nu a mai fost prelungit ulterior, la

data efectuării controlului de către organele de inspecție fiscală societatea

comercială nemaiavând practic sediu declarat, inculpatul A.J. în calitate de

administrator al acesteia omițând să declare alt sediu.

Concluzionând,

raportat la starea de fapt mai sus reținută, instanța a constatat că intenția

inculpatului de a sustrage societatea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale,

în condițiile în care aceasta a desfășurat relații comerciale pe care

inculpatul nu le-a declarat și nu le-a înregistrat este evidentă, omisiunea

ulterioară de a mai declara unde se află sediul societății fiind o consecință

firească de sustragere de la orice verificări care ar fi fost de natură să

stabilească obligații fiscale în sarcina societății. În acest sens, apărarea

inculpatului, raportat la referirile sale la faptul că societatea a fost

condusă în mod efectiv de către o altă persoană și anume: "B.E.", nu

este credibilă și nu poate fi luată în considerare, atâta timp cât inculpatul

nu poate da declarații referitoare la acesta și nu poate prezenta documente

privind împuternicirea pe care i-a dat-o.

Analizând starea de

fapt reținută, instanța a apreciat că fapta inculpatului A.J. care, în calitate

de administrator al SC F.C. SRL, în perioada februarie - mai 2010, nu a

înregistrat în evidențele contabile ale societății și nu a declarat

operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate, în scopul

sustragerii societății de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, descrisă la

pct. 1 din starea de fapt, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Fapta aceluiași

inculpat de a nu declara sediul social al societății după expirarea acestuia în

scopul sustragerii societății de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, descrisă

la pct. nr. 2 din starea de fapt, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii

fiscale.

La stabilirea

pedepsei, instanța a ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen., privitor la

criteriile generale de individualizare a pedepsei, gradul concret de pericol

social al faptei, respectiv de modul de acțiune și perioada de timp în care s-a

acționat, întinderea prejudiciului cauzat, faptul că acesta nu a fost recuperat

decât parțial, în rejudecarea cauzei, precum și de persoana și conduita

inculpatului, care nu are antecedente penale.

Potrivit acestor

considerente, Tribunalul Arad, prin Sentința penală nr. 28 din 29 ianuarie

2013, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat

inculpatul A.J., la:

- 2 (doi) ani

închisoare, pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat același inculpat la:

- 2 (doi) ani

închisoare, pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

În baza art. 33 lit.

a), 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa

cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, pe care inculpatul o va executa, fără

aplicarea vreunui spor.

Pe durata și în

condițiile art. 71 C. pen., s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 65 alin.

(1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), și c) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege, pe o durată de 3 (trei) ani.

În baza art. 81, 82

C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului și

s-a fixat acestuia un termen de încercare de 4 (patru) ani.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a respins acțiunea

civilă exercitată de partea civilă de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad - Activitatea

de Inspecție Fiscală, în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente SC

F.C. SRL Arad, pentru lipsa capacității de folosință a acesteia.

S-a constatat că

inculpatul a achitat parțial prejudiciul datorat părții civile până la

concurența sumei de 25.000 RON.

În baza art. 14, 346

C. proc. pen. și art. 998, 1000 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată

de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad - Activitatea de Inspecție Fiscală și a fost obligat

inculpatul să plătească suma de 207.633 RON, cu titlu de despăgubiri.

S-a respins cererea

de instituire a sechestrului asigurător și popririi asigurătorii asupra

bunurilor și conturilor aparținând inculpatului și părții responsabilă

civilmente SC F.C. SRL Arad.

Împotriva sentinței

Tribunalului Arad au declarat apel inculpatul A.J. și partea civilă D.G.F.P.

Arad.

Inculpatul a criticat

sentința pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare s-a

arătat că instanța de fond a dispus în mod greșit condamnarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. f) din

Legea nr. 241/2005, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni sub aspectul laturii obiective.

Se susține că sediul

societății comerciale administrate de inculpat a fost stabilit la adresa din

Arad, str. N.G., fiind încheiat un contract de comodat cu proprietarul

imobilului și nu s-a făcut dovada că s-a sustras, nu a declarat, a declarat în

mod fictiv sau inexact sediul firmei.

Se mai arată că nu i

s-a comunicat niciun fel de corespondență din cea primită la sediul firmei, iar

în momentul în care prima corespondență i s-a comunicat în Ungaria, s-a

prezentat la organele de urmărire penală.

Partea civilă a

criticat sentința pentru netemeinicie, solicitând obligarea inculpatului și a

părții responsabile civilmente la plata întregii sume cu care s-a constituit

parte civilă, la care să fie adăugate majorări, dobânzi și penalități și

instituirea unui sechestru asigurător și a unei popriri asigurătorii asupra

bunurilor și conturilor inculpatului și a părții responsabile civilmente, până

la concurența sumei de 252.349 RON.

Prin Decizia penală

nr. 170/A din 16 septembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a

admis apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Arad împotriva Sentinței penale

nr. 28/2013, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3929/108/2011*, a

desființat sentința în parte, sub aspectul laturii civile, și rejudecând cauza

a obligat inculpatul să plătească părții civile apelante și dobânzi și

penalități aferente sumei de 207.633 RON începând cu data rămânerii definitive

a prezentei hotărâri. A dispus instituirea unui sechestru și popriri

asigurătorii asupra bunurilor și conturilor inculpatului până la concurența

sumei de 207.633 RON. Au fost menținute celelalte dispozițiile sentinței

apelate.

În baza art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul A.J.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut a constat că în cursul urmăririi penale partea civila

D.G.F.P. Arad a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 252.349 RON

reprezentând impozit pe profit, TVA .și majorări de întârziere calculate până

la data finalizării controlului.

Inculpatul a achitat

suma de 25.000 RON, iar instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la

plata sumei 207.633 RON având în vedere suma stabilită ca prejudiciu adus

bugetului de stat prin săvârșirea, infracțiunii de evaziune fiscală, în urma

efectuării unei expertize financiar contabile în cursul cercetării

judecătorești.

Prin urmare, valoarea

prejudiciului a fost evaluat în mod corect de către instanța de fond însă

apelul părții civile a fost apreciat fondat doar în ce privește omisiunea

instanței de a se pronunța asupra cererii acesteia de a fi obligat inculpatul

și la plata dobânzilor și a penalităților aferente debitului datorat precum și

asupra cererii de instituire a unui sechestru asigurător și poprire

asigurătorie asupra conturilor inculpatului.

S-a arătat că, pentru

a se asigura repararea întregului prejudiciu se impune obligarea inculpatului

și la plata dobânzilor și a penalităților aferente sumei datorate. Nu a fost

obligată și partea responsabilă civilmente SC F.C. SRL, în solidar cu

inculpatul la despăgubiri civile întrucât aceasta a fost radiată din Registrul

Comerțului la data de 28 martie 2012.

Referitor la apelul

inculpatului, Curtea a constat că acesta este nefondat.

Din probele

administrate în cauză a rezultat că la data de 12 februarie 2010 inculpatul

A.J., cetățean maghiar a înființat SC F.C. SRL, cu sediul în Arad, str. N.G.,

jud. Arad. Din cercetările efectuate s-a stabilit că sediul societății a fost

stabilit la adresa menționată mai sus în baza unui contract de comodat încheiat

între, inculpat și numitele M.S. și F.Ș.I., pe o perioadă de 6 luni.

În cursul lunii

septembrie 2010, activitatea de inspecție fiscală din cadrul D.F.P. Arad a

intenționat efectuarea unui control la sediul declarat al societății, însă im

s-a putut lua legătura cu administratorul societății, acesta nefiind găsit,

constatându-se că societatea nu funcționează la sediul declarat.

La data efectuării

controlului, contractul de comodat era expirat și nu a mai fost prelungit de

părți.

Martora M.S.,

semnatară a contractului de comodat, a declarat că în cele 6 luni de zile

societatea inculpatului nu a desfășurat niciun fel de activitate în spațiul

închiriat, ci doar acolo primea corespondența pe care martora o transmitea apoi

în Ungaria.

Că inculpatul nu a

desfășurat niciun fel de activitate la sediul declarat rezultă și din

împrejurarea că la data la care s-a intenționat efectuarea controlului de către

organele fiscale, s-a constatat că la sediul social declarat nu a putut lua

legătura cu inculpatul sau un reprezentant al acestuia, motiv pentru care a

fost transmisă inculpatului invitația de a se prezenta în fața organelor

fiscale cu documentele societății în vederea efectuării unui control, însă

invitația a fost returnată cu mențiunea "mutat de la adresă".

Din cele menționate

mai sus Curtea a apreciat că inculpatul a declarat în mod fictiv sediul

societăți în care urma să-și desfășoare activitatea firma pe care o administra

în scopul de a se sustrage de la efectuarea verificărilor fiscale, fiind astfel

îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev.

de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul.

Astfel, având în

vedere că în cursul soluționării prezentei cauze a intrat în vigoare noul C.

proc. pen., iar conform normelor tranzitorii, respectiv dispozițiilor art. 12

din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind

C. proc. pen., recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a

legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit

dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, rezultă că în speță se aplică

legea veche, mai precis C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.

134/2010 privind C. proc. civ.

Examinând cauza prin

prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul inculpatului

este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed.

Având în vedere

situațiile prevăzute de lege în care se poate cenzura hotărârea pronunțată de

instanța de apel, Înalta Curte constată că motivul invocat de către recurentul

inculpat, respectiv că fapta nu ar întruni elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 241/2005, solicitându-se reanalizarea probelor, care nu dovedesc că

subzistă latura obiectivă a acestei infracțiuni, nu se circumscrie cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen.

Cazul de casare

prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 teza I C. proc. pen. -

"nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni" -

este incident dacă instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare, reținând o

situație de fapt corectă, însă în mod greșit a apreciat că fapta constituie o

anumită infracțiune, deși în realitate lipsește unul din elementele

constitutive ale acesteia, soluția fiind contrară legii. Situația de fapt,

verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și

probele administrate, raportată la susținerea apărării cu privire la

nedeclararea fictivă a sediului social, putea fi cenzurată numai prin prisma

cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., referitor la eroarea gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea

unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Or, în condițiile în

care prin Legea nr. 2/2013 cazul de casare prev. la art. 385

9

pct.

18 a fost abrogat, este evident că elementele ce țin de temeinicia hotărârii

recurate nu mai pot fi analizate de instanța de recurs.

În ceea ce privește

aplicarea legii mai favorabile, instanța de recurs constată că, în raport cu

dispozițiile art. 5 C. pen. și anume - aplicarea legii penale mai favorabile

până la judecarea definitivă a cauzei, textele legale nu au suferit modificări.

Văzând și

dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul A.J. împotriva Deciziei penale nr.

170/A din 16 septembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AS