ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1466/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 41549/3/2009, reclamantul D.C.

a chemat în judecată pe pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București (U.S.A.M.V.) solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: I. În principal: 1. - anularea Hotărârii Senatului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București din 23 iunie 2009, prin care s-a dispus ca atât reclamantul, cât și celălalt candidat la ocuparea postului de asistent la poziția 42 catedra Științe Clinice din cadrul Facultății de Medicină Veterinară să fie declarați respinși „întrucât s-a constatat că nu au fost respectate întocmai criteriile și procedura de concurs”; 2. - obligarea pârâtei la validarea Hotărârii Consiliului Facultății de medicină Veterinară din 11 iunie 2009 privind rezultatele concursului și declararea ca admis a reclamantului pentru ocuparea postului respectiv.

II. În subsidiar: 1. În cazul în care anularea concursului este legală, datorită motivelor invocate de către Senatul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București (nerespectarea de către comisia de concurs a procedurii și termenelor legale), obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în cuantum de 20.000 euro; 2. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul art. 274 C. proc. civ.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că fiind medic veterinar, doctor în științe medicale, ramura medicină veterinară, a candidat la ocuparea postului de asistent universitar, poziția 42, la disciplina Patologie și Clinică Chirurgicală a Facultății de Medicină Veterinară București (F.M.V.B.), concurs organizat de către pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București în perioada 11-15 mai 2009, a câștigat acest concurs, însă în mod nelegal pârâta, prin actele contestate a invalidat rezultatele concursului și l-a declarat ca fiind respins.

Prin sentința civilă nr. 19 din 05 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială a instanței, invocată din oficiu și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că pârâta este o autoritate publică în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ce poate fi inclusă în categoria autorităților publice centrale, astfel că cererile împotriva acesteia se soluționează în primă instanță de curtea de apel, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 41549/3/2009. Prin sentința nr. 2062 din 29 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.C., în contradictoriu cu pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. A anulat Hotărârea Senatului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, din data de 23 iunie 2009, înregistrată sub nr. 3959 din 26 iunie 2009. A obligat pârâta la validarea Hotărârii Consiliului Facultății de Medicină Veterinară din 11 iunie 2009 privind rezultatele concursului pentru ocuparea postului vacant de asistent universitar, poziția 42 din statul de funcții al catedrei de Științe Clinice din cadrul Facultății de Medicină Veterinară și declararea ca admis a reclamantului D.C.

A obligat pârâta la plata sumei de 7675,5 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Contestația și plângerea formulate de reclamant împotriva Hotărârii Senatului U.S.A.M.V.B. din 23 iunie 2009, au fost respinse de senatul U.S.A.M.V.B. în ședința din 24 septembrie 2009, sens în care s-a emis Decizia nr. 761 din 02 octombrie 2009 a Rectorului U.S.A.M.V.B., prin care s-au constatat următoarele: - deschiderea lucrărilor (de la proba scrisă) și întocmirea de către președintele comisiei, C.M., a borderoului final, pe baza celor individuale, a avut loc la data de 22 mai 2009 (cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 59 alin. (4) din Legea nr. 128/1997.

- Borderoul final (centralizatorul rezultatelor concursului) a fost semnat de președintele comisiei conf. univ, dr. C.M. și conf. univ. dr. E.H. - cel de-al doilea membru al comisiei, conf. univ. dr. T.A. a refuzat să semneze borderoul final, iar prin minuta din „22 mai 2009 ora 11 15 ” – pe care a înmânat-o președintelui comisiei – nota din 22 mai 2009 și nota explicativă din 22 mai 2009 a declarat, scris și motivat, că refuză să semneze și pentru care motiv anume (existența unor neregularități). - partea a doua a propunerii biroului juridic, de a se continua concursul în termenul legal pentru finalizarea acestuia (conform art. 58 alin. (9) și (10), constituind o nouă comisie ar fi însemnat prelungirea activității în perioada 23 iunie – 24 iulie finalizată cu o nouă ședință a Senatului.

- propunerea biroului juridic nu s-a acceptat,printre altele și datorită faptului că, Senatul (compus din 53 cadre didactice și 18 studenți) nu poate fi convocat între 01 iulie – prima jumătate a lunii septembrie, fiind vacanță didactică și perioada concediilor cadrelor didactice. Pe baza acestor constatări s-a dispus: - respingerea contestației și menținerea Hotărârii senatului din 23 iunie 2009 cu privire la contestatorul D.C., în sensul că acesta a fost declarat respins la concurs (întocmai ca și candidatul G.I. care nu a contestat Hotărârea Senatului); - aplicarea prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 în sensul că, postul în cauză, întrucât nu a fost ocupat concursul va fi reluat cu respectarea procedurii complete și cu o comisie de concurs din care să nu facă parte nici una dintre persoanele care s-au aflat în componența ultimei comisii.

Totodată, în Decizia Rectorului U.S.A.M.V.B. nr. 761 din 02 octombrie 2009 s-a menționat că, „din actele dosarelor ambilor candidați, din notele și referatele depuse de conf. univ. dr. T.A., conf. univ. dr. L.T., candidatul G.I., cercetările întreprinse de Comisia de etică (aflate în curs), rezultă că sunt invocate și alte neregularități (ex. părtinire în acordarea notelor), aspecte discutabile și care pot fi, cel mult, subsidiare motivului principal, respectiv cel care a stat la baza emiterii celor două Hotărâri ale Senatului susmenționate”. Cu privire la Hotărârea Senatului U.S.A.M.V.B. din data de 23 iunie 2009 prima instanța a reținut ca aceasta nu este motivată, în sensul că nu evidențiază motivele de fapt și de drept care au determinat invalidarea concursului și declararea ambilor candidați respinși, pentru postul de asistent, poziția 42 la catedra de Științe Clinice.

Obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrarului administrației publice și se impune îndeosebi în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective, cum este situația dedusă judecății. S-a mai reținut că motivarea urmărește o dublă finalitate. Ea îndeplinește în primul rând o funcție de transparență, în favoarea beneficiarului actului, care va putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat. Ea permite, de asemenea, instanței exercitarea controlului de legalitate.

Simpla trimitere la avizul Biroului juridic, înregistrat sub nr. 3811 din 23 iunie 2009, fără elemente din care să rezulte că emitentul hotărârii a făcut o proprie analiză a împrejurărilor de fapt și a respectării prevederilor legale aplicabile procedurii de concurs, nu acoperă cerința motivării, întrucât, pe de o parte, nu permite verificarea limitei de demarcație între puterea discreționară și arbitrariu, iar pe de altă parte, nici acest aviz nu indică în cuprinsul său vreun motiv de fapt și de drept care să justifice soluțiile propuse, ci face trimitere la rândul său, la alte două înscrisuri, respectiv nota explicativă din 22 mai 2009 și adresa din 01 iunie 2009. A mai considerat prima instanță ca Hotărârea Senatului U.S.A.M.V.B.

din 23 iunie 2009 se întemeiază exclusiv pe avizul Biroului juridic nr. 3811 din 23 iunie 2009, însă soluțiile adoptate, respectiv invalidarea concursului și declararea ca respinși a ambilor candidați, nu sunt în concordanță cu acest aviz, iar această neconcordanță nu a fost în vreun fel justificată în considerentele hotărârii. De asemenea, aspectele prezentate în Nota explicativă întocmită de conf. univ. dr. T.A. – membru al comisiei de concurs, înregistrată sub nr. 2095 din 22 mai 2009 și invocată în avizul Biroului Juridic nr. 3811 din 23 iunie 2009, sunt neîntemeiate și nu justifică hotărârea de invalidare a concursului, întrucât refuzul exprimat de conf. univ. dr. T.A.

de semnare a borderoului final s-a datorat faptului că nu a fost de acord cu rezultatele înscrise în acesta, împrejurare evidențiată în nota înregistrată sub nr. 2094 din 22 mai 2009. În condițiile în care borderoul final nu reprezintă altceva decât consemnarea cumulată a notelor date fiecărui candidat de fiecare dintre membrii comisiei de concurs, pe baza borderourilor individuale de notare, iar nici un membru al comisiei nu are posibilitatea de a analiza și cenzura evaluarea făcută de ceilalți membri ai comisiei, refuzul de semnare a borderoului final de conf. univ. dr. T.A. este unul nejustificat. S-a apreciat ca neîntemeiată afirmația potrivit căreia tematica pentru concurs nu a fost pusă la dispoziția fiecărui candidat, având în vedere că, pe de o parte, nu a fost dovedită, iar pe de o altă parte, niciunul dintre candidați nu a invocat faptul că aceasta nu i-ar fi fost pusă la dispoziție în ziua depunerii dosarului.

A mai reținut instanța de fond, ca termenul de 5 zile de la susținerea ultimei probe, prevăzut de art. 59 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, pentru întocmirea de către comisia de concurs a unui raport asupra desfășurării concursului, cu concluzii de recomandare a candidatului care a obținut media cea mai mare, este un termen de recomandare, astfel că depășirea lui nu poate avea ca efect anularea concursului, cu atât mai mult cu cât nu s-a invocat și nu s-a dovedit existența vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin invalidarea concursului. Depășirea termenului de 5 zile prevăzut de lege a fost determinată de faptul că membrii comisiei de concurs au fost implicați în diverse activități didactice în afara instituției și, respectiv, în afara țării.

Astfel, conf. dr. H.E. (membru) a fost în Elveția în perioada 15-19 mai 2009, conform Dispoziției Rectorului din 13 noiembrie 2009, conf. dr. A.T. (membru) a fost plecat la ferma S.C.A.I. Pantelimon cu studenții în data de 20 mai 2009 (în cadrul programului didactic), iar conf. dr. M.C. (președinte comisie) a fost delegat la Constanța în 21 mai 2009, în cadrul Sistemului Național de Educație Continuă. S-a apreciat că întocmirea borderoului final a fost posibilă în data de 22 mai 2009, când conf. dr. A.T. a refuzat semnarea lui, pe motiv că nu este de acord cu rezultatele concursului. Motivele care au determinat imposibilitatea de întocmire a borderoului final în termenul prevăzut de lege au fost evidențiate în adresa nr. 2094 din 02 iunie 2009 întocmită de conf.

univ. dr. M.C. – președintele comisiei și nu au fost contestate de autoritatea pârâtă. Acestea constituie, în opinia instanței, cauze obiective, care au avut ca efect suspendarea termenului de 5 zile prevăzut de lege, astfel că decizia de invalidare a concursului, pe motivul nerespectării acestui termen este nelegală. Invocarea unor discuții între membrii comisiei după susținerea probei orale, a unor opinii privitoare la „tratamentul cu potcoava ortopedica”, inclusiv cele exprimate de două grupe de studenți nu justifică nicidecum refuzul de semnare a borderoului final de către conf. univ. dr. T.A., întrucât aspectele la care s-a făcut referire nu constituie încălcări ale procedurii de concurs, ci argumente în susținerea propriei evaluări, care sunt lipsite de relevanță, în condițiile în care nicinul dintre candidați nu a contestat notele acordate de membrii comisiei de concurs.

Instanța de fond a opinat ca nici constatările din Referatul din 01 iunie 2009 întocmit de conf. univ. T.L. – prodecan nu pot fi reținute ca încălcări ale Regulamentului de concurs, cu consecința vicierii rezultatului prin lipsa de obiectivitate a membrilor comisiei, deoarece: Afirmația potrivit căreia, notele acordate, la toate probele au fost vădit părtinitoare, cu diferențe în majoritatea cazurilor, mai mari de două puncte pentru fiecare candidat, la probe similare, este nereală. Astfel, din Raportul privind desfășurarea concursului din 25 octombrie 2009 rezultă că, din totalul celor 9 notări/candidat au existat doar 3 situații în care s-au înregistrat diferențe mai mari de două puncte și aceasta la probele oral și practic, în favoarea fiecărui candidat, ceea ce nu poate determina invalidarea concursului, întrucât nu există nicio prevedere legală care să reglementeze această situație.

De altfel, prima instanța a reținut că autoritatea pârâtă nici nu a făcut trimitere la vreo dispoziție legală aplicabilă procedurii concursului, care să fi fost încălcată în ipoteza înregistrării unor diferențe de notare mai mari de două puncte la probele oral și practic. De asemenea, simpla susținere a existenței unor conflicte de interese, fără elemente concrete și fără dovezi în acest sens, a fost apreciată că nu poate reprezenta un motiv legal de invalidare a concursului.

Concluzionând, Curtea a constatat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant sunt întemeiate, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a admis acțiunea și a anulat Hotărârea Senatului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București din data de 23 iunie 2009, cu obligarea pârâtei la validarea Hotărârii Consiliului Facultății de Medicină Veterinară din 11 iunie 2009 și declararea ca admis a reclamantului D.C. la concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar, poziția 42, la catedra de Științe Clinice. Împotriva acestei hotărâri, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9, și art. 304 1 C. proc.

civ. În ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a Tribunalului București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal întrucât Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București este asimilată autorităților publice locale, iar competența materială a litigiului se stabilește în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004. Referitor la al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor imperative ale art. 59 alin. (4) din Legea nr. 128/1997.

Se menționează că nu s-a respectat procedura de concurs, fapt care a condus la nevalidarea acestuia și implicit emiterea hotărârii senatului din 23 iunie 2006, apreciată ca legală și temeinică. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. întrucât pârâta este o autoritate publică centrală, exercitarea atribuțiilor sale nefiind limitată la o parte a teritoriului statului, iar universitățile sunt înființate sau recunoscute la nivel național de un organ central al administrației publice. Pe de altă parte, se arată că anterior, Tribunalului București prin sentința nr. 19 din 5 ianuarie 2010 a fost stabilită în mod irevocabil competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se menționează că acesta este nefondat, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică sentința recurată, fiind combătute criticile recurentei. Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că acesta este fondat, însă pentru următoarele considerente ce vor fi expuse. În cauză, s-a invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora „hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, intimatul-reclamant solicită anularea unor acte emise de recurenta-pârâtă în ceea ce privește concursul pentru ocuparea unui post de asistent la catedra Științe Clinice din cadrul Facultății de Medicină Veterinară, validarea rezultatelor concursului și declararea ca admis.

Este adevărat că actul a cărui anulare se solicită, respectiv Hotărârea Senatului Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din 23 iunie 2009 a fost emis de recurenta-pârâtă care are calitatea de autoritate publică în sensul Legii nr. 554/2004, deoarece prestează un serviciu public. Însă, această hotărâre nu este un act administrativ, astfel cum această noțiune este definită în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care să naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, întrucât actul menționat, nu întrunește cerința de a fi emis în regim de putere publică de către autoritatea publică.

Postul de asistent pentru care a concurat intimatul-reclamant implică derularea unor raporturi contractuale, de dreptul muncii, ori în această situație, recurenta-pârâtă în raporturile juridice cu intimatul-reclamant își exercită atribuțiile ca angajator și nu în regim de putere publică. Prin urmare, cererea având ca obiect anularea rezultatelor concursului pentru ocuparea unei funcții contractuale și obligarea autorității pârâte de a emite actul de numire ca asistent în cadrul Facultății de Medicină Veterinară, nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nefiind o acțiune tipică în anularea unui act vătămător emis de o autoritate publică, ci este o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă în temeiul dispozițiilor C. muncii.

Potrivit art. 281 din Legea nr. 53/2003, privind Codul muncii, „j urisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”. Conform art. 284 din același act normativ „1). Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă; 2). Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe. Întrucât, așa cum s-a reținut anterior, acțiunea reclamantului vizează un conflict de muncă care în situația de față nu este supus unor reglementări speciale, devin incidente dispozițiile menționate anterior C. muncii și Codul de procedură civilă, care reglementează competența materială de soluționare a unor astfel de litigii, aceasta revenind, în cauza dedusă judecății, Tribunalului București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Cum competența materială de soluționare a cauzelor este o chestiune de ordine publică, potrivit art. 159 C. proc.

civ., instanța de recurs apreciază că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea competenței altei instanțe, fapt care atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și implicit casarea hotărârii recurate, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Față de cele expuse, nu se poate reține nici autoritatea de lucru judecat referitoare la stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei cu atât mai mult cu cât, prin sentința nr. 19 din 5 ianuarie 2010 a Tribunalului București s-a dispus cu privire la competența materială a instanțelor de contencios administrativ. Dezlegarea acestei probleme face de prisos analiza celorlalte critici privind sentința recurată.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3), art. 313 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București împotriva sentinței civile nr. 2062 din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.