ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1466/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1466/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul București - secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, sub

nr. 41549/3/2009, reclamantul D.C. a chemat în judecată pe pârâta Universitatea

de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București (U.S.A.M.V.)

solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

I. În principal:

Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București din 23

iunie 2009, prin care s-a dispus ca atât reclamantul, cât și celălalt candidat

la ocuparea postului de asistent la poziția 42 catedra Științe Clinice din

cadrul Facultății de Medicină Veterinară să fie declarați respinși „întrucât

s-a constatat că nu au fost respectate întocmai criteriile și procedura de

concurs”;

Hotărârii Consiliului Facultății de medicină Veterinară din 11 iunie 2009

privind rezultatele concursului și declararea ca admis a reclamantului pentru

ocuparea postului respectiv.

II. În subsidiar:

concursului este legală, datorită motivelor invocate de către Senatul

Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București

(nerespectarea de către comisia de concurs a procedurii și termenelor legale),

obligarea pârâtei la plata de daune materiale și morale în cuantum de 20.000 euro;

cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, în temeiul art. 274

C. proc. civ.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat, în esență, că fiind medic veterinar, doctor în științe medicale, ramura

medicină veterinară, a candidat la ocuparea postului de asistent universitar,

poziția 42, la disciplina Patologie și Clinică Chirurgicală a Facultății de

Medicină Veterinară București (F.M.V.B.), concurs organizat de către pârâta

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București în

perioada 11-15 mai 2009, a câștigat acest concurs, însă în mod nelegal pârâta,

prin actele contestate a invalidat rezultatele concursului și l-a declarat ca

fiind respins.

Prin sentința civilă nr. 19 din 05

ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - secția a IX-a contencios administrativ

și fiscal s-a dispus admiterea excepției de necompetență materială a instanței,

invocată din oficiu și declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București – secția de contencios administrativ și fiscal,

reținând că pârâta este o autoritate publică în sensul dispozițiilor art. 2

alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ce poate fi inclusă în

categoria autorităților publice centrale, astfel că cererile împotriva acesteia

se soluționează în primă instanță de curtea de apel, potrivit art. 3 pct. 1 C.

proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La Curtea

de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 41549/3/2009.

Prin sentința nr. 2062 din 29

aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ si fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.C., în

contradictoriu cu pârâta Universitatea de Științe Agronomice și Medicină

Veterinară București.

A anulat Hotărârea Senatului

Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, din data

de 23 iunie 2009, înregistrată sub nr. 3959 din 26 iunie 2009.

A obligat pârâta la validarea

Hotărârii Consiliului Facultății de Medicină Veterinară din 11 iunie 2009

privind rezultatele concursului pentru ocuparea postului vacant de asistent

universitar, poziția 42 din statul de funcții al catedrei de Științe Clinice

din cadrul Facultății de Medicină Veterinară și declararea ca admis a

reclamantului D.C.

A obligat pârâta la plata sumei de

7675,5 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut următoarele considerente:

Contestația și plângerea formulate

de reclamant împotriva Hotărârii Senatului U.S.A.M.V.B. din 23 iunie 2009, au

fost respinse de senatul U.S.A.M.V.B. în ședința din 24 septembrie 2009, sens

în care s-a emis Decizia nr. 761 din 02 octombrie 2009 a Rectorului U.S.A.M.V.B.,

prin care s-au constatat următoarele:

- deschiderea lucrărilor (de la

proba scrisă) și întocmirea de către președintele comisiei, C.M., a borderoului

final, pe baza celor individuale, a avut loc la data de 22 mai 2009 (cu

depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 59 alin. (4) din Legea nr.

128/1997.

- Borderoul final (centralizatorul

rezultatelor concursului) a fost semnat de președintele comisiei conf. univ, dr.

C.M. și conf. univ. dr. E.H.

- cel de-al doilea membru al

comisiei, conf. univ. dr. T.A. a refuzat să semneze borderoul final, iar prin

minuta din „22 mai 2009 ora 11

15

” – pe care a înmânat-o

președintelui comisiei – nota din 22 mai 2009 și nota explicativă din 22 mai

2009 a declarat, scris și motivat, că refuză să semneze și pentru care motiv

anume (existența unor neregularități).

- partea a doua a propunerii

biroului juridic, de a se continua concursul în termenul legal pentru

finalizarea acestuia (conform art. 58 alin. (9) și (10), constituind o nouă

comisie ar fi însemnat prelungirea activității în perioada 23 iunie – 24 iulie

finalizată cu o nouă ședință a Senatului.

- propunerea biroului juridic nu s-a

acceptat,printre altele și datorită faptului că, Senatul (compus din 53 cadre

didactice și 18 studenți) nu poate fi convocat între 01 iulie – prima jumătate

a lunii septembrie, fiind vacanță didactică și perioada concediilor cadrelor

didactice.

Pe baza acestor constatări s-a

dispus:

- respingerea contestației și

menținerea Hotărârii senatului din 23 iunie 2009 cu privire la contestatorul D.C.,

în sensul că acesta a fost declarat respins la concurs (întocmai ca și

candidatul G.I. care nu a contestat Hotărârea Senatului);

- aplicarea prevederilor art. 62

alin. (2) din Legea nr. 128/1997 în sensul că, postul în cauză, întrucât nu a

fost ocupat concursul va fi reluat cu respectarea procedurii complete și cu o

comisie de concurs din care să nu facă parte nici una dintre persoanele care

s-au aflat în componența ultimei comisii.

Totodată, în Decizia Rectorului U.S.A.M.V.B.

nr. 761 din 02 octombrie 2009 s-a menționat că, „din actele dosarelor ambilor

candidați, din notele și referatele depuse de conf. univ. dr. T.A., conf. univ.

dr. L.T., candidatul G.I., cercetările întreprinse de Comisia de etică (aflate

în curs), rezultă că sunt invocate și alte neregularități (ex. părtinire în

acordarea notelor), aspecte discutabile și care pot fi, cel mult, subsidiare

motivului principal, respectiv cel care a stat la baza emiterii celor două

Hotărâri ale Senatului susmenționate”.

Cu privire la Hotărârea Senatului U.S.A.M.V.B. din data de 23 iunie 2009 prima instanța a reținut ca

aceasta nu este motivată, în sensul că nu evidențiază motivele de fapt și de

drept care au determinat invalidarea concursului și declararea ambilor

candidați respinși, pentru postul de asistent, poziția 42 la catedra de Științe

Clinice.

Obligația autorității emitente de a

motiva actul administrativ constituie o garanție contra arbitrarului

administrației publice și se impune îndeosebi în cazul actelor prin care se

modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și

subiective, cum este situația dedusă judecății.

S-a mai reținut că motivarea

urmărește o dublă finalitate. Ea îndeplinește în primul rând o funcție de

transparență, în favoarea beneficiarului actului, care va putea astfel să

verifice dacă actul este sau nu întemeiat. Ea permite, de asemenea, instanței

exercitarea controlului de legalitate.

Simpla trimitere la avizul Biroului

juridic, înregistrat sub nr. 3811 din 23 iunie 2009, fără elemente din care să

rezulte că emitentul hotărârii a făcut o proprie analiză a împrejurărilor de

fapt și a respectării prevederilor legale aplicabile procedurii de concurs, nu

acoperă cerința motivării, întrucât, pe de o parte, nu permite verificarea

limitei de demarcație între puterea discreționară și arbitrariu, iar pe de altă

parte, nici acest aviz nu indică în cuprinsul său vreun motiv de fapt și de

drept care să justifice soluțiile propuse, ci face trimitere la rândul său, la

alte două înscrisuri, respectiv nota explicativă din 22 mai 2009 și adresa din

01 iunie 2009.

A mai considerat prima instanță ca

Hotărârea Senatului U.S.A.M.V.B. din 23 iunie 2009 se întemeiază exclusiv pe

avizul Biroului juridic nr. 3811 din 23 iunie 2009, însă soluțiile adoptate,

respectiv invalidarea concursului și declararea ca respinși a ambilor

candidați, nu sunt în concordanță cu acest aviz, iar această neconcordanță nu a

fost în vreun fel justificată în considerentele hotărârii.

De asemenea, aspectele prezentate în

Nota explicativă întocmită de conf. univ. dr. T.A. – membru al comisiei de

concurs, înregistrată sub nr. 2095 din 22 mai 2009 și invocată în avizul

Biroului Juridic nr. 3811 din 23 iunie 2009, sunt neîntemeiate și nu justifică

hotărârea de invalidare a concursului, întrucât refuzul exprimat de conf. univ.

dr. T.A. de semnare a borderoului final s-a datorat faptului că nu a fost de

acord cu rezultatele înscrise în acesta, împrejurare evidențiată în nota

înregistrată sub nr. 2094 din 22 mai 2009.

În condițiile în care borderoul

final nu reprezintă altceva decât consemnarea cumulată a notelor date fiecărui

candidat de fiecare dintre membrii comisiei de concurs, pe baza borderourilor

individuale de notare, iar nici un membru al comisiei nu are posibilitatea de a

analiza și cenzura evaluarea făcută de ceilalți membri ai comisiei, refuzul de

semnare a borderoului final de conf. univ. dr. T.A. este unul nejustificat.

S-a apreciat ca neîntemeiată

afirmația potrivit căreia tematica pentru concurs nu a fost pusă la dispoziția

fiecărui candidat, având în vedere că, pe de o parte, nu a fost dovedită, iar

pe de o altă parte, niciunul dintre candidați nu a invocat faptul că aceasta nu

i-ar fi fost pusă la dispoziție în ziua depunerii dosarului.

A mai reținut instanța de fond, ca

termenul de 5 zile de la susținerea ultimei probe, prevăzut de art. 59 alin.

(4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, pentru

întocmirea de către comisia de concurs a unui raport asupra desfășurării

concursului, cu concluzii de recomandare a candidatului care a obținut media

cea mai mare, este un termen de recomandare, astfel că depășirea lui nu poate

avea ca efect anularea concursului, cu atât mai mult cu cât nu s-a invocat și

nu s-a dovedit existența vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel

decât prin invalidarea concursului.

Depășirea termenului de 5 zile

prevăzut de lege a fost determinată de faptul că membrii comisiei de concurs au

fost implicați în diverse activități didactice în afara instituției și, respectiv,

în afara țării.

Astfel, conf. dr. H.E. (membru) a

fost în Elveția în perioada 15-19 mai 2009, conform Dispoziției Rectorului din 13

noiembrie 2009, conf. dr. A.T. (membru) a fost plecat la ferma S.C.A.I.

Pantelimon cu studenții în data de 20 mai 2009 (în cadrul programului

didactic), iar conf. dr. M.C. (președinte comisie) a fost delegat la Constanța în 21 mai 2009, în cadrul Sistemului Național de Educație Continuă.

S-a apreciat că întocmirea

borderoului final a fost posibilă în data de 22 mai 2009, când conf. dr. A.T. a

refuzat semnarea lui, pe motiv că nu este de acord cu rezultatele concursului.

Motivele care au determinat

imposibilitatea de întocmire a borderoului final în termenul prevăzut de lege

au fost evidențiate în adresa nr. 2094 din 02 iunie 2009 întocmită de conf. univ.

dr. M.C. – președintele comisiei și nu au fost contestate de autoritatea

pârâtă.

Acestea constituie, în opinia

instanței, cauze obiective, care au avut ca efect suspendarea termenului de 5

zile prevăzut de lege, astfel că decizia de invalidare a concursului, pe

motivul nerespectării acestui termen este nelegală.

Invocarea unor discuții între

membrii comisiei după susținerea probei orale, a unor opinii privitoare la

„tratamentul cu potcoava ortopedica”, inclusiv cele exprimate de două grupe de

studenți nu justifică nicidecum refuzul de semnare a borderoului final de către

conf. univ. dr. T.A., întrucât aspectele la care s-a făcut referire nu

constituie încălcări ale procedurii de concurs, ci argumente în susținerea

propriei evaluări, care sunt lipsite de relevanță, în condițiile în care

nicinul dintre candidați nu a contestat notele acordate de membrii comisiei de

concurs.

Instanța de fond a opinat ca nici

constatările din Referatul din 01 iunie 2009 întocmit de conf. univ. T.L. –

prodecan nu pot fi reținute ca încălcări ale Regulamentului de concurs, cu

consecința vicierii rezultatului prin lipsa de obiectivitate a membrilor

comisiei, deoarece:

Afirmația potrivit căreia, notele

acordate, la toate probele au fost vădit părtinitoare, cu diferențe în

majoritatea cazurilor, mai mari de două puncte pentru fiecare candidat, la

probe similare, este nereală.

Astfel, din Raportul privind

desfășurarea concursului din 25 octombrie 2009 rezultă că, din totalul celor 9

notări/candidat au existat doar 3 situații în care s-au înregistrat diferențe

mai mari de două puncte și aceasta la probele oral și practic, în favoarea

fiecărui candidat, ceea ce nu poate determina invalidarea concursului, întrucât

nu există nicio prevedere legală care să reglementeze această situație. De

altfel, prima instanța a reținut că autoritatea pârâtă nici nu a făcut

trimitere la vreo dispoziție legală aplicabilă procedurii concursului, care să

fi fost încălcată în ipoteza înregistrării unor diferențe de notare mai mari de

două puncte la probele oral și practic.

De asemenea, simpla susținere a

existenței unor conflicte de interese, fără elemente concrete și fără dovezi în

acest sens, a fost apreciată că nu poate reprezenta un motiv legal de

invalidare a concursului.

Concluzionând, Curtea a constatat că

motivele de nelegalitate invocate de reclamant sunt întemeiate, astfel că, în

temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) și art. 18 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, a admis acțiunea și a anulat Hotărârea Senatului

Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București din data

de 23 iunie 2009, cu obligarea pârâtei la validarea Hotărârii Consiliului

Facultății de Medicină Veterinară din 11 iunie 2009 și declararea ca admis a

reclamantului D.C. la concursul pentru ocuparea postului de asistent

universitar, poziția 42, la catedra de Științe Clinice.

Împotriva acestei hotărâri,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Universitatea de Științe

Agronomice și Medicină Veterinară București, invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9, și art. 304

1

C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se arată că

hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv

a Tribunalului București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

întrucât Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București este

asimilată autorităților publice locale, iar competența materială a litigiului

se stabilește în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr.

554/2004.

Referitor la al doilea motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că

hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a

dispozițiilor imperative ale art. 59 alin. (4) din Legea nr. 128/1997.

Se menționează că nu s-a respectat

procedura de concurs, fapt care a condus la nevalidarea acestuia și implicit

emiterea hotărârii senatului din 23 iunie 2006, apreciată ca legală și

temeinică.

Intimatul-reclamant a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând

că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

întrucât pârâta este o autoritate publică centrală, exercitarea atribuțiilor

sale nefiind limitată la o parte a teritoriului statului, iar universitățile

sunt înființate sau recunoscute la nivel național de un organ central al

administrației publice.

Pe de altă parte, se arată că

anterior, Tribunalului București prin sentința nr. 19 din 5 ianuarie 2010 a

fost stabilită în mod irevocabil competența materială de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel București – secția contencios administrativ și

fiscal.

În ceea ce privește motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se menționează că acesta este

nefondat, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică sentința recurată, fiind

combătute criticile recurentei.

Înalta Curte, analizând recursul

formulat, apreciază că acesta este fondat, însă pentru următoarele considerente

ce vor fi expuse.

În cauză, s-a invocat incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora „hotărârea s-a dat

cu încălcarea competenței altei instanțe”.

Astfel cum rezultă din expunerea

rezumativă prezentată anterior, intimatul-reclamant solicită anularea unor acte

emise de recurenta-pârâtă în ceea ce privește concursul pentru ocuparea unui

post de asistent la catedra Științe Clinice din cadrul Facultății de Medicină

Veterinară, validarea rezultatelor concursului și declararea ca admis.

Este adevărat că actul a cărui

anulare se solicită, respectiv Hotărârea Senatului Universității de Științe

Agronomice și Medicină Veterinară din 23 iunie 2009 a fost emis de

recurenta-pârâtă care are calitatea de autoritate publică în sensul Legii nr.

554/2004, deoarece prestează un serviciu public.

Însă, această hotărâre nu este un

act administrativ, astfel cum această noțiune este definită în art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care să naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, întrucât actul

menționat, nu întrunește cerința de a fi emis în regim de putere publică de

către autoritatea publică.

Postul de asistent pentru care a

concurat intimatul-reclamant implică derularea unor raporturi contractuale, de

dreptul muncii, ori în această situație, recurenta-pârâtă în raporturile

juridice cu intimatul-reclamant își exercită atribuțiile ca angajator și nu în

regim de putere publică.

Prin urmare, cererea având ca obiect

anularea rezultatelor concursului pentru ocuparea unei funcții contractuale și

obligarea autorității pârâte de a emite actul de numire ca asistent în cadrul

Facultății de Medicină Veterinară, nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nefiind o acțiune tipică în

anularea unui act vătămător emis de o autoritate publică, ci este o acțiune

pentru soluționarea unui conflict de muncă în temeiul dispozițiilor C. muncii.

Potrivit art. 281 din Legea nr.

53/2003, privind Codul muncii, „j

urisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de

muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și

încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute

de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre

partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

Conform art.

284 din același act normativ

„1). Judecarea conflictelor de muncă

este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă;

2). Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1)

se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are

domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul”.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu

excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.

Întrucât, așa cum s-a reținut

anterior, acțiunea reclamantului vizează un conflict de muncă care în situația

de față nu este supus unor reglementări speciale, devin incidente dispozițiile

menționate anterior C. muncii și Codul de procedură civilă, care reglementează

competența materială de soluționare a unor astfel de litigii, aceasta revenind,

în cauza dedusă judecății, Tribunalului București – secția conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Cum competența materială de

soluționare a cauzelor este o chestiune de ordine publică, potrivit art. 159 C.

proc. civ., instanța de recurs apreciază că instanța de fond a soluționat cauza

cu încălcarea competenței altei instanțe, fapt care atrage incidența motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și implicit casarea

hotărârii recurate, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Față de cele expuse, nu se poate

reține nici autoritatea de lucru judecat referitoare la stabilirea competenței

materiale de soluționare a cauzei cu atât mai mult cu cât, prin sentința nr. 19

din 5 ianuarie 2010 a Tribunalului București s-a dispus cu privire la

competența materială a instanțelor de contencios administrativ.

Dezlegarea acestei probleme face de

prisos analiza celorlalte critici privind sentința recurată.

În consecință, în temeiul art. 312

alin. (1) teza I, alin. (3), art. 313 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va admite

recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului București – secția conflicte de muncă și asigurări

sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București împotriva sentinței

civile nr. 2062 din 29 aprilie 2010 a Curții de Apel București – secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului București – secția conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2011.