ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6339/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 08 mai 2012 pe rolul Judecătoriei Ploiești, petentul

BEJ S.N.C.

a solicitat încuviințarea

executării silite a titlurilor executorii reprezentante de bilet la ordin în valoare

de 6.251.238,99 RON, emis de către SC A.M. SRL la data de 01 octombrie 2009, și

scadent la data de 07 martie 2012, refuzat la data de 08 martie 2012, avalizat de

către D.Y.M., identificat cu Carte rezidentă, eliberată de O.R.I. - Prahova la data

de 21 mai 2009, și alonja aferentă la biletul de ordin, emis de SC A.M. SRL, avalizat

de D.A.M., , identificat cu Permis ședere temporară; alonja aferentă la biletul

de ordin, emis de SC A.M. SRL, avalizat de G.A., identificat cu C.I., domiciliat

în București, sector 1; alonja aferentă la biletul de ordin, emis de SC A.M.

SRL, avalizat de SC C.A. SRL, cu sediul în București.

Prin sentința civilă nr. 7617 din 14 mai

2012, pronunțată în Dosarul nr. 18385/281/2012, Judecătoria Ploiești, secția civilă,

a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 București, reținând că, în conformitate

cu prevederile Anexei la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor

și parchetelor de pe lângă judecătorii, sediul debitoarei se află în circumscripția

teritorială a Judecătoriei Câmpina, iar al avalistului în București, sector 1.

Instanța a mai reținut că, potrivit

art. 373 C. proc. civ., determinarea competenței instanței de executare are în vedere

circumscripția instanței în care se efectuează executarea, avându-se în vedere și

competența executorului judecătoresc, iar prin prevederile alin. (3) al art. 373,

introdus prin art. 1 pct. 35 al Legii nr. 202/2010, se stipulează, în mod expres,

că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite,

judecă contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării

silite, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe sau organe.

Cum sediul debitoarei se află în comuna

Filipeștii de Pădure, iar al avalistului în București, sector 1, și din actele dosarului

nu reiese că aceștia ar avea bunuri urmăribile în circumscripția Judecătoriei Ploiești,

rezultă că instanța competentă este cea de la sediul avalistului, respectiv Judecătoria

Sector 1 București.

Prin sentința civilă nr. 12562 din 02 iulie

2012, pronunțată în Dosarul nr. 26739/299/2012, Judecătoria Sector 1 București

a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ și

a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că, deși declinarea

competenței de soluționare a cauzei s-a realizat pe criteriul că unul dintre debitori

figurează ca având domiciliul în sectorul 1 București, din cererea formulată de

executorul judecătoresc rezultă că s-a solicitat încuviințarea executării de către

Judecătoria Ploiești motivându-se faptul că debitorii au reședința în circumscripția

acestei instanțe, având, deci, bunuri mobile, imobile sau conturi descrise la unități

de credit cu sediul în circumscripția respectivei judecătorii. Mai mult, se observă

că unul dintre debitori are chiar domiciliul în circumscripția Judecătoriei Ploiești.

Instanța a concluzionat că, având în vedere

că voința creditorului a fost aceea de a desfășura executarea silită pe raza municipiului

Ploiești, iar executorul judecătoresc ce a formulat cererea de încuviințare a executării

silite nici nu ar fi avut competența de a sesiza Judecătoria Sectorului 1 București,

dat fiind că funcționează doar în raza Curții de Apel Ploiești, competentă a soluționa

cauza este Judecătoria Ploiești.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, pentru argumentele ce succed:

Dispozițiile referitoare le executarea

silită reprezintă o reglementare cu caracter special, derogator, de la reglementarea

de drept comun specifică fazei judecății.

În speță, cererea de încuviințare a executării

silite vizează un bilet la ordin refuzat la plată și alonjele aferente acestuia,

reglementat, alături de cambie, de Legea nr. 58/1934, actualizată la 17 mai 2009,

lege privind cambia și biletul la ordin.

În atare situație, dispozițiile legale

aplicabile cauzei pendinte nu sunt cele din procedura executării silite astfel cum

sunt reglementate de C. proc. civ., ci dispozițiile legale speciale, derogatorii,

cuprinse în actul normativ mai sus menționat, a căror aplicare este prioritară și

care sunt coroborabile, în măsura în care este necesar, cu dispozițiile speciale

conținute în C. proc. civ.

Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934,

sunt aplicabile biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura

acestui titlu, printre altele, dispozițiile referitoare la plată conținute în

art. 41-46 din lege.

Potrivit art. 42 din lege, „în lipsa arătării

unei adrese cambia trebuie să fie prezentată pentru plată: 1. La domiciliul trasului

sau al persoanei desemnate în cambie să plătească pentru el; 2. La domiciliul acceptantului

prin intervențiune sau al persoanei desemnate în cambie să plătească pentru acesta;

Biletul la ordin a cărui executare silită

se solicită a fost emis de către SC A.M. SRL la data de 01 octombrie 2009, a avut

ca scadență data de 07 martie 2012, și a fost refuzat la data de 08 martie 2012,

fiind avalizat de către D.Y.M., debitor avalist cu permis de ședere temporară în

județul Prahova, comuna Filipeștii de Pădure, iar la alonja la acest bilet apare

ca debitor avalist D.A.M., cu permis de ședere temporară în județul Prahova, comuna

Filipeștii de Pădure.

Cererea de încuviințare a executării silite

a fost îndreptată împotriva celor doi debitori avaliști anterior precizați, ambii

cu permis de ședere temporară pe raza teritorială a Judecătoriei Ploiești, fiecare

având calitatea de „tras” la care se referă art. 42 alin. (2) pct. 1 din Legea

nr. 58/1934, aplicabil în cauză și a vizat executarea silită a „(...) tuturor bunurilor

mobile și imobile precum și asupra disponibilităților bănești, prezente și viitoare

(...)” ale debitorilor, sens în care nu are nicio relevanță dacă debitorii au sau

nu bunuri pe raza locului în care s-a cerut executarea, întrucât s-a cerut executarea

silită sub toate formele, iar existența sau inexistența bunurilor urmăribile reprezintă

o chestiune de executare silită efectivă, fără relevanță asupra competenței instanței

ce va soluționa pricina.

Pentru aceste considerente, competența

de soluționare aparține, conform dispozițiilor art. 42 alin. (2) pct. 1 din Legea

nr. 34/1934, „instanței de la domiciliul trasului”, în speță, Judecătoria Ploiești,

ca instanță în a cărei rază teritorială au permis de ședere temporară debitorii

avaliști D.Y.M. și D.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

17 octombrie 2012.